fbpx
„"Într-adins, smerit și mut, am făcut ce am putut"- Tudor Arghezi“

Emi, mama și sentimentele

de

În clasa I Emi s-a indrăgostit de Ingrid. Mai întâi i-a spus, în secret, Doamnei. Doamna, înțeleaptă, caldă și corectă, a ținut secretul.  Apoi, Emi mi-a spus, tot în mare secret, mie. Într-un final secretul a ajuns și la tati.

Ingrid este colegă de clasă cu Emi. Este cu un cap mai înaltă decât Emi, evident și mai voinică, extrem de silitoare și închisă în lumea ei de fetițe cu rochițe și păpuși. Emi, vioi, guraliv, însetat de atenție, fascinat de tot ce este cool, ieșit din tipar și, cum altfel, din regulament, a crezut mereu că Ingrid îl iubește. Un an școlar întreg ne-a vorbit cu căldură despre Ingrid. Mie mi-a revenit sarcina să mă împrietenesc cu mama ei și să o invit pe la noi (nu prea mi-a ieșit), să îi cumpăr cadouri și flori. Am cumpărat cadou de Crăciun, am invitat-o pe la noi, am cumpărat și flori…Dar asta nu m-a scutit de reproșurile lui Emi pentru că nu mă străduiesc mai mult să fim prieteni  de familie.

Anul trecut,  de 8 martie,  mi-a bătut prințișorul cu strășnicie din picior musai să-i ducă flori lui Ingrid, nu doar doamnei. În zadar i-am explicat eu că nu ducem flori iubitelor de ziua mamei…Mai frumos a fost când s-a întors cu coada între picioare pentru că Ingrid i-a refuzat florile.

-Și ce-ai făcut cu ele?,  l-am întrebat eu străduindu-mă să nu izbucnesc în râs.

– I le-am dat altei colege, mi-a răspuns el neutru.

– Și ea le-a primit? Am mai  intrebat eu uimită.

-Da, mi-a și mulțumit, a răspuns el mândru.

Aveam să aflu mai târziu că Ingrid nu a primit florile din timiditate, pentru că nu era obișnuită să primească flori.

Toata ziua bună ziua Ingrid în sus și în jos, așa  încât într-o zi l-am întrebat și eu pe Emi dacă Ingrid ține la el.

-Da, a răspuns el fără ezitare.

– După ce-ți dai seama? am insistat eu.

– Trebuie să țină la mine pentru că eu fac tot ce-mi cere ea, mi-a răspuns Emi pe un ton firesc.

După ce am numărat în gând până la  3, am întrebat pierită:

-Și ce-ți cere să faci?

– De exemplu, să duc la coș hârtiile pentru ea și prietenele ei…

Aici inima de mamă s-a oprit. Am cerut pauză și m-am retras în baie să mă spăl pe față cu apă rece și să-mi înghit toate mormăielile de mamă de băiat: „de aia te cresc eu în puf ca să ajungi sluga fetelor…?”.  Instantaneu mi-am adus aminte că asta se cheamă galanterie iar  dacă va fi să fie un galant, trebuie să mă obișnuiesc cu ideea.

Începând cu acest an școlar, Emi are o nouă colega de bancă: Ana. La început, Ana era doar o colegă de bancă bună și grijulie care îl ajuta atunci când nu copia tot de pe tablă, când nu știa să deseneze ceva… Când erau de serviciu,  duceau la ghișeu tava goală de la cornul și laptele, iar la întoarcerea spre clasă se țineau de mânuțe. Așa mi-a povestit Emi într-o seară, la ora noastră de povești de dinainte de culcare. M-a întrebat atunci dacă e ceva greșit în asta. I-am spus că nu e nimic greșit.

Zilele au trecut și Ana a început să fie tot mai prezentă în conversațiile noastre zilnice. Totul a culminat cu ziua în care Emi m-a întrebat dacă la 8 ani ai voie să folosești cuvântul cu “I”.

–       Care cuvânt cu “I”?, m-am prefăcut eu că nu înțeleg.

–       Mama, știi tu …ăla pe care ți-l spune și ție tata..

–       Te iubesc? Am întrebat eu.

–       Nu mama, “iubito”.

–       Iubito? am intrebat eu  doar așa ca să mai câștig timp. Nu de alta, dar eu n-am întrebat-o

pe mama niciodată la ce vârstă e potrivit să începem să folosim cuvântul iar prin cărțile pe care le-am citit eu  nu scria nimic despre asta. Cum Emi a insistat să primească un răspuns, am sfârșit prin a decreta că nu e nimic nepotrivit în folosirea cuvântului la vârsta de 8 ani. Fericit, Emi a decretat și el că Ana e iubita lui și când vor fi mari se vor căsători, or sa aibă 2 copii și eu o să am grijă de ei.

