fbpx
„"Într-adins, smerit și mut, am făcut ce am putut"- Tudor Arghezi“

Jurnal de 4 ani.

de

Mă cheamă Emi şi am 4 ani. Mie îmi place să mă joc, să mă joc şi iar să mă joc. Câteodată îi pun pe mami şi pe tati să-mi mănânce buricul pentru că sunt gâdilicios şi mă amuză. La desene vreau mai mult dar mami zice că nu-mi dă voie doamna doctor.

De când mă scol şi până mă culc mami şi tati mă zoresc de colo colo cu “n-avem timp”. Hai trezeste-te că n-avem timp, întârziem la gradiniţă.  Hai lasă joaca pentru că n-avem timp, întârziem la serviciu. Hai mai repede pentru că mami n-are timp, trebuie să ajungă acasă ca să gătească…

Eu nu înţeleg unde e timpul şi de ce nu cumpărăm.

Mami e mereu obosită şi o doare ceva. Uneori o doare capul dar se joacă ceva la calculator, unde eu nu am niciodată voie să pun mâna. Nu înţeleg de ce se joacă până târziu dacă o doare capul.

Alteori o dor ochii şi-i curg lacrimi din ei, dar ea zice că e o răceală şi o să-i treacă.

Uneori  nu ştiu ce o doare că ţipă la tata. Dar ieri, când a ţipat la tati, mi-a venit ideea să o cert şi i-am spus „De ce ţipi la tati meu că el te iubeşte?” Mami nu a mai ţipat la tati dar a început să plângă şi m-a pupat. Tati a dat mâna cu mine şi mi-a spus că sunt deştept. Nu ştiu de ce, dar cred că am vindecat-o pe mami.

Când o să fiu mare cred că o să ma fac doctor. Mami spune că doctorul e un prieten care te ajută când îţi este rău. Cred că-mi place să fiu un prieten.

Tag-uri:
· · · · ·
Categorii:
Despre mine

Comentarii

  • In fiecare dintre copiii nostri salasuieste un mic sau o mica Emi.Ei sunt” radarele” noastre care ne trag de maneca atunci cand gresim.Cu inocenta specifica varstei,acesti copii vad dincolo de ceea ce-am vrea noi sa se afle.Sunt ca niste animale micute pe care instinctul nu le lasa sa greseasca niciodata.Sa avem mereu incredere in copii si sa le daruim acel „timp” de care-i vitrgim din ce in ce mai mult si de care au nevoie mai mult decat de hrana!

    cri mica 30 septembrie 2010 11:55 AM Răspunde
    • Crimica, vreau sa cumpar timp. Cred ca m-as incumeta la inca un imprumut bancar numai sa gasesc locul de unde se cumpara

      Anemari 30 septembrie 2010 12:12 PM Răspunde
  • Uf…timpul asta…
    M-am zbatut timp de cateva saptamani in a gasi un echilibru, un timp suficient pt aproape fiecare element din viata mea. Si, in ciuda a ceea ce imi recomanda inima, am ales ce mi-a dictat ratiunea (pt prima data in viata, dealtfel): sa o duc pe printesa la gradinita de la 4 luni, pt a ma putea intoarce la serviciu…
    Si…putinul timp care imi ramane, trebuie sa-l dramuiesc la maxim intre a studia si membrii regatului meu: printul de 2 anisori, printesica si regele lor.
    Si…sincer…aproape in fiecare seara ma dor ochii si eu stiu ca nu e doar o raceala…

    alex 30 septembrie 2010 3:26 PM Răspunde
  • si-a mai plans inca o mami…

    elEna 30 septembrie 2010 3:49 PM Răspunde
  • ce frumos!mi-au dat lacramile!

    laurik 30 septembrie 2010 5:59 PM Răspunde
    • Laurik, si mie. Ne vindeca Emi pe amandoua, daca vrei. 🙂

      Anemari 3 octombrie 2010 5:05 PM Răspunde
  • a mai plins o mamica.
    sinteti niste scumpi. asa sa stiti.

    iana 30 septembrie 2010 7:14 PM Răspunde
    • Iana, o sa creasca puiul meu si o sa zica ca mami e mereu bolnava. 🙁

      Anemari 3 octombrie 2010 5:04 PM Răspunde
  • ce bine e sa ne mai punem si in sufletul lor si sa vedem cum ne vad, grabiti, suparati, inscrisi intr-un ritm turbat, in care, de multe ori, ni se scrge printre degete chiar placerea de a trai.

    amalia 1 octombrie 2010 7:24 AM Răspunde
    • Amalia, ma seaca imaginea asta, pur si simplu. Nu ma plac deloc cand ma vad cu ochii lui Emi.

      Anemari 3 octombrie 2010 5:03 PM Răspunde
  • … cum s-a scurs si u-ul de mai sus:)

    amalia 1 octombrie 2010 7:25 AM Răspunde
  • Ane, nu esti singura, dar numai faptul ca suntem mame ne da puterea de a trece peste toate!
    Eu recunosc ca sunt manata de un instinct nebunesc de a face totul perfect pentru puiut si imi pun niste targeturi prea grele si de fiecare plang cand nu reusesc. Am avut destui profesori care m-au testat pana acum, destui pentru care m-am luptat sa-mi recunoasca meritele. Ma luptam pe campurile de lupta ” declarate” (la scoala, la job). Acum totul este un test; fiecare gest imi este cantarit si apreciat. Zambetul sau lacrimile de pe chipul puiului sunt barometrul meu si nu incetez totusi sa ma intreb de ce nu ii ofer ce-mi cere cel mai mult: timp!

    Oana 3 octombrie 2010 2:46 PM Răspunde
    • Oana, pentru ca timp nu ne mai dam nici noua.
      Cand ai facut baie in spumant si ai ascultat muzica ultima oara? Cand ai fost la cafea cu fetele ultima oara? Cand ai facut dragoste cu sotul ultima data ultima oara?

      Eu stiu raspunsurile mele si sunt triste.

      Anemari 3 octombrie 2010 4:52 PM Răspunde
  • Anemari, e foarte amuzant articolul tau si foarte emotionant, in acelasi timp. Emi, la varsta lui, inca vedea lumea din povesti, cand doctorii sunt prieteni si lacrimile semne de raceala, cand nu vede cat de rai si egoisti sunt oamenii printre care ne ducem viata…
    Ai o familie frumoasa si gandurile mele bune se indreapta catre voi!

    Adnya 6 octombrie 2010 8:35 AM Răspunde
  • Anemari, ar fi minunat sa te apuci de scris piese de tearu sau scenarii. Stiu, de unde motivatie, cand productia culturala e batuta de grindina si compromisa deja? Dar verbul tau merita expunere larga. M-ai emotionat…

    Simona Catrina 10 octombrie 2010 1:55 PM Răspunde
    • Simona, nu am primit niciodata un compliment mai mare decat asta. Multumesc!
      Imi plac lucrurile „inutile”, asa ca nu se stie, poate…

      Anemari 14 octombrie 2010 6:36 AM Răspunde

Dă-i un răspuns lui Simona Catrina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title