„"Într-adins, smerit și mut, am făcut ce am putut"- Tudor Arghezi“

Dimineţi adulte

de

dimineti

Mă întind lenevos spre telefonul mobil. E de abia trecut de miezul nopţii. Ce bine! Îmi înăbuş tusea sub plapumă şi mă mir că nu se aude niciun scâncet din camera de alături. Fără niciun chef merg la baie să-mi scot bigudiurile din păr şi să mai aplic o peliculă de fixativ. Cu puţin noroc mâine dimineaţa părul meu o să arate ca o mătură zgribulită.

Mă întorc la pilota mea primitoare. Un braţ drăgăstos mă înconjoară şi mă îndeamnă să rămân în pat. Adorm.

Să fie vreo 3 dimineaţa când de alături se aude: „Mamiiiii, mi-e sete de şuuuc!”. Mă fac că nu aud, poate trece. Puiuţul nu renunţă şi îşi reia pretenţiile. Strig convingător : „E miezul nopţii, dormi!”. Se aşterne liniştea.

Constat mecanic că braţul drăgăstos a dispărut. Zâmbesc somnoroasă spunându-mi în gând „Ce bine că am apucat să-mi fac duş şi să mă dau cu cremă aseară!”. Mă simt alt om, aproape femeie, deşi pijamalele unisex atârnă dizgraţios  pe mine.

Somnul mă înghite iar. Mai târziu scârţâitul patului mă trezeşte. El se întoarce zgribulit lângă mine şi-mi şopteşte strengar „E şase şi jumătate dar hai să mai stăm înghesuiţi în pat până la 7”. Îmi place cum sună şi accept îmbrăţişarea.

Mângâieri senzuale îmi invadează trupul, lenea îşi arată fugar colţii şi creierul a avut deja timp să proceseze: „Sper să am timp de un duş după aceea”. Capitulez fără luptă şi ucid nemilos dezinteresul.

Din noapte se aude firav „mamiii, tatiii…”. Ignorăm semnalul şi grăbim…paşii. Mă rog în gând să terminăm la timp.

Apucăm să ne răcorim sub duş fix 2 minute şi cu prosoapele pe-o parte şi mâinile rătăcind după pijamale răspundem la apel „Bună dimineaţa!”. Prichindelul aprinsese veioza şi era gata să spună „mă voc şi eu”. Febrilă închei şi ultimul nasture al pijamalelor şi zâmbesc fals zglobiu.

Începem marşul triumfal: spălăm dinţi, ochi, mâncăm puţin ca să ne luăm medicamentele, mergem cu avionul (facem aerosoli) în timp ce ne jucăm cu poliţia (maşinuţa de poliţie), ne îmbrăcăm în chiote de bucurie „ îmi dai bugii, mama?” şi îl îndemn pe taticu` să înhaţe rapid princhindelul şi să se evacueze spre „vici” ca să apuc şi eu să pun un strat de rimel.

Wow! Linişte! Dau televizorul la maximum pe un canal de ştiri şi intru în baie. Printre perii şi pensule sorb grăbit dintr-o stacană de cafea şi trec în revistă, în gând, toate documentele azvârlite în geantă.

Gata! Mă închei la cizme pe scări şi alerg să prind în staţie tramvaiul 32. Fericită ochesc un loc pe scaun şi îmi scot notebook-ul. Până la Unirea îmi citesc emailurile, presa şi dau câteva telefoane.  

La birou mă agăţ de a doua cafea şi sunt gata pentru o nouă zi.

Tag-uri:
· · · ·
Categorii:
Despre mine

Comentarii

  • Suna cunoscut, cam toate cred ca facem la fel, iar cele care nu avem un copil langa noi, risipim timpul ala cu altceva, dar in nici un caz nu il investim cu folos. De cele mai multe ori, imi pare ca timpul nu imi ajunge deloc. Fac pe fuga mai toate lucrurile, si ma inteb diminetile de ce ma simt atat de obosita de parca nici nu am apucat sa adorm.

    je 13 ianuarie 2010 10:03 PM Răspunde
    • Je, nu vorbesc despre risipa de timp. Vorbesc despre cat este de firava linia de demarcatie intre o femeie cocheta si una ingalata.

      In primele doua saptamani cat am stat cu Emi acasa nu am pus nici crema pe fata si nici parfum pe incheietura mainii. Pur si simplu am uitat, m-am luat cu spalat/gatit/culcat/imbaiat/desenat…

      anemari 14 ianuarie 2010 2:28 PM Răspunde
  • Anemari, cu riscul de a fi acuzata de copiat, JOS PALARIA pentru tine!

