fbpx
„"Într-adins, smerit și mut, am făcut ce am putut"- Tudor Arghezi“

Capra cu doi bani.

de

capra cu doi baniDe trei luni ascult cu sfinţenie, la micul dejun şi la cină, “Capra cu trei iezi” şi “Punguţa cu doi bani”. Şi nu, nu mimez, chiar ascult şi sorb fiecare cuvinţel împreună cu Emi. De fiecare dată desluşim şi reţinem noi sensuri şi replici.

 Dacă stabilim ca medie că o lună are 30 de  zile şi că am ascultat de două ori pe zi fiecare poveste (deşi în weekend depăşim norma), rezultă că am ascultat cele două poveşti de 180 de ori până acum.

 Din cele 180 de audiţii am reţinut că deşi mezinul ied era cel mai năzdrăvan şi neascultător, el este singurul care se împotriveşte deschiderii uşii şi în consecinţă singurul supravieţuitor, pentru că doar lui îi vine ideea să se ascundă în horn. Apoi am mai învăţat că în ciuda suferinţei cauzate de pierderea iezilor, mama capră găseşte resurse ca să urzească plan de răzbunare dar şi să-l ducă la îndeplinire. Şi nu aşa oricum, are răbdare să înfăşoare sarmale, să construiască scaunelul de ceară, să-l caute pe lup în pădure dar şi forţă să disimuleze în faţa lupului când acesta o consolează pentru pierderea suferită. În final, „după faptă şi răsplată”, lupul moare în chinuri groaznice. Măcar moare sătul pentru că vicleana capră se asigură de asta: „Îs bune sarmalele?”

Mă întreb meditativ dacă setea de răzbunare nu ne este cumva insuflată din copilărie pe filiera poveştilor, dacă acest „după faptă şi răsplată” nu ne face să ne simţim îndreptăţiti să aplicăm propriile corecţii, dacă nu cumva oribilele fapte de la ştirile de la ora 5 nu se nasc şi de aici.

Din cea de a doua poveste, “Punguţa cu doi bani”, am învăţat că moşul era de treabă şi atunci când şi-a bătut cocoşul ca să-i facă şi lui ouă (solicitare de altfel absurdă şi contra naturii) s-a lăsat doar influenţat de baba cea rea şi zgârcită. Deci,  el nu este de vină că ascultă sfaturi nebune, ba le şi pune în aplicare, ci baba. Până la finalul poveşti el rămâne personaj pozitiv. Şi astăzi adulţii care nu-şi asumă responsabilitatea pentru greşelile comise, tot pe alţii dau vina, alte babe nebune din viaţa lor i-au împins la fapte nesăbuite. Ei rămân, precum moşul din poveste, eterne victime.

 Îmi este imposibil să nu punctez că mie mi se pare ca în toate poveştile astea babele sunt mereu rele, iar moşii de treabă.

Dar revin şi intreb, referitor la povestea mea, dacă găina babei oua două ouă pe zi cum mânca ea ca-n târgul lui Cremene?  Şi de ce este considerată zgarcită când de abia îi ajungeau ei cele două ouă zilnice?

Boierul obsedat de avere, care se bucură la o biată punguţă cu doi bani, pierde în final mult mai mult (visteria cu galbeni, cireada cu vite…). Asta înţeleg, pilda e bună aici.

 Dar moşul nebun şi influenţabil rămâne în final cu averea adusă de cocoşul care nu i-a purtat pică.

Câţi cocoşi proşti de buni or fi îmbogăţit moşii nebuni până acum? Dar nouă ni s-o fi întamplat vreodată să fim cocoşi iertători sau capre răzbunătoare?

Categorii:
Despre mine

Comentarii

  • Ca sa te /va inveselesc putin o sa va trimit o copie a unui e-mail… e legat de povesti pentru copii.
    Sper sa nu mi-o iei in nume de rau ca am deviat de la subiectul tau.

