„"Într-adins, smerit și mut, am făcut ce am putut"- Tudor Arghezi“

Tati & barbati

de

Razvan & tataSe spune ca o femeie cauta figura paterna in fiecare barbat din viata ei si ca isi alege partenerul de cursa lunga posesor de calitati cat mai apropiate de acesta. 

 Aveam vreo 12 ani cand m-am simtit pentru prima oara domnisoara. Tata imi oferea scaunul in tramvai, imi tinea usa, imi intindea mana la coborire… A fost prima lectie despre cum sa te comporti in preajma unui barbat.

 Mai tin minte ca tata le saruta mana colegelor si prietenelor mele si ele se topeau de uimire. Aveam cel mai cool tatic si pe umerii mei atarna deja povara asteptarilor. Trebuia sa am iubiti care sa corespunda asteptarilor tatei pentru mine. Nici surorile mele nu o duceau mai bine.  🙂

 Anii au trecut, barbatii au intrat si iesit din viata mea care cum au putut: pe scara de incendiu, prin zid, rupandu-mi inima in mii de bucati, pe usa din fata spunandu-mi cat de perfecta sunt dar…nu pentru ei, alergand bezmetici pe scari, in varful picioarelor…

 Pe majoritatea dintre ei nu i-am prezentat tatei fie pentru ca au fost meteorici si nu am avut timp, fie pentru ca am avut indoieli ca vor zabovi mai mult, fie ca m-am temut ca ei sa nu dispara, fie ca am evitat ca pe tata sa-l doara.

 Pe cei ce i-am prezentat, foarte putini la numar, tata i-a primit cu o fireasca politete indiferenta. Nici intre patru ochi nu mi-a pus intrebari indiscrete. La plecarea lor din viata mea il anuntam pe tata, mimand firescul, ca X nu mai vine de astazi pe la noi. Tata dadea din cap aprobator si imi spunea scurt „Mai bine, nu era de tine”.

 Nu mica mi-a fost umirea cand tata mi-a spus acelasi lucru dupa o relatie de mai bine de doi ani incheiata brusc. Ma intrebam in secret de ce n-o fi zis tata nimic in tot acest timp, cum de n-am simtit niciodata rezerva lui. Dar pe tata nu l-am intrebat nimic pana astazi .

 Rand pe rand am cladit si demolat scari de valori, am adaugat sau eliminat calitati fara de care EL nu poate fi al meu si  am pus la loc de cinste cateva de la care rabatul este exclus:

  1. sa ma iubeasca
  2. sa ma respecte
  3. sa fie prietenul meu cel mai bun

 Tarziu, cand nimeni din familia mea nu mai credea in „minune”, am gasit barbatul care m-a convins, dupa doi ani, sa spun „DA”.

 Astazi, dupa  aproape sapte ani, ma uit cu privirea duioasa dar obiectiva  spre el si pot , fara rezerve, sa-mi descriu sotul asa cum este dar mai ales asa cum nu este el.

Sotul meu nu citeste niciodata, nici macar randurile mele, caci nu are rabdare si se plictiseste. Dar macar nu ma minte ca ii place, nu se preface ca este ceea ce nu este. Sotul meu nu iubeste teatrul si nu ma insoteste niciodata, dar ma iubeste pe mine si vine de fiecare data sa ma astepte la iesire,  in fata teatrului. Sotului meu nu ii place sa invete dar ma admira pe mine ca mai pot sa o fac, vine sa ma ia de la cursuri de fiecare data, imi tine pumnii la examene si ma incurajeaza atunci cand ma cuprinde indoiala. Sotului meu ii este teama de orice fel de sport dar ma insoteste la patinoar, ma sustine cu sinceritate si entuziasm de pe margine, imi face poze si imi spune cat sunt de frumoasa pe gheata.

 Sotul meu nu intelege in ce consta jobul meu cu carte de munca dar se lauda cu mine peste tot caci lucrez intr-un domeniu ce are legatura cu America si cu politica.

