fbpx
„"Într-adins, smerit și mut, am făcut ce am putut"- Tudor Arghezi“

Blestemul graselor.

de

blestemul graselorDeşi nu este politically correct, graselor li se permite să-şi spună pe nume, aşa cum numai afro-americanii au voie să-şi spună negrii sau romii “ţigani”. Nu mă întrebaţi cine a inventat asta sau dacă este o lege scrisă au ba. Eu ştiu una şi bună: autoironia este mereu permisă şi complexaţii o practică întotdeauna cu succes.

 Nu merg la sală. Am încetat cu mulţi ani în urmă să mai încerc, după ce rânduri de abonamente au expirat fără a fi folosite, spre bucuria patronilor ce au vândut un business fără a fi deranjaţi. Nu ştiu dacă întrebările puse în gura mare de antrenorii personali: „câte kilograme aveţi?”, „ce s-a întâmplat?”, „cum aţi ajuns aşa?, spre deliciul şi curiozitatea audienţei, m-au înhibat şi pus pe fugă. Nu ştiu dacă privirile compătimitoare ale suratelor în formă perfectă şi cu echipament branduit m-au determinat să arunc pe apa sâmbetei bănuţii puşi deoparte cu trudă pentru magicul abonament. Nu ştiu dacă calvarul schimbatului în vestiarul suprapopulat (eu pudica incurabilă) sau incomoda sacoşă cu echipamentul, cărată prin tramvaie şi autobuze, groaza de a face duş în locuri publice…, fiecare dintre ele sau toate la un loc,  m-au făcut să dezertez.

 Nu vorbesc niciodată despre diete şi nici nu mă vait de kilogramele în plus. Nici în public, dar nici în cercuri restrânse. Sunt înconjurată de prietene ce cântaresc 2-3 kilograme în plus şi sunt într-o permanentă luptă cu cântarul. În jurul meu se fac şi desfac diete. Se schimbă  cure de slăbire, informaţii despre cele mai moderne metode, despre săli şi masaje. Nici nu clipesc. Uneori devin chiar invizibilă.

 O singură dată am menţionat, asa ca într-o doară, cuiva, că mă deranjează cumplit forma corpului meu, şi persoana a rămas şocată. Am înţeles că cei ce mă cunosc cred că sunt fericită şi împăcată cu obezitatea mea. Ce-i drept, spun mereu glume pe tema asta, nu mă deranjează (sau nu arăt) când sunt întrebată unde se găsesc hăinuţe mai drăguţe pentru femei XXL,  râd la bancurile cu graşi şi nu am reacţie când sunt mutată mereu pe locul din faţă al maşinii.

 Aşa nu ajungi peste noapte. Un metabolism prost, obiceiuri alimentare defectuoase şi o tiroidă besmetică, te fac să adaugi cam 3 kg pe an. E suficient. La început îţi spui: „măcar am picioare frumoase”, şi-ţi iei haine care să ţi le expună. Apoi, pierzi picioarele şi-ţi spui: „măcar am un decolteu frumos”, lungeşti fusta şi adânceşti tăietura bustului. În final, îţi spui: „măcar am o faţă frumoasă”, şi acoperi tot punând, cu mici trucuri de machiaj, faţa în valoare.

 Am învăţat care sunt magazinele, vreo trei la număr, în care pot găsi ceva mai acătării pentru mine, evitându-le pe cele în care vânzătoare insolente îmi spun, de cum am păşit în magazin,  „măsura dumneavoastră avem doar pe maron şi negru” (de parcă nu puteam să fiu acolo căutând un cadou pentru cineva). Am învăţat, singură, care sunt modelele care mă avantajează, unde trebuie să fie cusăturile şi câte, am învăţat ce trebuie să evit, dar mai ales am învăţat că asta costă. Da, preţurile pentru acelaşi produs variază în funcţie de mărime, de la 48 în sus preţul creşte exponenţial.

 Cea mai importantă lecţie pe care o grasă, care se respectă, o învaţă este că EA nu are voie niciodată să fie neglijentă. Ea trebuie să fie mereu îngrijită, să aibă părul vopsit la zi, unghiile făcute, să fie feminin accesorizată, să miroasă a parfum bun şi să emane bunăstare. E femeie slabă şi neglijentă nu trezeşte atâta indignare precum una grasă şi neglijentă. Cu cât învaţă mai repede lecţia asta, cu atât, o supraponderală,  are mai puţin de suferit. Iar mie nu mi se poate reproşa asta niciodată.

 Cu toate te înveţi să trăieşti, pe toate înveţi să le răzbeşti. Cel mai greu de suportat sunt sfaturile, observaţiile, în special cele venite din partea unei femei cu un metabolism genial care nu s-a privat în viaţa ei de nimic. Ce ştie ea despre tine, despre cum este să te lupţi cu tine şi cu un corp netrebnic? Ce ştiu, în general, oamenii din jurul tău despre un subiect pe care tu nu-l abordezi niciodată ?

 Grasele sunt şi ele femei, iar unele chiar feminine.  Dincolo de ţesutul adipos şi stratul de grăsime se află un suflet, la fel de uşor de rănit precum cel al silfidelor. Stratul de grăsime nu ţine de frig (de câte ori nu am auzit câte o amică gratulându-mă cu asta!), iar iarna le pătrunde şi lor în oase. Grasele sunt active, dorm puţin şi muncesc mult, kilogramele în plus nu înseamnă neapărat lene.

Tag-uri:
· · · · · · · ·
Categorii:
Despre mine

Comentarii

  • Foarte frumos, Anemari. In cuvinte frumoase ai spus ce eu nu reusesc niciodata sa explic… Multumesc!

    Cami 7 februarie 2011 8:23 AM Răspunde
    • Cami, draga mea, ma bucur sa vorbesc/scriu si in numele tau.

      Anemari 7 februarie 2011 9:35 AM Răspunde
  • Anemari,

    in general, ma descriu ca fiind o persoana pasnica. Si totusi, unul din lucrurile ce ma scot din minti pe lumea asta, e lejeritatea cu care unii semeni atarna de gatul altora, etichete. Bineinteles ca cei care fac acest gest, nu se straduiesc sa treaca dincolo de epiderma, nu cauta sa cunoasca aceea persoana, nu fac absolut nimic.
    Am invatat in timp, ca de fapt acesti oameni sunt incapabili sa vada mai departe de proprii ochi. E limita lor, e bobul de mazare in care si-au inghesuit existenta datorita unor presiuni exterioare, e pragul peste care ei nu pot trece.
    Sa revin totusi.
    In conversatiile mele cu un om, prieten / amic/ cunostiinta, nu folosesc cuvantul gras. Si nu e vorba de autocenzura. Ci de faptul ca inainte de orice atribut, cel din fata mea, este o fiinta umana, este un om.
    Si nici nu ma arunc cu sfaturi decat daca aceasta persoana mi le cere, daca chiar are nevoie de parerea mea.
    Pana la urma fiecare e liber sa foloseasca ce cuvant vrea.
    Atat doar ca, cuiva care nu are curiozitatea sa treaca dincolo de aparente, chiar nu ma obosesc sa-i raspund. Si daca insista, eventual il raspund cu un misto din acela subtil.
    Pe langa cuvantul gras, ma mai irita si ma intristeaza cel de ” urat ” si cel de ” handicapat” cand vine vorba de copii ( in acest ultim caz ripostez destul de aprig; chiar nu permit nimanui sa-mi jigneasca copiii cu care lucrez; si in fond daca au ceva de comentat sa-mi spuna mie, eu ma pot apara)

    Anemari, am scris toate cele de mai sus cu o anumta nostalgie. De cand ma stiu, greutatea mea a fluctuat cu lejeritate. Dar am trecut prin tot calvarul de a fi etichetata, de a ma infometa, de a tine diete, de si de..
    Astazi m-am mai linistit. Probabil am mai crescut si am alte prioritati si alta intelegere a lucrurilor. Eu sunt ” o molicioasa ” si n-am sa fiu niciodata „os si piele”. Asta sunt eu si gata 🙂

    lotusul 7 februarie 2011 9:17 AM Răspunde
    • Lotusul, ce te faci cu oamenii care-ti spun astea din „sinceritate”? Ma omoara sinceritatea asta necenzurata, lipsita de delicatete.

      Anemari 7 februarie 2011 9:34 AM Răspunde
  • Draga Anemari, se amageste cine crede ca trupul te ajuta si la ce simti in suflet. Eu recunosc ca nu sunt o silfida. Acum sunt normala, dar anul trecut pe vremea asta aveam cu 10 kg in plus. Cel mai haios a fost cand eram intr-o vacanta cu iubitul meu si o tanara s-a ridicat sa imi ofere locul in autobuz, crezand ca sunt insarcinata….
    Cel mai rau era ca eu nu am suportam si ma gandeam ca daca as fi slaba, as fi cu muuult mai fericita. Ei si am slabit, nu ca nu imi propusesem, dar fara sa tin vreo dieta. Pur si simplu nu am mai mancat seara (inainte, recunosc ca luam cate o gustare pe la 12-1-2 noaptea….)
    Acum reversul medaliei e ca toti ma intrebau daca sunt bolnava…de ce am slabit?

