Vărsat de vânt

Vineri seara planuri de weekend. Trebuia să ducem două mătuşi bătrâne la mormântul celei de-a treia undeva spre munte. Lui Emi îi plac excursiile aşa că totul avea să meargă şnur. Pentru că sunt bătrâne şi nu ies apropape niciodată din oraş vroiam să le duc până la Sinaia, să mai vadă Peleşul, să le scot la restaurant…

Planurile răsturnate nu sunt ceva cu care să mă fi obişnuit până acum. Cu atât mai mult atunci când boala, de orice tip ar fi ea, este cea care se pune cu mine.

Vineri seară mă grăbesc spre casă, reunţând brusc la seara institutelor culturale, şi-mi găsesc băiatul urlând la duş. Când mă uit mai bine la el era plin de pustule hidoase pe tot corpul. Nu ştiu când o să devin o mamă cool, compusă, cu toate răspunsurile la ea…Cert este că acum sunt tare departe de imaginea asta.

Mi s-au tăiat picioarele şi-mi aduc aminte că am strigat cu o voce străină de mine : ” scoate copilul şi îmbracă-l”. În 10 minute am sunat peste 20 de persoane fără ca vreuna să-mi răspundă. Ştiu, vineri seara oamenii au program. Într-un final disperat îmi răspunde dna. doctor care mă linişteşte că nu e pojar pentru că este  vaccinat (cum ştie ea chestia asta ?), este vărsat de vânt şi nu, n-a murit nimeni din asta. Notez conştiincios pe hârtie toate sfaturile şi le recit, de două ori, doamnei doctor pentru a mă asigura că asta trebuie să fac, şi nu închid până nu smulg promisiunea doamnei doctor că luni de dimineaţă îmi va vizita puiul pentru ca să fim siguri că totul este sub control.

Trimit tăticul la farmacie, liniştesc puiul de om cu o voce senină, diferită de cea disperată de acum cinci minute, şi rejectez toate telefoanele celor pe care nu i-am găsit cu 20 de minute în urmă.

Sun mătuşile pentru a anula excursia, sun bona pentru a o informa despre schimbarea de program şi decid că luni trebuie să stau acasă pentru vizita doamnei doctor. Dau sms-uri mămicilor al căror copii s-au jucat cu noi cu o zi în urmă şi-i deleg soţului misiunea de a anunţa vestea la grădiniţă şi la bazinul de înot. Wow! Bazinul de înot! Emi venea de la înot!  Tati nu i-a văzut bubiţele când l-a echipat ? Cică nu. Ufff, bărbaţii!

Respir adânc mulţumind  că pământul se află încă sub picioarele mele.  Cred că am să pot să mă războiesc mai decent cu vărsatul de vânt data viitoare. Dar dacă data viitoare vine altceva?

Tango de 6 ani

amp; Simona” src=”http://anemari.revistatango.ro/wp-content/uploads/2011/06/Alice-Simona-300×225.jpg” alt=”Alice & Simona” width=”300″ height=”225″ />

Am primit , cu bucurie, mesaj de la Alice anunţând petrecerea de 6 ani. A mai trecut un an?  Când a trecut şi anul acesta ?

M-am dus  să le văd. Ruşinos de adevărat, deşi locuim în acelaşi oraş, nu ne vedem niciodată. M-am întalnit cu Alice şi Simona. Ambele erau elegante şi emoţionate. Nu cred că am avut iluzii optice, Simona tremura ca varga pe scenă.

Alice, cu timbrul ei de neconfundat, a vorbit înălţător despre revistă şi colaboratori. A mulţumit tururor. Nerostit, ştiu că mi-a mulţumit şi mie şi am fost mândră că sunt, într-un fel invizibil, parte din echipă.

Nu pot avea pretenţia ca vreodată să ajung să fac fotografii care să poată fi comparate cu cele ale lui Paul dar am dorit să împart cu voi evenimentul.

Femei pe Mătăsari.

În perioada 17-19 iunie, pe Mătăsari, se lucrează la imaginea femeii. De la femeia vizibilă la femeia invizibilă, asta este tema. 

Asociaţia Benneva ne-a provocat să stăm la colţ de stradă şi să ne promovăm  activităţile.

M-am dus acolo cu pălăria de Salvează Vieţi şi am stat mândră alături de colegele mele ,voluntare, venite din ţară special pentru eveniment.

Mă vedeţi  în poze alături de Alina, Ana, Maggie, Anca şi Ioana.  Spectaculos, creativ, ingenios, şocant, emoţionant…cam aşa îmi vine să descriu ce se întămplă zilele astea pe Mătăsari.

În săptămâna ce precede sărbătoarea Sânzienelor, onorând fecunditatea, rodul pământului şi al pântecului, ne strângem într-un festival urban pentru a vorbi despre femeie-mamă-soţie, despre abuz şi putere, despre forţă şi slăbiciuni.

Veniţi şi voi pe Mătăsari!