fbpx
„"Într-adins, smerit și mut, am făcut ce am putut"- Tudor Arghezi“

Comitetul de părinţi.

de

comitetul de parintiGlumesc cu colegi sau oameni aflaţi în aceeaşi etapă a vieţii descriind Comitetul de părinţi (al grădiniţei, şcolii, liceului) ca pe o organizaţie secretă ce plănuieşte să preia conducerea lumii. Până la atingerea obiectivului Comitetul se ocupă cu strângerea fondului clasei, cumpărarea de cadouri cu  diverse ocazii (Crăciun, Paşte, 8 martie), achiziţionarea de materiale/aparatură necesară (imprimantă, hârtie pentru imprimantă, etc) dar şi înregistrarea plângerilor din partea părinţilor.

 Pentru că mie personal nu-mi place reducerea comitetului de părinţi doar la partea administrativă, reactivă şi nu proactivă, am decis să mă implic. Aşa am devenit preşedinta comitetului de părinţi de la grupa mijlocie şi preşedinta comitetului de părinţi pe grădiniţă. În această calitate, conform legii, fac parte din consiliul de administraţie al grădiniţei, consiliul ce semnează contracte cu furnizorii, evaluează personalul nedidactic din grădiniţă (portari, îngrijitoare, bucătărese), ia decizii administrative.

 Ca de obicei, m-am luat în serios şi m-am apucat să cer documentele din spatele contractelor, copii după acte, autorizaţii,  Regulamentul de Ordine interioară, plan operaţional, plan managerial. Am creat un grup de discuţii cu părinţii din comitet, cei care au adresă de email, şi am încercat să trezesc simţul civic şi dorinţa de participare. În afară de critici, nu am primit nici un alt tip de răspuns sau iniţiativă. Problemele sunt multe: igienă, respectarea prevederilor Ministerului Sănătăţii privind raţia alimentară zilnică, interzicerea prăjelilor în cantinele grădiniţelor şi şcolilor, abundenţa dulciurilor şi absenţa fructelor…

 Acum sunt în impas. Exagerez eu sau oamenii s-au obişnuit să se supună, fără să crâcnească, deciziilor manageriale, indiferent de tipul de management?

Categorii:
Despre mine

Comentarii

  • Nu exagerezi deloc Anemari ! Toti parintii ar trebui sa inteleaga ca e spre binele copiilor lor ceea ce faci tu si ar trebui sa te sprijine . Mai mult, ar trebui sa te aprecieze pentru faptul ca iti consumi timp si nervi sa te ocupi de asa ceva. Cat ii priveste pe cei din administratia gradinitei eu cred ca atata timp cat sunt in neregula cu ceva trebuie sa se alinieze normelor fara sa cracneasca prea mult . In definitiv ei sunt in culpa !

    Marina 26 octombrie 2010 11:52 AM Răspunde
    • Marina, nu sunt convinsa ca problemele mele sunt ale tuturor parintilor. Sunt parinti care considera ca-si lasa copiii la gradinita ca la un fel de „day care” asa ca pretentiile lor sunt zero, fiind multumiti ca ii lasa undeva pe perioada in care sunt la serviciu.

      Sunt alti parinti care asa isi hranesc copiii si acasa, asa ca asta nu este o problema.
      Eu ma tem sa nu fiu considerata mamica nebuna care nu are altceva mai bun de facut.

      Anemari 27 octombrie 2010 1:46 AM Răspunde
  • Ane, in sfarsit vad si eu un parinte care se implica in adevaratul sens al cuvantului. De obicei presedintele comitetului de parinti face in asa fel incat sa nu deranjeze dirigintele,se face pres in fata lui pentru ca odrasla sa-i fie luata de bine, iar in consiliul de administratie nu sufla o vorba si voteaza cu privirea in pamant orice vrea conducerea scolii. Nu exagerezi deloc dar cred ca esti printre putinii parinti care stiu cu ce se mananca aceasta functie si ce implica ea. Succes! Dupa noul regulament trebuie sa evaluezi chiar si cadrele didactice, intrucat calificativele se acorda de catre CA.

    camellia 26 octombrie 2010 11:54 AM Răspunde
    • Camellia, doamnei directoare cu siguranta ca nu-i place implicarea asta,. Niciun parinte nu i-a mai cerut pana acum socoteala in acest fel.

      Este incredibil cum un director incremenit in pozitie de peste 15 ani se instaleaza, ca pe propria mosie, si-si desfasoara afacerile, nestingherit, sub ochii parintilor.

      Teatrul de papusi vine in gradinita la fiecare 2 saptamani dar costa 6 lei/copil, desi la Teatrul National pentru Copii un bilet este 10 lei.

