Rochia rosie

Am citit si auzit de nenumarate ori despre irezistibila rochie neagra.  Rochia neagra te scoate din impas la o petrecere de birou, la o intalnire romantica, la un cocktail oficial, la o nunta pentru care nu vrei sa investesti …  Rochia neagra este complice romantic si companion indoliat, de aceea toate am decis sa o achizitionam.

Dar eu una votez pentru rochia rosie.  Mi-a lucrat-o o matusa acum un an. Ciudata decizie pentru o femeie supraponderala ca mine! Avand croiala potrivita, materialul de calitate,  cazand in falduri pana la genunchi, rochia rosie poate complimenta orice silueta. 

Pentru mine e pansament.

Daca sotul tau e somer, copilul bolnav , facturile iti zac neplatite in sertare, daca esti coplesita de ingrijorare, iti recomand sa porti rochia rosie , ca mine. Inchizi ochii si mergi mai departe.  Daca le ignori, poate ca problemele o sa  decida sa plece.

Imbrac rochia mea rosie,  zambesc soarelui mijit cu zgarcenie  dupa ploaie, si sunt gata sa merg mai departe.

Sa nu ma judeci daca ma vezi mergand tantosa pe strada.  Cand tu crezi ca mi-e foarte bine, de fapt imi este cel mai rau.

Acum mi-am adus aminte ca eu si mireasa am fost imbracata in rosu.

Mi-am adus aminte că-s femeie

Nu sunt o femeie neglijentă. Şi nu vorbesc aici despre duşurile zilnice obligatorii sau unghiile impecabile, rădăcini vopsite, vârfuri de păr sănătoase…

Mă străduiesc să mă demachiez seara, să mă dau cu crème seara şi dimineaţa, am lenjerie intimă feminină, nu stau prin casă în pijamale şi nu uit să port tocuri din când în când. Şi cu toatea astea, mă îmbrac şi dezbrac mecanic de luni de zile, mă fardez  ca şi cum aş îmbrăca o uniformă, merg teleghidată pe stradă cuprinsă mereu de liste de sarcini neîndeplinite şi nu ştiu dacă pasul meu este apăsat sau diafan, dacă am spatele drept sau aplecat, dacă lumina din ochii mei s-a stins sau dacă mai zâmbesc măcar aducerilor aminte.

Pe de altă parte, mă lupt de ani întregi cu o siluetă ce creşte proporţional cu anii din buletin şi singura mea consolare este că am învăţat să fiu cocheta şi la kg astea. Alteori mă iau în balon şi-mi spun în oglindă „bine că te-ai maritat la timp, înainte să explodeze cântarul”.

Acestea fiind spuse, sunt eu cu mine în fiecare zi, soţie, mama, colegă, amică, studentă….M-am obişnuit aşa de bine cu fiinţa din oglindă că nici nu-i mai dau atenţie.

 Dar vineri s-a întâmplat ceva. Guguştiucul cânta a primăvară de cu dimineaţă, eu mi-am lasat mănuşile acasă şi am renunţat la apreschiuri. Pasul meu era mai săltăreţ şi probabil mai convingător, pletele îmi fâlfâiau la fiecare adiere uşoară de vânt şi cred că şi ochii mei au căpătat lumină. Mă apropiam cu paşi repezi de grădiniţa lui Emi şi mă bucuram de o după-amiază doar pentru noi doi. Atunci a trecut o maşină pe lângă mine şi ochii mei s-au intersectat cu cei ai şoferului. Şoferul mi-a zâmbit ştrengăreşte şi m-a salutat. Nu-l cunoşteam.

 Brusc mi-am adus aminte că-s femeie şi m-am simţit iar ca la 28 de ani, stăpână pe mine şi pe univers. Nu mi-aş mai da drumul!

Fără obligaţii personale

Am fost de toate până la 39 de ani. Am fost educatoare, am fost profesoară de limba engleză, am fost instructor de limba română pentru americani, am fost secretară, am fost şomera, baby sitter, manager de bar… Câte şi mai câte!