    Intr-adevar, ma simt mai bine cu mine, dar suma grijilor, intr-un om, e constanta. Am aceleasi griji, aceleasi ingrijorari si intristari, acelasi stres. Pierderea kg nu mi-a adus, neaparat, fericirea.

    Conteaza ce si cum simtim! Si oamenii rai, care ii catalogheaza pe ceilalti drept „grasi”, „urati”, ‘”lungani” sau „pitici”, sunt oameni superficiali si fara minte, care se cred ei buricul pamantului 😉

    Adnya 7 februarie 2011 9:45 AM Răspunde
  • Anemari, aceea ” sinceritate” e doar problema lor si nu a mea. Si atunci, in functie de tonul cu care mi se spune, fie ma retrag, fie raspund la modul : ” hai nu zau !” sau ” imi pare rau, dar nu te-am intrebat ” ( e adevarat, am invatat cam greu sa raspund asa, dar pana la urma am reusit )

    lotusul 7 februarie 2011 9:46 AM Răspunde
    • Lotusul, te invidiez ptr „problema lor”. Asta nu-mi prea iese. 🙁

      Anemari 7 februarie 2011 11:28 AM Răspunde
  • M-am regasit in fiecare cuvant….si chiar daca nu ti-am mai scris de mult,am ramas aceeasi cititoare fidela a ta…Pentru mine personal,nr. kilogramelor a fost si va ramane mereu o rana deschisa…ma straduiesc de ani,sa nu o arat,sa ma apar,sa ma autoironizez si foarte rar,sa ma accept…De cele mai multe ori,obosesc sa lupt verbal cu cei care cred,ca doar aportul alimentar poate fi cauza supraponderabilitatii sau lipsa sportului sustinut.In unele cazuri e adevarat,in altele nu.Dar cunosc atat de multe femei suple,cu corpuri de invidiat care consuma de 2 ori mai mult decat necesarul lor caloric si nici nu fac miscare si totusi arata asa…Cel mai mult ma revolta ca cei care au avut norocul sau metabolismul bun isi inchipuie ca noi,celelalte,ca sa aratam cum aratam,probabil ne petrecem ziua intrega infulecand de 3 ori mai mult decat ele…Intamplator sunt si medic deci sunt destul de informata despre diete ,nutritie si alimentatie sanatoasa…le-am incercat,am reusit chiar sa si slabesc uimitor…Cum?Consumand vreun an si jumatate doar ce era permis(legume,fructe,iaurturi) si uitand total ce inseamna gustul dulce sau savoarea unei mancari gatite.Respingerea si aversiunea fata de tot ce ingrasa era atat de mare incat daca se intampla sa cad tentatiei vreunei guri de mancare,varsam instant.Norocul meu a fost ca am realizat ce mi se intampla si nu eram genul care sa trec linia subtire spre bulimia/anorexia nervoasa.Am intrebat o buna dr nutritionista din orasul meu,care e scretul: nu cum sa slabesti ci cum sa te mentii?Raspunsul a fost o dieta sau pardon,un regim de viata sanatos toata viata si multa vointa.De felul meu sunt ambitioasa si perseverenta,insa totusi…nu cred ca o viata total lipsita de gust,in care sa fim sclavele dietelor interminabile si sa ne hranim cu 3 frunze si seminte de in ca si Carmen Bruma,e o optiune fericita.Mai degraba,acceptarea de sine despre care vorbesti tu,Anemari…Mie personal,nu mi-a prea reusit mult timp nici asta…Pentru ca am invatat prin experiente mai mult sau mai putin dureroase,ca totusi oamenii se ( si mai ales barbatii) se opresc la suprafata si uneori nu vad dincolo de ea,ca,complexele sunt slabiciuni pentru cei din jur si se folosesc de ele…Nu-mi place sa apar in poze si nici oglinzile nu sunt prietenele mele bune.Faptul ca nu m-am bucurat de succes in randul barbatilor a fost pus intotdeauna pe seama faptului ca,,tu esti mai plinuta si baietilor nu prea le plac fetele grase”…Chiar si pe sotul meu il mai exasperez uneori cu aceasta neacceptare a mea desi intre timp,am invatat ca iubirea adevarata trece de aparente si vindeca frumos…Sper doar ca toate cele,care ne regasim in randurile tale,Anemari,sa fim indeajuns de puternice si echilibrate incat sa nu ne lasam ,,atinse” de rautati si ironii,sa invatam sa ne fie bine cu noi si sa nu uitam ca,complexele nu vin din noi,ci ni le creeaza cei din jurul nostru prin comparatii si standarde…Sa fim sanatoase,ingrijite,unice si frumoase in felul nostru :)…Cu respect si drag,Silvia

    silvia_flore1980 7 februarie 2011 2:19 PM Răspunde
    • Silvia_flore1980, iti multumesc ca mi-ai ramas fidela. 🙂
      Da, cred ca asta ma omoara si pe mine. Nutritionistii care iti spun trebuie sa renunti la X ptr toata viata. E prea mult!
      Singura dieta serioasa pe care am tinut-o in viata mea a fost in 2000. Dar atunci, dupa 4 luni eram in depresie. Nu socializam ca sa nu-mi stric obicieiurile sanatoase, nu ma puteam concentra pe nimic ptr ca in mod constant ma gandeam la mancare. Noaptea visam mancare si ma trezeam de foame. Eu si sufar de insomnii, asa ca noptile mele sunt infinit mai lungi. Ei bine, cu pretul acestei stari eu nu mai vreau sa tin dieta. 🙁

      Anemari 7 februarie 2011 2:49 PM Răspunde
  • Anemari,cred ca totul depinde de felul in care ne impacam noi cu noi.Si,evident,stima de sine joaca un rol hoharator.Abia apoi daca urmeaza factori fiziologici,ori dezechilibre cepot decurge de aici(de exemplu,riscul aparitiei unui diabet zaharat).
    Ca sunt rautati cu duiumul pe lume,ori lipsa cresterii la multi semeni,de acord cu tine.
    Cel mai bine insa e sa putem fi impacate cu noi,si ,in primul rand noua trebuie sa ne placa cumaratam,nu tertelor persoane,nu-i asa?

    adrianagianinna 7 februarie 2011 2:25 PM Răspunde
    • Adrianagianinna, nu cred o femeie se impaca vreodata, cu adevarat, cu statutul de femeie supraponderala.

      E greu sa nu-ti pese cum gandesc ceilalti, cum te trateaza ceilalti, mai ales cand ei iti sunt apropiati. Sa-i indepartam pe toti e simplu, dar cu ce mai ramanem?
      Nu cred ca oamenii ne jignesc voit, ci mai degraba o fac din autosuficienta, din lipsa de delicatete, din lipsa constiintei ca ceea ce lor li se pare o remarca sincera, pe celalalt l-ar putea rani.

      Anemari 7 februarie 2011 2:46 PM Răspunde
  • When I was a kid, I was always interested in such things. Like it!

    dermajuv 7 februarie 2011 2:52 PM Răspunde
  • Atunci ,Anemari hai sa-i incadram la categoria celor saraci cu duhul
    Cunosti ,cred ,destule persoane care arat traznet dar ele nu se plac.
    Grasanele,cum le spui tu,pot insa sa slabeasaca,totul pleaca de la gradul dumnealor de multumire.Daca m-as face la un moment dat cat un dulap cu 3 usi,as remarca asta la timp si as manca numai cat sa nu mor.Dar sa mananci cat 7 si sa invoci vreo glanda ,mi se pare doar ipocrizie.Sau ca esti stresat.Da’cine dracu nu e la vremurile ce le-am apucat…

    adrianagianinna 7 februarie 2011 2:55 PM Răspunde
    • Adrianagianinna, bine de tine. Eu sunt cat 3 dulapuri dar nu-s in stare sa mananc cat sa nu mor. Dorm 4 ore pe noapte, muncesc cat 7 oameni si mananc la ore tembele. Nu cantitatile ma omoara ci tipurile de mancare, orele de masa, dar mai ales lipsa de sport.
      Nu invoc nicio glanda, desi am probleme cu tiroida si o mostenire genetica defectuoasa. Nu ma mint, sunt onesta cu mine.
      Doar ca cei ca mine slabesc ingrozitor de greu si pretul este suprem. Ultima mea mare dieta m-a adus in pragul sinuciderii, realmente. Si nu ptr mancare, ci ptr viata pe care ajunsesem sa o duc ca sa slabesc cateva grame. Nu ieseam in oras ca sa ma tin departe de tentatii, deci nu ma mai vedeam aproape cu nimeni, eram in permanenta cu ochii pe ceas si gramaj ca sa respect intocmai indicatiile nutritionistului…Da, am slabit, dar imi pierdusem mintile, nu mai citeam (nu aveam timp, intre piata, gatit si masurat), nu vorbeam cu nimeni, nu mai aveam nicio bucurie. Ei bine, prin asta nu ma mai simt in stare cu pretul oricarei etichete.

