Blestemul graselor.

Deşi nu este politically correct, graselor li se permite să-şi spună pe nume, aşa cum numai afro-americanii au voie să-şi spună negrii sau romii “ţigani”. Nu mă întrebaţi cine a inventat asta sau dacă este o lege scrisă au ba. Eu ştiu una şi bună: autoironia este mereu permisă şi complexaţii o practică întotdeauna cu succes.

 Nu merg la sală. Am încetat cu mulţi ani în urmă să mai încerc, după ce rânduri de abonamente au expirat fără a fi folosite, spre bucuria patronilor ce au vândut un business fără a fi deranjaţi. Nu ştiu dacă întrebările puse în gura mare de antrenorii personali: „câte kilograme aveţi?”, „ce s-a întâmplat?”, „cum aţi ajuns aşa?, spre deliciul şi curiozitatea audienţei, m-au înhibat şi pus pe fugă. Nu ştiu dacă privirile compătimitoare ale suratelor în formă perfectă şi cu echipament branduit m-au determinat să arunc pe apa sâmbetei bănuţii puşi deoparte cu trudă pentru magicul abonament. Nu ştiu dacă calvarul schimbatului în vestiarul suprapopulat (eu pudica incurabilă) sau incomoda sacoşă cu echipamentul, cărată prin tramvaie şi autobuze, groaza de a face duş în locuri publice…, fiecare dintre ele sau toate la un loc,  m-au făcut să dezertez.

 Nu vorbesc niciodată despre diete şi nici nu mă vait de kilogramele în plus. Nici în public, dar nici în cercuri restrânse. Sunt înconjurată de prietene ce cântaresc 2-3 kilograme în plus şi sunt într-o permanentă luptă cu cântarul. În jurul meu se fac şi desfac diete. Se schimbă  cure de slăbire, informaţii despre cele mai moderne metode, despre săli şi masaje. Nici nu clipesc. Uneori devin chiar invizibilă.

 O singură dată am menţionat, asa ca într-o doară, cuiva, că mă deranjează cumplit forma corpului meu, şi persoana a rămas şocată. Am înţeles că cei ce mă cunosc cred că sunt fericită şi împăcată cu obezitatea mea. Ce-i drept, spun mereu glume pe tema asta, nu mă deranjează (sau nu arăt) când sunt întrebată unde se găsesc hăinuţe mai drăguţe pentru femei XXL,  râd la bancurile cu graşi şi nu am reacţie când sunt mutată mereu pe locul din faţă al maşinii.

 Aşa nu ajungi peste noapte. Un metabolism prost, obiceiuri alimentare defectuoase şi o tiroidă besmetică, te fac să adaugi cam 3 kg pe an. E suficient. La început îţi spui: „măcar am picioare frumoase”, şi-ţi iei haine care să ţi le expună. Apoi, pierzi picioarele şi-ţi spui: „măcar am un decolteu frumos”, lungeşti fusta şi adânceşti tăietura bustului. În final, îţi spui: „măcar am o faţă frumoasă”, şi acoperi tot punând, cu mici trucuri de machiaj, faţa în valoare.

 Am învăţat care sunt magazinele, vreo trei la număr, în care pot găsi ceva mai acătării pentru mine, evitându-le pe cele în care vânzătoare insolente îmi spun, de cum am păşit în magazin,  „măsura dumneavoastră avem doar pe maron şi negru” (de parcă nu puteam să fiu acolo căutând un cadou pentru cineva). Am învăţat, singură, care sunt modelele care mă avantajează, unde trebuie să fie cusăturile şi câte, am învăţat ce trebuie să evit, dar mai ales am învăţat că asta costă. Da, preţurile pentru acelaşi produs variază în funcţie de mărime, de la 48 în sus preţul creşte exponenţial.

 Cea mai importantă lecţie pe care o grasă, care se respectă, o învaţă este că EA nu are voie niciodată să fie neglijentă. Ea trebuie să fie mereu îngrijită, să aibă părul vopsit la zi, unghiile făcute, să fie feminin accesorizată, să miroasă a parfum bun şi să emane bunăstare. E femeie slabă şi neglijentă nu trezeşte atâta indignare precum una grasă şi neglijentă. Cu cât învaţă mai repede lecţia asta, cu atât, o supraponderală,  are mai puţin de suferit. Iar mie nu mi se poate reproşa asta niciodată.

 Cu toate te înveţi să trăieşti, pe toate înveţi să le răzbeşti. Cel mai greu de suportat sunt sfaturile, observaţiile, în special cele venite din partea unei femei cu un metabolism genial care nu s-a privat în viaţa ei de nimic. Ce ştie ea despre tine, despre cum este să te lupţi cu tine şi cu un corp netrebnic? Ce ştiu, în general, oamenii din jurul tău despre un subiect pe care tu nu-l abordezi niciodată ?

 Grasele sunt şi ele femei, iar unele chiar feminine.  Dincolo de ţesutul adipos şi stratul de grăsime se află un suflet, la fel de uşor de rănit precum cel al silfidelor. Stratul de grăsime nu ţine de frig (de câte ori nu am auzit câte o amică gratulându-mă cu asta!), iar iarna le pătrunde şi lor în oase. Grasele sunt active, dorm puţin şi muncesc mult, kilogramele în plus nu înseamnă neapărat lene.

Mi-am adus aminte că-s femeie

Nu sunt o femeie neglijentă. Şi nu vorbesc aici despre duşurile zilnice obligatorii sau unghiile impecabile, rădăcini vopsite, vârfuri de păr sănătoase…

Mă străduiesc să mă demachiez seara, să mă dau cu crème seara şi dimineaţa, am lenjerie intimă feminină, nu stau prin casă în pijamale şi nu uit să port tocuri din când în când. Şi cu toatea astea, mă îmbrac şi dezbrac mecanic de luni de zile, mă fardez  ca şi cum aş îmbrăca o uniformă, merg teleghidată pe stradă cuprinsă mereu de liste de sarcini neîndeplinite şi nu ştiu dacă pasul meu este apăsat sau diafan, dacă am spatele drept sau aplecat, dacă lumina din ochii mei s-a stins sau dacă mai zâmbesc măcar aducerilor aminte.

Pe de altă parte, mă lupt de ani întregi cu o siluetă ce creşte proporţional cu anii din buletin şi singura mea consolare este că am învăţat să fiu cocheta şi la kg astea. Alteori mă iau în balon şi-mi spun în oglindă „bine că te-ai maritat la timp, înainte să explodeze cântarul”.

Acestea fiind spuse, sunt eu cu mine în fiecare zi, soţie, mama, colegă, amică, studentă….M-am obişnuit aşa de bine cu fiinţa din oglindă că nici nu-i mai dau atenţie.

 Dar vineri s-a întâmplat ceva. Guguştiucul cânta a primăvară de cu dimineaţă, eu mi-am lasat mănuşile acasă şi am renunţat la apreschiuri. Pasul meu era mai săltăreţ şi probabil mai convingător, pletele îmi fâlfâiau la fiecare adiere uşoară de vânt şi cred că şi ochii mei au căpătat lumină. Mă apropiam cu paşi repezi de grădiniţa lui Emi şi mă bucuram de o după-amiază doar pentru noi doi. Atunci a trecut o maşină pe lângă mine şi ochii mei s-au intersectat cu cei ai şoferului. Şoferul mi-a zâmbit ştrengăreşte şi m-a salutat. Nu-l cunoşteam.

 Brusc mi-am adus aminte că-s femeie şi m-am simţit iar ca la 28 de ani, stăpână pe mine şi pe univers. Nu mi-aş mai da drumul!