„"Într-adins, smerit și mut, am făcut ce am putut"- Tudor Arghezi“

Povesti de trait

de

povesteScriu de urat, de departe, de tarziu, de dor, de suparare, de  implinire, de gol…Scriu.

Cand iubesc scriu mult, cu inflorituri pe alocuri, cu trimiteri si intoarceri de condei.  Scriu inspirat, inaltator si dulceag.

Cand urasc scriu scurt, lucid, rational si punctat.  Scriu din adanc, scriu rumegat.

De gol si pustiu scriu sacadat, infierbantat si  ocolit.

De dor scriu cu inima.  De dragoste cu aripile.  De urat cu mintea.

Ca mine faceti si voi. Fie ca scrieti emailuri, scrisori, sms-uri, pe blog, pe facebook sau pe twiter.

La telefon iubesc cu fiecare inflexiune, imi modelez respiratia, imi unduiesc gratios vocea.

La telefon urasc monosilabic: „da”, „nu”, „ok”.

Langa telefonul mut imi traiesc singuratatile, golurile si departarile.

Suna cunoscut? V-ati tinut si voi respiratia de teama sa nu pierdeti taraitul lui?

Dar in viata pasesc apasat, alerg neinfricata, cu bratele larg deschise, catre ce-o fi. Fata in fata iubesc tactil, cu buricele degetelor, cu firele de par rasfirate rebel pe fata lui, cu buzele umede de sarutul lui alunecand de la tampla spre piept, mangaind cu ochii, urechile si gatul.

Pasul apasat m-a purtat, in vara tarzie a lui 2003, catre o intalnire ce-o credeam ratata. Putine cuvinte, gesturi framantate si doua trupuri singure ce-si vorbeau mut. Asta e povestea mea!

Uneori imi este greu, alteori imi este pustiu, iar cateodata imi suna a gol. Oricum mi-ar fi, stiu sigur ca pasul meu ar porni iar apasat catre intalnirea aceea. Stiu ca o mie de semne asternute pe hartie,/email/sms sau zeci de inflexiuni ondulate nu tin loc de poveste traita, respirata prin toti porii.

De aceea, va invit sa va traiti povestile, sa va consumati intalnirile si sa ni le impartasiti mai apoi si noua pe http://www.coffeechat.ro/intalniri-alintaromate

Tag-uri:
· · · · · · · · · · · ·
Categorii:
Despre mine

Comentarii

  • Anemari, am simtit randurile tale ca fiind din cele mai frumoase ce le-am citit pe blogul tau. Probabil pentru ca m-am identificat mult cu ele, m-am recunoscut ori m-am intrebat cum sunt eu.
    Si doar asa..
    Scriu de dor, de neimplinire, de tristete senina, de vis, de iubire, de frustare…
    Cand iubesc scriu mai putin dulceag dar mai profund. Si, cu o usoara inclinatie spre proza vag erotica, mai mult ca o prelungire a unei iubiri ce eu o simt a fi mai inai in suflet. ( uneori se dovedeste ca n-a fost asa, dar na 🙂 )
    Nu urasc dar cand sunt incarcata, sunt ironica si-n scris si-n voce si vorba. Un anume fel de ironie.
    Imi place sa vorbesc la telefon, imi place sa-l ascult pe celalalt la telefon. Incerc sa-i intuiesc starile dupa cum isi moduleaza vocea.
    In viata pasesc cu varfurile picioarelor usor intoarse unul spre altul, motiv pentru care adesori ma impiedic in ele. Merg in functie de starea ce-o am uneori cu umerii aplecati, alteori cu ochii pe sus dupa vreo stea cazatoare.
    De iubit iubesc mai intai si asta oricine orice ar zice, iubesc cu sufletul si mintea.
    Era o vorba : ” cuibareste-te in mintea si sufletul meu..”
    Abia apoi ajung in registrul senzorial. Imi plac ochii, imi plac mainile, functionez olfactiv si tactil.
    ..
    🙂

    lotusul 23 februarie 2011 5:36 AM Răspunde
    • Lotusul, multumesc. Se pare ca sub febra scriu mai bine 🙂

      Anemari 23 februarie 2011 6:17 AM Răspunde
  • Mana ce mi-a-mprastiat parul si gandurile
    imi amesteca pe carte toate randurile.

