„"Într-adins, smerit și mut, am făcut ce am putut"- Tudor Arghezi“

Dragostea de sine. Gasitorului recompensă.

de

Ni se spune mereu cât de important este să ne iubim pe noi înșine. Eu, cel puțin, aud sintagma asta foarte des în ultima perioadă.

Sincer, deși înteleg fiecare cuvânt în parte, luate la un loc cuvintele astea nu au noimă. Cum să mă iubesc?  Adică să mă hrănesc pe mine prima înaintea pruncului meu, așa ca în instrucțiunile de la avion când ni se spune că adulții trebuie să se asigure că au ei masca de oxigen pe figură înainte de a se îngriji de copii?

Adică să mă duc să mă culc chiar dacă ghemotoacele de praf zac prin ungherele apartamentului, coșul de rufe dă pe afară și frigiderul șuieră a gol?

Adică să cheltui toți banii familiei pe medici și tratamente pentru mine și să amân sine die controalele medicale pentru copil?

Adică să mă apuc să zac de neputință ignorând faptul că zăcutul nu plătește facturi și nici rate?

OK! Și cum începi să te iubești? Care este primul pas? Există vreo limită în iubirea asta de sine? Cum se învață așa ceva la vârstă adultă?

Am trăit toată viața învățând că bucata cea mai aleasă este pentru musafiri, că fața de masă și farfuriile cele bune sunt pentru ocazii speciale, că hainele elegante sunt pentru nunți/botezuri/aniversări, că stomacul nu are oglindă dar pereții au urechi și urechilor străine nu trebuie să le expui nimic din zbaterea ta interioară.

Am crescut crezând că nu trebuie să lași pe mâine ce poți face astăzi, așa încât am alergat mereu contra cronometru pentru ca mâine să nu câștige lupta cu astăzi.

Și am alergat până la epuizare. Epuizarea asta m-a lovit mișelește, pe neașteptate, așa încât mai întâi mi-a amorțit o mână, apoi un picior, apoi jumătate de gură, apoi am început să mă bâlbâi….La final am rămas cu o spaimă cumplită. Mi-a fost teamă nu că am să mor ci că am să rămân povară familiei.

De câteva săptâmâni vizitez medici specialiști. Aud, de la fiecare în parte, că sunt prea tânără pentru toate astea, că trebuie să mă îngrijesc mai mult, să mă iubesc mai mult…

De unde să încep iubirea asta de mine?

Categorii:
Fără categorie

Comentarii

  • Iubeste-te pe tine, pe sine, pe Dumnezeul din tine.Fii bucuroasa de toate darurile si harurile pe care le ai de la el.Iubeste viata si spiritul din tine , lasa-te cuprinsa de recunostinta pentru toate lectiile pe care Dumnezeu ti le scoate in cale. Lasa izvorul iubirii sa-ti inunde sufletul,iar cand nu va mai fi loc daruieste in jurul tau.

    Georgiana 6 februarie 2012 11:30 AM Răspunde
  • doamne fereste de boala,nu stiu ce ai patit dar iti doresc multa sanatate.fa pace cu tine,fii mai linistita si asa te vindeci.lasa pe ceilalti un pic si invata sa te iubesti,macar un pic.copilul are nevoie de tine,intreaga si fericita.epuizarea are multe simptome…….sanatate iti doresc,ma rog pentru tine!

    lumi 6 februarie 2012 11:44 AM Răspunde
    • Lumi, multumesc! Caut pacea in mine.

      Anemari 21 februarie 2012 2:50 PM Răspunde
  • Si eu ma rog pentru tine si te iubesc. Daca pot sa te ajut cu ceva, cu o relatie la vreun fel de medic…
    Te imbratisez cu mare dragoste!

    Alice Nastase Buciuta 6 februarie 2012 2:20 PM Răspunde
    • Alice, iti multumesc din suflet. Sa ma ierti ptr ca nu am raspuns la telefon pe 2 ianuarie (nu l-am auzit si apoi am amanat sa te sun). Dar vezi, ma gandesc.

