De cate ori moare o inima de mama?

Cand Emi ma tine  strans in brate si-mi spune ”mami, ‘ubesc eu”,  timpul se opreste in loc si inima mamei inceteaza sa mai bata. Si eu as vrea ca totul sa se opreasca asa.

 Cand Emi , ramas cu mine acasa pentru ca tati s-a dus la “vici” pentru ca are “teaba”, ma striga tati, inima mea de mama a plange mahnita ca micutul nu are inca notiunile de mama si tata bine clarificate in minte.

 Cand vede tramvaiul Emi striga “uite…tenu!” si inima lui bate cu repeziciune si a mamei mai sta odata.

 Cand a recunoscut prima culoare, albastru, si n-a mai uitat-o, inima mamei iar a stat.

 Cand am dat petrecere in cinstea lui si am  umplut casa de baloane, chiote si voie buna, nu copiii sau jucariile i-au luat ochii ci adultii care se intreceau cu mic cu mare sa il tina in brate si sa-l pupe. Atunci mama a stat deoparte si a privit cu ochii in lacrimi fericirea micutului care pentru prima oara in viata avea toata atentia si dragostea adultilor din jur. Si inima mamei iar a stat.

 Cand isi pregateste baia ca un om mare, isi da drumul la apa, isi vantura apa cu mana, isi toarna gelul de dus, uleiul si cate si mai cate minunatii frumos mirositoare, toate ale lui, cand isi aduce ratele si masinutele si apoi fericit se dezbraca ca sa intre in apa, inima mamei bate cu putere gata sa iasa din piept. Si Emi se zbenguie in apa, se spala cu buretele la fund, isi spala masinutele si cand e timpul sa iasa spune „stai pic”, „nu gata”.

 Cand Emi a cerut pentru prima data in viata lui cu ce sa se imbrace, „mama, asta nu buna, bugii”, cand a refuzat geaca sau caciula alese de mine si si-a ales el altceva pentru ca acum poate sa aleaga, inima mamei a varsta lacrimi de sange.

 Cand Emi a invatat ca nu exista „nu pot” pentru ca mama e mereu alaturi de el si ii spune ca el e puternic, si se bucura cu chiote pentru ca el poate sa urce scarile, sa se dea pe topogan, sa se dea in leagan, si niciodata nu-i e frica pentru ca el e puternic, atunci inima mamei o iar la goana ca nebuna.

 Cand ne-a intrebat o tanti in parc cum ne cheama si pentru prima data mama l-a auzit spunand „Emi” si apoi a continuat „tei” (trei), inima mamei a zbughit-o pe coclauri necunoscute si cu greu a revenit la ritmul ei normal.

 Cand alta tanti ne-a intrebat in parc daca mergem la gradinita si mami a spus ca nu inca, iar la intrebarea „de ce” mama nu a stiut sa spuna decat ca am venit acasa de abia de doua saptamani si ca suntem adoptati, iar tanti si-a luat repede fetita de pe balansoar si a plecat, inima mamei a inceput sa urle de durere.

 Cand isi pune ciorapeii , cand se spala pare dinti (pentru prima data in  viata lui) chiar daca il dor dintisorii de sus, cariati in totalitate, cand cere sa-si spele farfuria, cand sorteaza rufele pentru masina de spalat, cand cere olita, cand spune „am teaba”, „telegi?”, cand il strange in brate pe „Govei” (Grivei), catelusul de plus, la culcare, cand face o traznaie si vine repede sa ma stranga in brate, cand ma pupa ca sa-mi treaca buba, asa cum a vazut ca face si mami cu el, cand vorbeste la telefon cu tati, cand mangaie toti bebelusii in carucior care ne ies in cale, cand isi ofera jucariile copiilor care plang, cand se catara la mine in brate in timp ce scriu aceste randuri, cum sa mai bata inima de mama?