      Orele optionale de engleza/pictura/computer/engleza sunt livrate de un PFA, fiica doamnei directoare, care nu pune niciodata piciorul in gradinita, trimitand tot felul de tinerei care sa faca asta, ca un fel de angajati. De aceea, la ora de dans modern baietelul meu s-a lovit la cap, altii vin transpirati leoarca de la ora de pictura, ceea ce inseamna ca ei in fapt alearga prin clasa si nu picteaza nimic. Baietii sunt rectrutati sa faca fotbal de o firma particulara, a sotului directoarei, and so on.

      Parintii sunt obligati sa aduca lunar cate o hartie igienica, un sapun lichid, servetele uscate si umede. La baie nu exista niciodata sapun si hartie igienica. Exista mereu explicatii: copii se joaca cu sapunul si infunda chiuvetele (cu instalatii subrede). Dar copiii merg nesupravegheati la baie? Ei spun ca nu, dar eu ma indoiesc.
      Dar hartia igienica unde se duce? Suntem la 20 de ani de la revolutia si inca furam hartie igienica? Este dezarmant! Oricum, rezultatul se vede pe chiloteii copiiilor nostri.

      Informati, parintii nu au avut nicio reactie. Eu acum sunt in dilema: sa reclam sau nu la inspectorat? Dar inspectoarea si-a trimis si ea un PFA in gradinita, care livreaza optionale tot prin „negrii pe plantatie”, tineri necalificati platiti la negru.

      Anemari 27 octombrie 2010 1:53 AM Răspunde
  • Draga mea,nu exagerezi cu nimic…Numai ca in Romania se merge pe principiul „lasa ma,ca merge si asa!”…Nu se intelege faptul ca asa cum ii crestem de mici ,plecand de la alimentatie si terminand cu educatia,ei sunt oglinda noastra . Mereu aici s-a facut totul dupa ureche,iar directoarea alaturi de administrator si asistenta medicala sunt zeii din gradinita…Si eu am luat atitudine mereu,iesind din tipare,dar pentru asta iti trebuie timp si multa energie..Si certitudinea ca baiatul tau nu va fi privit la gradinita de catre cadre ca are o mama atotstiutoare ce doreste sa schimbe totul…Eu as zice sa te axezi numai pe ce este f important(de ex: alimentatia) fiindca pana vei reusi sa mai schimbi si altele, copilul va creste, va pleca la scoala si nu stii daca va continua cineva ceea ce ai inceput tu..Multa bafta!

    dani 26 octombrie 2010 1:21 PM Răspunde
    • Dani, cred ca ai dreptate. Nu pot lupta pe toate fronturile in acelasi timp. Trebuie sa aleg maxim 2 batalii.

      Anemari 27 octombrie 2010 1:54 AM Răspunde
  • Felicitari Ane, va fii greu dar eu cred ca merita!

    CristinaC 26 octombrie 2010 2:38 PM Răspunde
    • CristinaC, te tin la curent daca am mutat macar o pietricica din loc.

      Anemari 27 octombrie 2010 1:55 AM Răspunde
  • Oh, atatea orgolii care nu trebuie deranjate!!
    La mine in cartier comitetul de parinti s-a suparat asa de rau ca nu e suficient consultat in deciziile manageriale ale scolii, incat, pana la urma, a dat jos directorul din functie.
    Bine, pe urma l-au onorat si au numit strada care trece pe langa scoala (si) cu numele lui, i-ai multumit pentru contributii, au imbracat totul in catifeaua anglo-saxona. Dar de dus, dus a fost.

    Intre atitudinea asta si neimplicarea totala de care se fac vinovati parintii despre care spui, exista sanatoasa cale de mijloc, insa trebuie multa practica si actiuni de foraj pe la radacina mentalitatilor comuniste.

    Bravo Ane, iti spun si eu, cu admiratie, keep up the good work, si stiu sigur ca o keep up.

    amalia 26 octombrie 2010 3:06 PM Răspunde
    • Amalia, oamenii sunt necajiti, concentrati pe ziua de maine (cosul zilnic si serviciu), asa ca li se pare ca ceea ce le semnalez eu sunt maruntisuri sau chestiuni in plus pe agenda lor si asa incarcata.

      Exista totusi un tatic, un fel de Gica Contra, care nu doreste sa faca nimic, doar ca e mereu impotriva la orice propun eu. Alte pareri sau idei nu are, doar ca totul ii miroase si nu-i place nimic. E foarte interesanta natura umana.