      M-a vazut un neurolog si saptamana trecuta am facut un RMN de la care astept rezultatul. Suspiciunea este un blocaj pe vena cava (whatever that means).

      Vremea nu ma ajuta, vremurile ma ingrijoreaza…dar o sa fie bine.

      Anemari 6 februarie 2012 2:30 PM Răspunde
  • Ane, supararea si tristetea ta de Sarbatori s-au transformat in aceasta problema fizica. Am mai auzit, e adevarat, cand simti prea mult si emotia se transforma in boala. Cred ca dragostea ta de tine trebuie sa inceapa prin mai putina munca. Pastreaza-ti jobul care aduce bani si paraseste munca voluntara o vreme. (inteleg de pe blog ca ajuti foarte multa lume). Ca sa te odihnesti, ca sa te refaci, ca sa vina primavara si sa prinzi energii.
    Iti doresc multa sanatate!

    Ioana 6 februarie 2012 3:12 PM Răspunde
    • Ioana, inteleg ca toate supararile si tristetile din viata mea s-au transformat intr-o hidosenie cu care invat acum sa traiesc. Multumesc!

      Anemari 21 februarie 2012 2:49 PM Răspunde
  • Anemari, imi pare rau sa aud ca nu te simti bine si sper din inima sa gaseasca doctorii cat mai rapid cauzele dupa care cotrobaie si sa te pui pe picioare imediat. Am avut si eu un episod de amorteli acum cativa ani, care s-a transformat in tremureli, palpitatii si lacrimi incontrolabile, iar dupa o serie de investigatii, concluzia doctorilor mei a fost ca sufar de epuizare, iar tratamentul a fost odihna la pat. Suna a tratament de secolul 18, stiu, dar dupa 10 zile in pat (in care am avut timp berechet sa-mi analizez prioritatile, sa ma conving sa mai las lucrurile sa se si ‘intample’, nu sa le ‘fac’ tot timpul, sa stabilesc ce-i important pentru mine si ce ma lasa, sau ar trebui sa ma lase rece), am iesit ca dintr-o grota, mi-am dat demisia, mi-am intrerupt scoala si am stat. Mi-am dat asa, cam 3 luni de stat. M-am plimbat, am facut poze, am baut ceaiuri cu prietenii si nu mi-am platit facturile la timp. Am ridicat din umeri la fiecare pretentie, la fiecare apel, la fiecare obligatie. Si stii ce s-a intamplat?? NIMIC. Lumea s-a obisnuit cu noua mea atitudine si la sfarsitul zilei, NIMIC nu s-a schimbat. Doar eu am iesit din experienta asta cu urmatoarele concluzii: nu e ok sa aloci doar cateva ore lucrurilor si oamenilor pe care ii iubesti ca sa platesti facturi; nu e ok sa le cari in spate, singura, pe toate, cand ai in jur oameni, care desi s-ar putea sa n-o arate, ar iesi fericiti in fata ca tu sa poti delega competente; stressul tau ii afecteaza pe cei mai apropiati, e o povara foarte grea pentru ei, iar eliberarea ta din ghearele lui „trebuie…” e cel mai mare cadou pentru cei pe care-i iubesti. Asta e, in opinia mea, dragostea de sine. Si ea incepe cand aceeptam ca din cand in cand „corn just needs to lie the hell down…there’s nothing more to crop circles”.

    Sper sa te refaci cat mai repede si sa-ti dai o pauza bine meritata!

    anda 6 februarie 2012 3:12 PM Răspunde
    • Anda, doctorii nu au gasit cauzele ci doar efectele. Eu invat acum sa le controlez. Multumesc!

      Anemari 21 februarie 2012 2:51 PM Răspunde
  • Ane, ma recunosc in tot ce ai scris; ma las mereu pe ultimul loc. Macar acum stiu ce ma asteapta…
    Cu siguranta ca un pic de odihna te va pune pe picioare. Si eu as vrea sa te ajut.
    Ma rog sa-ti fie bine!