    Vocea si modulatiile nu mi se schimba cand iubesc eu sau cand urasc eu ( apropo, nu am urat niciodata) ci cand se schimba intensitatea iubirii pe care o primesc. Atunci cand simt ca scartaie , nici nu mai scriu nici nu mai citesc, atunci ma claustrez intr-un cocon , nu am idei , nu am chef , nu am prieteni.
    Infloresc sub imbratisari carora, pentru ca mi le doresc foarte tare si stiu ca au intensitati diferite, pentru ca stiu ca exista perioade cand nu le mai primesc, le exagerez singura intensitatea pentru a-mi gasi puterea sa nu renunt la lucrurile care ma definesc , atunci cand apare perioada cand nu le mai primesc.

    ALina 23 februarie 2011 11:39 AM Răspunde
    • Alina, DA:

      „Mana ce mi-a imprastiat parul si gandurile
      Imi amesteca pe carte toate randurile
      Raman uitandu-ma pe geam,ca dupa tine
      Si tot astept pe cineva,de numai vine”

      Anemari 25 februarie 2011 1:28 AM Răspunde
  • Tu oricum ai scrie, ai farmecul tau, Anemari! Si noi, cititoarele fidele ale blogului, printre care ma numar cu mandrie 😉 ne bucuram si ne desfatam cu scrierile tale!

    Deci, zic si eu ca Ion H-R: „Scrie Anemari, orice, numai scrie! … 🙂

    Adnya 24 februarie 2011 8:11 AM Răspunde
    • Adnya, ironic. Mesajul este: scrisul nu tine locul unei intalniri fata in fata.
      🙂

      Scrieti si voi, pentru concursul nostru, despre intalnirile voastre.

      Anemari 24 februarie 2011 9:20 AM Răspunde
  • Ane, asta nu esti tu! Nu te recunosc in cuvintele: ”cu buzele umede de de sarutul lui…”
    Eram obisnuita cu punctul de la sfarsitul titlului care imi spunea ” doamne fereste sa incerc sa te contrazic…”
    Imi amintesc si acum titlul ”Blestemul graselor PUNCT”.
    Oricum si orice ai scrie, te vizitez zilnic aici pe blog si incerc sa-mi inchipui vocea ta ca si cand mi-ai citi tu. Si parca stiu cum suna si atunci cand iti este greu si pustiu si atunci cand urasti dar te simt de la o posta atunci cand iubesti…

    camellia 24 februarie 2011 11:10 AM Răspunde
    • Camellia, ma faci sa rad. Cred ca pun prea des „punct”. Stii ca asa ii spun si lui Emi cand nu vreau sa negociez ceva? Ii spun „… si punct”. Si el bate din piciorus si spune „nu punc, nu punc”.

      Pe de alta parte, niciuna dintre noi nu suntem asa sau altfel, suntem si asa si altfel la un loc. 🙂

      Anemari 24 februarie 2011 1:20 PM Răspunde
  • Anemari, ce frumos ai scris ! Tu ai un fel special al tau de a scrie, nu stiu cum sa spun; ca si cum ai picura cristale curate, luminoase, transparente. Parca scrii esente ! Nu am mai avut trairea asta citind pe altcineva 🙂

    Treia 24 februarie 2011 8:16 PM Răspunde
    • Treia, spui prea frumos despre mine.

      Sotul meu spune ca scriu „balarios filozofic” si nu intelege nimic. 🙁
      Daca te gandesti ca am scris despre intalnirea noastra…e intr-un fel.

      Anemari 25 februarie 2011 1:24 AM Răspunde
  • Anumari, imi plac povestile de iubire. Le caut peste tot, fiindca asa imi pare mai frumoasa lumea asta. Le caut printre cuvinte aruncate, obiecte facute tandari si printre gesturi monotone. Le caut mai ales pentru ca stiu cat este de linistitor sa iubesti, pentru ca iubesc. Uite cateva versuri care mei imi suna a iubire:
    „Pasul meu e mai sigur de cand/ Umbli tu-n locul meu pe pamant”
    Mie asa imi este si, cand mi se-ntampla sa vad asa si prin jur, ma bucur de parca mi s-ar intampla mie.

    alina 25 februarie 2011 9:47 AM Răspunde
  • Anemari, ai perfecta dreptate: cuvintele scrise pe o foaie sau pe un monitor sau cele vorbite la telefon nu tin locul unei intalniri fata in fata… dar in lumea asta in care toti suntem prea ocupati mereu si cand vrem sa facem tot mai multe, cat mai multe in doar 24 de ore, uneori abia mai avem timp pt noi…darmite pentru ceilalti? In momente din astea, parca e placut sa auzi o voce calda, macar la telefon, sau sa citesti cateva randuri, adresate doar tie 😉
    E ca un fel de rasfat asa, care te mai face sa iei cate o pauza…

    Adnya 25 februarie 2011 11:35 AM Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title