Destinatia… Blava

O conferinta ma porneste spre capitala Slovaciei, Bratislava. Se strang aici cei mai importanti si renumiti activisti ai societatii civile din tarile Europei de est . Urmeaza sa vorbeasca despre cei 20 de ani scursi de la caderea blocului comunist.

250 de participanti invadeaza micutul oras. Hotelurile si restaurantele sunt gata sa-i primeasca. Centrul istoric al Blavei (cum o numesc locuitorii) este curat si poarta haine de sarbatoare. Romanii il viziteaza cu vadita invidie. Dupa ce aterizezi la Viena, iei un autobuz ce te duce, pe cai ocolite, in aproximativ o ora si 20 de minute, la Bratislava. Cu masina pe autostrada faci 40 de minute.

Ziua insorita ne ofera prietenoasa dealurile Blavei. E inca verde. E foarte curat. Vedem ramasitele granitei. E pustiu acum in vechile cazemate ale granicerilor. Intram din plin in Blava, ca intr-o suburbie a Vienei. E ora pranzului. Foamea ne sacaie suparator. Ne cazam rapid si iesim la aer. Dupa un mic google pe Blackberry aflam ca cel mai bun restaurant din Slovacia este Le Monde.

Curiosi, infometati si gurmanzi ne asezam la masa, in buricul capitalei. Mai nimeni pe terasa restaurantului. Meniul imbracat in coperti uriase are 10 oferte de mancare. Ce sa alegi? Desi in engleza, nu e sigur ce o sa primesti. Comandam ceva la intamplare. Cer o limonada cu apa minerala dar primesc o sticla de apa minerala din brand fitos. Las sa fie, ca tot nu platesc eu.!

Mancarea vine incet, un fel de mancare pe ora. Portiile sunt minuscule, painea e servita cu zgarcenie (2 feliute meschine pe o farfuriuta). Desi cerem un cos cu paine, primim tot cele 2 feliute de persoana. Pe chelner nu poti sa-l scoti din ale lui. Evident ca nu vorbeste engleza! Aveam sa aflam a doua zi ca restaurantul apartine mafiei rusesti.

Dupa ce am luat pranzul in 3 ore, decidem ca e timpul sa cercetam orasul. Suntem in centru asa ca centrul istoric sa fie! Stradute micute, inguste, cu arhitectura de imprumut de pe la vecini (unguri, cehi, austrieci…), curat peste tot, suveniruri la tot pasul… Cel mai mult ne plac statuile ce ies din asfalt. Salutam ingeniozitatea.

De la 1 ianuarie slovacii folosesc moneda euro. Asa comparam mai usor si intelegem ca nu e tocmai ieftin pe aici. Nimic sub 10 euro. Totul este de vanzare. Chiar si apa! Mai incolo, dincolo de centrul istoric, orasul “industrial” nu impresioneaza cu nimic. Tramvaie vechi, stradute de tot felul, cladiri vechi si noi, constructii la tot pasul, piata chinezo-coreeana unde mirosul de cauciuc te sufoca, Tesko care este identic cu Magazinul Unirea din anii ’90…. DAR curat peste tot.

A doua zi experimentam un resturant obisnuit, dar cu vad si mult cautat de tineret. Aici vin tinerii sa-si sarbatoreaza absolvirile, trecerea examenelor, zilele de nastere…  E modest, inghesuit dar are farmec. O singura chelnerita serveste la masa. Are memorie de elefant pentru ca, desi nu-si noteaza nimic, nu a gresit nicio comanda. Sfatuiti de o colega slovaca, comandam mancaruri traditionale. Traditionale precum arhitectura! Degustam o combinatie de amestec intre bucataria ceha, maghiara si austriaca. Nimic fara galuste! Totul e gustos si la jumatate de pret fata de ziua precedenta.

Ne miram ca sunt atat de multi turisti pe strada. De fapt, doar in centru. Ce sa faci ca turist in Blava? Vizitezi centrul istoric si apoi? Intelegem ca de fapt turistii merg la Viena si ca – parte din tur – primesc cateva ore de Blava.

Blava sa fie!

Calatorie… informativa

Treburi incalcite ma suie aseara in intercity  Bacau-Bucuresti. De cand n-am mai mers cu trenul..?!!!