 Sotul meu nu stie sa bata cuie, sa repare prize, sa desfaca o plafoniera, sa faca un imprumut la banca, sa isi ceara drepturile in fata autoritatilor abuzive, sa prajeasca cartofi sau sa spele o cratita.

 Sotul meu stie insa sa spuna dulce „Arati superb astazi”, „pot sa-ti spun un secret? Esti superba!”, „Imi pare rau, am gresit, am sa iau masuri si am sa imi schimb atitudinea in viitor”, „iubi te iubulesc”, „tzontzi minu”, „mami, tu esti foarte desteapta!”….. Sotul meu ma descheie la pantofi, imi face masaj la picoare, imi aduce la pat tot ce ii cer si cand se afla in camera cealalta, la un meci desigur, imi spune sa il sun pe mobil daca am nevoie de ceva. Sotul meu e de acord cu toate cheltuielile mele aberante, toate pentru pofta inimii mele de femeie zapacita de reclame si discount.

 Sotul meu imi accepta, fara rezerve, toti prietenii si a invatat inca din prima noastra zi de cuplu ca apartamentul nostru este casa deschisa pentru toti oamenii in tranzit prin Bucuresti, oamenii aflati intre doua chirii sau in zugraveala, oamenii temporar fara acoperis si impreuna ne-am botezat casa „Hotel Necsulescu”.

 Sotul meu accepta sa dam ultima bucata de paine din casa si ultimul banut unui om in mai mare nevoie ca noi si simt ca o face din inima.

 Sunt putine calitatile tatei regasite in partenerul meu de viata, dar cred ca sunt cele esentiale.

 Nu stiu ce crede tata, sincer, despre el si nici nu indraznesc sa-l intreb.

Pot doar sa spun ca astazi sotul meu imi ofera locul in tramvai, imi tine usa  si saruta mana doamnelor oricat  de desuet ar parea intr-o lume americanizata de scuturatul ei.

Categorii:
Despre mine

Comentarii

  • Ce frumos ai scris despre sotul tau!
    Si ce frumos ai spus care sunt lucrurile de la care nu te abati!

    Ma intreb de unde a invatat si banuiesc ce fericita e mama lui.

    Mi-a mers la inima!

    Sa-ti traiasca sa fiti fericiti impreuna si sa va petreceti viata asa frumos cu toate greutatile ei multi, multi ani.

    CristinaC 28 ianuarie 2010 8:37 AM Răspunde
    • CristinaC, cu o mana tin paltonul, cu alta tastez, iar un picior e deja in prag de plecare. Sunt magulita dincolo de capacitatea mea de exprimare in scris de faptul ca, la o ora cand gainile mai dorm si oamenii stau agatati de bara tramvaiului, tu iti faci timp sa postezi pe blogul meu.

      Da, sotul meu a invatat multe lucruri frumoase de acasa, cu altele a fost inzestrat natural…, iar eu sunt norocoasa ca l-am intalnit. Iar viata ne-a dat multe prilejuri de bucurie, ne-a incercat de 2-3 ori destul de serios incat sa zguduie din temelii ceea ce aveam, dar suntem acum mai decisi ca oricand sa facem relatia asta sa functioneze astfel incat sa fim amandoi fericiti in acelasi timp si din aceleasi motive.

      anemari 28 ianuarie 2010 9:10 AM Răspunde
  • Chiar Anemari, foarte frumos ai scris despre sotul tau…pacat ca nu citeste randurile tale, ar fi meritat sa citeasca ce ai scris mai sus.
    Tatii mereu sunt retinuti cu fiicele si nu sunt asa „bagaciosi” ca mamele. Cel putin si tatal meu tot la fel este, in timp ce mama ma „bate mereu la cap”- cu cele mai bune intentii-desigur 😉
    Insa ii inteleg pe tati, ca pana la urma, cineva, un alt barbat, le va lua locul langa noi….Eu sunt 100% sigura ca tata, cat e el de barbat serios si cu pretentii, o sa planga la nunta mea…de mama nu sunt asa de sigura….:D Vorba iubitului meu, ea o sa se bucure ca scapa de mine, desi m-am mutat de acasa de 1 an jumate…..
    O zi frumoasa si calda va doresc!

