Cat de repede ne pierdem mintile?

Acum cativa ani prietena mea Catalina a nascut un baiat minunat. Pentru o perioada,  intalnirile de fete  s-au mutat din cafenele si restaurante in apartamentul ei, intre scutece, aparate de masurat temperatura, de eliminat mucozitati si alte chestii de genul asta.

Intram in apartamentul Catalinei numai dupa ce treceam examenul medical: nimanui nu-I curge nasul,  nimeni nu tuseste, toata lumea este cu “revizia tehnica” la zi.

 Paseam sfioase in sufrageria devenita acum cabinet pentru noi nascuti. Ne priveau semete de acolo  masa de infasat, masa cu medicamente si unguente; de pe masuta de cafea ne sfidau pipete  si eprubete caraghioase…

 Dupa ce ne minunam de progresele facute de micut, de la ultima noastra vizita si pana astazi,  incepeam de-a valma sa ne punem la zi cu informatiile: cine de cine s-a mai despartit, cine cu cine mai este, ce bonusuri am mai obtinut, ce joburi mai sunt pe piata…

 Cotcodaceala asta nu dura mult pentru ca incepea Catalina sa ne spuna despre “caca tare-caca moale”, pisu, muci, faringita-laringita…si alte cuvinte terminate in “ita”. Si Catalina monopoliza discutia continuand pe  aceeasi tema minute in sir,  iar printre picaturi ne imbia sa mai servim  o bomboana sau o prajiturica.

 Evident ca tema conversatiei iti taia apetitul si plecai din vizita total nesatisfacuta. Nici tu informatii, nici tu tratatie!

 Imi amintesc cum discutam cu celelalte fete, dupa o astfel de vizita, cum si-a pierdut Catalina mintile de nu mai are niciun haz si devine aproape nefrecventabila. Odinioara respectat director financiar la o mare companie farmaceutica, femeia, credeam noi, isi pierduse mintile de atata stat acasa huhureaza doar cu bebele, timp in care sotul muncea zi de vara pana-n seara.

 Acum , aflata intr-un proces anevoios si emotional epuizant  de adoptie, merg saptamanal la Bacau sa-mi vad puiul ca sa nu ma uite pana obtin hotarere judecatoreasca pentru custodie.

 Emi, puiul meu, are trei ani si 4 luni si s-a chinuit cat altii in 20 de ani. Dar despre asta altadata!

Ei bine, Emi nu face pisu. In mod evident copilul a fost traumatizat si, desi il trece, se chinuie si cate 12 ore abtinandu-se sa nu faca pisu. I-am cumparat olita frumoasa, imitam perfect sunetul operatiunii izbavitoare, lasam apa sa curga, facem demonstratii….Si totusi baiatul plange de durere dar ii este frica sa faca pisu.

 Mi-am petrecut weekend-ul la Bacau cu Emi de mana in parc, la Mall, la restaurant, la motel….

M-am surprins pusa in dificultate cand,  strangandu-l  in brate in incercarea de a-l  convinge sa-si dea drumul, am realizat ca nu stiu pozitia organului genital masculin atunci cand trebuie sa faca pisu, ca nu stiu daca nu cumva copilului nici nu-I vine sa faca si eu il chinui degeaba pe olita, ca indiferent de cate  examene ai da in viata si oricate diplome ai obtine, nu stii cum vine pisu.

 Si daca acum va intrebati daca ceea ce cititi este real, daca tema propusa de mine este una fals creata sau nu, ei bine va marturisesc ca de ieri incoace am sunat toate mamicile de baieti mici si le-am intrebat cum sta treaba cu pisu la varsta asta.

 Stiu, mi-am pierdut mintile!

Salveaza vieti

Cand nu mai e timp, cand doctorii iti spun senini “asta a fost tot”, cand familia isi doseste umila neputinta, cand  speranta ramane doar un vis ciopartit, cand tot ce mai ai este “ACUM” iar de maine te temi si vrei sa-l amani cat mai mult cu putinta, Salveaza vieţi, iti  spune , cu dragoste şi credinta, ca nu este  gata pana nu este GATA.

 Nu stiu sa explic cum si de ce 7 oameni, care nu se cunosteau intre ei, au decis intr-o zi de primavara sa raspunda prezent unuia dintre zecile de email-uri ce ne bombardeaza tuturor casutele in fiecare zi.

 Un tanar liceean, bolnav de leucemie mieloblastica, zacea pe un pat de spital si astepta sa moara. Mesajul emailului facea apel la donatii. Si totusi banii nu sunt mereu raspunsul corect!

 Acesti sapte tineri, cu job-uri solicitante, cu familii si copii, unii dintre ei, au decis ca se poate face mai mult. S-au mobilizat, au adus alaturi de ei si alti oameni si au reusit imposibilul.

 Intr-o luna de zile, prin memorii la Guvern, la Avocatul Poporului, la Directia de Sanatate Publica, la Ministerul Muncii si Ministerul Sanatatii, organizand un miting in fata Guvernului, apeland, asa cum stiu romanii sa o faca , la cineva care stie pe cineva-care stie pe cineva…, l-au scos pe tanar din tara si l-au dus, cu bani publici, in Israel, unde i s-a facut un transplant de celule stem de la un donator neinrudit.