      Anemari 27 octombrie 2010 1:57 AM Răspunde
  • Ane, stiam eu ca ai sa afli multe ”lucruri” din aceasta pozitie. Peste tot e asa. Sant scarbita de tot si recunosc ca nu sant suficient de competenta ca sa traiesc in alta tara. N-as mai sta nicio zi aici. Incearca sa schimbi ceva, desi cred ca ai sa te lupti cu morile de vant. Noua lege a educatiei le transforma pe educatoare in ”baby- sitter” si ii trimite pe copii la scoala de la 5-6 ani. Inchipuie-ti ca un copil de varsta asta trbuie sa stea in bancile mari din care abia se vede 4-5 ore continuu. Nici un parinte nu a spus nimic legat de acest lucru.

    camellia 27 octombrie 2010 10:27 AM Răspunde
  • Ane, acum am vazut ca pleci la Paris (pe blogul Amaliei). Pai de ce nu spui asa? Sper sa ne aduci poze multe si sa vii incarcata de dragoste si optimism. De ce te invidiez oare?

    camellia 27 octombrie 2010 10:43 AM Răspunde
  • Anemari, aceasta gradinita este de stat? Adica… inspectoratul scolar e forul tutelar?
    parintii platesc o taxa lunara pentru a aduce copii acolo?

    Te intreb pentru ca mama mea a fost educatoare timp de 37 de ani ( in vremrui apuse) la o gradinita cu orar prelungit si niciodata nu s-au cerut parintilor copiilor sa aduca la gradinta hartie igienica si sapun. Copiii mei au fost la o gradinita cu orar redus ( 8-12) si aduceau caiete de desen, creioane, acoarele, lipici…rechizitele necesare. E drept ca asta se intmapla acum 20 de ani cand la gradinita se invatau deprinderi nu engleza, computer, dans modern… acelea erau la scoala populara de arta.

    CristinaC 28 octombrie 2010 2:17 AM Răspunde
    • CristinaC, gradinita este de stat, sau „de masa” cum se spune acum. Parintii platesc doar alocatia de hrana, invatamantul fiind gratuit.

      Hartie igienica si sapun se aduceau si acum 15 ani, cand mergea nepotul meu la gradinita (la aceeasi gradinita), si acum 10 ani, cand mergea nepotica mea la gradinita (aceeasi).
      Colegii de serviciu imi spun ca si ei au dus hartie si sapun, acum 3-4 ani, la gradinitele unde au mers copiii lor.

      Rechizitele si caietele speciale sunt basca, pe langa banii de imprimanta, cartus, coli de scris, aparat pentru apa, pahare de unica folosita, servetele umede si tissues.

      Engleza, dansul modern, pictura si computerul sunt „optionale” livrate de persoane din afara gradinitei, contra cost, la alegerea parintilor.

      Si eu am fost educatoare la inceputul carierei mele. Trei ani.

      Anemari 28 octombrie 2010 3:46 AM Răspunde
  • Sa vezi cum o sa fie la scoala…
    1. Fondul clasei : 200 lei/ an ( markere de scris pe tabla, burete, hartii de scris, etc.)
    2. cadouri profesori: 100 lei x 3 ( de Craciun, 8 martie si sfarsit de an scolar) = 300 lei/an
    3. Zile speciale de nastere: a dirigintei, a prof. de mate si a prof. de romana ( 50 lei/ ziua)
    3. culegeri peste culegeri ( matematica, fizica, lb. romana)
    4. caiete speciale ( limbi straine, religie, ed. civica, etc.)
    5. concursuri scolare ( Arhimede, Evaluare, Cangurul, Etc) intre 15 -25 lei/ etapa de Concurs; si fiecare concurs are 3 etape pe an
    6. meditatii la mate si limbi straine

    AM omis ceva? Cert este ca invatamantul este gratuit, nu?

    violet 1 noiembrie 2010 2:27 PM Răspunde
    • Violet, aducem rechizite (anul trecut am dat bani), platim optionale, paza, apa, aducem hartia igienica si sapunul, platim teatrul 9la fiecare doua saptamani), concursurile speciale (sunt si in gradinite)…etc. Pe langa, mai platim si logoped si vom plati si activitati extra (sport).

      Anemari 2 noiembrie 2010 2:07 PM Răspunde
  • buna! Am aflat de blogul tau de la alti parinti si am intrat si eu de curiozitate. Am si eu copilul la gradinita unde invata baiatul tau. Judecand la rece ceea ce spui tu ar fi corect, dar am pus in balanta si am unele pareri putin diferite:
    -din cate stiu comitetul de parinti pe gradinita ar trebui sa incerce sa sprijine gradinita;
    -eu de cand mi-am inscris copilul sunt foarte multumita de evolutia lui , a invatat foarte multe lucruri, este dornic sa vina la gradinita, a devenit sociabil, mai ordonat, acum mananca singur, lucru pe care nu-l facea la inceputul gradinitei.
    -m-am interesat si conducerea gradinitei din dorinta de a solutiona cat mai multe cereri,a inscris un numar foarte mare de copii la grupa, lucru care ingreuneaza foarte mult procesul educativ.
    -vorbeai de hartia,servetelele pe care le aduci lunar, dar nu te gandesti cat consuma 30-35copii la 7-8 iesiri la baie in decursul unei zile?
    -dar servetelele- 3mese pe zi + nasucuri mucioase zilnic?
    -si pana la urma nu cred ca conteaza 5-6lei pe luna cand o faci pentru igiena copilului tau.
    – in ceea ce privesc optionalele esti libera sa alegi daca il inscrii sau nu.
    – de aceea se numesc „optionale”.
    -o sa te „citesc” in continuare si-ti voi transmite si parerile mele.