    Adnya 28 ianuarie 2010 1:20 PM Răspunde
    • Adnya, daca scriu ceva de rau, au grija altii sa-l informeze si atunci citeste, atfel… Dar nici nu este asta scopul postarilor mele.

      Cu siguranta ca tatal tau va lacrima in suflet la nunta ta. Dar cea care se va acomoda cel mai greu cu nou tau statut va fi mama. Chiar daca spune ca de abia asteapta sa „te piarda” tot piuiul ei mic si nestiutor ramai toata viata.

      anemari 28 ianuarie 2010 1:59 PM Răspunde
  • Articolul tau m-a facut sa oftez a’ nostalgie…
    Tatal meu a plecat intr-un loc mai bun in urma cu 5 ani si mult dupa ce-a plecat mi-am dat seama cat de mult insemna sa-l stiu acolo, desi era la fel, retras, decent, niciodata curios…
    De mica am invatat ca intre 2 soti respectul e esential….niciodata tatal meu nu i-a vorbit mamei urat, niciodata nu a bruscat-o, intotdeauna politicos, intotdeauna om de casa, intotdeauna demn, chiar si cand boala il tintuise la pat…….nu vreau sa vorbesc si despre dragostea imensa intre el si mama mea pentru ca e mult prea dureros!
    Singura fiind la 29 de ani aud des de la mama ca sunt prea pretentioasa cautand un barbat asemanator tatalui meu…ca astfel de exemplare „nu se mai fabrica’
    Nu intelegeam de ce dorinta mea de a gasi pe cineva care stie sa-ti deschida usa la restaurant, care stie sa vorbeasca civilizat, care nu te face de ras in fata colegilor si a prietenilor si care, te iubeste si te respecta neconditionat era asa de „extrema”…..
    Oricum de ceva vreme m-am resemnat si mi-am dat seama ca intr-adevar e o raritate sa intalnesti un suflet pereche si ca nu toata lumea poate fii fericita…
    Din nu stiu ce motive (paranormale sau nu-apropo de articolul Alinei) sunt singura si nimic nu pare a se schimba in acest capitol al vietii mele, asa ca ma consolez cu ideea ca am cunoscut si un barbat cu adevarat minunat: tatal meu…

    irina 28 ianuarie 2010 7:12 PM Răspunde
    • Irina, nicio poveste nu seamana cu alta, niciun destin nu este repetabil si totusi impart cu tine povestea mea. Pana la 32 de ani mi-am petrecut toate revelioanele fara pereche.
      Atunci mi-am cunoscut sotul. El avea 25 de ani.

      Nu am crezut ca poate fi o relatie serioasa si nimeni nu ne-a dat nicio sansa.

      Concluzia este ca nu e totul decis in privinta ta, ca esti inca foarte tanara si trebuie sa ramai optimista si deschisa catre iubire.

      anemari 28 ianuarie 2010 9:01 PM Răspunde
  • Irina si eu zic la fel ca Ane. Ramii deschisa… nu te duce la extreme. Ramii doritoare si nu disperata.
    Povestea mea seamana cu a ta Ane. L-am cautat pe tata in fiecare barbat care a poposit in viata mea. Sotul meu nu ii seamana in gesturi, in manifestari. Dar isi arata respectul altfel, dragostea altfel… nu stiu… e greu, cred, sa gasesti doi oameni la fel. Important este sa ai respect, sa ai iubire, sa ai un sprijin… si mai ales sa rizi cu pofta de aceleasi lucruri, la aceleasi filme, la aceleasi glume. Eu ma incadrez perfect in „o femeie e mai mult de 50% cucerita daca ai reusit sa o faci sa rida”…

    iana 28 ianuarie 2010 9:32 PM Răspunde
    • Iana, draga mea, tie ti-am raspuns de 3 ori in gand pana acum si am uitat sa pun si pe „hartie”.
      Cred ca picioarele adanc infipte in pamant ne ajuta pe amandoua sa evaluam corect ceea ce avem.