    SCUFIŢA ROŞIE
    Analiză şi Critică literară

    De ce Scufiţa Roşie ?
    Din start, ne dăm seama că este vorba despre o minoră de care copiii,
    în răutatea lor, şi-au bătut joc cu această poreclă, probabil din cauza unei căciuliţe roşii croşetate de mămica ei, pe care fetiţa o poartă des din cauza unei sensibilităţi fizice la frig în regiunea craniului.
    Aşadar avem de-a face cu o bolnavă marginalizată şi descurajată de societatea din jurul ei.
    Scufiţa merge zi de zi cu coşuleţul cu mâncare la bunicuţa care locuieşte în pădure. Nicio bunică normală nu locuieşte în pădure. Singura explicaţie este că această bunică a primit în urma retrocedărilor câteva hectare de teren împădurit. Este ştiut că ţăranii nu se gândesc mult până să taie pădurea, mai ales înainte de venirea iernii.
    Aşadar, această bunică este o scorpie zgârcită care şi-a făcut casa în pădure (oare nu tot din lemn tăiat fără aprobare de la Ocolul Silvic?) şi stă acolo ca să-şi păzească avutul.
    Teoria că este vorba de o babă ticaloasă se verifică prin faptul că în loc să plătească un serviciu de livrare la domiciliu a hranei, a silit-o pe nepoata ei (o fiinţă neajutorată şi bolnavă) să facă zilnic naveta din oraş în pădure,
    fără să-i pese de pericolele la care o expune pe biata fată.
    Scufiţa Roşie se întâlneşte cu lupul care o descoase în privinţa drumului ei. Deja intrăm într-o zonă a fanteziei bolnave. Unu la mână că în România lupi nu prea mai sunt, doi la mână că se feresc de om ca de dracu,
    iar trei la mână, nu vorbesc şi chiar de ar face-o, ar intreba de cel mai apropiat braconier sau unde e cea mai apropiată stână.
    Singura explicaţie este că Scufiţa Roşie s-a uitat atât de mult la Animal
    Planet încât cunoaşte obiceiurile lupilor şi le poate înţelege scheunăturile.
    Lupul o ia înaintea Scufiţei, care se opreşte la cules de flori, îşi preface vocea, intra la bunică şi o înghite. Nu mai stăm să analizăm faptul că în pădure nu prea sunt flori. Dar trebuie spus că e dăunator să înveţi copiii că e corect ca atunci când ai o treabă de făcut, să te opreşti la cules flori fără să ştii dacă nu-s cumva specii protejate şi în consecinţă, pe cale de dispariţie.
    Lupul în schimb pare un personaj menit să fie bătaia de joc a creatorilor de basme. Lupul este un individ mânat de dorinţa perpetuă de a năvăli în casele oamenilor. Foloseşte toate tertipurile: imită voci şi dacă nu-i iese, vadit frustrat, face casa praf.
    Concluzie: Lupul este comis-voiajorul actual.
    Bunica muşcă momeala şi-i dă drumul. Iată cum este prezentată imaginea unei persoane în vârstă: o senilă care nu ştie să facă deosebirea între un urlet de lup şi glasul propriei nepoate. Cu această imagine vor rămâne copiii noştri.
    Lupul se îmbracă cu hainele bunicii, se aşează în pat unde îl găseşte Scufiţa Roşie. O ademeneşte prin vorbe şirete să se apropie şi o înghite şi pe ea. Lupul fiind îmbrăcat în hainele bunicii, induce în mintea copilului sensul noţiunii de travestit, putându-i afecta grav viitoarea orientare sexuală.
    Ce fel de minte bolnavă poate spune la copii aşa porcării?
    Iar dialogul, purtat cu Scufiţa, e plin de aluzii sexuale: toate la lup sunt mari, urechile, labele, dinţii şi mai ce?!…
    Iar el răspunde invariabil cu minciuni menite să o aduca pe Scufiţa în pat lângă el. De aici deducem: corupere de minori şi perversiuni sexuale!
    Apare vânătorul care împuşcă lupul şi le eliberează pe Scufiţa Roşie
    şi bunica. Ce caută vânătorul în casa bunicii? Înseamnă că nu e prima dată. Un vânător tânăar şi o femeie bătrână, singuri în mijlocul pădurii. Şi ne mai mirăm că „Ştirile de la ora 5” abundă în relatări despre violuri săvârşite asupra unor bătrâne?
    Dintr-un studiu publicat de Ministerul de Interne aflam că toţi aceşti infractori au citit în copilărie Scufiţa Roşie şi iată consecinţele: ani grei de puşcărie! Apoi ce căuta la vânătoare de lupi pe proprietate privată?
    Din două una: sau e un braconier nenorocit sau e un ştab mare de la Bucureşti care plăteşte sume imense doar pentru satisfacerea nevoilor sale
    sadice. În oricare dintre variante, ar trebui să fie înfierat de creatorul basmului şi nicidecum glorificat pentru fapta sa.
    Finalul poveştii este sinistru: lupul zbătându-se în ghearele morţii
    „eliberează” cele două femei. Adică, avem oroarea să asistăm la apariţia a două făpturi parţial digerate care se pare că nu au murit, ci cu nonşalanâă îşi reiau firul vieţii. Mai rău ca în filmele horror! Şi ne mai întrebăm de ce există copii dereglaţi din toate punctele de vedere.
    Asemenea închipuiri ale unei minţi bolnave se „servesc” copiilor
    între 2 şi 7 ani! Nici nu mai vorbesc despre marea oroare a literaturii mondiale: „Albă ca Zăpada” – auzi albă, imaculată şi ea trăieşte sub acelaşi acoperiş nu cu unul, ci cu 7 bărbaţi!
    Ruşine! Ruşine! Ruşine!
    IRIS GOGORICI
    Psihoterapeut

