„"Într-adins, smerit și mut, am făcut ce am putut"- Tudor Arghezi“

Cheia succesului sau lungul nasului

de

Cheia-succesuluiCred sincer că oamenii sunt împărţiţi în cel putin două categorii: unii făcuţi să fie patroni şi alţii făcuţi să fie angajaţi. Succesul tău în viaţă depinde extraordinar de mult de identificarea corectă a categoriei căreia îi aparţii. Şi când spun succes nu mă gândesc la celebritate sau la milionari, ci mă gândesc la adevaratul succes, acela  de a fi mulţumit de tine şi de viaţa pe care o duci.

Am fost de multe ori întrebată “de ce nu emigrezi?”, “nu ai vrea să pleci?”.

Prietena mea, Oana, pe care am văzut-o astă vară, după 8 ani de “autoexil” în Canada, îmi spunea, măgulitor, că eu sunt singura prietenă, din toate câte a lăsat în ţară, care s-ar fi adapatat în Canada şi şi-ar fi găsit un rost.

Să vă spun sincer, nu dragostea de ţară m-a oprit şi nici miile de frânghii invizibile cu care sunt legată de familia mea numeroasă (cu fraţi, nepoţi, cumnaţi, cumetri…etc), ci FRICA.

Mi-a fost frică să o iau de la capăt, mi-a fost frică de eşec. La 28 de ani nu vroiam să încep de la spălat vase, baby sitting sau vânzătoare la supermarket. Să nu mă înţelegeţi greşit, nu e nimic în neregula cu asta, doar că eu nu mă simţeam în stare să trec prin asta. Şi dacă nu eşti capabil să faci orice este necesar pentru a reuşi, mai bine stai în papucii tăi.

Mai târziu mi-am repetat constant “dacă nu ai făcut asta la 28 ani, ce să te mai apuci acum de emigrat?”.

Când am obţinut autorizaţia de traducător, alte voci mi-au spus “de ce nu-ţi faci o firmă de traduceri?”. Am zis „nu ştiu să vând, n-am stofă de patron…” Şi am rămas să traduc pentru alţii. Nu mi-am deschis nici micro-intreprindere, nici firmă de consultanţă…Doar m-am înregistrat fiscal din veşnica mea teamă de amenzi şi autorităţi.

Primesc mereu telefoane de la amici sau simpli cunoscuţi care-mi cer părerea în legătura cu o campanie, cu o denumire de firmă, cu o abordare sau chiar cu un cadou supriza pentru cei dragi. Fără lipsă de modestie afirm că am mereu idei şi multe dintre ele se materializează. Atunci sunt iar întrebată “de ce nu—ţi faci o firmă pentru achiziţii de cadouri sau de organizat suprise party?”. Dau din umeri resemnată că o să mor subaltern.

Nu am să vă mint spunând că sunt în totală pace cu decizia mea, dar viaţa mi-a demonstrat, până la vârsta asta, că nu am stofă de patron. Dar voi?

Categorii:
Despre mine

Comentarii

  • Anemari,nu garanteaza nimeni ca daca esti”de partea cealalta a mesei”,cums-ar spune,succesul iti este dator.Poti sa te simti bine in pielea ta in diverse situatii,insa in calitate de angajat nu ai parte de ”chinurile facerii ” prin care treci ca patron.C a simplu angajat,ai grija sa tii minte zilele de leafa si stai cuminten in cuib(nu faci valuri).Nimeni nu stie cum e mai bine si nici nu cred ca toata lumea incepe de la spalat vasele altora atunci cand pleaca din tara.Personal abia le spal pe ale mele,insa ,daca asta ar trebuin sa fac ovreme ca sa o scot la capat,jur ca nimic nu m-ar impiedica(poti spala blide ori curata carofi,in camera din spate a unui restaurant occidental,doar daca nu stii limba tarii si te exprimi prin semne,eu asa cred/daca esti educat se schimba situatia).
    Imi vine insa in minte situatia de ”slujbism”,de care,din comoditate,ajungem sa suferim uneori…Si,definitia pentru patron(una amuzanta,evident),unde zice asa:patronul angajeaza mai multi oameni,le plateste un pol apoi isi isuseste diferenta…
    …precum si definitia pentru capitalism:dac ai 2 vaci,in capitalism vinzi una si cumperi un bou;in socialism ,esti platit ca mulgi ambele vaci…

    adrianagianinna 9 decembrie 2010 12:16 PM Răspunde
    • Adrianagianinna, ar fi prea simplu sa spunem ca suferim de comoditate si ramanem cuminti in banca pe statul de plata al cuiva.

      Si angajatii au idei, au pasiuni pe care le pun adesea in slujba patronului, nu stau doar in banca lor asteptand ziua de salariu. Altfel, cum ar mai face patronii profit?
      Angajatii din corporatii vin la serviciu la 8 si pleaca la 20, cel mai adesea. Sigur, aici putem vorbi despre eficienta si overload, despre management defectuos..etc

      Eu personal stiu sigur ca as da faliment, ca as fi un patron urat de toti angajatii (pentru ca muncesc mult, dorm putin, am idei..), asa ca de aceea am decis sa nu trec in cealalta barca.

