„"Într-adins, smerit și mut, am făcut ce am putut"- Tudor Arghezi“

Despre tristețe.

de

 

tristete

N-am pierdut pe nimeni in ultima lună, de fapt n-am pierdut pe nimeni de un an. Ce fericire pe mine! Nu, chiar sunt fericit de recunoscătoare sorții pentru că din familia mea numeroasă, din care au  mai rămas câțiva, nu a plecat nimeni în ultima perioadă.

 

Tragedia de le Colectiv m-a prins între drumuri. În Georgia, la Tblisi, am stat conectată la FB non stop. Am plâns până  nu  am mai  putut să respir.  Nu știu de ce am plâns. Mi-a fost  teamă  să mă întreb. Tristețea m-a copleșit de-a dreptul așa  încât miercuri, de după vinerea neagră, la întoarcerea în țară, m-am bucurat pentru că apucasem să solicit câteva zile de concediu de odihnă. Am ieșit cu familia în piață pentru că simțeam nevoia să fiu  lângă oameni care suferă. Dar asta doar seara, pentru că ziua am zăcut paralizată de o  suferință inexplicabilă.

M-am întâlnit cu cetățeni, grupuri de inițiativă, am vorbit despre siguranța în școli, despre acreditare IGSU, despre prevenție la incendiu/cutremure, despre clădiri de patrimoniu, despre legea locuirii….

A căzut guvernul, s-a făcut guvernul, s-au propus miniștri, s-au restras miniștri. S-a donat sânge, s-au donat bani. Au murit oameni,  s-au transferat răniți, s-au îngropat victime. Ne-am rugat, ne-am indignat, am blamat, am ovaționat. Eu am înregistrat totul.

Știu tot ce s-a întâmplat zilele acestea până la amănunt. Mi-am sunat câțiva prieteni pentru că mi-era dor.

Am făcut teme, m-am jucat cu copilul, am gătit…Am făcut tot ce era în rutina brațelor mele de ani de zile.

Merg le serviciu, citesc și redactez emailuri, particip la ședințe, planific și  raportez. Mă concentrez mai greu dar zilele se scurg oricum.

Apoi a căzut Parisul! Sute de oameni au  fost  loviți.  Președintele Franței anunță că va trece la represalii. Codurile  de  securitate paralizează aeroporturi, clădiri importante, evenimente. Oamenii plâng, se indignează, comemorează.

Am picioarele  grele. Nu mai vor să pornească la drum. Nu le pot mobiliza pentru că nu  le pot promite nimic. Astăzi și mâinele este trist.

Tag-uri:
· · · ·
Categorii:
Despre viata

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title