    CristinaC 15 martie 2010 7:38 PM Răspunde
    • CristinaC, cred ca am primit si eu candva emailul asta. E asa un fel de rasu-[lansu in stil romanesc. 🙂

      anemari 17 martie 2010 5:29 AM Răspunde
  • Am citit de curand intr-o alta revista mai multe istorisiri ale unor femei care s-au razbunat pe sotii lor care le-ar fi inselat ,sub titlul ”dulce razbunare”.Daca or fi fost adevarate,nu stiu ,dar stiu ca a existat un moment in viata mea cand as fi vrut sa ma razbun crunt pe omul pe care-l iubeam cel mai mult.N-am facut-o,dar cred ca am asteptat tot timpul sa ma razbune ALTCINEVA.Pe de alta parte , cred ca nu am fost nici in pielea ”cocosului iertator” pentru ca n-am uitat niciodata ca situatia in care m-a pus ,mi-a schimbat viata.Cateodata razbunarea ne aduce un soi de eliberare….(acum depinde de caz) .Si mai stiu ca cei care reusesc sa ierte au Imparatia Domnului la picioare .Eu n-am reusit…

    camellia 15 martie 2010 8:33 PM Răspunde
    • Camellia, eu am fost de vreo doua ori in viata cocos prost si in mintea mea de vreo 50 de ori capra razbunatoare. In fapt, nu am avut energia, rabdarea si puterea de disimulare sa-mi duc „planurile” la bun sfarsit.

      anemari 17 martie 2010 5:29 AM Răspunde
  • Imi place poza… E tare haioasa!

    cleopatra2e 15 martie 2010 11:47 PM Răspunde
  • Ha ha ! Nostim email. Dar, dincolo de gluma, as zice ca exista niste stereotipuri care se intiparesc in mintea copiilor prin povesti. Imi aduc aminte ca ma intrebam in copilarie de ce printesa tinuta captiva de zmeu nu cheama politia si sta ca fraiera sa vina printul s-o salveze. Ca putea cunoaste si un politist simpatic, la o adica, e bine sa ai cat mai multe optiuni :P. Asta nu inseamna sa renuntam la povesti, ci sa le oferim povesti cat mai diverse, ca sa vada ca nu mereu femeia e poale lungi si mintea scurta, sau ca razbunarea e intodeauna buna.