      Anemari 7 februarie 2011 9:04 PM Răspunde
  • ce fain ai scris articolul!

    congrats! pupez

    Ioana Negrau 7 februarie 2011 3:14 PM Răspunde
  • Draga Anemari,

    Eu cred ca cel mai important lucru este sa fii sanatoasa. Iti recomand sa vizionezi filmul urmator (daca nu l-ai vazut deja) care pe mine, personal, m-a ajutat foarte mult . Multe alte cercetari pe temele vazute in film le-am facut online…
    http://foodmatters.tv/_webapp/View%20Film%20Online
    Eu am cumparat deja filmul si poate fi vizionat online. Iti trimit cu cea mai mare placere informatiile de la account-ul meu sa-l poti viziona online…

    CD 7 februarie 2011 3:47 PM Răspunde
  • Eu am cu 20 de kg mai mult decat trebuie….intotdeauna am fost plinuta, insa niciodata nu am fost dezgustatoare asa cum am ajuns anul trecut…..atunci toate scuzele: ca sunt singura, ca sunt stresata, ca nu am timp…ca….pareau valabile. Sincer, nici una nu e! Cand m-am vazut intr-o poza impreuna cu niste oameni care aveau 50kg/persoana mi-am dat seama de „greutatea „problemei….de-atunci mi-am dat seama ca trebuie sa am grija: ce manac, cum gandesc, cum ma comport.Asa am scapat de 10 kg….am ajuns sa ma pot uita in oglinda si sa ma gandesc ca am sa incap intr-o pereche de pantaloni pe care-i am de vre-o 5 ani…..
    Obezitatea (fara o cauza medicala) nu are nici o scuza! Si pentru mine a fost greu sa recunosc asta…la fel de greu a fost sa recunosc ca daca nu ma ajut eu pe mine , nu ma ajuta nimeni.
    Desi am multi oameni care ma iubesc asa cum sunt, mi-am dat seama ca atat timp cat eu nu ma iubesc pe mine ,nu o sa am parte de implinirea sufleteasca pe care mi-o doresc….de-aia incerc sa slabesc: sa ma multumesc eu pe mine.Asa stiu sigur ca o sa atrag mai multa energie pozitiva in viata mea, caci grasimea a functionat ca zid de izolare.
    Mai e un aspect foarte important….sanatatea. Mama mea e obeza,cardiaca, cu o trena de probleme care se invart una dupa coada alteia…..nu stiu daca va puteti imagina cum e sa va spuna un doctor in fata ca nu se risca sa opereze ca e risc de moarte pe masa…..si culmea e ca poate sa slabeasca….daca incearca!
    Stiu ca suna dur tot ce am spus, insa traim intr-o lume rea…nu trebuie sa fim de 50 de kg, insa sa avem macar confortul fizic sa ne putem ingriji singuri si sa putem evita problemele de sanatate ce deriva din kilogramele in plus….

    Irina 7 februarie 2011 4:24 PM Răspunde
    • Irina, sunt de acord cu ideea corpului sanatos. Nu toti supraponderalii mananca nesanatos, sa stii. Eu imi fac analizele de 2 ori pe an si glicemia mea e mica, colesterolul e cuminte…Sunt sanatoasa, in ciuda problemelor de greutate. Nu merg la sala, dar merg pe role si pe patine de gheata, inot si merg cu bicicleta cu fiul meu. Sunt mobila ptr cineva la greutatea mea.

      In rest, nicio scuza nu au nici lenea, nici delasarea, nici comoditatea, prostia sau suficienta. Dar tocmai ptr asta militez eu, sa renuntam la generalizari. Fiecare caz este in fapt o fiinta, o poveste. Detaliile sunt cele ce fac diferenta. De unde stim noi cum stau lucrurile in fiecare poveste?

      Anemari 7 februarie 2011 9:08 PM Răspunde
  • Anemari,multa vreme am spus ca haina nu face pe om si nici greutatea…Gresit!…Traim intr-o lume in care superficialitatea isi spune cuvantul atunci cand se catalogheaza oameni si se dau verdicte referitoare la ei…Personal,cred ca totul pleaca din creierul nostru si deriva din etaloanele ce ne definesc existenta..Se spune ca daca te plictisesti cu tine insuti si nu te simti bine in pielea ta,atunci problema este la tine…Atitudinea este cea mai importanta si asta ar trebui sa ne dea incredere in noi indiferent de kg avute…Si mai cred ca si educarea vointei este importanta…Vointa de a-i face pe ceilalti sa ne accepte asa cum suntem sau vointa de a ne accepta pe noi asa cum suntem sau vointa de a slabi si de a nu ne pasa de comentariile celor de la sala..

    dani 7 februarie 2011 8:03 PM Răspunde
  • Anemarie… multumesc. imi vine sa iau ceea ce ai scris si sa trimit tuturor celor care nu sunt ca noi!

    CristinaC 7 februarie 2011 8:19 PM Răspunde
    • CristinaC, ceea ce as vrea eu sa inteleaga oamenii este ca nu am ales sa fim asa, ca s-a intamplat cumva ca viata sa ne-o ia la vale si acum ne este ingrozitor de greu sa ne intoarcem la linia de plutire. Iar unele dintre noi nu suntem in stare sa platim pretul revenirii, ptr ca mereu e un pret.

      Anemari 7 februarie 2011 9:10 PM Răspunde
  • Ane din nou un subiect fierbinte!
    Pt mine nu a contat niciodata cum arati. Esti Ane, Helen cum vrei tu , cum iti place, dar „grasa” nu. Esti Ane pe care o citesc cu drag de fiecare data, cu care imi doresc sa vorbesc, sa socializez, de la care invat ceea ce nu stiu si cate si mai cate.
    Importanta este sanatatea Ane si restul vine de la sine.
    Dupa o zi de stres am reusit sa zambesc la vorbele tale. Esti o fab woman!

    Oana R 7 februarie 2011 8:46 PM Răspunde
  • Intr-o lume in care totul e marketing si ambalajul vinde marfa, e greu sa razbati. Si cand media arata toata ziua 90-60-90 e si mai greu. Da! Iti spui in oglinda, ca esti frumoasa si desteapta dar nu e de ajuns. Se creeaza tipare pe care avem tendinta sa le imitam si nu ne simtim bine in pielea noastra. Uff.. sunt asa de multe de spus. Ca cei care nu-s ca noi nu vor intelege niciodata prin ce trecem. Daca ai 45-50 de kg si nu faci nimic sa arati asa, e foarte simplu sa arunci cu noroi in cei mai „pufosi”.
    Si da.. eu am voie sa fac glume pe seama kg mele, dar de ce oamenii din jur cred ca au voie sa ma raneasca, asta n-am s-o inteleg niciodata.
    Multumesc pentru articolul asta. Te citesc de fiecare data, ma regasesc in cuvintele tale, dar cu articolul asta m-ai „atins”

    Dana 8 februarie 2011 12:06 AM Răspunde
  • A, poate esti prea ocupata, ai prea putine bucurii, placeri, timp singura cu tine insati si bucuria alimentara este la indemana
    Sunt diferente de metabolism, de functionarea glandelor, indiscutabil
    Din prisma mea se pot imbina lucrurile. O seara, uneori doua, mananc bunatati la ore mai tarzii, dar in celelalte zile dupa 7, 8 pm mananc mere, vara 2-3 boabe de struguri nu prea dulci, am sticle de apa plata prin camere si cand as ingurgita ceva, iau cate o gura doua de apa. In rest dimineasta si pe la 2 manac bine iar pe la 6 jumate, 7 relativ bine. (culcarea e pe la 1 am)
    Avand si copil destul de mic, am un covor din cauciuc cum se pune in baie sau in salile de sport si fac de vreo 2 ori , (rar 3) exercitii saptamanal pentru adomen. Are altcineva grija intre timp de fetita mea, ca tot ar sta in bratele mele intre timp. Sunt zile in care o mai dau in bara cu ciocolata daca sunt necajita de ceva, dar iar revin la neciocolata
    Uneori chiar daca merg in contexte sociale imi duc un mar cu mine si tot musc cate putin.

    Genevieve 8 februarie 2011 1:02 AM Răspunde
    • Genevive, asta este mereu concluzia la indemana: femeile grase mananca ptr. a suplini o lipsa. Timp nu am sa stau cu mine, este adevarat. Dar am un job, un copil, am blogul Tango, Asociatia Salveaza Vieti, traducerile, cateva alte proiecte independente…. Daca dorm doar 4 ore pe noapte mi se intampla sa-mi fie foame pe la 3 dimineata. Si nu cred ca din plictiseala.
      Asta cu marul la socializare e mortala. Merge, dar nu peste tot. Aseara am iesit cu Ambasadorul Cehiei la Bucuresti, directorul Centrului cultural si alte 3 persoane. Cred ca nu puteam sa-mi scot un mar la cina, nu-i asa? 🙂

      Ma intorc la ceea ce am scris deja: fiecare om e o poveste. E bine sa nu judecam ptr ca nu stim noi povestea fiecaruia.

