„"Într-adins, smerit și mut, am făcut ce am putut"- Tudor Arghezi“

Lecțiile lui Emi. Despre strădanie.

de

Emi la chitara

Emi are dificultăți la școală. Să nu se înțeleagă greșit, Emi este un băiețel extrem de inteligent, doar că are propriul  lui ritm de învățare, deloc corelat cu programa școlară sau ritmul clasei. De aceea, am stabilit, încă de anul trecut, în perfect consens cu Doamna, că este mai important să te străduiești, iar strădania nu are nimic de a face cu rezultatul.

Pare absurd ca într-o societate extrem de concurențială, cu un sistem educativ bazat exclusiv pe ierarhia notelor, eu să îi predic copilului meu această teorie. Dacă ne uităm cu onestitate la tabloul general, acela în care vorbim despre școlarizare de masă integrativă dar continuăm să evaluăm în funcție de patul lui Procust, și nu având în vedere evoluția fiecărui copil în raport cu sine (de unde a pornit și unde a ajuns) pentru că așa prevede programa, atunci ce șanse reale de integrare are un copil diferit față de ceilalți?

Diferit nu are sens peiorativ. Sensul peiorativ îl dăm noi!

Când un copil petrece cel puțin 4 ore zilnic efectuând teme, în condițiile în care majoritatea celor de vârsta lui petrec cel mult 2 ore efectuând aceleași teme, dar primește constant calificativ insuficient sau suficient, ce îl poate motiva pe acel copil  să continue? Ce îl poate ține departe de neputința  lui “eu nu sunt la fel  de deștept ca ceilalți copii!” sau “E prea greu,  nu are rost. Și asa eu  nu știu.” Ce poate să-l țină pe mai departe de depresie, abandon școlar sau, la extreme, de sinucidere?

 

Cât știu profesorii  despre zbaterea acestor copii care urlă în tăcere? Cât de pregătită este școala pentru integrarea lor reală? Cât de pregătiți sunt părinții să înțeleagă ruptura dintre nevoie și sistem, efortul propriului copil și nedreptatea sistemului de evaluare?

 

Emi  a venit acasă cu rezultatele de la testul de matematică și testul de română. Nu are importanță rezultatul, am stabilit deja. Așa că noi l-am felicitat pentru strădanie, pentru progres (progresul său personal de la ultimul test și până la cel prezent) și ne-am întors la ale noastre.

 

Azi dimineață, în timp  ce se îmbrăca pentru școală, gângurind de freamătul nerăbdării de a se reîntâlni cu colegii, m-a anunțat că unul dintre colegii lui de clasă (să-i spunem Zeus) a fost pedepsit de mama lui pentru rezultatele de la teste.

 

Cum așa?, mă arăt eu mirată. Și Emi  începe să-mi enumere ce nu mai are Zeus voie să facă (să se joace  pe calculator, să meargă  afară, să..). Eu rămân mută de indignare pentru că eu știu că Zeus este un băiețel ce merge în ritmul clasei și are rezultate foarte bune la învățătură. Eu presupun că Zeus a luat un calificat bine în loc de foarte bine și indignarea îmi crește.

 

Tocmai când stăteam să explodez, Emi se oprește zâmbind în ușa camerei mele și-mi spune:  „mami, ce bine că tu nu ești așa, tu  nu pedepsești pentru calificativ”. Profit de oportunitate și-i reamintesc lui Emi că cel mai important lucru în viață este să te străduiești. Emi dă  din cap aprobator și continuă: ”să știi că Zeus mai copiază după  copii la teste. Eu nu copiez!  Eu mă străduiesc!„

 

Categorii:
Despre viata

Comentarii

  • Felicitari pentru Emi si pentru mama lui! Asa e, sint lucruri pe lume mai importante decit calificativele 🙂 e bine sa iti dai seama de asta cit mai devreme.

    CarmenP 10 martie 2015 10:13 PM Răspunde
  • Imi plac lectiile lui Emi, draga Anemari. La unele zambesc sau ma amuz, la altele sunt nostalgica, pentru ca in ele razbate uneori o unda de tristete, pe care o percep cu suflet de mama. Atata tot.
    Intrebari de genul: ”cat stiu profesorii despre zbaterea acestor copii care urla in tacere? Cât de pregătită este școala pentru integrarea lor reală?”si multe altele, ma incearca mult prea adeseori si pe mine.
    La gradinita pe care o frecventeaza baietelul meu de 4 ani, au existat cateva cazuri de scarlatina. Niciodata, noi parintii nu am aflat de la conducerea gradinitei despre aceasta situatie. Am aflat in soapta unii de la altii (parinti) pentru ca totusi, cineva, o educatoare, o ingrijitoare, nu mai conteaza ar fi transmis cuiva vestea, iar aceasta s-a imprastiat rapid. Nimanui nu-i convenea situatia , dar au tacut cu totii malc.
    Iar eu, pentru faptul ca mi-am”permis”sa intreb Inspectoratul daca e firesc sa nu fim informati de acest lucru si am ales ca si cale de comunicare email-ul , am fost luata de-o parte de directoare gradinitei, urland disperata ca “am trecut peste ierarhie” si de unde am scos-o cu”am aflat pe soptite” si “de ce vorbesc in numele parintilor” si sa-i dau “numele lor” etc. etc . ??? Nu am putut raspunde la aceste intrebari, nu am putut sa ma apar in niciun fel, pentru ca ea ma invitase in biroul ei la un monolog. Nu-ti spun cum sunt privita cand intru in acea gradinita. Toti ochii educatoarelor, ingrijitoarelor sunt pe mine, “faptasa”, fiind cumva pusa “ la colt”de toti acestia. Mai mult de atat, parintii de la care am aflat ca exista cazuri de scarlatina, m-au rugat sa nu cumva sa le comunic numele lor, pentru ca nu vor sa sufere copiii lor, cat vor sta acolo. Iar eu, eu am luat asupra mea totul. Fara sa ma intreb daca copilul meu va avea de suferit pentru ca am incercat sa fac lumina, pentru ca am vrut ca pe viitor sa existe mai multa transparenta, fiind vorba de copiii nostri pana la urma si de sanatatea lor. Este doar o gradinita, nu o scoala, unde se dau note, altfel stii care ar fi fost pasul inevitabil: mutatul copilului. N-ar mai fi avut nici o siguranta acolo, situatia lui ar fi fost iremediabila, incepand cu notele si terminand cu discriminarea, pe care oricum o resimt zilnic.
    Asta e sistemul. Da, este o “nedreptate a sistemului de evaluare” la toate capitolele. Dar de unul singur, nu poti schimba nimic. Personal, ma gandesc serios, daca, in cazul meu, pentru a-mi proteja copilul , solutia nu e cumva totusi mutatul.
    Am invatat si din asta o lectie….

    deliad 16 martie 2015 9:10 AM Răspunde
    • Muta copilul daca asta simti! Da, trebuie mereu sa alegem raul cel mai mic. Cand activismul civic se incruciseaza cu binele copilului, trebuie sa invinga binele copilului. Este cea mai grea lectie pe care am invatat-o tot cand era Emi la gradiniti.

      Anemari Necsulescu 16 martie 2015 11:58 AM Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title