    Apropo, sper ca ai folosit vechile adaptari Electrecord, facute de regizori adevarati, cu voci ale marilor actori si muzica buna. Eu am dat in mintea copiilor acum vreo doi ani si mi-am descarcat de pe net toate povestile si piesele de teatru Electrecord pe care le-am gasit. Incercasem si inregistrarile moderne (cred ca de la Roton) pentru nepotelul meu, dar nu mi-au placut deloc. Si am reusit sa-mi recuperez si aparatul de diafilme, da n-am diafilme.

    catintherain 16 martie 2010 1:53 AM Răspunde
    • Catintherian, nu avem versiunea Electrecord a povestilor. Avem colectia Jurnalului national, carte plus CD. Lungimea povestilor, pentru varsta lui Emi, e cea mai importanta acum. Desi nu sunt citite de actori consacrati, povestile sunt citite bine si Emi le asculta cu placere.

      Aseara mi-a spus :”Daca vine lupu si mananca pe mine, Emi, nu mai avem copilul nostru”. 🙂
      Eu i-am raspuns ca pe copilul nostru nu o sa-l manance niciodata niciun lup.

      anemari 17 martie 2010 5:26 AM Răspunde
  • Draga mea Ane,

    Iti citesc blogul de citva timp dar pana acum n-am avut curajul sa-ti scriu. Poate te intrebi de ce.. Doar suntem rude.E drept prin alianta..
    N-am avut curajul sa-ti scriu pentru m-ai impresionat pana la lacrimi prin cuvintele si sufletul tau curat. Te-am descoperit cu totul alta decit cea pe care o intilnisem, e drept de numai citeva ori si atunci pe fuga sau pe un hol de spital…Banuiam ca esti o sufletista si un om pe care te poti baza atunci cind iti este greu. Nu stiu de unde imi venea banuiala asta.
    De ce iti scriu tocmai acum dupa luni si zile in care ti-am citit articolele de pe blog si m-am bucurat si am lacrimat alaturi de tine ? Pentru ca miine este 17 martie si vreau sa stii ca sunt cu sufletul meu alaturi de voi si de puiul de om pe care l-ati luat in grija.
    Se spune ca fiecare copil se naste pe lumea asta cu felia lui de piine in manuta. Eu cred ca tu esti felia de paiine pentru Emi. Dumnezeu sa va ajute sa treceti cu bine si peste ziua de miine. Te sarut si va tin pumnii. Lia

    Lia Georgescu 16 martie 2010 9:34 PM Răspunde
    • Lia, e o surpriza reala. Cum de am uitat ca si rudele iti pot citi blogurile?
      Vezi e 4:20 AM, am pus de cafea si astept sa incep o zi lunga.

      Multumesc frumos pentru ganduri!

      anemari 17 martie 2010 5:21 AM Răspunde
  • Anemarie

    Gandurile mele maine (azi la tine) vor fii cu tine!
    Sunt convinsa ca va fii bine!
    Succes!

    CristinaC 17 martie 2010 6:23 AM Răspunde
  • Ane,este ora 9 si eu ma rog sa va fie bine .Nu am nici o indoiala ca nu va fi asa.Te felicit inca o data pentru curajul tau . Succes!!!!!!!!

    camellia 17 martie 2010 10:06 AM Răspunde
  • Ma rog si eu sa va fie bine.
    Trebuie sa fie bine!

    Te imbratisez cu toata dragostea, mult, mult succes!

    odetta 17 martie 2010 10:20 AM Răspunde
  • …sa ne spui cum a fost….

    camellia 17 martie 2010 10:31 AM Răspunde
    • Camellia, nu am strans pe nimeni de gat. 🙂 Trebuia sa avem un jurist de la primarie cu noi, dar nu a venit nimeni. Judecatoarea nu citise dosarul inainte si initial a dispuns amanare ptr ca nu sunt parintii naturali ai lui Emi in sala. Mie mi-au dat lacrimile si nu am putut articula un cuvant (de obicei sunt tare indrazneata). Procuroarea s-a pronuntat si ea ptr amanare ptr ca ieri ne expirau autorizatiile de parinti adoptatori. Noroc cu Razvan care le-a atras atentia ca avem la dosar decizia tribunalului Bacau de incredintare si atunci judecatoarea a cautat , gasit si citit in dosar ca nu exista parintii naturali de mai bine de 2 ani, fiind doar mama naturala care a fost decazuta din drepturile parentale, asa ca nu aveau ce sa caute in sala de judecata. M-am simtit frunza in vant, mica mica si insignifianta…Dar in final s-a terminat cu bine. 🙂

