Cum am împlinit 40 de ani.

Cu şase luni înaintea zilei mele de naştere am intrat în panică. Sunt o cochetă, dar nu în sensul celei care se teme să-şi admită vârsta, care se plânge în public de ridurile sau kilogramele ei. Deci, nu vârsta în sine mă speria, ci bilanţul.

Am plănuit pentru mine să fiu altceva şi altcumva la 40 de ani şi dintr-o dată am realizat că sunt aici, la 40 de ani, dar nu sunt nici pe jumătate din visele mele. Nu-mi plac jumătăţile de măsură şi nu mă compar niciodată cu cei de jos ci mereu cu cei din vârful muntelui. Ştiu, ambiţia este de natură profană, dar nu-mi ştiu ajusta ştachetele.

După ce am negat că este vorba despre mine, m-am opus oricarui gând de sărbătoare, am refuzat să vorbesc despre asta, m-am văitat copilăreşte…am abdicat. Ok, împlinesc 40 de ani şi nu sunt ce vroiam să fiu, dar va trebui să trăiesc cu asta. Fără presiune, fără plan, fără promisiuni.

Mai întâi mi-am eliberat soţul de presiunea oricărei aşteptări de sărbătoare sau petrecere surpriză pentru că am acceptat să petrecem Revelionul la Lepşa, apoi am decis că nu-mi trebuie niciun cadou pentru că am tot ce-mi trebuie şi oricum cele mai frumoase cadouri sunt cele pe care mi le fac singură.

Înarmată cu zero aşteptări mi-am chemat resemnată aniversarea.

Între timp alte lucruri s-au întâmplat. Un caz sosit la asociaţie reclama urgent un RMN pentru o fetiţă de 10 ani. RMN-ul costa 600 Ron şi mămica, şomeră, nu-i avea. Nici asociaţia nu-i avea, pentru că noi nu dispunem de fonduri. Aşa că am deschis o campanie pe facebook “daţi un leu pentru ziua mea”, inspirată din romanul „Eat. Love. Pray”, şi am strâns bani de la tot felul de oameni, cunoştinţe, prieteni, parteneri de lucru…

Nu doar că am adus fetiţa în Bucureşti, înainte de Crăciun, pentru analize, dar un băieţel orfan, aflat în plasament, a primit o geacă călduroasă de iarnă, nou nouţă.

Mai apoi, chiar înainte de Revelion, un tânăr, cu un handicap major, căruia asociaţia i-a făcut rost mai de mult de un laptop, mi-a trimis un sms spunând că nu are niciun ban de sărbători, nici măcar de un suc. De data asta am trimis email familiei şi apropiaţilor şi am cerut să i se verse copilului bani în cont, cadou pentru ziua mea. Chiar şi eu am reuşit să  depun câţiva leuţi.

Pentru cinci minute m-am simţit mai bine. Şi asta pentru că mămica, în ciuda insistenţelor neurologului, a decis să externeze fetiţa, înainte de încheierea investigaţiilor şi fără un tratament. Medicul m-a sunat pe mine, eu pe mămică, dar ea nu mi-a mai răspuns la telefon. Din păcate, nu este pentru prima oară când se întâmplă aşa.

Apoi,  asistenta maternală mi-a spus că băieţelul mai avea o geacă, la fel de groasă, deşi iniţial am întrebat-o ce-i lipseşte băieţelului pentru că vroiam să-i cumpăr exact ceea ce avea nevoie. Mi-a rămas doar să sper că băieţelul va purta geaca şi ea nu va fi vândută.

În cele din urmă, m-am gândit că sunt atâţia oameni amărâţi în lumea asta, atâţia oameni care ar avea nevoie de un semn că nu sunt singuri, dar putem ajuta atât de puţin…

Pe 2 ianuarie, de ziua mea, am pornit spre Bucureşti şi pe drum Emi mi-a cântat ” Mulţi ani trăiască!, mami să trăiască!”. Tot Emi mi-a cerut să-mi cumpăr un tort roz, de fetiţe, şi să-l chemăm pe  prietenul lui, Tudor, pe la noi. Exact aşa am făcut.

Nicio rudă nu mi-a călcat pragul, niciun frate, niciun prieten. Am fost doar noi cu Tudor şi părinţii lui. Am suflat în tort roz, de fetiţe, şi am desfăcut şampanie roz, pentru copii.

Am  împlinit 40 de ani, nu am niciun prieten pe care să-l pot suna la miezul nopţii, fără  să-l deranjez, dar cunosc o mulţime de oameni care au încredere în mine şi sunt dispuşi să mi se alăture. Nu cred că e puţin lucru.

Tehnici de “gâdilat” prietenii

Am aceeaşi bucurie imensă în a primii cadouri ca atunci când le dăuriesc. De aceea, simt în mod natural nevoia de a preţui, de a pune în valoare şi a face un spectacol din darurile acestea.

 Apreciez gesturile făcute din inimă şi nu din complezenţă. Urăsc să-mi dăruieşti ceva numai pentru că trebuie, să îmi impachetezi cadoul în hârtia de la cadoul oferit de mine anul trecut, urăsc să încerci tu cadoul înainte de mi-l dărui, urăsc să-mi dăruieşti lucrurile inutile cu care te-ai căpătuit tu şi de care te descotoroseşti daruindu-le, urăsc cadourile practice despre care se spune că “prind bine la casa omului” chiar dacă se dovedesc inutile. 

 Gesturile născute din truda minţii ce se zbate să găsească nu ceva scump dar ceva memorabil, gesturile rezultate după ore de chibzuinţă, ei bine, acestea  trebuie preţuite cum se cuvine. Cineva s-a gândit cum să-ţi facă o plăcere, cineva  a rostuit cu migala la bucuria zilei tale.

 Am primit un parfum spectaculos de la cineva drag şi într-o dimineaţă i-am trimis un sms: “Astăzi mă simt extrem de feminină pentru că port parfumul de la tine. Mulţumesc!”

 Când mă văd cu fetele,  mă îngrijesc de cu dimineaţă să port una dintre bijuteriile oferite de ele. Este un joc! Ele îmi admiră bijuteriile, ca şi când nu ar cunoaşte povestea lor, iar eu le reamintesc cine mi le-a dăruit.

 Îmi doream de câteva săptămâni un ac special pentru eşarfe. Am ochit unul la o amică şi îmi doream, în secret, unul la fel. De 8 martie, anul trecut, m-am revăzut, după timp îndelungat, cu o altă persoană dragă. Ea mi-a dăruit un ac de eşarfă. E minunat! Cum de mi-a citit gândurile?  L-am purtat a doua zi şi i-am trimis un sms frumos. Eram aşa de elegantă cu acul meu cu tot!

 Mai de mult cineva mi-a dăruit nişte CD-uri cu muzica Bucureştiului de altădată! Fantastic cadou! Este cel mai inspirat cadou pe care l-am primit vreodata de la persoana respectivă! Şi astăzi ascult cu drag CD-urile astea!

 Acum doi ani am primit, de la doua fete ce mi-au devenit foarte dragi, o glastră superbă din lut vopsit în culorile naturale ale pământului. Am aşezat-o semeaţă pe pervazul de la bucătărie şi m-am îngrijit să-i asortez o perdea care-i scoate in evidenţă splendoarea.

 Anul trecut am primit, de la prietena mea dragă dragă dragă, o broşă foarte trendy. Am purtat-o semeaţă a doua zi  şi m-am lăudat peste tot, ca un copil mândru de jucăria lui, neuitând să menţionez cine mi-a dăruit-o.

 Mi-e drag, tare drag, să îmi “gâdil” astfel prietenii!