      Anemari 8 februarie 2011 4:58 AM Răspunde
  • Pisica aia o cunosti sau ai gasit poza pe net? 🙂

    Victoria West 8 februarie 2011 2:21 AM Răspunde
    • Virginia West, nu o cunosc, e de pe net. Dar daca o cunoasteam deveneam prietene. 🙂 De ce, o vrei tu?

      Anemari 8 februarie 2011 4:53 AM Răspunde
  • Cred ca am tinut vreo zece tipuri de diete pana acum, daca nu si mai multe. Singurele lucruri care am vazut ca functioneaza fara efect yo-yo sunt un program ordonat, portii mai modeste si renuntarea la dulciuri si fainoase. Acum nu mai depun asa de usor, cand mai pacatuiesc, daca tin cont de aceste reguli generale. Dar nu orice merge la oricine si fiecare trebuie sa faca ce stie mai bine pentru sanatatea lui.
    Ma deranjeaza sfaturile necerute, impresia pe care au au unii ca, daca ai niste kg in plus, inseamna ca nu stii nimic despre nutritie si sanatate. Eu una nu prea mai am rabdarea sa reactionez politicos la astfel de lucruri, desi cica m-am cizelat pe-aici prin Canada :).
    Apoi ma deranjeaza atitudinea altor persoane (cel mai adesea, femei, dar si barbati) care nu-si pot controla ciuda daca iti merge bine, mai ales pe plan amoros. Nu mai spun daca ai vreun pretendent considerat valabil, inseamna ca nu-ti stii locul, ti-ai luat-o in cap :). Si, desigur, sunt barbatii (sau sa zic mai bine frustratii) care isi imagineaza ca nu ar trebui sa-ti permiti sa-i refuzi, ba chiar ar trebui sa le ridici statuie ca ti-au facut favoarea de a te invita in oras.
    Dar cel mai tare ma deranjeaza atitudinea agresiva a celor care isi imagineaza ca nu ai dreptul la autonomie, ca le datorezi lor scuze si explicatii pentru ceea ce faci cu corpul tau, ca nu ai dreptul sa existi doar pentru ca le jenezi lor simtul estetic. Si pentru o femeie presiunea e de zece ori mai mare, pentru ca inca exista ideea ca nu suntem stapanele propriului corp, ca trupul feminin nu exista decat pentru a placea barbatilor si a face copii (dar sa nu cumva sa poarte vreun semn ca a facut copii dupa aia, ca iar e rau), ca umanitatea femeii e ceva secundar, vine doar dupa sexualitate.
    Iar pe cei ce gandesc asa nu pot decat sa-i trimit la vorbele unui clasic in viata numit Constantin Irimia ;).

    catintherain 8 februarie 2011 2:56 AM Răspunde
  • Anemari , tine-te bine, am sa scriu mult acum.
    Eu sunt o persoana care merge regulat la sala, nu pentru a slabi , ci pentru a ma mentine. Nu pentru a face din corpul meu un ansamblu de „pachetele” frumoase , ci pentru a ma tine departe de durerile de articulatii care ma apuca dupa 2-3 saptamani de nemiscare.
    Nu tin o dieta anume dar de o viata „sunt la dieta”. Lumea in jurul meu zice ca pasc nu ca mananc. E si asta o chestie. Asa cum grasele atrag fara sa vrea sfaturi cu privire la nutritie , asa eu atrag priviri mirate ca si cum as fi o ciudata care mananca frunze. Eu nu mananc doar frunze si nu am inceput sa cotcodacesc de la seminte. Eu sunt o persoana „rotunda” dintotdeauna care, mi-am irosit adolescenta si prima tinerete blamandu-ma pentru corpul meu „urat” a carui adipozitate era strict datorata obiceiurilor alimentare proaste. Eu sunt o persoana care s-a pricopsit, in anul I de facultate, cu o gastrita de toata frumusetea pentru ca a considerat ca trebuie sa manance doar morcovi. Anemia provocata de acea dieta proprie mi-a adus beneficiile unui mare scandal cu parintii.
    tineretea m-a ajutat sa ard cat de cat surplusul pe care am inceput sa-l mananc de atunci speriata de boala. Dar l-am cunoscut pe sotul meu care mi-a schimbat complet felul de a ma privi. El nnu ma vedea grasa asa cum ma vedeam eu, el nu ma vedea urata cum ma vedeam eu si a reusit sa-mi schimbe perceptia despre mine. AM inceput sa ma iubesc , pe mine si corpul meu. Am inceput sa citesc carti de nutritie , muuulte. AM invatat sa ma hranesc FARA SA RENUNT LA ALIMENTE INTERZISE. Asta vreau sa subliniez. Nu trebuie sa tii diete haotice care pare-se respecta anumite portii de calorii. Nu trebuie sa renunti la ciocolata si la inghetata, nu trebuie sa renunti la pizza , DECAT IN MASURA IN CARE CONSTIENTIZEZI CA ELE SUNT NOCIVE PENTRU SANATATE IN GENERAL. Abia atunci vei renunta de bunavoie la ele si nu te vei simti nefericita si frustrata ca nu e bine sa le mai mananci pana la sfarsitul vietii. Iti garantez ca in momentul acela nu vei vrea sa le mai mananci. Crede-ma pe cuvant. Eu sunt moartea cartofilor prajiti si nu am mai mancat de vreo 7 ani , decat in foarte rare ocazii. Nu mai simt nevoia.
    Nu am sa iti umplu capul de principii alimentare, care sa te aduca, in mod logic, sa vezi lucrurile corect si sa iti dai seama ca, indiferent ce dieta ai tine tu, daca o percepi ca pe o corvoada , va exista, mai devreme sau mai tarziu , un moment in care vei obosi si te vei intoarce la vechile obiceiuri . Organismul nu e prost. in astfel de momente ( cele cu dieta) el sta la panda si asteapta ca tu sa clachezi la nivel neuronal. In timpul asta , asa cum ai spus, nici nnu slabesti mult pentru ca el isi face depozite pentru alte zile negre cand o sa-l privezi. Dar ce spun eu aici. Probabilc a toate lucrurile astea le-ai auzit si tot citit.
    Eu sunt foarte orgolioasa si consider ca am vointa si pt sa scrasnesc din dinti si sa ma uit la o prajitura fara sa o mananc. Nu ma duc la nutritionsti , desi am multe persoane in jurul meu care au slabit mult mult cu ajutorul lor. Dar ce am vazut pe fetele lor este o mare NEFERICIRE , o vestejire, o resemnare. Se citeste pe chipul lor chinul ca toata viat anu mai mananca aia sau ailalta. Pentru ce sa fie asta pretul? Eu am fost la nutritionist si mi-a spus ca ar trebui sa slabesc cu proceduri nu cu dieta. Eu am spus ca fac mult sport deci am nevoie de carbohidrati ceea ce se traduce printr-o mare pofta de dulce. Am spusca nu-mi place carnea , iar dieta prospusa includea carne de 2 ori pe zi. Hm , ce sa mai zic de asemenea nutritionist care a vrut sa-mi fac suma pe banii meu propunandu-mi proceduri.
    EU am o conformatie nefericita : cu aripioare si burta. Cand ma ingras 2 kg le pun direct pe burta. Cand slabesc slabesc exat de la fata si sani. Cand sunt slaba imaginea mea e de jigarita cu fundul mare. Sotul meu imi admira sanii care mi-au ramas mari dupa ce am nascut. Dar dupa ce am nascut si am luat 30 kg , am ramas cu 7 ( de 5 ani) si ma chinui sa le dau jos de atunci. Nici nu ma ingras nici nu slabesc in ciuda eforturilor mele. SI stii de ce, pentru ca undeva in „cutiuta” ceva imi spune ca daca slabesc imi vor scadea sanii prima data. iar eu imi iubesc corpul asa, cu 7 kg in plus si imi iubesc si sanii.
    Concluzia mea: daca vrei sa slabest cu adevarat, uite-te la tine, in tine, in oglinda si spune-ti ce vrei cu sinceritate. Declicul se va produce doar mental, pana atunci poti sa te lupti si cu mama dietelor . Efectul va fi cu atat mai devastator la nivel psihic, cu cat va fi nr dietelor mai mare si mai drastic.
    Totusi, am sa-ti spun cum am slabit eu de la 67 kg la 58 si am ramas acolo ( inainte de sarcina). Nu e greu si da rezultate daca nu te minti singura.
    Mananca bine dimineata. Ce vrei tu. Poti sa mananci alimente interzise; oua, branza, unt, paine, sunca, prajituri. Nu exagera, doar mananca bine. Asigura-ti energia pentru multe ore de efort. Va fi singurul moment cand ai voie sa mananci lucrurile alea. Bea multa apa. Stiu ca e greu sa bei multa apa cand nu ti-e sete ( multa lume spune asta) dar eu stiu ca nevoia de apa se educa. E greu sa gasesti locuri in care sa faci pipi , mai ales cand nu stai la birou, dar te vei descurca. Nu manca niciodata cu mai putin de 2 ore inainte de ora de culcare. Iar noaptea daca ti se face foame, incearca cu apa, muulta. Nu va taia foamea dar va dilua sucul gastric si nu vei mai simti asa acut senzatia neplacuta de arsura.
    In final, e adevarat ca m-am adresat tie, dar povestea mea e pentur toate fetele de aici.
    Succes!