 Liceeanul traieste si astazi. Leucemie nu mai are. Se afla in tratament post-operator. Aici, la spitalul Coltea, il tratau cu spirt si nici necesarele transfuzii de sange nu i le mai faceau pentru ca avea sa moara oricum si nu mai vroiau sa risipeasca sangele.

 Nu am sa va plictisesc aici cu amanunte tehnice din domeniul medical, nu am sa condamn medicii romani, pentru ca nu sunt toti la fel si avem, cu siguranta, medici dedicati, nu am sa vorbesc nici despre sistemul medical romanesc si lipsurile lui.

 Vreau doar sa impart cu voi povestea celor 7 tineri care au ales ca dupa ore istovitoare de munca sa-si faca timp pentru altii.  Va spun cu sinceritate ca sunt oameni obisnuiti, cu bucurii obisnuite, ca au si ei probleme, ca si lor le lipsesc uneori banii, ca si pentru ei este importanta familia si timpul petrecut cu ea si totusi… Una dintre tinere a venit la miting-uri cu copilul (nu avea unde sa-l lase). Dar ce minunata lectie de viata si civism i-a dat fetitei ei!

 Da, am spus mitinguri, pentru ca  cei 7 au decis sa continue. De atunci au mai scris zeci de memorii, au mai organizat un miting, au mai salvat si alte vieti. Ca sa poata continua, au mai facut un pas si s-au constituit intr-o asociatie neguvernamentala. Asa ii pot reprezenta mai bine, in fata autoritatilor publice, pe cei ce  sufera de boli ce nu se pot trata in Romania.

 Iar eu va spun cu mandrie ca fac parte din grupul celor 7.

Destinatia… Blava

O conferinta ma porneste spre capitala Slovaciei, Bratislava. Se strang aici cei mai importanti si renumiti activisti ai societatii civile din tarile Europei de est . Urmeaza sa vorbeasca despre cei 20 de ani scursi de la caderea blocului comunist.

250 de participanti invadeaza micutul oras. Hotelurile si restaurantele sunt gata sa-i primeasca. Centrul istoric al Blavei (cum o numesc locuitorii) este curat si poarta haine de sarbatoare. Romanii il viziteaza cu vadita invidie. Dupa ce aterizezi la Viena, iei un autobuz ce te duce, pe cai ocolite, in aproximativ o ora si 20 de minute, la Bratislava. Cu masina pe autostrada faci 40 de minute.

Ziua insorita ne ofera prietenoasa dealurile Blavei. E inca verde. E foarte curat. Vedem ramasitele granitei. E pustiu acum in vechile cazemate ale granicerilor. Intram din plin in Blava, ca intr-o suburbie a Vienei. E ora pranzului. Foamea ne sacaie suparator. Ne cazam rapid si iesim la aer. Dupa un mic google pe Blackberry aflam ca cel mai bun restaurant din Slovacia este Le Monde.

Curiosi, infometati si gurmanzi ne asezam la masa, in buricul capitalei. Mai nimeni pe terasa restaurantului. Meniul imbracat in coperti uriase are 10 oferte de mancare. Ce sa alegi? Desi in engleza, nu e sigur ce o sa primesti. Comandam ceva la intamplare. Cer o limonada cu apa minerala dar primesc o sticla de apa minerala din brand fitos. Las sa fie, ca tot nu platesc eu.!

Mancarea vine incet, un fel de mancare pe ora. Portiile sunt minuscule, painea e servita cu zgarcenie (2 feliute meschine pe o farfuriuta). Desi cerem un cos cu paine, primim tot cele 2 feliute de persoana. Pe chelner nu poti sa-l scoti din ale lui. Evident ca nu vorbeste engleza! Aveam sa aflam a doua zi ca restaurantul apartine mafiei rusesti.

Dupa ce am luat pranzul in 3 ore, decidem ca e timpul sa cercetam orasul. Suntem in centru asa ca centrul istoric sa fie! Stradute micute, inguste, cu arhitectura de imprumut de pe la vecini (unguri, cehi, austrieci…), curat peste tot, suveniruri la tot pasul… Cel mai mult ne plac statuile ce ies din asfalt. Salutam ingeniozitatea.

De la 1 ianuarie slovacii folosesc moneda euro. Asa comparam mai usor si intelegem ca nu e tocmai ieftin pe aici. Nimic sub 10 euro. Totul este de vanzare. Chiar si apa! Mai incolo, dincolo de centrul istoric, orasul “industrial” nu impresioneaza cu nimic. Tramvaie vechi, stradute de tot felul, cladiri vechi si noi, constructii la tot pasul, piata chinezo-coreeana unde mirosul de cauciuc te sufoca, Tesko care este identic cu Magazinul Unirea din anii ’90…. DAR curat peste tot.

