fbpx
„"Într-adins, smerit și mut, am făcut ce am putut"- Tudor Arghezi“

Albastru – culoarea visului

de

 De când am devenit mămică am câștigat dreptul de a fi iubită necondiționat. Uneori, mă trezesc dimineața simțind cum buzele gingașe ale puiului meu îmi sărută mâinile și ochii. Nu este nimic mai frumos pe lume. Adorm arestată la închisoarea iubirii, cântând “nani, nani, puiul mami, dormi cu mama iepuraș”, și mă trezesc peste noapte cu mâinile amorțite în îmbrățișare.

Iubirea asta onestă, simplă, cu gesturi firești și dezmierdări caline îmi dă energie și puterea de a visa.

Eu visez în albastru!  Tot îl albastru visează și Andreea, mămica lui Tomi și a Belei. La fel ca noi visează și părinții lui Alex, ai Alexiei, Anei, Catincăi, Dariei dar și ai lui Costin, Luca, Nikos, Răducu și Răzvan. Aceștia din urmă, la fel ca și Tomi, sunt copii speciali, copii diagnosticați cu tulburare de spectru autist. Părinții lor visează să fie și ei arestați la închisoarea iubirii, sărutați și dezmierdați. Alteori ei visează lucruri mai concrete precum accesul pruncilor lor în grădinița sau în școala de masă, accesul la  terapie individualizată și servicii integrate.

Mămica Andreea Sorescu  visează nu doar în albastru ci visează gigant.  De aceea, alături de toți prietenii ei a organizat pentru mâine, 18 aprilie, la ora 19:00, Balul Albastru.  

Fondurile strânse la Balul Albastru vor fi folosite pentru desfășurarea unui program de integrare socială dedicat tinerilor cu autism și pentru susținerea Centrului Multidisciplinar de Intervenții al Asociației Învingem Autismul.

Eu voi fi acolo alături de Nuami Dinescu, Andreea Marin, Cătălin Botezatu, Leonard Iozefini și vedetele Kanal D.

Invitatul special  al serii este  Scott James, tânăr cântăreț din Marea Britanie, diagnosticat cu sindrom Asperger – o tulburare din spectrul autismului.

Iar dacă nu veți fi acolo, orice donație este mai mult decât necesară!

Mai multe amănunte despre eveniment găsiți la:

http://invingemautismul.ro/comunicate#invitatie-balul-albastru

Categorii:
Despre viata

Comentarii

  • Buna stimata doamna ,

    As dori din tot sufletul sa donez cei 2 5 din impozitul salariului unei fundatii de care va ocupati dumneavoastra .
    As fi recunoscatoare daca mi-ati da un link de unde sa pot descarca informatiile necesare pentru completarea declaratiei .

    Cu stima, respect si admiratie!!
    Anna

    Anna 19 aprilie 2013 9:31 AM Răspunde
  • Sarbatori fericite Anemary!

    Victoria West 4 mai 2013 6:05 PM Răspunde

Dă-i un răspuns lui Anemari Necsulescu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title