„"Într-adins, smerit și mut, am făcut ce am putut"- Tudor Arghezi“

Dicţionar de bancă sau „Ce frustrări mai adună românul „

de

bancaCâţi dintre noi  nu am văzut reclame sclipicoase care ne îndemnau să ne facem, într-un minut, un card, să ne deschidem în câteva secunde un cont….pentru că nu ne costă nimic?

Câţi au crezut şi câţi şi-au prins urechile în conversaţii mute cu funcţionarii bancari?

Eu personal, când nu pricep ceva, le spun că sunt tâmpită şi trebuie să-mi traducă pentru că nu sunt familiarizată cu limbajul bancar. Nu-mi foloseşte la nimic! De obicei renunţ şi accept oferte zgomotoase. Rezultatul îl puteţi intui.

De mai bine de o lună închid conturi goale şi achit restanţe de întreţinere de conturi bancare. Mai grav este că m-am trezit că închid conturi de lire sterline şi alte denominări stranii, conturi pe care habar nu aveam că le-am deschis.

Cine face ca mine, ca mine să păţească!

 Mortali sunt funcţionarii care insistă că mi s-a explicat în chineza bancară ce înseamnă toate astea şi eu am semnat că am luat la cunoştinţă.

Recunosc, de semnat am semnat.

Aşadar, având în vedere experienţa mea intensă cu băncile vă semnalez  următoarele:

  • Deschiderea unui cont necesită cel puţin o oră de petrecut în bancă. Uitaţi de mincinoasele minute sau secunde din reclame. Să aveţi răbdare pentru completarea cearceafurilor de formulare şi pentru executarea de multiple copii după buletinul dumneavoastră de identitate.

 

  • Cardul nu se emite pe loc. Mai treceţi dumneavoastră pe la bancă peste 3 săptămâni. Cele pentru persoane fizice vin prin poştă, cele pentru persoane juridice se ridică, cu piciorul la spinare, de la bancă.

 

  • Card ataşat la cont înseamnă de fapt un nou cont bancar special creat pentru card. Adică, ai un cont curent şi un alt cont pentru card. Cică doi intr-unul nu se poate.

 

  • Cont curent & card. Pentru a avea bani pe card trebuie să-ţi transferi personal din contul bancar curent, altfel rişti să încerci să faci plăţi cu un card gol (aşa ca mine în vacanţa de Paşti la Sinaia).

 

  • Card gratuit, înseamnă că nu-ţi cer bani pentru hârţoaga în sine, dar costurile de întreţinere lunară a cardului sunt semnificative. Aş face afişe speciale cu informaţia asta pentru pensionari pentru că personal am fost martoră la hăituirea şi amăgirea a doi pensionari momiţi cu gratuitatea cardului.

 

  • Dacă nu vrei să faci pârtie la bancă tot mutând banii din contul curent în contul de card, ţi se oferă mintenaş, contra unei modice sume lunare, posbilitatea fantastică de a folosi internet banking. De câte ori vă moare pe zi internet banking-ul, nu puteţi vizualiza plăţi, nu vi se generează ordine de plată? Mie de vreo două ori pe zi, cel puţin. Poţi să soliciţi ajutor cu amendamentul că rareori răspunde cineva la numărul de telefon pus la dispoziţie.

 

  • Iar când cineva răspunde îţi spune că momentan este o defecţiune şi se lucrează. Nu ştiu ei cât durează dar tu poţi să îţi iei piciorul la spinare şi să faci plăţile în bancă, tradiţional. Nuuu, orele/zilele în care internet bankingul nu funţionează nu se decontează la final de lună. Cine a mai pomenit aşa ceva?

 

  • Bancă & bănci. Ştiu, ar trebui să schimb banca. Am trecut şi prin asta. Nu foloseşte la nimic.