      Cat despre emigrare, am spus sincer ca Frica ma tine. Frica de a incerca, frica de esec, frica de distanta, frica de orice… Cred ca e ok sa te opresti atunci cand te simti depasit.

      Anemari 9 decembrie 2010 1:23 PM Răspunde
  • Exista tot felul de frici ,Anemari,dar,uneori e bine sa ne putem imbratisa lupul din suflet si sa facem ceva constructiv,cu frica,pentru ca,de ce nu,frica e doar un sentiment ca oricare altul…
    Pana la urma conteaza cat de bine te simti in propria piele,insa de partea cealalta ai mai multe obtiuni…

    adrianagianinna 9 decembrie 2010 4:05 PM Răspunde
  • optiuni,na,rectific..
    Vezi,si eu am atatea parti proaste,ma grabesc,nu verific ce iese…

    adrianagianinna 9 decembrie 2010 4:08 PM Răspunde
  • Draga Ane, ma uimeste frica despre care vorbesti. Sincer la cata initiativa ai si din cate ne povestesti pe blog se vad puterea si curajul de care dai dovada. Poate ca daca ai scormoni mai adanc in tine ai gasi si o modalitate sa invingi frica sau, de ce nu, sa iti recunosti macar tie ca in ciuda tuturor necazurilor iti place viata pe care o ai. Iti doresc sa ajungi impacata cu tina insati.
    Eu una stiu ca oricat de fricoasa as fi (si sunt foarte fricoasa) stiu ca o pot lua de la capat. Varsta acum e de partea mea. Si intr-un fel am luat-o de la capat renuntand la facultate si gasindu-mi o meserie in care am cu adevarat talent. Si daca ar fi sa plec in alta tara, as face-o cu cea mai mare placere bucurandu-ma de fiecare pas. Pana la urma cred ca simt putina mandrie dupa ce depasesc piedicile pe care mi le pune viata. Si am avut multe si pana acum
    O sa vedem ce ne este scris in carti pentru mai incolo.

    ioana_m 9 decembrie 2010 6:22 PM Răspunde
    • Draga Ioana, eu accept ca sunt suma calitatilor si defectelor mele. Cu asta am facut pace.

      Si apoi, daca toti oamenii cu idei, putere de munca si seriozitate ar deveni patroni cine ar mai muncii pentru patroni? 🙂

      Si mai adaug: desi sunt o zeita, nu sunt perfecta.

      Anemari 9 decembrie 2010 8:43 PM Răspunde
  • Draga mea Anemari,
    Si eu locuiesc de 8 ani departe de Romania si ma bucur in fiecare clipa ca am ales sa plec din Romania. Nimeni sincer nu iti va spune ca este usor, insa sint convinsa ca tu te-ai fi descurcat cu brio si la 28 de ani si acum. Plus ca nu este neaparat sa incepi cu job-urile pe care le-ai scris mai sus. Daca stii limba engleza si tu o stii eu cred ca iti poti gasi job bun fara prea multa osteneala. Daca iti doresti sa pleci, fa-o fara nici o ezitare. Nu cred ca vei regreta. In plus Emi va avea alte sanse intr-o lume civilizata.

    OanaT 9 decembrie 2010 9:06 PM Răspunde
  • Anemari, in treaba cu „frica de distanta” ai atins ceva real si dureros, sa stii. Din America de Nord, de exemplu, unde concediul de odihna este de 10, maxim 15 zile lucratoare pe an, devine tot mai greu sa mergi in Romania si sa iti vezi familia extinsa, ca sa zic asa. Eu trec acum prin asta. Dupa ce iti faci rostul si intri in ritm, esti prins in niste mecanisme din care cu greu te poti desprinde temporar, chiar daca vrei sa o faci. Eu recunosc ca n-as fi inteles niciodata cum stau lucrurile, daca pielea mea n-ar fi trecut prin asta 🙂

    amalia 9 decembrie 2010 10:48 PM Răspunde
  • EU iti inteleg frica. E frica de necunoscut care e foarte fireasca.
    Eu am venit in Canada tarziu, la 39 de ani. Stau si acuma si ma minunez de curjul pe care l-am avut amandoi. Nu regret. N-am inceput cu spalat vase si am fost convinsa ca daca vrei poti. N-a fost usor dar nu-mi pare rau nici un minut.
    Din cate am inteles de la prieteni , sa fii patron in Ro cu initiativa si dorinta de a face ceva nou si bun e greu caci te impiedici si ajungi la compromisuri pe care nu le doreai. Iti mai trebuie si spiritul de afaeceri pe care eu nu-l aveam…
    Ma gandesc ca e important la sfrasitul zilei sa fii multumit de tine.