    ALina 8 februarie 2011 7:49 AM Răspunde
  • Iubita,important este sa te simti bine cu tine.Nu toata lumea vrea si poate sa arate la fel.
    Si nici nu at fi in teresant astfel.Pot spune din experienta,ca daca as manca dupa pofta inimii,nu as mai intra pe usa.Traiesc,deci ma btin,asta ca sa parafrazez o specialista in nutritie.Nu tin cure draconice ,mananc tot ce poftesc,insa putin.O fac pentru mine,si,recunosc ca iau liftul de cate ori am ocazia.
    Dar daca distrugerea ireversibila a insuleler Langerhans din pancreas(cele raspunzatoare de producera diabetului),nu mi-ar putea da fiori,m-as gandi poate la cate-un consort,obligat sa isi revina cu greu in alte brate…Asta ,cazul fericit,Anemari,pentru ca uneori pleaca cu ce-i pe el,ori te las ade izbeliste cu o turma de alte obligatii pe cap.Acuma ,nu stiu ce poate sa fie mai usor,scuzele de tot felul ori..

    adrianagianinna 8 februarie 2011 12:39 PM Răspunde
  • Anemarie, ma refeream la lipsa bucuriilor relaxante. Bineinteles ca nu te plictisesti, dimpotriva, esti prea mult timp responsabila, raspunzand imputurilor …
    La intalnirea cu ambasadorul poate erau si fructe si apa …
    Intrebarea care as vedea-o eu nu este cum sa slabeaca cineva ci sa fie implinita, sa gaseasca echilibru intre munca si reincarcare, implicarile sa fie cat mai concordante cu sinele lui si sa aiba incredere ca Domnul va face sa iasa toate lucrurile spre binele lui.

    Genevieve 8 februarie 2011 2:03 PM Răspunde
    • Genevive, eu nu pledez ptr obezitate. Nici macar nu pledez cauza mea. Ma dau pe mine exemplu ptr ca este cel mai la indemana. Si apoi eu scriu doar despre ceea ce cunosc.

      Deci, pledez ptr toleranta si ptr gentilete. Restul sunt amanunte.

      La intalnirea cu ambasadorul nu erau fructe, dar era apa. Sa mergi la cina sa nu mananci nimic cand toti ceialalti mananca? Nu sunt atat de puternica si ma indoiesc ca e politicos. Evident ca exista solutii ptr orice. Ideea este cat de la indemana, cat de usor/greu de este, care sunt costurile…

      Avem voie sa fim slabi? Asta este, de fapt, intrebarea postarii mele. De ce nu am voie sa fiu slaba, netrebnica, fara a fi judecata?

      Anemari 8 februarie 2011 2:37 PM Răspunde
  • Anemari, eu am sa-ti spun ca avem avem voie sa fim exact asa cum simtim. Si asta, pentru ca asa cum ai spus, avem fiecare din noi, povestea noastra.

    Nu ti-am spus-o niciodata, dar am s-o fac acum. Chiar daca nu ti-am scris pana acum, am citit ceea ce ai scris. Si cred ca esti un om nespus de frumos si de puternic. Si mai cred ca baietelul tau are cea mai potrivita mamica din lume. Si pentru toate acestea, iti las aici asa, un zambet bland.
    🙂

    lotusul 8 februarie 2011 3:28 PM Răspunde
    • Draga Lotus, ma bucur ca esti aici. 🙂

      Anemari 9 februarie 2011 2:22 PM Răspunde
  • nu, nu are voie nimeni sa judece. judeca doar limitatii la creier. si uite asa mai triem din cunostinte, relatii, „prieteni”.

    cel mai important: fa pace cu tine! simte-te bine in pielea ta. mai ales dupa ce ai facut curat si i-ai eliminat pe „sincerii” care dau sfaturi de bine si sint cunoscatori in ale vietii sanatoase dar n-au avut de luptat cu kilogramele, cu oglinzile, cu imaginea reflectata in vitrinele magazinelor… eu sint o ambitioasa, eu sint gata de lupta in orice moment, ma iau de piept cu toate greutatile, cu toate nedreptatile… dar recunosc cu mina pe inima ca lupta cu kilogramele este extrem de grea. cea mai grea. renuntatul la tigari e floare la ureche pe linga diete si schimbare de regim.

    ALina a venit cu solutia ideala pentru si doar pentru cine crede si vrea o schimbare intru impacarea cu oglinda, cu masurile 42-44… schimbarea o facem pentru noi insine. nu pentru sotul, iubitul, soacra, vecinii, colegii de serviciu.

    as putea sa scriu pina miine despre ce simt cind aud comentarii de genul: grasa aia.. sau pitica, sau urita… imi vine greata la modul cel mai real. nu suport. fiindca nu-mi plac prostii si nici limitatii.

    Ane excelent post!

    iana 8 februarie 2011 4:46 PM Răspunde
    • Iana, ce dor mi-a fost de tine!!!! Nu-i asa ca si aerul ingrasa uneori ??? :)))

      Anemari 9 februarie 2011 2:21 PM Răspunde
  • Buna,
    sunt noua pe aici, desi citesc revista de multa vreme. Nu vreau sa-ti produc nici o suparare, dar nu ma pot abtine sa nu vin cu niste comentarii.
    Mi-a placut ce a scris ALina, recunosc insa ca subiectul asta nu are legatura directa cu mine, eu nu sunt „grasa”. Mama mea in schimb si-a petrecut toata tineretea, de la 29 la 50 de ani obeza si-mi aduc aminte cu durere de frustrarile ei pe care le ascundea cum putea. La 50 si un pic a facut o cura de slabire bazata doar pe grepfruit, fulgi de porumb si iaurt. In 6 luni a dat jos in jur de 15kg, apoi a mai pus vreo 5 la loc. Ea e mica de statura, asa ca s-a vazut schimbarea fantastic. I s-a schimbat si culoarea tenului, din cenusiu in roz. Acum are 65 si se mentine.
    Caut-o pe dna dr. Dana Simu din Cluj. E foarte realista si extraordinar de empatica. Iti va recomanda regimul (nu dieta) de viata potrivit cu stilul tau de viata, si nu-ti va produce nici un fel de frustrari. Iar la sport sunt convinsa ca sunt antrenori de fitness in Bucuresti care nu sunt nesimtiti si te pot ajuta.
    Inceputul e greu, dar beneficiile si multumirea de dupa sunt nepretuite.

    DianaG 9 februarie 2011 1:14 PM Răspunde
    • DianaG, esti draguta. 🙂
      Ma sui acusi in tren ptr o consultatie la Cluj. :)))
      Pe nesimtitii din Bucuresti i-am dat in urmarire generala iar eu plec intr-o vacanta de detoxifiere. :))))

      Anemari 9 februarie 2011 2:21 PM Răspunde
  • Ane, la cate lucruri faci tu pentru altii ma mir ca nu te mobilizezi sa faci ceva si pentru tine. Daca ai scris, inseamna ca aceasta problema nu-ti este indiferenta. Eu stiu cel mai bine de cate lucruri esti tu in stare. Si stiu ca atunci cand vei realiza ca trebuie sa te ocupi un pic si de tine, o vei face. Si atunci nimic nu ti se va parea greu.
    Eu cred ca nu este vorba de diete ci mai degraba de reguli.

    camellia 9 februarie 2011 4:47 PM Răspunde
    • Camellia, si eu ma mir de mine. 🙂
      Nu ma framanta astazi mai mult decat ieri. Coincidenta face ca astazi scriu despre asta.