 Am fost de atâtea ori în viaţă selectată şi intervievată, am depus atâtea CV-uri şi scrisori de intenţie încât nu mă mai miră nimic din ce se întâmplă pe piaţa de recrutare de personal.

 Cea mai trăsnită solicitare mi-a venit la un interviu pentru asistent de CEO, printr-o firma faimoasă de recrutare, când şeful cel mare mi-a cerut, la final de interviu, să scriu de mână, pe o jumătate de coală, ce cred eu că gândeşte el despre mine.  Sincer, mi-a venit să râd, dar m-am “compus” îndată şi am scrijelit ceva pe hârtie. La final, marele şef mi-a dezvăluit că hârtia merge la grafologul lui. Nu am luat postul!

 Deşi nu îmi place să pierd, nu am plâns după jobul ăla. Am rămas doar cu întrebarea ce-o fi descoperit grafologul lui despre mine.

 Lucrez într-un mediu oarecum stabil de ceva ani dar nu mă las pe tânjeală, nu dorm liniştită în papuci, aşa că mă antrenez constant aplicând pentru diferite joburi, merg la interviuri, sunt înregistrată pe site-urile destinate ofertelor de slujbe şi îmi actualizez constant CV-ul.

 De aceea, primesc zilnic ştiri despre slujbele disponibile conform căsutelor bifate de mine. Deşi nu au nicio  legătură cu pregătirea mea, îmi apar mereu joburi compatibile precum: instructor de program în Africa- în regim de voluntariat, gestionar-curier, manager de aparate medicale, etc.

 Chiar dacă nu ma interesează joburile propuse deschid mereu link-ul cu cerinţele şi mă minunez cum nu şi-a schimbat angajatorul român abordarea nici după 20 de ani. Şi acum, ca la început de ani 90, cu frenetica privatizare şi patronii de carton, un criteriu important pentru a fi angajat este să nu ai obligaţii personale.  Unii lasă informaţia să atârne în aer, fără detalii suplimentare. Alţii intră în amânunt şi menţionează: fără obligaţii personale (studii în desfăşurare, probleme personale consumatoare psihic şi de timp, alte activităţi profesionale paralele etc.).

 Ia să vedem fetelor cam ce ar putea să constituie o problemă personală consumatoare psihic? Un copil în dotare? O mamă bolnavă? Un soţ cu handicap?  Cât de discriminatoriu şi ilegal este criteriul ăsta?

Dar dacă eşti in divorţ? Probabil că te consumă psihic şi nu eşti aptă pentru muncă. Dar dacă eşti însărcinată? Doamne fereşte! Asta înseamnă ca laşi patronul cu ochii în soare după 9 luni, ca să nu mai socotim că nici prea eficientă nu mai eşti dintr-o anumită lună de sarcină încolo.

  Dacă nu ai o locuinţă stabilă, dacă ai un soţ sau un tată abuziv, dacă cineva din familia ta este grav bolnav, dacă ai copii, dacă tocmai te-ai despărţit de iubit, dacă eşti dezamagită de viaţa ta de până acum, dacă….dacă…, nu aplica pentru jobul care interzice problemele personale consumatoare psihic. Nu ai nicio şansă!

 Cine îi consiliază pe managerii aştia? Ce şcoli or fi absolvit specialiştii în resurse umane care născocesc astfel de criterii de selecţie?

Înţeleapta agendă

Am cumpărat, de prin călătoriile mele, o agendă frumoasă pentru 2010 şi am rătăcit-o pe un sertar al bibliotecii. Zilele trecute, căutând o carte anume, am dat peste ea. Stătea stingheră, cu paginile lunii ianuarie albe, sperând în vremuri utile.