    CristinaC 9 decembrie 2010 11:07 PM Răspunde
  • Fara suparareAnemari faza asta cu zeita,nu stiu am mai auzit-o la vvoi…N-as putea insa decreta asa ceva despre mine sau terte persoane/zau asa

    adrianagianinna 10 decembrie 2010 11:48 AM Răspunde
    • Adrianagianinna, nu-i nimic. Noi putem. 🙂

      Anemari 10 decembrie 2010 12:09 PM Răspunde
  • De crezi ca poti,ai dreptate de crezi ca nu,ai din nou dreptate.Valabil in ambele situatii,nu-i asa?H.Ford parca…

    adrianagianinna 10 decembrie 2010 4:23 PM Răspunde
    • Adrianagianinna, daca te aude Alice te mananca cu fulgi cu tot. 🙂
      Ea ne-a decretat pe toate zeite. Indrazneste sa o contrazici, daca poti.

      Anemari 11 decembrie 2010 1:37 PM Răspunde
  • Ane, eu cred ca toate calitatile tale te indreptatesc sa fii patron. Adu-ti aminte cum ai invins tu sistemul cand l-ai infiat pe Emi. Nu mai departe este surpriza pe care mi-ai facut-o zilele trecute: cumpara carti, alearga dupa autografe, fugi la curier, plateste-l, trimite emailuri… Sincer, eu mi-as dori un sef ca tine!
    Pe de alta parte, ganduri din acestea avem toti. Toamna asta, cand am avut multe nopti in care nu puteam sa pun geana pe geana, m-am tot gandit si eu ce sa fac sa mai castig niste bani; si cum am in casa o camera de vreo 30 m patrati pe care n-am reusit s-o amenajez pana acum, imi inchipuiam ca ”dezvolt ”acolo afacerea vietii mele: ma vedeam bricoland, cusand la masina, coafand femei, invatand sa fac handmade si cate si mai cate.Si poate ca n-ar fi rau sa fac unul dintre aceste lucruri dar, vorba ta – intervine FRICA! Eu nu am nici curajul, nici determinarea si nici tenacitatea ta.
    Ane, tu poti sa fii patron! Tu poti orice!

    camellia 11 decembrie 2010 7:44 AM Răspunde
    • Camellia, trebuie sa te iau acasa si sa te pun sa repeti asta de cel putin 3 ori pe zi.

      E ok sa-ti accepti limitele, iar eu nu ma pricep la „savings”, cheltui tot ce am, iau decizii „emotionale”…etc. Sa fii patron inseamna mult mai mult decat sa fii organizat si sa ai idei.

      Parca ai fi mama, numai ea spunea „tu poti orice”. 🙂

      Anemari 11 decembrie 2010 1:35 PM Răspunde
  • Anemari, chiar esti o zeita si eu te iubesc ! (Unele persoanele cusurgii sa nu interpreteze, este vorba de iubirea general-umana :D).
    Imi place curajul tau de a admite ca iti este frica – si in general te admir !

    Treia 11 decembrie 2010 10:47 AM Răspunde
    • Treia, zilele astea simt ca nu ma iubeste nimeni. Asa ca imi pica bine sa ma iubesti tu.
      Recunosc ca ma si bazai putin acum cand iti scriu.

      Anemari 11 decembrie 2010 1:36 PM Răspunde
  • Draga Anemari,incearc a sa fi blanda cu mine/de putina vreme sunt printre voi,si cel putin in cazul meu ,crede-ma cred in povesti cu zane si cu zmei(chiat si in povesti cu zana Maseluta,spuse fiului meu.Nu am avut placerea sa te cunosc aievea,insa pentru simplul fapt ca ai avut taria sa -i oferi un camin cald lui Emi,te apreciez mult.Precum spuneam,de putina vreme va tulbur zulufii balai,insa chiat nu le stiu pe toate si mi-ar placea sa-mi spui ce-i cu zeitataile de pe la voi…Pe de alta parte,nu cred ca ma tem de Alice(aici chichotesc),una la mana ,pentru ca si eu sunt racusoara ca si ea,ba cu 2 ani mai mare,si-apoi eu nu ma tem de nimeni in afara de bunul Dumnezeu..
    Te imbratizez,nu-i nimic corect sau incorect in a fi angajat sau parton,depinde unde se simte omul bine.O societate nu ar functiona fara medici,pompieri,avocati,s.a.m.d.,insa as regreta enorm daca nu as incerca sa fac ceva ce imi place.Merita incercat,pastrandu-ti actualul loc de muncaAnemari,pentru ca,nu absenta fricii ne face invincibili…

    adrianagianinna 11 decembrie 2010 4:08 PM Răspunde
  • Anemari, imi pare rau…. Sper ca ti-a trecut bazaiala. Eu cred ca te iubeste multa lume, ai un suflet bun si frumos ce razbate din ce scrii, din actiunile tale, se simte.
    E o perioada mai grea acum din punct de vedere sufletesc, cu Adventul…. O sa vina sarbatorile, cu Mos Craciun, vremuri mai bune, de bucurie !

    Treia 11 decembrie 2010 6:58 PM Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title