      Si eu rad in hohote cu sotul meu. Nu se teme sa fie caraghios si asta mi-l face foarte drag. Si impartasim amandoi aceeasi pasiune pentru filmele romanesti, oricat de proaste ar fi ele.

      anemari 30 ianuarie 2010 7:31 AM Răspunde
  • Ai scris foarte frumos, si cumva induiosator…sper ca sotul tau chiar sa merite gandurile si randurile tale.

    je 29 ianuarie 2010 9:15 PM Răspunde
    • Je, vietile noastre nu se deruleaza clar intre alb si negru, vinovat/nevinovat, calau/victima, bun/rau…
      De aceea eu cred ca putem fi ingeri si monstri in acelasi timp, putin din fiecare, nimic din fiecare uneori.

      Iar despre sotul meu am scris adevarul. Unele adevaruri nu-i sunt magulitoare deloc, daca ma intrebi pe mine. Esential este cum ne raportam noi la ceea ce le lipseste lor, la ceea ce nu sunt si nu fac, cata importanta dam si cum echilibram balanta.

      anemari 30 ianuarie 2010 7:03 AM Răspunde
  • Minunate vorbe, dulce declaratie …
    Cuvintele tale mi-au dat o stare de bine, de siguranta!

    tartoras 30 ianuarie 2010 4:45 AM Răspunde
    • Tartoras, daca stim exact ce cautam s-ar putea sa si gasim. De aici vine siguranta.

      anemari 30 ianuarie 2010 7:12 AM Răspunde
  • am ras,am zambit,am lacrimat,m-am induiosat citind ceea ce ai scris despre sotul tau.intotdeauna cand gasesc cuvinte asa frumoase ,ma emotionez.ma bucur ca inca exista oameni care se iubesc frumos,simplu.sincer,ma bucur pentru tine,pentru voi.sigur sotul tau e un barbat mandru de tine.va doresc fericire! multa,multa…

    maia 30 ianuarie 2010 8:04 AM Răspunde
    • Maia, iti doresc o viata plina de normalitate.
      Multumesc frumos pentru gandurile tale.

      anemari 30 ianuarie 2010 9:24 AM Răspunde
  • Anemari, sigur ca vietile nu ni se desfasoara doar in 2 culori, stiu ca putem sa fim deopotriva si buni si rai…Chiar mi-a placut cum ai scris despre sotul tau. Va doresc numai bine!

    je 30 ianuarie 2010 11:11 AM Răspunde
  • Daca mi-ar fi cerut cineva sa scriu despre sotul meu, probabil as fi scris ca tine… Bine, as fi adaugat faptul ca, daca sotului meu i s-ar defecta, in spatiu, nava cosmica pe care ar conduce-o, stiu sigur ca ar repara-o si ar functiona mai bine decat atunci cand era noua…E un magician care gaseste solutii la orice: aparat sau suflet stricat…
    Eu nu l-am cautat pe tata in fiecare barbat, eu am cautat cel mai bun tata pentru copilul meu. Am gasit mai mult decat visam: cel mai bun sot, tata, prieten si copil.
    As vrea ca fiecare femeie sa aiba acest noroc al meu!

    Raluca 4 februarie 2010 2:41 PM Răspunde
  • Foarte frumos!

    abs 11 noiembrie 2010 6:40 AM Răspunde
  • Uite cum e o femeie de succes, cu cariera si ce fel de barbat isi doreste. Sau ce e pentru ea mai important la partener.
    Foarte instructiv „eseul” tau.

    abc 30 noiembrie 2010 9:03 AM Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title