Desigur, am cumparat flori și cadouri și pentru Ana, după cum a cerut prințișorul. Zilnic ascult planurile de viitor ale lui Emi cu Ana, șicanele tatei  care-l amenință că-l face de râs la Ana pentru că nu mănâncă, nu doarme singur,  nu vrea să-și facă temele, precum și răspunsurile nervoase ale  lui Emi „tata, noi nu spunem  nimic din casă,  spune-i tu mama”.

Într-o seară Emi m-a anunțat că el și Ana vor merge la o cină romantică.

-Dar ce e aia cină romantică? am întrebat eu în prag de leșin.

-Mama, știi tu..când te îmbraci frumos și te duci la restaurant.

– Și cine plătește? a întrebat tati.

-Ea, eu nu am niciun ban, a răspuns Emi sigur pe el.

În timp ce tati era prăvălit pe jos de râs iar Emi dădea nervos  cu pumnul în masă pentru că nu suportă să râdă nimeni de el, eu încercam să clarific lucrurile.

-Mami, nu e frumos să scoți o  fată la restaurant și să o lași pe ea să plătească.

-Bine, concluzionează Emi, atunci o să plătim jumătate-jumătate.

Nicio vorba despre copiii de 8 ani și restaurante. Asta ne-a scăpat.

Astăzi, pentru că sunt încă în concediu de odihnă, l-am luat pe Emi de la școală, prilej cu care am făcut cunoștință cu Ana (nu, nu o văzusem niciodată). Ana era deja la mașina care o duce spre after school când eu și Emi ne îndreptam spre casă. Emi o vede și mă trage spre ea. Cu prezență de spirit mă îndrept spre Ana, întind mâna și mă prezint:

-Anemari, mămica lui Emi. Îmi pare bine să te cunosc!

Ana îmi zâmbește pentru o secundă pentru ca apoi să îl tragă pe Emi să-i arate ceva. Eu observ că Ana purta bentița cadou, pe care eu, într-o seară înzăpezită, la ceas tîrziu,  după orele de birou, i-am cumpărat-o de la Mall.

Cu greu îl fac Emi să-și ia la revedere de la Ana pentru a merge acasă. Dar asta nu înainte ca Emi să mă înghiontească să o invit pe Ana într-o zi pe la noi. Spre casă Emi mă anunță că el și Ana au sentimente și dacă o  să vină Ana pe la noi  să-i las singuri și pe ei să-și vorbească.

Dă-mi Doamne minte! Sentimentele astea s-au năpustit peste mine și habar nu am cum să le gestionez.

Categorii:
Despre viata

Comentarii

  • Ce bine ca ai reinceput sa scrii pe blog Anne!
    Iti doresc un An Nou fericit, cu bucurii si impliniri. Plus rabdare, inspiratie, intelepciune, tact si tot ce mai trebuie – se pare ca te asteapta mari provocari in fata!
    Frumoase si interesante intrebarile! Si e doar incewputul. Nu-ti va fi usor.

    Simona Ioana 9 ianuarie 2015 7:33 AM Răspunde
  • Si eu ma bucur tare mult de revenirea ta, Annemari! mereu intram pe blogul tau sa vad daca apare ceva nou de la tine. Povestirile tale legate de Emi sunt fenomenale. Este un baiat minunat si da! Succes: greul abia acum incepe 🙂 Vorba mamei mele: „Copii mici, probleme mici. Copii mari, probleme mari”.

    Adnya 10 ianuarie 2015 3:01 AM Răspunde
  • Am descoperit acest blog fiind in cautarea unei „învățătoare veselă și iubitoare de copii”.
    Citind acest material nu am putut sa nu observ „Doamna, înțeleaptă, caldă și corectă”. Inteleg ca ati reusit sa intalniti aceea „învățătoare veselă și iubitoare de copii” si ma bucur pentru Emi.
    Mi-ar face o deosebita placere sa impartasiti cu noi experienta cautarilor dar mai ales, sa ne-o “prezentati” pe „Doamna, înțeleaptă, caldă și corectă”.
    Multumesc si un an minunat!

    Flori 15 ianuarie 2015 2:50 PM Răspunde
    • Flori,

      Cine scrie pe blog se pozitioneaza foarte aproape de cititorii sai. Am sa-mi permit sa te tutuiesc fara ca iti cer permisiunea si ma astept sa faci si tu acest lucru.

      Este o idee buna. Am sa scriu despre asta.

      Anemari Necsulescu 15 ianuarie 2015 3:54 PM Răspunde

Dă-i un răspuns lui Anemari Necsulescu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title