Ma sui intr-un tren extrem de elegant si curat. Am bilet la clasa a doua si dupa starea vagonului sunt convinsa ca am nimerit la clasa 1. Verific biletul si intreb inca 2-3 persoane. Nu, n-am gresit, aici e locul meu.

Ma asez. Lume putina in vagon. Avem canapele confortabile, lumina, masuta lunga pentru laptop, prize, aer conditionat, afisaj electronic. Sunt in Romania? Da, cu siguranta sunt. Si apoi, am facut eu multe trasee Alton-Londra , cu ani in urma, in trenuri murdare….Nici trenurile daneze nu sunt mereu impecabile… Asta ca sa moara si capra vecinului. ☺

Ma instalez, imi scot cartea si sunt gata sa ma scufund in lectura pentru urmatoarele 5 ore.

Dar…telefoanele mobile incep sa sune.

O mamaie sportiva raspunde  cu hotarare la telefon. Pentru urmatoarele 30 de minute intreg vagonul afla ca vine de la Iasi si merge spre Brasov cu escala de cateva ore la Bucuresti. Deducem din conversatie ca vorbeste cu fiica. Umbla femeia prin tara sa refaca traseul educational al fiicei care are nevoie de foi matricole, adeverinte, diplome, traduse, legalizate, cu apostila…Auzim, fara sa vrem, cat a costat fiecare document, taxa legala plus atentia pentru urgenta, cate documente mai trebuie stranse, cu cine trebuie sa mai ia legatura, ce mai trebuie tradus, care este diferenta dintre legalizare si supralegalizare….

Mamaie termina conversatia si pentru urmatoarele 10 minute ne bucuram de liniste.

Alt telefon. O doamna in etate, cu coc supradimensionat si bluza cu dantela si sclipici raspunde la  telefon. Urmatoarele 40 de minute ne sunt asigurate.

Doamna se ocupa cu vanzarea de produse cosmetice si medicamente de la o firma ce vinde doar prin curieri. Explica semidocta interlocutoarei cum se trateaza cancerul cu vitamina C, cate si ce medicamente ia pentru mancarimea pe care o are, cu ce o trateaza pe o pacienta de-a ei ce sufera de transpiratie abundenta…
Suntem si noi multumiti, la unison cu doamna, ca vanzarile ii merg bine, ca pacientii ei nu sunt afectati de criza economica si ca exista medicamente ce se vand ca painea calda.

Apoi, conversatia se muta catre Luchi, fiul doamnei. Ei bine,  Luchi s-a decis! Nu mai da la medicina  la Iasi ci la drept la Bucuresti. Doamna e multumita nevoie mare.  Ca doar   i-a explicat lui Luchi: “Ce sa faci cu medicina? La medicina trebuie sa inveti foarte mult!”,  “trebuie sa te porti frumos cu pacientii…”,  si la urma urmei  “mai las-o dracului de Moldova si mai trage-te si tu la sud!”. “ Pai, unde sta presedintele tarii? Nu la Bucuresti? Unde sunt toate congresele? Nu la Bucuresti?”.  Iata ca sfaturile doamnei l-au atins pe Luchi unde trebuie si i-a venit mintea la cap. Si semn ca mama a gandit totul pana la detaliu, baiatul stie ca dupa absolvire isi deschide cabinet, isi face clientela.

Se termina conversatia si doamna ia la rand cateva nume din agenda telefonica si incepe sa spuna iar si iar povestea lui Luchi.

Dupa vreo doua ore ni s-a acrit.

O alta mamaie cu basma, cu care eu impart canapeaua, vorbeste si ea cu nepotii la telefon. Trebuie sa vina sa o ia de la gara. Ii cam suna din fiecare gara sa le spuna unde a ajuns.

In fundul vagonului, spre usa, trei barbati tineri se injura prieteneste.

Controlorul trece din cand in cand sa ne intrebe daca suntem bine si daca nu vrem sa ne inchida  aerul conditionat.

Ajung spre miez de noapte la Bucuresti cu capul plin de povestea lui Luchi, a medicamentelor miraculoase, apostilelor si nepotilor.