fbpx
„"Într-adins, smerit și mut, am făcut ce am putut"- Tudor Arghezi“

Pericle

de

Pericles_Pio-ClementinoPericle a fost un general, orator şi om de stat atenian. El a condus Atena . Lui i se atribuie iniţiativa a numeroase reforme democratice precum şi transformarea oraşului într-un centru economic, politic, cultural şi artistic al lumii greceşti.

Şi totuşi nu despre acest Pericle vreau să povestesc, ci despre hair-style-istul meu.

Îl cheamă Pericle, arată ca un luptător, cu braţe vânjoase şi picioare solid musculoase, iar dacă nu ar avea burtică l-ai vedea mai degrabă într-o sală de fitness ca antrenor personal.

Pericle transformă şi el, dar nu oraşe precum strămoşul său, ci capete ciufulite, coafuri obosite, plete cu rădacina explodată……., firul de păr subţire, de pisică leşinată, în coamă deasă, firul de păr des, sârmos, în unul domolit…

Şi mai face Pericle ceva! Face un masaj capilar de vrei să-l iei acasă şi să-i ceri asta de trei ori pe zi.

Pericle se trage din strămoşi greci, evident!, amestecaţi cu bulgari şi sârbi.

Pe la 1930 străbunicul lui vine din Grecia în România şi face taximetrie. Alte rude se refugiază dintr-o Bulgarie şi Serbie marcate de sărăcie tot în România. Aşa se face că toate rudele de gradul întâi ale lui Pericle se mai află şi astăzi în România, restul fiind împraştiate prin lumea largă.

Bunicul lui Pericle a fost specialist în pedichiură şi aşa s-a întâmplat că el a crescut într-un coafor iar mai târziu nu a vrut să îşi aleagă o altă meserie.

Pericle s-a specializat şi trainuit prin Germania, Spania şi Italia, în anii 90, pentru ca bucureştencele să se poată bucura astăzi de mâinile lui magice.

PS. Pentru cele interesate, Pericle e foarte însurat şi foarte tătic. 🙂

Categorii:
Despre mine

Comentarii

  • Ufff…ce bine suna 🙂
    Eu fac parte din categoria ‘fir de păr subţire, de pisică leşinată’ si mi-as dori foarte tare o coama deasa 😀
    Daca imi poti spune unde sa-l gasesc pe acest Pericle dambovitean, ti-as fi recunoscatoare pe veci.
    Multumesc si va doresc tuturor o seara frumoasa!

    Silvia 16 decembrie 2010 2:36 PM Răspunde
    • Silvia, ti-am raspuns pe email. 🙂
      Si eu am par de pisica.

      Anemari 16 decembrie 2010 2:44 PM Răspunde
  • Eu maine ma duc sa imi faca cineva parul ca de pisica…Dar daca ninge, e grav.
    Daca Pericle nu lucreaza la celalalt capat al Bucurestiului,ma intereseaza si pe mine, poate reuseste sa implineasca si metamorfoza inversa 🙂

    Anemone 16 decembrie 2010 8:16 PM Răspunde
  • Ane, daca ai trecut pe la Pericle inseamna ca se anunta un sfarsit de an cu petrecere si voie buna! O fi scumpa o sedinta de asta cu masaj si transformari spectaculoase! Data viitoare poate faci si poze imediat ce termina Pericle treaba; sa vedem si noi de ce e in stare eroul nostru…

    camellia 18 decembrie 2010 7:14 PM Răspunde
    • Camellia, nu am trecut. 🙁 Radacinile mele urla a protest, asa ca v-a trebui sa rezov cumva chestiunea.
      Ce-i drept, pe 24 decembrie Mos Craciun ne viziteaza acasa. Vor fi alaturi de Emi si prietenii lui de joca: Tudor, Madalin & Stedi, impreuna cu parintii lor.

      Adultii vor bea vin fiert cu scortisoara si vor asculta colinde, iar prichindeii vor scutura apartamentul cu chiotele lor, dupa ce Mosul le va imparti darurile. Bradul l-am impodobit, geamurile si perdelele le-am spalat…

      Mai avem doar de gatit.

      Anemari 20 decembrie 2010 2:09 AM Răspunde
  • Anemari, poti sa imi dai si mie adresa bravului Pericle ?
    Tot cu un par moale si blond de pisica ma lupt si eu… de ani de zile nu-l razbesc 🙂

    Treia 21 decembrie 2010 10:13 AM Răspunde
    • Treia, ti-am raspuns pe email. Eu azi am fost la Pericle!

      Si i-am spus ca am scris despre el. 🙂

      Anemari 21 decembrie 2010 12:05 PM Răspunde
  • Ane, vad ca esti in grafice. Eu mai am multa treaba. Joi ne-am propus (eu cu fiica-mea) sa facem prajituri iar vineri sa gatim.Bradul il impodobim in ajun.

    camellia 21 decembrie 2010 7:37 PM Răspunde
    • Camellia, da sunt in grafic. Am cumparat si impodobit bradul ptr ca Emi nu mai avea rabdare, vroia sa avem si noi luminite in casa. Asa ca a meritat sa chemam Craciunul mai devreme.

      Am avut vreme si de ceva ghidusii, de o campanie de strangere de fonduri ptr o cauza sociala, de o vizita la o doamna care a implinit astazi 91 de ani, de niste vizite la spital la o copila bolnava, de campania Salveaza Vieti ptr centrul de excelenta in tratarea cancerului de la Timisoara, de rapoarte anuale, de cateva telefoane unor oameni dragi…

      Anemari 21 decembrie 2010 11:07 PM Răspunde
  • Multumesc pentru informatie, Anemari. Sper sa ajung la Pericle, in timp util 🙂

    Treia 22 decembrie 2010 8:33 AM Răspunde
  • Anemari iti doresc un Craciun fericit si An nou cat mai bun!

    Delia 24 decembrie 2010 10:45 AM Răspunde
  • Anemari , La multi ani ! Iti doresc un An bun si frumos in care toate grijile tale sa dispara , sa ai parte numai de bucurii si impliniri ! Pentru tine , Edi si sotul tau Tot ce e mai bun si mai curat !

    Imi doresc sa te stiu ok . N-ai aparut de mult , sper ca singurul motiv e ca esti plecata intr-o vacanta de iarna .

    Marina 2 ianuarie 2011 10:40 PM Răspunde
  • Anemari se poate sa imi trimi-ti si mie datele de contact poate reusesc sa ii fac si eu o vizita lui Pericle ?

    Merci

    Georgiana 9 martie 2011 2:59 PM Răspunde

Dă-i un răspuns lui Silvia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title