    Juliana 12 noiembrie 2010 6:40 PM Răspunde
    • Draga Juliana,
      Pai comitetul de parinti asta face, ajuta gradinita. Nu ai aflat? Am adus vineri 5 computere, din donatii, la gradinita.

      Dar comitetul de parinti trebuie si consultat inainte de a se lua decizii importante pentru copiii nostri, nu doar informat dupa ce s-au luat deciziile. Nu ai aflat? Asa spune legea si asa scrie si in documentele gradinitei.
      Eu nu solicit decat sa se respecte legea.

      De exemplu, as vrea sa stiu de ce costa un bilet la teatru 6 Ron in timp ce biletul la Teatrul National este 10 Ron? De ce nu se afiseaza niciodata titlul piesei pe care urmeaza copiii sa o vada?

      In privinta optionalelor, asa este, sunt optionale.

      Comitetul de parinti s-a zbatut sa realizeze o comunicare directa intre parinti si profesori. Dupa multa opozitie din partea doamnei directoare, comitetul de parinti a reusiti sa obtina un yahoo group unde se afiseaza lectiile predate, o zi si un interval orar in care parintii se pot intalni cu acesti profesori.

      Vezi tu, rolul comitetului de parinti este si sa reprezinte interesele/doleantele parintilor in relatia cu conducerea gradinitei.

      Baietelul meu vine cu chiloteii plini de caca si-mi spune ca nu a avut hartie la WC ca sa se stearga, de aceea eu ma intreb unde este hartia. De aceea, cand il duc dimineata la gradi’ verific toalete si la 8 dimineata nu este hartie igienica NICIODATA.

      Copiii au fost admisi peste numarul capacitatii gradinitei ptr ca dna directoare a decis asa. Doamna directoare, in functie de cel putin 15 ani, deci cu o experienta vasta, a luat o decizie in cunostinta de cauza si ma gandesc ca s-a bazat pe ceva.

      Anemari 13 noiembrie 2010 8:03 PM Răspunde
  • Felicitari.
    Vreau sa stiu daca acest comitet are personalitate juridica? Daca da cum ati facut asta?
    Pun aceste intrebari pentru ca vreau sa ma implic ca parinte in activitatea scolii in care invata fiul meu. Nu poti astepta sa vina totul de la altii. Daca nu te implici si nu ii faci si pe altii sa se implice nu se va schimba nimic.

    dan 5 decembrie 2010 11:48 AM Răspunde
  • Salut.Eu sunt educatoare la o gradinita mica din Braila cu program normal….pot sa va spun ca de anul asta optionalele facute de altcineva sunt interzise!!!!!daca se fac trebuiesc facute de un profesor de specialitate care nu are catedra completa si ia ore in completare la gradinita!si nu se plateste de catre parinti!sau daca aveti asociatia parintilor la care contribuiti lunar cu fonduri si de aici voi platiti o persoana autorizata sa faca optional!Cat despre hartie igienica si servetele de bucatarie noi de exemplu nu le lasam niciodata la baie pt ca dispar!!!la mine la grupa cel putin(mai ales ca am grupa mica) imi cer ei hartie si eu le dau cand au ei nevoie…plus ca un copil poate face multe cu hartia igienica la baie….mai ales in cazul meu cand nu am ajutor de educatoare(nu am avut niciodata mai bine zis) si trebuie sa fiu cu un ochi la grupa si cu unul la cel care merge la baie….cel putin la noi asa se face…se spala toti pe maini inainte de masa si tot eu le dau servetele sa se stearga…acum nu stiu care-i politica acolo dar la noi asa e….poate de asta nu e hartie la baie…zic si eu nu stiu…si da comitetul de parinti ia parte cand se discuta aspectele importante ale gradinitei….nu doar se informeaza!va pup si multa bafta in cresterea celor mici!

    Maria 3 octombrie 2011 8:10 PM Răspunde
  • Pingback: Anemari Necsulescu » Blog Archive » Buturuga mică răstoarnă carul mare.

Dă-i un răspuns lui camellia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title