fbpx
„"Într-adins, smerit și mut, am făcut ce am putut"- Tudor Arghezi“

Viaţa ca-n gară.

de

viata ca-n garaZilele trecute am realizat că cel mai bine ştiu să muncesc şi să aştept. Cred că am vocaţie de soţie de misionar. Pot să împletesc şi să fac compoturi aşteptând.

În tinereţe aşteptam să fiu iubită. Evident, aşteptam iubind. Şi în timp ce urzeam planuri aducătoare de fericire, în nopţile mele insomniace, nu făceam de fapt nimic. Nici măcar nu trăiam.

Mai apoi, după ce m-am consolat că iubirea nu ştie adresa mea, m-am cufundat în muncă. Şi am tot muncit ordonat, corect, organizat, în termen, raportat… Am muncit aşteptând recunoaşterea. Evident că  pălmaşii invizibili  nu primesc niciodată recunoaşterea muncii lor.  Ei sunt vital necesari  în agrenajul complicat al vieţii dar nu se oboseşte nimeni să le spună ceva. Ar fi o risipă de cuvinte, ei muncesc oricum. Ce sens are ? Dacă ceva nu funcţionează corect, nu-i bai, se găseşte cineva să reclame.

Pentru că iubesc oamenii, oricum ar fi ei, mi-am făcut mereu timp să ajut. Cu un CV,  cu o scrisoare de intenţie, cu o traducere, cu o informaţie sau chiar cu un job. Atunci am început să-l aştept pe „mulţumesc”. Şi nici până în zilele noastre nu m-am dezbărat de acest obicei prost. Aştept de două zile să-mi mulţumească o elevă că m-am pus pe scris scrisori de intenţie în timp ce îmi plimbam prin casă, în braţe, băieţelul bolnav şi miorlăit. Mai aştept să-mi mulţumească o prietenă pentru că i-am făcut o recomandare pe care ea mi-o solicitase. Aştept să-mi mulţumească o străină trimisă la mine de-o prietenă pentru ca să o ajut să-şi caute job…şi lista poate continua. Aştept!

Şi pentru că aşteptarea mea nu are limită, aştept uneori răspunsuri la scrisori/emailuri: „Am primit, mă gândesc”, „ Am primit, nu ştiu”, „ Am primit, te iubesc!”, „Am primit, revin”.

Şi aştept.

Aştept să aflu că cineva regretă că m-a jignit, că cineva a înţeles că a greşit, că am fost condamnată pe nedrept, că altcineva s-a pripit.

Aştept.

 Când vi se pare că nu am mai dat nici un semn, nu vă speriaţi. Sunt aici, în gara vieţii mele şi aştept.

Categorii:
Despre mine

Comentarii

  • Titlul unui articol scris de mine acum cativa ani ” Asteptarea ca perpetua sarbatoare la romani”

    Doru 3 iulie 2011 9:38 PM Răspunde
  • Imi pare rau Ane ca esti nevoita sa astepti!Si eu m-am numarat printre cei care asteptau, cu modestie, un „multumesc” dar sa stii ca am observat ca nu se „mai poarta”…se considera ca „se cuvine” sa ajuti un prieten, o cunostiinta, etc.si ca e „firesc” sa nu ti se mai multumeasca, doar te-ai oferit nu????Mi s-a intamplat sa ajut prieteni si tot ei sa fie „imbufnati” din nu stiu ce motiv, in loc sa zica un „mersi” macar ca i-am scutit de agitatie, cautari, etc.oferindu-le pe tava solutia salvatoare care mie mi-a luat ore sau chiar zile de cautari asidue. Asa ca de cand am tot gustat din amarul lipsei de minima recunostiinta, am hotarat sa-mi tin gura si firea binevoitoare in struna si sa nu mai „ofer” pe tava solutii, idei si ajutor. Sa stii ca sunt mai linistita, imi ofer ajutorul doar celor care mi-l pretuiesc si-mi acorda macar un simplu „mersi” iar ceilalti sa-si gaseasca singuri solutiile, pt.ca oricum nu stiu sa aprecieze nimic!!!Dar nu pot sa zic ca nu am un gust amar, pt.ca cei care nu stiu sa aprecieze imi sunt „prieteni”! Sper sa primesti aprecierea pe care o astepti, dar iti zic, din experienta, ca ar fi bine sa te pregatesti sa nu o primesti niciodata!!