A doua zi experimentam un resturant obisnuit, dar cu vad si mult cautat de tineret. Aici vin tinerii sa-si sarbatoreaza absolvirile, trecerea examenelor, zilele de nastere…  E modest, inghesuit dar are farmec. O singura chelnerita serveste la masa. Are memorie de elefant pentru ca, desi nu-si noteaza nimic, nu a gresit nicio comanda. Sfatuiti de o colega slovaca, comandam mancaruri traditionale. Traditionale precum arhitectura! Degustam o combinatie de amestec intre bucataria ceha, maghiara si austriaca. Nimic fara galuste! Totul e gustos si la jumatate de pret fata de ziua precedenta.

Ne miram ca sunt atat de multi turisti pe strada. De fapt, doar in centru. Ce sa faci ca turist in Blava? Vizitezi centrul istoric si apoi? Intelegem ca de fapt turistii merg la Viena si ca – parte din tur – primesc cateva ore de Blava.

Blava sa fie!

Calatorie… informativa

Treburi incalcite ma suie aseara in intercity  Bacau-Bucuresti. De cand n-am mai mers cu trenul..?!!!

Ma sui intr-un tren extrem de elegant si curat. Am bilet la clasa a doua si dupa starea vagonului sunt convinsa ca am nimerit la clasa 1. Verific biletul si intreb inca 2-3 persoane. Nu, n-am gresit, aici e locul meu.

Ma asez. Lume putina in vagon. Avem canapele confortabile, lumina, masuta lunga pentru laptop, prize, aer conditionat, afisaj electronic. Sunt in Romania? Da, cu siguranta sunt. Si apoi, am facut eu multe trasee Alton-Londra , cu ani in urma, in trenuri murdare….Nici trenurile daneze nu sunt mereu impecabile… Asta ca sa moara si capra vecinului. ☺

Ma instalez, imi scot cartea si sunt gata sa ma scufund in lectura pentru urmatoarele 5 ore.

Dar…telefoanele mobile incep sa sune.

O mamaie sportiva raspunde  cu hotarare la telefon. Pentru urmatoarele 30 de minute intreg vagonul afla ca vine de la Iasi si merge spre Brasov cu escala de cateva ore la Bucuresti. Deducem din conversatie ca vorbeste cu fiica. Umbla femeia prin tara sa refaca traseul educational al fiicei care are nevoie de foi matricole, adeverinte, diplome, traduse, legalizate, cu apostila…Auzim, fara sa vrem, cat a costat fiecare document, taxa legala plus atentia pentru urgenta, cate documente mai trebuie stranse, cu cine trebuie sa mai ia legatura, ce mai trebuie tradus, care este diferenta dintre legalizare si supralegalizare….

Mamaie termina conversatia si pentru urmatoarele 10 minute ne bucuram de liniste.

Alt telefon. O doamna in etate, cu coc supradimensionat si bluza cu dantela si sclipici raspunde la  telefon. Urmatoarele 40 de minute ne sunt asigurate.

Doamna se ocupa cu vanzarea de produse cosmetice si medicamente de la o firma ce vinde doar prin curieri. Explica semidocta interlocutoarei cum se trateaza cancerul cu vitamina C, cate si ce medicamente ia pentru mancarimea pe care o are, cu ce o trateaza pe o pacienta de-a ei ce sufera de transpiratie abundenta…
Suntem si noi multumiti, la unison cu doamna, ca vanzarile ii merg bine, ca pacientii ei nu sunt afectati de criza economica si ca exista medicamente ce se vand ca painea calda.

Apoi, conversatia se muta catre Luchi, fiul doamnei. Ei bine,  Luchi s-a decis! Nu mai da la medicina  la Iasi ci la drept la Bucuresti. Doamna e multumita nevoie mare.  Ca doar   i-a explicat lui Luchi: “Ce sa faci cu medicina? La medicina trebuie sa inveti foarte mult!”,  “trebuie sa te porti frumos cu pacientii…”,  si la urma urmei  “mai las-o dracului de Moldova si mai trage-te si tu la sud!”. “ Pai, unde sta presedintele tarii? Nu la Bucuresti? Unde sunt toate congresele? Nu la Bucuresti?”.  Iata ca sfaturile doamnei l-au atins pe Luchi unde trebuie si i-a venit mintea la cap. Si semn ca mama a gandit totul pana la detaliu, baiatul stie ca dupa absolvire isi deschide cabinet, isi face clientela.

Se termina conversatia si doamna ia la rand cateva nume din agenda telefonica si incepe sa spuna iar si iar povestea lui Luchi.

Dupa vreo doua ore ni s-a acrit.

O alta mamaie cu basma, cu care eu impart canapeaua, vorbeste si ea cu nepotii la telefon. Trebuie sa vina sa o ia de la gara. Ii cam suna din fiecare gara sa le spuna unde a ajuns.

In fundul vagonului, spre usa, trei barbati tineri se injura prieteneste.

Controlorul trece din cand in cand sa ne intrebe daca suntem bine si daca nu vrem sa ne inchida  aerul conditionat.

Ajung spre miez de noapte la Bucuresti cu capul plin de povestea lui Luchi, a medicamentelor miraculoase, apostilelor si nepotilor.