Tati & barbati

Se spune ca o femeie cauta figura paterna in fiecare barbat din viata ei si ca isi alege partenerul de cursa lunga posesor de calitati cat mai apropiate de acesta. 

 Aveam vreo 12 ani cand m-am simtit pentru prima oara domnisoara. Tata imi oferea scaunul in tramvai, imi tinea usa, imi intindea mana la coborire… A fost prima lectie despre cum sa te comporti in preajma unui barbat.

 Mai tin minte ca tata le saruta mana colegelor si prietenelor mele si ele se topeau de uimire. Aveam cel mai cool tatic si pe umerii mei atarna deja povara asteptarilor. Trebuia sa am iubiti care sa corespunda asteptarilor tatei pentru mine. Nici surorile mele nu o duceau mai bine. 

 Anii au trecut, barbatii au intrat si iesit din viata mea care cum au putut: pe scara de incendiu, prin zid, rupandu-mi inima in mii de bucati, pe usa din fata spunandu-mi cat de perfecta sunt dar…nu pentru ei, alergand bezmetici pe scari, in varful picioarelor…

 Pe majoritatea dintre ei nu i-am prezentat tatei fie pentru ca au fost meteorici si nu am avut timp, fie pentru ca am avut indoieli ca vor zabovi mai mult, fie ca m-am temut ca ei sa nu dispara, fie ca am evitat ca pe tata sa-l doara.

 Pe cei ce i-am prezentat, foarte putini la numar, tata i-a primit cu o fireasca politete indiferenta. Nici intre patru ochi nu mi-a pus intrebari indiscrete. La plecarea lor din viata mea il anuntam pe tata, mimand firescul, ca X nu mai vine de astazi pe la noi. Tata dadea din cap aprobator si imi spunea scurt „Mai bine, nu era de tine”.

 Nu mica mi-a fost umirea cand tata mi-a spus acelasi lucru dupa o relatie de mai bine de doi ani incheiata brusc. Ma intrebam in secret de ce n-o fi zis tata nimic in tot acest timp, cum de n-am simtit niciodata rezerva lui. Dar pe tata nu l-am intrebat nimic pana astazi .

 Rand pe rand am cladit si demolat scari de valori, am adaugat sau eliminat calitati fara de care EL nu poate fi al meu si  am pus la loc de cinste cateva de la care rabatul este exclus:

1. sa ma iubeasca
2. sa ma respecte
3. sa fie prietenul meu cel mai bun

 Tarziu, cand nimeni din familia mea nu mai credea in „minune”, am gasit barbatul care m-a convins, dupa doi ani, sa spun „DA”.

 Astazi, dupa  aproape sapte ani, ma uit cu privirea duioasa dar obiectiva  spre el si pot , fara rezerve, sa-mi descriu sotul asa cum este dar mai ales asa cum nu este el.

Sotul meu nu citeste niciodata, nici macar randurile mele, caci nu are rabdare si se plictiseste. Dar macar nu ma minte ca ii place, nu se preface ca este ceea ce nu este. Sotul meu nu iubeste teatrul si nu ma insoteste niciodata, dar ma iubeste pe mine si vine de fiecare data sa ma astepte la iesire,  in fata teatrului. Sotului meu nu ii place sa invete dar ma admira pe mine ca mai pot sa o fac, vine sa ma ia de la cursuri de fiecare data, imi tine pumnii la examene si ma incurajeaza atunci cand ma cuprinde indoiala. Sotului meu ii este teama de orice fel de sport dar ma insoteste la patinoar, ma sustine cu sinceritate si entuziasm de pe margine, imi face poze si imi spune cat sunt de frumoasa pe gheata.

 Sotul meu nu intelege in ce consta jobul meu cu carte de munca dar se lauda cu mine peste tot caci lucrez intr-un domeniu ce are legatura cu America si cu politica.

 Sotul meu nu stie sa bata cuie, sa repare prize, sa desfaca o plafoniera, sa faca un imprumut la banca, sa isi ceara drepturile in fata autoritatilor abuzive, sa prajeasca cartofi sau sa spele o cratita.

 Sotul meu stie insa sa spuna dulce „Arati superb astazi”, „pot sa-ti spun un secret? Esti superba!”, „Imi pare rau, am gresit, am sa iau masuri si am sa imi schimb atitudinea in viitor”, „iubi te iubulesc”, „tzontzi minu”, „mami, tu esti foarte desteapta!”….. Sotul meu ma descheie la pantofi, imi face masaj la picoare, imi aduce la pat tot ce ii cer si cand se afla in camera cealalta, la un meci desigur, imi spune sa il sun pe mobil daca am nevoie de ceva. Sotul meu e de acord cu toate cheltuielile mele aberante, toate pentru pofta inimii mele de femeie zapacita de reclame si discount.

 Sotul meu imi accepta, fara rezerve, toti prietenii si a invatat inca din prima noastra zi de cuplu ca apartamentul nostru este casa deschisa pentru toti oamenii in tranzit prin Bucuresti, oamenii aflati intre doua chirii sau in zugraveala, oamenii temporar fara acoperis si impreuna ne-am botezat casa „Hotel Necsulescu”.

 Sotul meu accepta sa dam ultima bucata de paine din casa si ultimul banut unui om in mai mare nevoie ca noi si simt ca o face din inima.

 Sunt putine calitatile tatei regasite in partenerul meu de viata, dar cred ca sunt cele esentiale.

 Nu stiu ce crede tata, sincer, despre el si nici nu indraznesc sa-l intreb.

Pot doar sa spun ca astazi sotul meu imi ofera locul in tramvai, imi tine usa  si saruta mana doamnelor oricat  de desuet ar parea intr-o lume americanizata de scuturatul ei.