    Anemone 13 ianuarie 2010 10:50 PM Răspunde
    • Anemone, jos palaria pentru ce? Bigudiuri sau pijamale unisex? 🙂

      anemari 13 ianuarie 2010 11:39 PM Răspunde
  • Cred ca pentru felul frumos in care „te risipesti” cu generozitate , pentru sufletul tau cald 🙂

    Blanca 14 ianuarie 2010 1:01 PM Răspunde
    • Blanca, postarea mea vorbeste despre exceptii. Regula este ca adorm cu rimelul pe gene, ca aplicatul cremei pentru calcai sau antivergeturi e uneori o corvoada de care ma lipsesc, ca ma mai uita Dumnezeu cu parul in toate zarile si pusul pe bigudiuri e ocazional…

      Nu incetez sa ma minunez cu creste Alice 3 copiii, conduce o revista, scrie carti si participa la evenimente, isi hraneste sufletul si nu inceteaza sa viseze.

      Am cautat formula magica si nu am gasit-o.

      anemari 14 ianuarie 2010 2:25 PM Răspunde
  • Si La multi Ani!

    Blanca 14 ianuarie 2010 1:28 PM Răspunde
  • Eu ma tot rog de ai mei sa imi traga un furtun cu cafea proaspata si cand deschid ochii dimineata sa mi-l vare repede in gura, inainte sa apuc sa marai ingrozitor, sa-mi amintesc chiria in care am stat acum zece ani si ca mi-e dor sa vad oameni pe strada. Pana ies din caa sunt o belea bipeda 🙂

    amalia 15 ianuarie 2010 4:59 AM Răspunde
    • Amalia, nu bei un pahar de apa pe stomacul gol, asa cum recomanda medicul sau esteticienii? Nu aplici mai intai crema antirid sau antifrig? Vrei cafea, adica otrava? 🙂

      anemari 15 ianuarie 2010 2:07 PM Răspunde
  • din casa

    amalia 15 ianuarie 2010 5:00 AM Răspunde
  • Anemari, jos palaria pentru diminetile tale adulte…
    Ma izbesc zilnic de lipsa de timp, de oboseala, de somn furat, de lucruri amanate, de doctorat care bate insistent la usa (si eu ma fac ca nu sunt acasa), de nopti intregi nedormite (muncind)…si imi dau seama ca uneori nici macar nu mai stiu cine sunt.
    Si nu am copil, si nu am grija altcuiva decat a mea.
    Pe tine, pe Alice, si pe toate femeile care reusiti sa faceti DE TOATE, va admir si va imbratisez!

    Anemone 15 ianuarie 2010 1:35 PM Răspunde
    • Anemone, la ceva tot renuntam, imposbil sa le facem pe toate. Nu pot sa vorbesc decat in numele meu, asa ca iti spun ca uneori renunt sa mai fac dus seara, ca mi s-a intamplat sa adorm imbracata, ca si doctoratul meu bate la usa (trebuie sa termin teza anul asta), ca mai depasesc termenele limita…

      Wonder woman nu exista! Sau asa cred eu.

      anemari 15 ianuarie 2010 2:06 PM Răspunde
  • Anne, am citit ieri si am zimbit.. n-am avut timp sa scriu…
    seamana asa de bine… si totusi nu e chiar asa de rau… incepe sa-mi placa sau incep sa ma obisnuiesc??? mi-e dor totusi de diminetile de week-end cind leneveam in pat amindoi pina aproape de prinz… acum mindra de fi-mea se trezeste la 7.30 in cel mai fericit caz. Si cum se trezeste ne si striga sa incepem joaca.

    iana 15 ianuarie 2010 5:08 PM Răspunde
  • asta ca sa nu va spun ca, de fapt, eu tinjesc si dupa perioada de „single” cind chiar faceam ce voiam cu timpul meu care era exclusiv al meu…

    iana 15 ianuarie 2010 9:20 PM Răspunde
  • Chiar daca e cu intarziere : La multi ani Anemari ! Toate gandurile bune pentru tine si Emi !
    Si nu uita “age is just a number, never stop having fun”.

    Simona Ioana 16 ianuarie 2010 4:28 PM Răspunde
  • si eu spun JOS PALARIA in fata ta! Ma aplec cu recunostinta in fata sufletului tau si poate, si al destinului tau.

    La multi ani si sa ne traiesti!

    edishop.ro 24 ianuarie 2010 11:01 PM Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title