    Camelia

    camellia 6 februarie 2012 4:54 PM Răspunde
    • Camellia, nu-i asa ca pot sa se descurce si fara noi? Asta daca vor fi nevoiti, desigur.

      Anemari 21 februarie 2012 2:48 PM Răspunde
  • Draga Ane, te admir enorm pentru darzenia cu care iei viata in piept. Imi pare rau ca nu sunt destul de intelepta sa te invat cum sa te bati pentru tine asa cum o faci pentru altii.Sper sa gasesti tu ritmul si muzica vietii in care sa te simti confortabil ,
    fara sa fii indolenta.Pana atunci , un gand bun de departe si sa fii sanatoasa!

    diana 6 februarie 2012 8:56 PM Răspunde
    • Diana, multumesc pentru gandul bun. Caut ritmul. 🙂

      Anemari 21 februarie 2012 2:48 PM Răspunde
  • Ane, noi asa am fost invatate sa facem si sa dregem intai pentru altii si pe urma pentru noi dar orice are o limita. La tine simptomele sunt clar de stres. Ia o vacanta si bucurate-te de copil si sot. Ei te stiu doar intr-o fuga…daca vrei sa incepi sa te iubesti functioneaza dupa tine nu dupa programe „run” de alti programatori.
    Sanatate si ai grija de tine!

    CristinaC 7 februarie 2012 4:34 AM Răspunde
    • CristinaC, multumesc! Caut sa invat sa ma bucur de mine.

      Anemari 21 februarie 2012 2:51 PM Răspunde
  • La un moment dat,din cauza oboselii, organismul incepe sa dea semnale de alarma.Chiar daca suntem tineri. Se instaleaza,lent dar sigur, ceea ce americanii numesc oboseala cronica ( la ei este un sindrom, trecut in nomenclatorul medical, la noi este un moft); nu se repara nici cu 7 ore dormite intr=o noapte, nici cu un weekend de relaxare sau o vacanta intr=o tara exotica.Se repara greu, in timp, cu schimbarea modului de viata. Aceasta este teoria.
    Practica… structura ta, Ane, este sa te daruiesti.Ti-am admirat, de cand te-am cunoscut, daruirea fata de altii, harnicia, perseverenta, curajul,priceperea- prea multe calitati s-au strans intr=un singur om!!! Ti le voi admira in continuare, pentru ca ele vor face mereu parte din tine, si ma rog sa incetinesti putin ritmul, sa dormi mai mult, sa te mahnesti mai putin, sa fii mai egoista si mai partinitoare- sa nu mai tii cu lumea, sa tii cu tine si familia ta!

    Monica V 7 februarie 2012 9:24 AM Răspunde
  • Anemari, intru in fiecare zi aici, sa vad daca ai mai scris ceva… Sper din tot sufletul ca esti bine si te odihnesti, departe de calculator si toate cele!

    Monica V 16 februarie 2012 12:53 PM Răspunde
    • Monica, imi iau inima in dinti si-ti scriu curand. Draga mea doctorita. Cand vii in tara? Am nevoie sa-l vezi pe Emi, cred ca iar avem timpanele infundate. Si mai vreau sa bem un ceai si sa vorbim despre flori, Anemone.

      Anemari 21 februarie 2012 2:47 PM Răspunde
  • Ane, sper ca esti bine si nu e nimic grav. Ce spui tu pare a fi oboseala cronica. Extenuarea nu e buna, chiar daca e pentru a-ti ajuta semenii. Ia o pauza, stai cu ai tai si doar atat. cand ai lenevit ultima oara? Sunt convinsa ca nu mai stii ce inseamna cuvantul asta 😉 Adu-ti aminte si pune-l in practica o perioada, pana incarci bateriile. Stiu ca multi au nevoie de tine, de aceea trebuie sa ai grija de tine ca sa poti ai grija de toti ceilalti. Sa auzim numai de bine! Te imbratisez, Francisca

