Cat de repede ne pierdem mintile?

Acum cativa ani prietena mea Catalina a nascut un baiat minunat. Pentru o perioada,  intalnirile de fete  s-au mutat din cafenele si restaurante in apartamentul ei, intre scutece, aparate de masurat temperatura, de eliminat mucozitati si alte chestii de genul asta.

Intram in apartamentul Catalinei numai dupa ce treceam examenul medical: nimanui nu-I curge nasul,  nimeni nu tuseste, toata lumea este cu “revizia tehnica” la zi.

 Paseam sfioase in sufrageria devenita acum cabinet pentru noi nascuti. Ne priveau semete de acolo  masa de infasat, masa cu medicamente si unguente; de pe masuta de cafea ne sfidau pipete  si eprubete caraghioase…

 Dupa ce ne minunam de progresele facute de micut, de la ultima noastra vizita si pana astazi,  incepeam de-a valma sa ne punem la zi cu informatiile: cine de cine s-a mai despartit, cine cu cine mai este, ce bonusuri am mai obtinut, ce joburi mai sunt pe piata…

 Cotcodaceala asta nu dura mult pentru ca incepea Catalina sa ne spuna despre “caca tare-caca moale”, pisu, muci, faringita-laringita…si alte cuvinte terminate in “ita”. Si Catalina monopoliza discutia continuand pe  aceeasi tema minute in sir,  iar printre picaturi ne imbia sa mai servim  o bomboana sau o prajiturica.

 Evident ca tema conversatiei iti taia apetitul si plecai din vizita total nesatisfacuta. Nici tu informatii, nici tu tratatie!

 Imi amintesc cum discutam cu celelalte fete, dupa o astfel de vizita, cum si-a pierdut Catalina mintile de nu mai are niciun haz si devine aproape nefrecventabila. Odinioara respectat director financiar la o mare companie farmaceutica, femeia, credeam noi, isi pierduse mintile de atata stat acasa huhureaza doar cu bebele, timp in care sotul muncea zi de vara pana-n seara.

 Acum , aflata intr-un proces anevoios si emotional epuizant  de adoptie, merg saptamanal la Bacau sa-mi vad puiul ca sa nu ma uite pana obtin hotarere judecatoreasca pentru custodie.

 Emi, puiul meu, are trei ani si 4 luni si s-a chinuit cat altii in 20 de ani. Dar despre asta altadata!

Ei bine, Emi nu face pisu. In mod evident copilul a fost traumatizat si, desi il trece, se chinuie si cate 12 ore abtinandu-se sa nu faca pisu. I-am cumparat olita frumoasa, imitam perfect sunetul operatiunii izbavitoare, lasam apa sa curga, facem demonstratii….Si totusi baiatul plange de durere dar ii este frica sa faca pisu.

 Mi-am petrecut weekend-ul la Bacau cu Emi de mana in parc, la Mall, la restaurant, la motel….

M-am surprins pusa in dificultate cand,  strangandu-l  in brate in incercarea de a-l  convinge sa-si dea drumul, am realizat ca nu stiu pozitia organului genital masculin atunci cand trebuie sa faca pisu, ca nu stiu daca nu cumva copilului nici nu-I vine sa faca si eu il chinui degeaba pe olita, ca indiferent de cate  examene ai da in viata si oricate diplome ai obtine, nu stii cum vine pisu.

 Si daca acum va intrebati daca ceea ce cititi este real, daca tema propusa de mine este una fals creata sau nu, ei bine va marturisesc ca de ieri incoace am sunat toate mamicile de baieti mici si le-am intrebat cum sta treaba cu pisu la varsta asta.

 Stiu, mi-am pierdut mintile!