      anemari 18 martie 2010 7:14 AM Răspunde
  • Dragele mele Odetta, Camellia, CristinaC si toate celelalte care mi-ati trimis un gand bun, astazi s-a terminat. In 5 minute judecatoarea a dispus „ramanerea in pronuntare”, adica urmeaza sa ni se incredinteze Emi spre adoptie. Acum trebuie sa mai asteptam o luna ca sa vina documentul prin posta. Dupa aceea, mai asteptam 2 saptamani ptr posibil recurs, dupa care ne intoarcem la Tribunal si solicitam o programare pentru legalizarea hotararii. In ziua stabilita legalizam hotararea si apoi mergem la starea civila si solicitam emiterea unui certificat de nastere cu numele nostru. Speram ca pana in mai, de ziua lui Emi, sa obtinem toate astea. 🙂

    anemari 17 martie 2010 4:24 PM Răspunde
  • …si-nca o luna ,si-nca doua saptamani,iar tribunal,iar stare civila si n-ai strans pe nimeni de gat?Doamne ,in ce tara traim?

    camellia 17 martie 2010 8:08 PM Răspunde
  • Foarte tare poza!
    Chestia asta cu povestile e mult mai „adanca”….m-am prins de asta in liceu( chiar a 12-a, cred) cand am aflat si eu ca Harap-Alb face si drege mult mai mult decat credeam eu in copilarie….
    Am zambit cand am citit de cate ori ai ascultat….mama mea nici in ziua de azi nu poate sa mai auda „Alice in Tara Minunilor” si „Baronul Munhausen” (nush daca am scris bine!) pentru ca am exasperat-o in copilarie cu aceste 2 discuri..pe care evident ca le mai am si in ziua de azi!
    De ceva vreme mi-am dat seama ca multe chestii, nu foarte bune in esenta lor invatam in copilarie , deghizate in basme , povesti, fabule, etc…nimeni nu-si pune problema ca aia se omoara intre ei, sau ca imparatul isi izgoneste c opilul din oaresce motiv prostesc….
    Varianta adulta a chestiei asteia e muzica populara,unde, sub protectia „folclorului” se canta versuri mai vulgare ca in cele mai trendy melodii …..mandruta care-si lasa neica in casa si merge in sura cu un alt mandrut….ca sa dau numai un exemplu, sau fatuci care stau cocotate pe portita , poate poate le pipaie si pe ele cineva….si aici nu vorbesc de pseudo-vedete sau pseudo-melodii polupare, ci folclor adevarat cantat la eternul „Tezaur Folcloric”…
    Cred ca smecheria e sa stim cand sa lasam la o parte povestile si sa privim realitatea, sau cand sa invatam copii ca unele, sunt doar povesti….

    irina 17 martie 2010 8:47 PM Răspunde
    • Irina, si eu imi amintesc ca in liceu dezbateam la ora de limba romana faptul ca in versiunea orginala lupul ii face cu maseau caprei (deci ii face curte) si mancarea iezilor este o pedeapsa pentru ca ea nu a raspuns la avansuri. 🙂

      anemari 18 martie 2010 7:20 AM Răspunde
  • Ce-a fost mai greu a trecut. Gandeste pozitiv si o sa vezi ca o sa fie bine!!

    M-am gandit azi mult la voi…
    Te citesc de ceva timp si iti marturisesc ca te admir. Pentru ca te zbati pentru puiul de om ales de voi.Pentru franchete, pentru ca ai curajul sa spui lucrurilor pe nume si sa le infrunti, chiar daca de multe ori nu sunt in avantajul tau.

    Emi o sa fie mandru de tine.
    Nu mai stiu in ce film/carte am intalnit o explicatie extraordinara a mamei pentru copilul care a aflat ca este adoptat . I-a spus ca parintii naturali nu-si pot alege copilul dorit, dar ea a avut extraordinara sansa sa aleaga copilul pe care il voia ea, si l-a ales pe el. Asta l-a facut sa se simta deosebit….