 

  •  Extragere de numerar. Atenţie! Extragerea de numerar de pe card costă. Doar plata cu cardul este scutită de taxe bancare. Şi dacă tot vrei să-ţi scoţi salariul, pentru că deh nu putem plăti ridichiile de la tarabă cu cardul, scoate toţi banii odată. Scosul cu ţârâita înseamnă tot atâtea taxe.
Categorii:
Despre mine

Comentarii

  • Sunt si eu „in aceeasi oala” dar nu putem face decat sa ocolim aceste oferte „promitatoare”, iar cand intradevar avem nevoie de un card sau de un cont sa ne facem timp sa citim ce ni se pune in fata pt. semnat, respectiv sa intrebam functionarul bancii de fiecare data cand avem nelamuriri si numai apoi sa semnam.
    Aaaa…si inca o chestie care mie mi s-a intamplat: pana am semnat contractul de credit au fost numai lapte si miere, apoi cand sa platesc prima rata m-au plimbat de la o sucursala la alta, de la un ghiseu la altul…fara pic de amabilitate, stiind ca deja am ajuns sa am nevoie eu de ei.
    Oare e la fel in orice tara au filiale aceste banci? La fel isi trateaza clientii, sau e doar un sindrom al functionarilor romani?

    Helen 4 mai 2011 9:12 AM Răspunde
  • maica, fa-ti cont la o banca adevarata, pentru ca cont si card cu acelasi cont exista, mai exista si online banking care nu moare niciodata si mai exista si liste cu comisoane bancare pe care le primesti dinainte ca sa stii la ce sa te astepti , in functie de fiecare operatiune. eu nu am decat 2 conturi, al doilea l-am facut ca statul nu lucreaza decat cu anumite banci in ceea ce priveste virarea alocatiei.

    catalina 4 mai 2011 11:04 AM Răspunde
    • Catalina, la 3 banci (adevarate sustin ele) mi s-a spus ca un PFA nu poate avea card la contul curent, trebuie sa aiba card pe un cont separat.

      Anemari 6 mai 2011 7:04 AM Răspunde
  • Sunt si client la mai multe banci, dar sunt si lucrator de banca asa ca stiu cum sta treaba de ambele parti. Nici angajatii bancilor nu pot face nimic cu „maldarul” de hartii care trebuiesc semnate. Crezi ca se omoara dupa ele cineva? In primul rand ca se pierde foarte mult timp cu clientul, copaci taiati si hartie consumata degeaba. Dar a avut grija guvernul sa dea ‘jdemii de ordonante… iar mai marii bancilor sa se acopere de hartii.
    Acum sunt si banci unde internet bankingul-ul nu pica in fiecare zi, unde contul de card e acelasi cu contul curent, ba chiar poti avea mai multe conturi atasate la card, emiterea cardului nu dureaza 3 saptamani ci doar 4 zile, unde pensionarii platesc doar „plasticul” cardului si nu au alte comisioane lunare nici macar la retragerea din ATM… SI nu e vorba aici ca as face in vreun fel reclama bancii in care lucrez… exista si mai bune si mai rele in piata.
    Ce e grav ca romanii nu stiu sa vanda servicii… ca angajatii bancilor nu stiu sa se poarte cu clientii, ca nu se realizeaza ca fara clienti nu rezista in piata. Un client multumit povesteste mai rar de banca X sau Y, dar un client nemultumit va povesti in stanga si dreapta. Nu avem o cultura a serviciilor de calitate, si foarte greu se schimba asta.
    Nu am vrut sa iau apararea bancilor. Sunt un rau necesar si nimeni nu le priveste cu ochi buni. Am vrut doar sa mentionez ca nu exista doar cazuri ca cele descrise de tine.

    Dana 4 mai 2011 5:16 PM Răspunde
  • Aici am noroc,iar cum ,bine ai spus,daca nu cunosti limbajul si ai si semnat,esti numai bun de plata.Iar comisioanele,aparent infime,se inmultesc ca iepurii pe campii…Din punctul asta de vedere,pot sa cosider la plusuri faptul ca sunt absolventa de contabilitati si informatici.

    adrianagianinna 4 mai 2011 6:02 PM Răspunde
  • Da, tare faza de tot! Cu totul de acord.
    Nici bancile din Germania nu se lasa mai prejos. Intr-o buna zi, mi-au platit chiria de doua ori in aceeasi luna… Si pana la urma sa aud: „e vina dumneavoastra”. Am inchis contul urgent… Eh, toate bancile-s la fel; e chestie de timp si te saturi, schimbi, dai de acelasi rahat… Sunt cu totii niste MINCINOSI…