    Francisca 16 februarie 2012 6:46 PM Răspunde
    • Francisca, sunt bine. Am redus motoarele la maximum posibil. Desigur, asta nu ma fericeste. 🙂

      Anemari 21 februarie 2012 2:46 PM Răspunde
  • Primul pas in a te iubi…hm, poate sa te lalai la cafeaua de dimineata cu ochii pe ghemotoacele de praf din colturi, cu gandul ca le vei veni oricum de hac atunci CAND VREI TU, sa te zgaiesti la cosul de rufe ca si cum ar fi o cutie de creioane colorate si sa te gandesti cu placere ca le vei aranja pe categorii de culori si le vei pune unde le e locul, atunci cand termini relaxata povestea pe care o citesti copilului.Sa deretici prin casa prostindu-te ca si cum ai dansa si sa atragi si copilul in jocul asta (cei mici se manifesta extraordinar cand vad ca parintii sunt si ei oameni care se pot prosti)
    Sa-ti stabilesti o ora sambata si una duminica numai pt tine, timp in care sa NU TE SIMTI VINOVATA. De fapt asta e secretul, de aici vine toata framantarea si toata degradarea starii de bine psihologic, din sentimentul de vina: copilul nu are ce manca, barbatul nu are ce imbraca, cumparaturi nu am facut, cunostinta cutare ma asteapta sa dau un telefon, etc, iar eu citesc acum. Nu sunt psihologul lu’ peste dar am marele avantaj de a-mi fi dat seama ca, in cazul meu, astea sunt provocatoare de frustrari , primele caramizi in esafodajul clacarii.
    Si Ane, ce spui tu ca ti s-a intamplat, mi s-a intamplat si mie , sigur nu la scara asta. probabil ca m-a ajutat Dumnezeu la timp sa iau masuri inainte de a pierde tot. Imagineaza-ti ca daca tu esti imobilizata in pat lucrurile alea de care te temeai ca nu are cine sa le faca se vor face, mai cu greu dar se vor face de catre altii. Ti-ai pus problema ca daca tu ajungi o leguma care necesita ingrijiri speciale este mult mai rau pt cei care , asa cum crezi tu , depind de tine, de efortul tau, de daruirea ta? Toti suntem egoisti intr-o oarecare masura. Oamenii pe care tu i-ai ajutat poate nici nu stiu de problemele tale sau nu vor sa stie. Oameni din jurul tau care te-ar putea ajuta au diferite probleme si abia atunci vei vedea ca lumea se invarte doar in jurul problemelor personale ale fiecaruia.
    Sunt cu sufletul alaturi de tine. Stiu ca sunt f dura atunci cand omul ar vrea sa auda cuvinte siropoase si n-as vrea sa crezi ca te critic. Ma gandesc cu groaza ca in situatia in care esti vei refuza sa accepti sfatul unuia si altuia de a te odihni. Ma gandesc cu groaza ca esti un om care se va ridica din pat dupa ce se va reface si o va lua de la inceput. Ai grija pt cine te epuizezi asa, ai grija care iti sunt prioritatile.In definitiv cei care vo suferi din orice problema a ta sunt sotul si copilul. Lor le vei lipsi, indiferent sub ce forma se va manifesta lipsa ta.
    Sanatate!
    p.S. mai lasa-mi o data nr tau de tel pe alinacostea2010@yahoo.com

    ALina 21 februarie 2012 8:02 AM Răspunde
  • mai intai de toate trebuie sa ne iubim pe noi si apoi pe cei din jur

    pretty car oradea 22 februarie 2012 7:36 PM Răspunde
  • Draga mea, abia astept sa il vad pe Emi, sa stam de vorba…Ai o familie atat de frumoasa, de…perfecta! Stii cat te admir, si cat te invidiez pentru toate cate poti sa le faci?? Sper ca ai gasit ragazul sa te mai odihnesti si nu ai luat-o iar de la capat cu alergatura de 20 de ore din 24!

    Monica V 24 februarie 2012 7:05 AM Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title