Povesti de trait

Scriu de urat, de departe, de tarziu, de dor, de suparare, de  implinire, de gol…Scriu.

Cand iubesc scriu mult, cu inflorituri pe alocuri, cu trimiteri si intoarceri de condei.  Scriu inspirat, inaltator si dulceag.

Cand urasc scriu scurt, lucid, rational si punctat.  Scriu din adanc, scriu rumegat.

De gol si pustiu scriu sacadat, infierbantat si  ocolit.

De dor scriu cu inima.  De dragoste cu aripile.  De urat cu mintea.

Ca mine faceti si voi. Fie ca scrieti emailuri, scrisori, sms-uri, pe blog, pe facebook sau pe twiter.

La telefon iubesc cu fiecare inflexiune, imi modelez respiratia, imi unduiesc gratios vocea.

La telefon urasc monosilabic: „da”, „nu”, „ok”.

Langa telefonul mut imi traiesc singuratatile, golurile si departarile.

Suna cunoscut? V-ati tinut si voi respiratia de teama sa nu pierdeti taraitul lui?

Dar in viata pasesc apasat, alerg neinfricata, cu bratele larg deschise, catre ce-o fi. Fata in fata iubesc tactil, cu buricele degetelor, cu firele de par rasfirate rebel pe fata lui, cu buzele umede de sarutul lui alunecand de la tampla spre piept, mangaind cu ochii, urechile si gatul.

Pasul apasat m-a purtat, in vara tarzie a lui 2003, catre o intalnire ce-o credeam ratata. Putine cuvinte, gesturi framantate si doua trupuri singure ce-si vorbeau mut. Asta e povestea mea!

Uneori imi este greu, alteori imi este pustiu, iar cateodata imi suna a gol. Oricum mi-ar fi, stiu sigur ca pasul meu ar porni iar apasat catre intalnirea aceea. Stiu ca o mie de semne asternute pe hartie,/email/sms sau zeci de inflexiuni ondulate nu tin loc de poveste traita, respirata prin toti porii.

De aceea, va invit sa va traiti povestile, sa va consumati intalnirile si sa ni le impartasiti mai apoi si noua pe http://www.coffeechat.ro/intalniri-alintaromate

Reject me!

Nu, nu o să scriu despre cum îmi doresc eu să mă respingă oamenii într-o etapa existenţială în care nici eu nu mă mai suport. Nu o să scriu nici despre respingerile care au lăsat, în ani,  urme adânci în epidermă.

O sa scriu despre telefon. Da, urăsc să sun, să mi se răspundă grăbit şi apoi să mi se spună:  „sunt în şedinţă, pot să te sun eu mai târziu?”  Dacă eşti în şedinţă de ce răspunzi la telefon?  Dacă  eşti într-o întâlnire importantă de ce nu ai pus telefonul pe silent?  Dacă spui că mă suni mai târziu de ce nu mai suni niciodată?

 Frustarea mea a atins cote maxime. De aceea,  încep de astăzi campania Reject me! Dacă nu poţi să vorbeşti, nu deschide telefonul dă-mi reject. Dacă nu ai timp să stai un minut pe telefon cu mine, nu răspunde ca să mă amăgeşti că vei suna într-o zi, ştiu că nu o să suni, aşa că Reject me!

Dau timp …cumpar ore!

Alerg! Pun muraturi, Emi vrea in brate si invat sa curat gogosari cu baiatul in carca; mestec in oala, mesteresc un pilaf cu pui; sortez rufele pentru masina de spalat si tin pe-un picior copilul…. S-a plictisit. Batem din palme si radem nebuneste in timp ce calculez in minte ca mai am niste emailuri la care nu am raspuns, au ramas niste plati neefectuate, trebuie sa postez pe blog, a mai venit un caz la asociatie, trebuie sa organizez intalnirea cu voluntarii, nu am vorbit cu profesorul meu coordonator de teza de doctorat, de la Washington mi se propune o noua provocare pentru luna martie, prietenii imi cer decizii privind Mos Craciun (unde, la ce ora, ce oferta), sefa imi cere in sedinta sa comunic planurile de vacanta de iarna, o amica imi cere o intalnire, sotul imi aduce aminte ca ii e dor de mine, eu imi aduc aminte ca imi este dor de mine.

 Cu o mana tarasc copilul la troilebuz, cu alta tastez pe BB un raspuns urgent. Autobuzul sta in trafic, baiatul se plictiseste; inventez un joc; scriu un sms; preiau un apel pe un alt telefon; transpir ca un porc; baiatul scanceste;  m-am grabit si am raspuns gresit la un email si cineva ma admonesteaza; oftez, un alt email de la Washington imi aduce aminte de un deadline, am intarziat cu o luna, inghit in sec;  imi iau adio in gand de la cariera, incropesc o scuza si ma gandesc cum sa rezolv problema;  pregatesc baia copilului, iar transpir ca un porc, baiatul plange si schimba bratele la fiecare cinci minute, cand la mama, cand la tata; ridic tonul la tata pentru ca incurajeaza rasfatul absurd, copilul ofteaza, eu scap o lacrima.

 E ora 22:00. Am hranit familia, spalat vase, spalat si leganat copilul, pregatit hainele de maine pentru „vici”, ma asez sa creionez agenda de maine si sa modific prioritatile. Unde o sa inghesui eu toate astea maine si cum o sa ajung pana la ora 18:00 din Primaverii in Cotroceni cu mijloacele de transport in comun (nu conduc si nici nu as avea ce)? 

Uff, si trebuie sa fac maine o prezentare studentilor de master la 17:30, la 18:00 aveam o intalnire la asociatie si am promis cuiva o lista de contacte.

 Strange din dinti ca poti!