Aniversare dureroasă

În noaptea asta se împlinesc 18 ani de când am pierdut-o pe mama. Îmi aduc aminte perfect. Începea sesiunea de iarna şi trimestrul doi. Eram profesor suplinitor de limba engleză la Liceul IOR.

Petrecusem Revelionul acasă , cu ai mei. Aveam inima frântă de o iubire neîmplinita şi refuzam să impart durerea cu mama. Îmi aduc aminte perfect de discutia aprinsa avută cu o săptămână înainte. Îmi aduc aminte şi de seara în care mamei i-a fost foarte rău şi şi-a prezis moartea. Ne-a pus atunci să promitem diverse lucruri. Distraţi şi convinşi că este inutil am promis cu toţii tot. Numai eu aveam să mă ţin de cuvânt.

Îmi aduc aminte şi noaptea. Ne-am uitat la o emisiune cu Ţociu şi Palade şi am râs necontenit. Am adormit amuzaţi.

După miezul nopţii avea să ne strige tata să-l ajutăm. Mama intânsă pe gresia rece din bucătărie. Apă, zahăr, puls, limba, oglinda, salvarea…Confuză mi-am privit vecinul cum îmi duce mama în dormitor în loc să o scoată pe uşă pentru ca să o ducem la maşină. Ma uitam fix la el şi eram convinsă că nu ştie ce face.

Apoi o avalanşă de comenzi. Spal-o până nu se răceşte, îmbrac-o, acoperă oglinzile…

Am copilărit vizavi de cimitir şi mi-a fost mereu frică de morţi. Coliva mi se părea bucăţică ruptă din corpul morţilor şi fugeam de ea ca de năpârcă. Nici astăzi nu mănânc colivă.

Dar pe mama mie  mi-a fost dat să o spăl şi s-o îmbrac. Nu mi-a fost frică. I-am făcut şi unghiile. Restul zilelor s-au scurs cu mama îmbălsămată pe canapeaua din sufragerie, cu casa plină de oameni, cu tata care ne ruga obsedant să nu ne dăm în spectacol, cu nopţi lung-scurte de priveghi…

Şi apoi ziua în care a trebuit să o las să plece pentru totdeauna…

Nu i-am spus niciodată “Te iubesc!”. Şi nici iertare nu am apucat să-i cer. Dar mi-am ţinut promisiunile toate şi am făcut mai multă şcoală decât visa ea pentru mine.

Nu m-a văzut mireasă şi nici pe sora mea cea mică. A murit cu câteva luni înainte de programata nuntă a fratelui meu, deci nici pe el nu l-a văzut mire. Şi-a cunoscut un singur nepot şi şi-a văzut o singură fiică mireasă. Aşa cum era ea la nunta surorii mele mai mari mi-o aduc aminte mereu.

Aşa cum era cu mine în braţe, când eram mică, mi-o doresc mereu.

Merg rar la cimitir şi atunci când merg retrăiesc tragedia toată.

Nu ştiu dacă a fost vreodată fericită. Sper doar că a avut mici bucurii.

În noaptea asta, de parcă a fost ieri, mă întorc în timp şi-mi doresc să pot să rescriu destinul ăsta nedrept.

Morţii vii.

Dacă eşti grav  bolnav în România aflată într-o permanentă criză economică şi politică, în România inutilelor campanii electorale , a scandalurilor cu iz de DNA şi poliţie secretă, nu ai mari şanse să te vindeci.

 Iar dacă boala ta e una ce nu se poate trata în România şi ai nevoie de finanţare de la Guvern, încercând să beneficiezi de prevederile Ordinului 50, şi crezi că dacă ai nervii ascutiţi până la maxim şi eşti gata să descâlceşti hăţişurile birocratice, vei izbândii, poţi să renunţi de acum.

 Într-ascuns, grăbit şi tâmp, în vremuri tulburi, un ministru interimar introduce criterii noi pentru selecţia pacienţilor ce necesită tratamente în străinătate. Astfel, prin Ordinul de ministru 1.532/2009, se stabileşte că dacă ai vârsta peste 60 de ani, punctajul tău este zero. Ai muncit destul, ai plătit taxe, ai sădit un pom, ai crescut un om,  ai votat, de-acum gata. Pentru Guvernul României eşti un mort încă viu.

 Suntem în România Uniunii Europene, în România globalizată, în România fără paşaport, în România NATO, în Romania fără Dumnezeu. Ne trimitem părinţii şi bunicii în groapă doar pentru că şi-au permis luxul să se îmbolnăvească de cancer sau leucemii după 60 de ani şi nu înainte.

 O asociatie, Salvează Vieţi, despre care eu am mai scris aici, a decis să dea în judecată Ministerul Sănătăţii pentru încălcarea drepturilor omului, pentru discriminare, pentru nerespectarea dreptului cetăţeanului român la sănătate şi implicit la viaţă.

 Trezit din somn, în ultima clipă, Colegiul Medicilor decide să conteste şi el infamul ordin al ministrului interimar Adriean Videanu.

 În seara asta, pe TVR 2, la “Ora de ştiri”, preşedinta asociaţiei, Carmen Uscatu, intră în dezbatere cu  dl Cristian Anton Irimie, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

 http://www.stiriong.ro/pagini/salveaza-vieti-contesta-ordinul-minist.php