Replică la bătaia de joc.

 Eu când nu ştiu ce să fac, nu fac nimic. Înainte vreme mă agitam, dar cu vârsta am învăţat că dacă e sa se lase cu penalităţi tot aia e.

De aceea, deşi PFA, deh traducător autorizat mi-a trebuit, nu am înţeles nimic din bâlbăiala legislativă aşa că am decis să şed binişor pe cămaşa mea. M-am enervat în sucul propriu  cât am putut şi eu, gândind că déjà plătesc pensie/şomaj/ asigurări medicale acolo unde am cartea de muncă şi nu înţeleg de ce trebuie să le plătesc şi în calitate de PFA, că doar nu beneficiez de două aspirine în loc de una de la statul român;  iar la pensie, dacă o apuc, nu o să am decât una bucată pensie amărâtă.

Discutam, cu obidă, despre imbecila lege cu medicul meu de familie. Doamna doctor oftează şi îmi explică că e în aceeaşi situaţie şi s-a săturat. Apoi, îmi mai adaugă şi dânsa un exemplu la bătaia de joc spunându-mi că începând cu 15 septembrie va fi asaltată de părinţi care vor solicita adeverinţă pentru copiii lor cum că sunt apţi pentru ora de sport. Mai să cad de pe scaun când am auzit una ca asta. Credeam că este nevoie de adeverinţă pentru a scuti un copil de ora de sport . Nope! Cineva, un deştept, păi cum altfel?, de la Inspectoratul Şcolar s-a gândit să-şi acopere partea dorsală de hârtii şi a impus necesitatea unei astfel de adeverinţe pentru a se ţine în scaun şi în cazul în care mai leşină un copil la ora de sport, se întâmplă cine ştie ce alt eveniment nefericit vânat de ştirile de la ora 5. Atunci să răspundă medicul. Mare e grădina!

Dar să nu credeţi că numai funcţionarului de la stat îi bubuie mintea. Nuuu. Multinaţionalele vin şi ele tare din urmă.

Sătulă de costurile mari şi servicii proaste (toate sunt proaste dar astea costau mai mult), decid să reziliez contractul cu firma de cablu TV/internet/telefonie fixă , aia de începe cu U şi se termină cu C, ca să nu le fac reclamă. Mă deplasez la centrul cu pricina, sun la numărul scurt, solicit rezilierea, aştept o lună, plătesc ultima factură, depun echipamentul…

Când credeam că am scăpat, surpriză! Primesc un plic de la firmă, cu menţiunea “important pentru dumneavoastră!”, în care, într-un limbaj grosolan, sunt ameninţată cu cheltuieli de judecată în cazul în care nu fac plata sau dovada plăţii în 7 zile de la notificare. Râmân mută de uimire şi mai citesc încă odată. Notificarea este semnată Departamentul Recuperare Debite. Nicio persoană nu lucrează aici, pentru că nu semnează o persoană. Nişte mese şi nişte scaune m-au notificat. Mă suspectez de început de Alzheimer şi îmi verific evidenţele. Nu, nu am greşit, chiar am plătit factura, chiar am depus echipamentul, am şi proces verbal. Mă uit la plicul cu “important pentru dumneavoastră!”, mă uit la factură.

Măi să fie, au stricat ăştia o bucăţică de copac şi bani de timbru ca să mă notifice pe mine în loc să verifice la ei la contabilitate. Ce-o fi în capul lor?

Tărâţe să fie, dar de ce să mă jignească pe mine trimiţând scrisori de ameninţare, pornind de la prezumţia de vinovăţie, în loc să-şi verifice evidenţele? Spun ei „ în situaţia în care”, ceea ce te duce cu gândul că ştiu că se poate întâmpla să notifice oameni corecţi, cu plata la zi, dar nu le pasă. Trimit hârtii în masă fie pentru ca unii angajaţi să-şi justifice existenţa, fie pentru ca unii managerii să-şi acopere partea dorsală cu ele. Dar costurile?  Merită?   Până unde înghite clientul român?