    Seara senina!

    layla 17 martie 2010 8:48 PM Răspunde
    • Layla, sunt pozitiva. Eu v-am explicat ce urmeaza in cazul in care cineva este interesat de etape. Altfel, pe mine frecusurile astea nu ma sperie. Ma cheama la tribunal de 1o ori, ma duc si cu asta basta.

      anemari 18 martie 2010 7:19 AM Răspunde
  • Ma bucur pentru voi!
    Cum au trecut toate va trece si aceasta luna si cele doua saptamani si Emi va credte si nici nu va stii ca au fost o data ca nici odata o mamica si un tatic care il iubeau asa de mult ca au trecut prin multe aventuri/ peripetii/ hartogareli ca sa il faca cel mai fericit copil.
    acum va uram noroc cu medicii si speram sa gasiti prientr ei si oameni
    Happy St. Patrick!

    CristinaC 17 martie 2010 9:38 PM Răspunde
    • CristinaC, multumim! Birocratia nu ma mai sperie de mult. Daca te uiti la intreg tabloul (pasii pe care i-am parcurs intr-un an si jumatate) suna coplesitor, dar secretul este sa iei fiecare etapa in parte si sa te concentrezi pe ce ai de facut atunci fara sa-ti spui ca vor mai urma si altele.

      anemari 18 martie 2010 7:18 AM Răspunde
  • M-am gindit si eu la voi.. ma bucur ca a mai trecut o etapa…
    sa inteleg ca ce urmeaza e doar formalitate?

    va imbratisez si va felicit!

    iana 17 martie 2010 9:48 PM Răspunde
    • Multumesc, Iana! Poze toti 3 si petrecere facem dupa ce avem noul certificat de nastere. Ieri pentru Emi a fost o zi obisnuita de gradi. 🙂

      anemari 18 martie 2010 7:15 AM Răspunde
  • m-am gandit astazi la tine. in zi de 17 martie.
    ma rog sa auzim de vesti bune!

    pisica 17 martie 2010 11:29 PM Răspunde
  • Aseara mi-a spus :”Daca vine lupu si mananca pe mine, Emi, nu mai avem copilul nostru”.

    Pai inseamna ca vorbeste foarte bine, si ca deja are imaginatia si increderea sa faca glume. Vezi, in mai putin de un an, de la „autist” si „retardat” (as strange-o de gat pe doctrita aia care l-a diagnosticat), e un copil ca toti copiii. Si o sa fie din ce in ce mai bine. Nepotelul meu abia dupa 4 ani si-a dat drumul la vorba, parintii erau deja speriati, si acum e la nivel cu alti copii de varsta lui.

    catintherain 19 martie 2010 2:42 AM Răspunde
  • Daca am vazut ca nu mai scrii nimic , am luat arhiva ”la scuturat ”si am inceput sa recitesc toate postarile din urma .Nu mai stiam de cand citesc blogul tau dar am constatat ca n-am pierdut nici un articol din septembrie incoace .Cum mai trece timpul…Am citit despre calatoriile tale,despre mama ta ,despre sotul tau ,sarbatorile tale si, bineinteles despre EMI.Am vazut cat de bine semeni cu tatal tau si ce prietena buna esti.MI-a placut mult ”DECLARAT NERAMBURSABIL” si mi-am spus ca , daca ai fi avut de ales intre un copil fara nici o problema si EMI tu i-ai fi dat o sansa celui din urma .Astept cu nerabdare urmatoarea postare.O saptamana buna !

    camellia 21 martie 2010 8:50 PM Răspunde
    • Camellia, nu am fost acasa. Am avut un grup de americani de dus la tot felul de intalniri de la 7 AM a 12: 00 AM, asa incat nici pe Emi nu l-am vazut. Prima zi libera si acasa, ieri, am gatit, spalat, scos copilul afara…

      Astazi am venit „sa ma odihnesc” la birou. 🙂

      Sunt magulita de atentia ta.

      anemari 22 martie 2010 12:11 PM Răspunde

Dă-i un răspuns lui CristinaC Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title