    Daca as AVEA VOIE sa-mi iau banii cash de la serviciu, nu as evita nici o clipa si mi-as inchide contul. Da’ cine a mai auzit sa iei salariu cash in Secolul 21?

    femeia fericita 5 mai 2011 1:44 PM Răspunde
    • Femeia fericita, in SUA nu ai comision la extragere de pe card. 🙁

      Anemari 6 mai 2011 7:05 AM Răspunde
  • Daca tu zici, asa va fi. Da’ las’ ca stiu ei alte trick-uri de a fura omul; vezi asa-zisa criza financiara, care mai degraba ar trebui sa se cheme SCANDALUL BANCILOR (pornit de setea lor nebuna dupa bani)…

    femeia fericita 6 mai 2011 10:06 AM Răspunde
  • In Israel, bancile iau comision pt tot: pt virat bani in cont (prin bancomat), pt scos bani din cont( la ghiseu sau bancomat), pt scos situatia de cont( la ghiseu sau bancomat)…inafara ca in fiecare luna mai scad din cont 12 sekeli, pt lucratorul care se ocupa de cont. Pt fiecare carte de credit se plateste sau lunar( cate 2o sekeli), sau..odata pe an, inafara ca se plateste si la primire , undeva la 40 sekeli. Plati si iar plati… Dar cel mai bine e sa ai un singur card, pe care sa-l folosesti la nevoie.Si da, e bine sa-ti scoti toti banii odata si sa iti faci platile pe la ghisee…asta daca ai timp. In lipsa timpului…nu ai decat sa platesti comisioane! Nu degeaba se spune …”time is money”

    mona 6 mai 2011 1:31 PM Răspunde
    • Mona, am decis: in Israel nu emigram. 🙂

      Anemari 10 mai 2011 12:16 PM Răspunde
  • ha!ha! lucrez la o banca si ii urasc pe functionarii bancari de la suratele institutiei mele.
    O singura rectificare Anemarie la postul tau , la final de sfaturi:
    NU , NU POTI SCOATE TOT SALARIUL ODATA. De ce? pentru ca iti da voie doar o anumita suma. Asa ca vrei nu vrei, macar de 2 ori platesti comisionul, indiferent cat te-ai desteptat intre timp si , in afara de asta, nu te intreaba nimeni daca vrei sa-i creditezi pe ei cu inca o zi dupa ce ti-a intrat salariul in cont. Poate vi se pare putin o zi, dar ganditi-va cate mii de persoane pot scoate doar in limita a 1000 de lei pe zi din contul curent si imaginati-va ce pot face ei cu atatia bani , doar in amarata aia de zi pt care unii, mai pacifisti, considera ca nu trebuie sa se mai supere. Si uite asa, azi iei salariul dar abia in 2 transe il poti scoate pe tot.
    Unii ar zice ca e normal : daca esti de moda veche platesti comision de extragere ca cica nu te-ai modernizat.
    Evident ca iti dau dreptate cu ridichiile. Si in plus am si parinti pensionari carora le mai dau un ban pt medicamente, alea nu stiu daca poti sa le iei compensate cu cardul de salariu sau pensie si daca mai costa si juma’ din suma pe care ai voie sa o ridici la o singura extragere…..

    ALina 10 mai 2011 11:05 AM Răspunde
    • Alina, si eu ii urasc pe functionarii bancari! 🙂
      Dar pe tine te iubesc. 🙂

      Anemari 10 mai 2011 12:16 PM Răspunde
  • Ah, ce contabiliceste-organizat ai prezentat totul! A fost un deliciu! Iti citesc pagina de mai multa vreme si imi placi tare mult dar de data asta…nene, te iubesc!

    Marinela 14 mai 2011 2:14 AM Răspunde
  • Si pe mine ma enerveaza functionarii bancari! Mai ales eu ma enervez pe mine – inca nu mi-e clar cum am ajuns sa lucrez intr-o banca… eu, artista cu capul in nori…
    Nu mai spun ce sentimente „inaltatoare” ma alearga in zilele in care platesc ratele…
    Sanatosi sa fim, indiferent cum ne sunt conturile si indiferent ce comisioane, rate, ce-or mai fi ele, platim. Sa fim sanatosi sa putem alerga, sa avem cu ce plati…

    MonicaG 17 mai 2011 12:29 PM Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title