      E o pledoarie ptr sensibilitate fata de semeni, ptr delicatetea adevarurilor nesolicitate, pentru clementa…

      Anemari 9 februarie 2011 6:08 PM Răspunde
  • Ane,
    eu sint aici mereu. citesc tot ce scrii.
    asa cum m-am plins pe toate forumurile, blogurile, stie tot netul … hihihih eu am pus multe, foarte multe kilograme in timpul sarcinii. Ana face 3 ani luna viitoare si mi-ar place sa fiu my oldself pina atunci.
    eu am slabit cu un regim de viata recomandat de o doctorita de la Medsana. incet… nu spectaculos. sper sa ma tina pe viata. ALina a rezumat foarte frumos si util ce am aplicat eu. adica maninc absolut orice. tin cont de ora la care le maninc si de cantitati. dar nu-mi refuz nimic.
    am avut un subiect cu mincarea si cu vegetarienii zilele trecute, acasa. nu pot sa ma fac vegetariana. nu vreau. la carne sa zicem ca as renunta, mai putin la peste si la tot ce tine de seafood. dar la lapte? la iaurt? la brinza? never ever. am renuntat la tigari. si nu mi-e prea bine fara ele. dar rezist. insa nu mai vreau si alte renuntari. OK imi masor cantitatile, maninc la ore permise… dar nu mai mult de atit. precizare: fac sport. din placere. din nevoia de a ma descarca de stress, de probleme, din nevoia de a ma simti libera.

    si inca ceva: invat sa ma iubesc. si mi-e bine. si citeodata primesc pe strada priviri admirative. ma simt mai sigura pe mine. de parca m-as pregati de o mare schimbare… pluteste ceva in aer de cind ma uit cu acceptare la mine.

    iana 9 februarie 2011 8:09 PM Răspunde
  • Anemari,

    Te citesc de luni bune , apreciez daruirea ta ca mama si-mi reamintesc cu placere de cat de fericita ai fost atunci cand ti s-a oferit posibilitatea de a-l duce pe baietelul tau la mare.
    Se pare ca prin kg in plus incercam in mod inconstient sa cream un scut cu ajutorul caruia sa ne protejam de un aspect al realitatii pe care-l consideram incomod, agresiv, inacceptabil.
    In plus, este fundamental sa invatam sa ne iubim. Iti scriu asta pentru ca expresiile: „corp netrebnic”, „sunt cat trei dulapuri” indica ca te-ai indepartat afectiv de propriul tau trup. Daruieste-i dragoste, vorbeste-i, comunica cu el, fa-ti-l prieten. Daca isi modifica proportiile in ciuda vointei tale, este clar ca vrea sa-i spuna ceva. Asculta-l. Descifreaza-i limbajul si misterul. Nu-l biciui cu diete.

    Alma 10 februarie 2011 4:17 PM Răspunde
  • Dragele mele, revin. Imi face o deosebita placere sa citesc blogul Anemariei si ale fetelor de la tango. va citesc cu placere comentariile.In unele ma regasesc in unele nu. Pe cele in care nu ma regasesc le recitesc, o data, de doua ori , de 9 ori, pana cand mintea mea ar fi pregatita sa stea mai mult de vorba cu persoana cu care nu sunt de acord.
    Dar , asa cum spunea una din voi : „avem voie sa fim cum vrem”, asa spun si eu acum : avem voie sa gandim ce vrem. Cata vreme ceea ce gandim, atunci cand e diferit de ceea ce gandsc altii, nu face altceva decat sa ne imbogateasca viziunea si viata cu o alta fateta a aceluiasi lucru.
    Vorbim despre diete, vorbim despre grasime. Acesta este un subiect ca cel cu oul si gaina: cine a fost mai intai?
    Dragelor, eu sunt o persoana care de multe ori am vazut femei grase admirate de barbati superbi. recunosc si imi pun mana la ochi, de rusine, pentru asta, ca de multe ori m-am intrebat cum e posibil.Cum e posibil intr-o societate care admira forma dar si formele , o femeie grasa sa aibe un succes nebun cum sunt cele doua trei pe care le stiu eu.
    De ce gandesc asa, pentru ca si eu am fost o persoana grasa sau cel putin asa ma vedeam eu si ma uitam cu jind la toate slabaturile gandindu-ma cum sa fiu ca ele.
    Dar grasele alea aveau ceva al lor, le stralucesc ochii cumva. BIne a zis Anemari : am ochi frumosi , sa mi-i pun in valoare, am picioare frumoase, sa mi le pun in valoare!Dar oare de ce tot punand in valoare aspectele astea continuam sa oftam? pentru ca VREM sa fim slabe, indiferent cat de mult ne stralucesc ochii in oglinda de la cabina de proba , daca nu reusim sa inchidem cei doi nasturi de la niste blugi ultimul racnet, degeaba avem picioare cu cele 3 curburi cerute de canoane. Rochitele pe care noi le purtam pe post de tunica cu o pereche de blugi pe cand altele le poarta dezinvolte pe post de rochita, fara sa se teama de orice pala de vant nu vor fi niciodata decat tunici si atunci oftam , indeiferent cat de puternice ne simtim , cat de frumos ne e parul si ochii.
    Eu spuneam asa: ma iubesc si imi iubesc corpul si abia din momentul cand am constientizat asta am facut dintr-o alimentatie sanatoasa o dieta. De ce? pentru ca nu vreau cu tot dinadinsul sa slabesc. Stiu ca daca vreau sa slabesc pot, e ca un fel de backup. Am reusit sa slabesc abtinunadu-am de la alimentele interzise. Dar ‘cutiuta” mea imi spune ca sunt bine asa. „Cutiuta” mea imi spune ca daca ma ingras voi suferi ca sunt grasa dar tot ma voi iubi si asta de fapt ma ajuta sa ma mentin. Nu e un efort sa nu mananc o prajitura.
    Propun un exercitiu: vad un carton de prajituri si simti ca nu ma pot abtine. Buun , dar ce ar fi daca m-as abtine acum si maine si poimaine pentru ca viata mea nu se termina maine , iar sambata mi-as cumpara o prajitura mare si as manca-o incet cu gandul ca sunt eu stapana pe corpul meu si nu prajitura e stapana pe mintea mea? Atunci m-as simti o grasa puternica, slaba in devenire care va stii sa-si iubeasca fiinta.
    Va pup !

    ALina 10 februarie 2011 5:30 PM Răspunde
    • Alina, eu am scris ca sa trag niste semnale de alarma:
      1. Eu usor sa judeci cand nu-ti pasa cu adevarat.
      2. E fals sa crezi ca toate grasele se indoapa cu prajituri, au colesterolul mare sau sufera de diabet.
      3. Si femeile grase sunt femei, chiar feminine.

      Restul sunt detalii. Imi place dezbaterea, imi arata ca articolul asta era necesar.

      Nu este povestea mea, nu cer sfaturi si nici consolare.

      Vreau doar sa vorbim despre asta. Scriind despre mine, am dreptul sa fiu incorecta, nepoliticoasa sau ironica.

      Sunt grasa dar nu supun dezbaterii kilogramele mele.

      Anemari 10 februarie 2011 5:43 PM Răspunde
  • Anemari

    ca tot ai spus, zilele astea chiar ma gandeam la feminitate 🙂

    lotusul 10 februarie 2011 6:56 PM Răspunde
  • M-am tot gandit daca nu te-am suparat cu sfaturile mele de zilele trecute. Eu nici macar n-as fi in stare sa tin regim, diete ,sau sa ma abtin de la prajituri si dulciuri, daca imi scade glicemia ma transform intr-un monstrulet nervos.
    Ti-am citit si alte postari (am luat-o din 2009 :-))) si am ajuns la concluzia ca esti o tipa extraordinara.
    Iti doresc doar sa gasesti calea cea mai buna spre sanatate, care pe mine ma intereseaza foarte mult de cand am un copil. Cat despre frumusetea plinutelor sotul meu are o vorba care si mie imi place -„apetisante”.
    Un sfarsit de saptamana frumos

    DianaG 11 februarie 2011 9:43 AM Răspunde
  • Stiam eu ca mai am ceva de completat, merele mie imi provoaca o foame teribila…

    DianaG 11 februarie 2011 9:45 AM Răspunde
    • Diana, nu m-am suparat.
      Sunt doar un capricorn incapatanat care uraste sfaturile in general, pe cele nesolicitate in special.