I-am cerut umilă iertare şi am luat-o în poşetă, să-mi fie tovăraş de drum. Dar vedeţi voi, asta nu e o agendă oarecare menită doar să-ţi fructifice la maximum cele 24 de ore ale zilei. Nu, ea este o agendă înţeleaptă ce găzduieşte pe fiecare filă câte un citat, un fel de zicala săptămânii.

 Pentru săptămâna aceasta agenda mea spune „Oportunităţile nu sunt niciodată pierdute, ele sunt întotdeauna fructificate de alţii”. Nu vă vine să râdeţi? Uff, aş fi vrut sa fiu eu deşteapta care să coacă fraza asta.

 Şi pentru săptămâna viitoare ştiţi ce spune agenda mea? „It’s better to be preprared for an opportunity and not have one, than to have an opportunity and not be prepared”.

O să spuneţi că agenda are o obsesie cu oportunităţile astea, dar zau dacă nu la ele se reduce viaţa noastră.

Tehnici de “gâdilat” prietenii

Am aceeaşi bucurie imensă în a primii cadouri ca atunci când le dăuriesc. De aceea, simt în mod natural nevoia de a preţui, de a pune în valoare şi a face un spectacol din darurile acestea.

 Apreciez gesturile făcute din inimă şi nu din complezenţă. Urăsc să-mi dăruieşti ceva numai pentru că trebuie, să îmi impachetezi cadoul în hârtia de la cadoul oferit de mine anul trecut, urăsc să încerci tu cadoul înainte de mi-l dărui, urăsc să-mi dăruieşti lucrurile inutile cu care te-ai căpătuit tu şi de care te descotoroseşti daruindu-le, urăsc cadourile practice despre care se spune că “prind bine la casa omului” chiar dacă se dovedesc inutile. 

 Gesturile născute din truda minţii ce se zbate să găsească nu ceva scump dar ceva memorabil, gesturile rezultate după ore de chibzuinţă, ei bine, acestea  trebuie preţuite cum se cuvine. Cineva s-a gândit cum să-ţi facă o plăcere, cineva  a rostuit cu migala la bucuria zilei tale.

 Am primit un parfum spectaculos de la cineva drag şi într-o dimineaţă i-am trimis un sms: “Astăzi mă simt extrem de feminină pentru că port parfumul de la tine. Mulţumesc!”

 Când mă văd cu fetele,  mă îngrijesc de cu dimineaţă să port una dintre bijuteriile oferite de ele. Este un joc! Ele îmi admiră bijuteriile, ca şi când nu ar cunoaşte povestea lor, iar eu le reamintesc cine mi le-a dăruit.

 Îmi doream de câteva săptămâni un ac special pentru eşarfe. Am ochit unul la o amică şi îmi doream, în secret, unul la fel. De 8 martie, anul trecut, m-am revăzut, după timp îndelungat, cu o altă persoană dragă. Ea mi-a dăruit un ac de eşarfă. E minunat! Cum de mi-a citit gândurile?  L-am purtat a doua zi şi i-am trimis un sms frumos. Eram aşa de elegantă cu acul meu cu tot!

 Mai de mult cineva mi-a dăruit nişte CD-uri cu muzica Bucureştiului de altădată! Fantastic cadou! Este cel mai inspirat cadou pe care l-am primit vreodata de la persoana respectivă! Şi astăzi ascult cu drag CD-urile astea!

 Acum doi ani am primit, de la doua fete ce mi-au devenit foarte dragi, o glastră superbă din lut vopsit în culorile naturale ale pământului. Am aşezat-o semeaţă pe pervazul de la bucătărie şi m-am îngrijit să-i asortez o perdea care-i scoate in evidenţă splendoarea.

 Anul trecut am primit, de la prietena mea dragă dragă dragă, o broşă foarte trendy. Am purtat-o semeaţă a doua zi  şi m-am lăudat peste tot, ca un copil mândru de jucăria lui, neuitând să menţionez cine mi-a dăruit-o.

 Mi-e drag, tare drag, să îmi “gâdil” astfel prietenii!