      Trebuie sa scriu si eu despre ceva. Cum cel mai usor este sa scrii despre ceea ce cunosti, imi aleg temele pe care le cunoasc. Asta nu inseamna ca ma supun pe mine dezbaterii sau ca, doamne fereste!, cer sfaturi. :))))

      Anemari 11 februarie 2011 11:17 AM Răspunde
  • Oh, cat adevar in spusele tale. Ciudat e ca eu, chiar daca am 1.59 si vreo 70 si multe kg, nu vad nimic in neregula cu mine! Mie imi place sincer cum imi sta in salopeta pe care mi-am cumparat-o si imi place cand ma imbrac elegant! Cred ca m-am acceptat pe mine… si nu stiu daca e neaparat bine asta. Oricum m-a ajutat sa trec peste parerile prea sincere si lipsa de delicatete a multor persoane chiar si din anturajul meu… Mi-as dori sa fiu slaba, atat de slaba sa pot manca orice imi doresc fara sa se cunoasca sau fara sa ma deranjeze! Pentru ca de fapt mie imi place sa mananc si de aia arat ca o biluta 🙂
    Va imbratisez cu drag,
    Dana

    it_dana_i 11 februarie 2011 5:44 PM Răspunde
  • Citeva mici schimbari de perceptie si, implicit, atitudine luata fata de ceea ce spun altii ar ajuta si o parte si pe cealalta, adica pe cei ce sint nevoiti sa primeasca sfaturi fara sa le fi cerut, ca si pe cei ce le dau fara sa li se fi cerut 🙂
    Daca pina acum atunci cind primeai o intrebare in legatura cu greutatea o tratai in gluma si cu o aparenta nepasare, poate ca schimbarea necesara este interesul fata de cele spuse de cel din fata ta si recunoasterea faptului (mai intii in fata ta) ca subiectul chiar te preocupa si ca ai vrea sa schimbi ceva. Priveste-l pe cel din fata ta ca aliat, nu ca pe un dusman sau cu gindul „da’ cine te-a intrebat ceva?!”.
    Atitudinea fata de mincare e iarasi cruciala in demersul de a slabi. Din tot ce ati povestit aici se vede ca mincarea e „prietena cea buna”, cale de socializare, motiv de depresie daca lipseste. Si aici trebuie umblat. Mincarea e orice iti poti inchipui: socializare, prietenie, iubire dar si dusman, ucigas, prietenul perfid care de fapt ne intoxica si ne subjuga, ne face dependenti de el. Tu alegi in orice moment ce calitate are fata de tine.
    Tot ceea ce le imputati celor care va spun cite ceva despre problema cu greutatea (pun intrebari, dau sfaturi necerute etc), este ceea ce de fapt nu va puteti abtine sa nu va „imputati” voua inseva. „Ma tot intreaba de ce ma ingras daca nu maninc” = „nu pot sa nu ma intreb de ce ma ingras chiar daca nu maninc mult” si tot asa, puteti lua fraza cu fraza din ceea ce va spun ei sa vedeti ca este exact ceea ce ginditi si voi.
    Ceea ce ei va spun (poate cu niste exceptii) este „stiu ca nu ti-e bine, te inteleg si vreau ca, in felul meu, sa te ajut”. Ei va inteleg, incercati sa schimbati atitudinea fata de comportamentul lor, fata de ceea ce vor sa va comunice si acordati-le, de asemenea, intelegere. Sa nu credeti ca e usor sa fii si interlocutorul unui supraponderal sau obez. Tot timpul te gindesti „oare pot sa-i dau un sfat? cum il va primi? o sa ma dusmaneasca dupa?”. Pentru ca oricit ar vrea cineva sa ascunda asta, faptul de a fi supraponderal nu mai e un secret ca nu lasa pe nimeni indiferent. Restul stiu ca in cele mai multe cazuri „nepasarea” afisata este doar un mecanism de negare sau aparare. Mecanism care adinceste de fapt problema, care pina nu e recunoscuta si asumata nu gasim nici arme eficiente impotriva ei.
    Sper sa nu fi fost in mesajul meu la fel de „neintrebata” ca cei despre care vorbeste Anemari in articolul ei 🙂

    CarmenP 12 februarie 2011 9:33 AM Răspunde
  • Una dintre cele mai feminine „tanti” ale copilariei mele ceausiste se numea Dorina. In cercul prietenilor parintilor mei ea imi aparea aparte. Grasa, mancacioasa, gatitoare de minuni gustoase si deosebite, imi era tare draga. Rafinata, mirosea mereu a parfum bun (sansa unui sot fotbalist si absolvent de filologie :)) lucrator cu balonul pe afara), unghiile luuungi, manicurate impecabile, haine care ii venea minunat (purta negru destul de mult), fardata puternic, dar nederanjant, o voce eleganta si foarte apropiata…O iubeam si o iubesc pe tanti Dorina (acum e slaba – un diabet nemernic – dar la fel de ingrijita), ii adoram eleganta, linistea si feminitatea, frumusetea fetei si a trupului gras care…era ea. O FEMEIE.
    Felicitari pentru articolo, multumesc tanti Dorina pentru ca mi-ai arata de demult ceea ce a atat de frumos a spus azi Anemari.

    zitellucia 12 februarie 2011 4:33 PM Răspunde
  • mda, acordul predicatului cu subiectul imi ridica probleme la ora asta, sper ca veti trece cu vederea…

    zitellucia 12 februarie 2011 4:40 PM Răspunde
  • Buna din nou!
    Am 3/4 de senzatie ca Anemarie s-a suparat pe mine, interpretand ceea ce am spus ca pe niste sfaturi , gratuite cu substrat acuzativ la adresa ei sau la adresa persoanelor grase.
    Departe de mine gandul de a blama grasele pentru faptul ca nu incanta ochiul. Departe de mine de a considera ca daca esti grasa esti un om fara valoare sau o femeie fara feminitate.
    Nu asta am spus , ci doar ca in calitate de fosta grasuta, in permanenta lupta cu propriile kg si proprii demoni care, m-au facut sa lupt ani de zile cu lucruri inchipuite , pierzand timp pretios , mi-am exprimat o parere vizavi de cineva care a pus pe hartie un subiect de dezbatere, adunand in ideile expuse si trairile proprii.
    Poate ca Anemari nici nu e grasa , poate ca nu e slaba, dar daca subiectul a fost scris de dragul dezabterii unei teme care ne preocupa pentru ca grasimea a devenit si cauza a mortalitatii , de ce ne simtim atacate daca cineva ne da sfaturi? e ca atunci cand vorbesti intimitati la telefon, in auzul tuturor si daca cineva comenteaza consideri ca prost crescut ca nu s-a facut ca nu aude.
    Poate ca nici CarmenP. nu are dreptate in ce spune desi, in ceea ce a scris ea ma regasesc intrutotul ca fel de a gandi.
    Cum spuneam Anemari, eu nu blamez grasele pentru ca ar trebui sa desconsider in egala masura si slabele. Eu am vrut sa pun aici , pe blogul tau, eticheta gandurilor mele cu privire la greutatea corporala. Oare nu asta inseamna un blog: expunerea gandurilor proprii sub forma unui subiect cu deschidere catre dezbatere ? Oare nu asa ne imbogatim?
    Oare ce te puteai astepta postand asemenea subiect si spunand despre tine ca esti grasa? Oare de ce ,lumea care are bloguri si spune in subiectele propuse idei care il reprezinta, incepe sa le conteste atunci cand nnu se mai simte confortabil cu comentariile facute?
    Dar oare de ce, daca a fi atent la felul cum arati inseamna frivolitate si , indiferent cate calitati si realizari am avea, tot ne simtim mici si neansemnate cand ne uitam in oglinda si ne vedem grase?Pana la urma care e problema cu noi? le vrem pe toate nu-i asa?
    Draga mea Anemari, imi pare rau ca m-ai inteles gresit nu dadeam nici un sfat ci spuneam experienta mea de viata si mi-ar fi placut ca voi toate sa cititi printre randuri anii de suferinta cu care m-am confruntat eu din pricina greutatii. Mi-am dorit ca ceea ce spuneam eu sa poate sa faca pe unele dintre voi sa sara peste etapele neplacute si sa ajunga direct la starea de care ma bucur eu acum: aceea de a ma iubi, oricum as arata.
    Daca as fi avut vreun gand sa dau sfaturi in materie de nutritie as fi avut ce scrie si as fi scris in termenii cei mai docti , pentru ca ma pricep si ma pricep nu doar din carti ci cu experimente facute pe pielea mea. As fi putut sa scriu tone de sfaturi despre cum sa mananci si ce sa nu mananci , despre cum ar trebui sa ne invingem lenea de a merge la sala , da lenea aia care te toropeste in momentul in care se apropie ora. As fi putut sa vorbesc o gramada despre cum e sa te uiti la un castron cu inghetata si sa iei o singura lingura zicandu-ti ca e singura si sa nu-ti dai seama cum continui pana cand ai golit castronul si apoi sa plangi de ciuda ca nu te-ai putut abtine. As fi putut sa scriu despre toate zilele de luni , incepatoare de diete si toate lunile de februarie cand m-am gandit ca mai am 3 luni: lungi si suficiente pentru a putea slabi si purta rochii vapoaroase si scurte. AM preferat sa nu spun lucrurile astea ci sa descriu doar starea la care am ajuns eu dupa ani de eforturi in care AS FI VRUT sa primesc sfaturi de la cineva despre cum sa mananc si ce sa mananc, m-ar fi scutit de ani de studiu individual despre nutritie si de ani de chin incercand sa slabesc haotic cu diete tampite. In schimb eu auzeam in jurul meu: „pune mana si mananca sa nu te imbolnavesti ” sau ” hai lasa prostiile, daca si tu esti grasa…..” Astea din urma erau spuse de persoane grase cu adevarat care ma vedeau pe mine o slaba si care atunci cand primeau sfaturi se suparau.
    Cred ca am spus cam tot ce aveam de spus pe tema asta.
    Astept cu drag si interes noile tale posturi Anemari. Imi place tot ce zici si crede-ma nu am cuvinte suficiente sa exprim admiratia pentru ce faci in calitate de mama.

    ALina 12 februarie 2011 6:12 PM Răspunde
    • Alina, nu m-am suparat, cum ai ajuns la concluzia asta? Tot ce ai scris este corect si logic.
      Ai primit multe semnale ca e binevenit comentariul tau.
      Nu sunt incuiata, vreau sa invat.
      DAR eu am propus aici sa vorbim despre kilograme in general NU despre ale mele. Asta a fost singura mea mentiune vizavi de fiecare comentariu.

      Anemari 12 februarie 2011 7:32 PM Răspunde
  • Anemari, se intampla ca am deja pisica. 🙂 Norwegian Forrester, neagra, si o cheama Noire. 🙂

    Victoria West 12 februarie 2011 7:16 PM Răspunde
  • singura scula, ca sa zic asa, care functioneaza, pentru mine, in lupta cea mare este bicicleta medicinala. De obicei incing urmatorul dialog cu fundul si coapsele mele: v-a placut la cofetarie da? acum pedalati! Stii ca era cantecul ala „de cand ma stiu, ma stiu cantand”, la mine e „de cand ma stiu, ma stiu luptand”.

    amalia 14 februarie 2011 9:26 PM Răspunde
  • hm… toate articolele si toate complimentele si incurajarile nu valoreaza cat 20 de kilograme in minus.Cine are aceasta problema intelege foarte bine ce vreau sa zic. Oare incalzeste pe cineva ca ii zic 100 de femei ” esti superba” daca 5 barbati zic ” nu as iesi cu grasa aia”? Nu scriu cu indiferenta, scriu cu durere. Adevarul doare, de asta minte toata lumea.Haideti sa lasam lamentarile si victimizarile si sa mai incercam o data un abonament la sala. o casoleta cu cruditati si 2 litri de apa pe zi.
    Cand cea mai buna prietena iti zice ” eu cred ca esti singura pentru ca esti inca grasa”, asta dupa ce ai slabit 15 kg , chiar nu mai crezi in ” important este sufletul ” si „cine te place, te place oricum”.Astea sunt citate, folclor, mituri , orice , numai adevaruri nu.
    Dureros sau nu, societatea ii uraste pe grasi.

    Sa auzim de bine.

    inna 14 februarie 2011 10:05 PM Răspunde
  • Buna Anne si tuturor celor care iti tin companie pe aici.
    Ma abonez la clubul „graselor” si va anunt ca eu m-am resemnat o perioada si acum m-a apucat din nou. Ideea cu cine ne place ne place asa cum suntem este corecta din punctul meu de vedere. Important insa este daca greutatea in exces ne afecteaza sanatatea si mie mi se pare ca da de ceva timp…. oricum eu am intrat si sa iti spun Anne ca imi e dor de tine si de lectiile de engleza (de la liceu sau din Popa Nan) si ca sincer as vrea sa reluam legatura pentru ca acum m-am intros definitiv in Romania.

    Alina Constantinescu – ca sa stii de unde ma iei

    PS greu te-am gasit :d

    alina 15 februarie 2011 2:09 PM Răspunde
    • Alina, iubita mea, mi-e dor nebun de tine. Prima mea generatie de liceeni!!! Iti trimit email.

      Anemari 15 februarie 2011 2:23 PM Răspunde
  • si eu ma inscriu in clubul acesta exclusiv,nu sunt exagerat de grasa dar nici slaba.dupa ce am nascut a inceput calvarul care a dus la acumulari de kg decat la pierderi.acum am acceptat ca sunt bine,iau intre timp un tratament pentru tiroida care e de vina cu adevarat,ma simt bine si gata.am invatat sa ma apar si am devenit foarte taioasa cu cei care se simt datori sa faca comentari legate de kg.adica nu au educatie,dinti in gura,unghii curate dar se simt datori sa jigneasca?am iesit la atac si cam rar mai aud ceva in cercul de cunoscuti.va pup

    lumi 22 februarie 2011 6:33 PM Răspunde
  • Salutare… Anemari, ai mare dreptate…
    Toata viata mea am fost slaba, foarte slaba. Cand m-am maritat aveam 48 kg ( si 1,65 m). Acum, dupa 17 ani, 2 copii ,departe de casa , schimabre de clima si de meniu, am ajuns la 71 kg! Lumea ma vede mai frumoasa si mai interesanta decat cand aveam 48 kg. Si bineinteles mai feminina!
    De cand mi-am pus in cap sa slabesc .. tot ma ingras cu cate 2-3 kg pe an. Multi ma condamna, multi ma barfesc, dar nimeni nu stie ce e in sufletul meu.
    Cateodata ma gandesc sa ma ingras pana la 120-130 kg ca apoi sa-mi fac operatie de micsorare a stomacului.. Dar imi trece repede gandul…

    mona 24 februarie 2011 3:07 PM Răspunde
    • Mona, decat operatie mai bine foamete.
      Ce spune endocrinologul?

      Anemari 24 februarie 2011 7:30 PM Răspunde
  • Endocrinologia, la analize imi iese f bine. colesterolul e putin peste normal, si pt prima data nu sunt anemica. am fost la nutritionist si mi-a zis sa nu mananc nici un fel de carne rosie, nici un fel de paine, nici cartofi, nici orez, nici paste fainoase, dulciuri nici atat, nu prajeli, nu conserve, NU, NU, NU. Vroia sa-mi taie si cafeaua de dimineata, dar am zis ca fara ea nu imi pot ridica capul de pe perna, asa ca s-a indurat si mi-a dat voie o cescuta (50 ml).
    Apoi l-am rugat sa-mi spuna mai bine ce am voie sa mananc! Raspunsul: piept de pui sau curcan, salata, fructe si legume, totul fiert sau fript. si sa mananc din 2 in 2 ore!
    Atunci, va trebui sa stau numai in bucatarie, sa fierb si sa frig, cu ochii pe ceas si pe cantar ca sa nu depasesc cantitatile. Si la servici cine merge? Si lectiile cu copiii cine face? Si treaba in casa? No way! Am incercat o singura zi…bineinteles ca nu am reusit sa mananc la 2 ore, am ajuns seara stresata si infometata si am mancat tot ce am gasit in frigider si m-am culcat , satula si fericita!

    Mona 25 februarie 2011 5:14 PM Răspunde
    • Mona, nutritionista mea mi-a spus neaparat sa:

      1. mananc 3 mese principale si sa NU sar peste cina

      2. Sa cumpar si sa am in casa: faiana neagra, malai negru, paine neagra, cereale integrale, paste integrale.

      3. Sa nu mananc salam, parizer, cremvusti si pateu vegetal.

      4. Sa mananc fiert, la cuptor, gratar (vita, pui, curcan, peste, vanat)

      5. Sa cumpar branza neprocesata (cas si urda in loc de cascaval si burduf)

      6. Sa citesc etichetele si sa aleg alimentele cu procent mai mic de grasime.

      7. Neaparat sa mananc la pranz ciorba.

      8. Daca nu pot sa traiesc fara ciocolata, o data l a o saptamana doua sa mananc una intreaga dar neagra
      9. Daca nu pot sa traiesc fara cartofi prajit, sa imi fac pofta odata pe saptamana, nu mai des.

      Ajuta! Nu am slabit mult dar ma simt mai bine. Gatesc ptr toata familia la fel si nu pierd timp cu meniurile. Important este sa schimbam stilul de cumparaturi ptr casa.

      Anemari 25 februarie 2011 5:35 PM Răspunde
  • …. de ce sa fiu ipocrita si sa ma apuc sa insir ca „mama ce ce merg la sala ” …..nu nu merg la sala pentru k ma lasa nervi cand vad acolo tot felul de „piti” cu fite ce viziteaza sala ” pentru a se intertine (?..de regula astea au forme acceptat ca fiind ideale…si nu prea inteleg de ce satu pe acolo )
    Am renuntat sa mai tin tot felul de diete si tot felul de exercitii care „te ajuta sa-ti mentii forma „deoarece in urma acestora am ramas aceiasi grasa doar mult mai dezamagita de insucces ”

    Prietenii ma cunosc ca fiind „tipa aia grasa cu care razi tot timpul ” ceea ce cred ca este mult mai important de cat a fii un trup nemaipomenit „tipa ai abuna’…” rece, insipida ,care are de spus doar o alta dieta sau – ce m-am „ingrasat'(desi nu prea vezi unde ).
    asadar multi pupici si grasuti
    si sa stii ca cele mai multe picturi renascentiste zugravesc doar(!!!) cu forme dea dreptul planturoase asta sa nu vorbim de Titian ,Manet si mult mai vechiul Tintoretto ale carui picturi sunt adevarate elogii aduse femeilor plinute (!!!!)

    liane 1 iunie 2011 10:35 AM Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title