    uxix 4 iulie 2011 5:52 AM Răspunde
  • Buna Ane
    De-a lungul timpului am aflat ca „multumesc” vine cand nici nu mai astepti si nu de la cei care ar fi trebuit sa il spuna. Il spun altii, carora le-ai intins o mana de ajutor fara sa iti dai seama. Iti spun eu careia i-ai dat puterea de a merge mai departe atunci cand inca oscilam in ideea de a adopta un copil. si poate nici nu ti-ai dat seama ca ai ajutat un suflet nesigur. Citeam articolul tau despre prima intalnire cu Emi si daca tu aveai curajul sa iei un copil care parea a fi cu probleme, eu de ce nu puteam sa iau un copil care parea fara probleme. Si uite asa, scriind un articol despre o prima intalnire ai schimbat inca un destin. iti multumesc Ane, chiar daca poate nu ti-am spus-o cand ne-am intalnit cu copii la mare. de multumit, am multumit mereu in gand, si Elenei care mi-a vorbit de tine si tie care ti-ai scris gandurile aici.
    Fa ceea ce faci mereu Ane, caci viata iti va multumi oricum. Iar faptele bune se vor intoarce mereu la noi atunci cand vom avea nevoie mai mare de ele. Nu mai astepta vorbe, vei primi fapte. Deja le-ai primit si le vei mai primi.
    Si daca poate uneori am uitat sa spun „multumesc”, spun acum „multumesc pentru tot, tuturor celor care m-au ajutat intr-un fel sau altul.

    Mara 4 iulie 2011 7:25 AM Răspunde
    • Mara, ma faci sa plang si sa ma simt ingrata.
      Ai dreptate, nu ar trebui sa astept nimic. Dar vezi, eu nu sunt sfanta, nu sunt perfecta. Sunt din carne si oase si o suma de defecte. Si zau ca nu stiu sa fac altceva decat sa muncesc in coltul meu, mai mult si mai bine, si sa ma risipesc asteptand.

      In rest, nici anul asta nu am primit o marire de salariu desi atributiile mele au crescut si am o evaluare anuala excelenta. Si nici de aniversarea asta a casniciei nu am primit nimic, desi sunt o sotie buna.
      Si oamenii cer din ce in ce mai mult de la mine si uita din ce in ce mai des sa ma intrebe macar daca mai pot. Si fereasca sfantu sa nu pot, trec imediat pe lista lor neagra si primesc reprosuri punctuale, cu data si ora la care am gresit.

      Anemari 4 iulie 2011 7:37 AM Răspunde
  • multumesc.ai scris ce ma durea si pe mine acum catva timp dar sa stii ca atunic cd nu mai astepti nimic vine si ……multumescul.pe cuvant ca asa am patit in anul asta,sunt coplesita uneori de gesturi frumoase ale fratilor mei pe care i.am ajutat enorm,fara modestie sau cunoscuti pe care i.am uitat.cand nu mai poti renunta la a mai oferi si aduna.ti puterile,asa poti merge mai departe ptr copilul tau.sotului tau ii poti aminti de aniversare multumindu.i tu de timpul cu el,asa pricepe……poate.numai bine si te inteleg perfect,eu am fost atat de deprimata ca nu mai stiam cine sunt!

    lumi 4 iulie 2011 8:02 AM Răspunde
  • Ane
    Frustrarile vin chiar daca le vrem sau nu le vrem. Nimeni nu e perfect si toti cadem la un moment dat prada disperarii, inutilitatii, sentimentului de nedreptate …si tot ce inseamna depresie. Totul e sa avem puterea sa ne ridicam singuri sau sa avem prieteni carora sa le permitem sa ne ridice.
    Nu ni s-a marit salariul..da, ne doare..dar daca ni se marea asta insemna ca am fi avut mai multi bani care s-ar fi dus pe lucruri nu neaparat mai esentiale vietii. Am bani cumpar paine la 5 lei, am mai putin bani caut o paine mai ieftina. Ne-am descurcat si cand sotul nu avea serviciu, ne-am descurcat si cand a gasit serviciu. Ne vom descurca chiar daca nu i s-a marit salariul. Nu e cinstit, dar avem cu ce supravietui. Sa dea domnul sa fim sanatosi si sa nu fie nevoie de vreo interventie in strainatate care ne-ar face sa ne vindem casa.
    Cand ne-am casatorit eram prea saraci ca sotul meu sa imi cumpere vreun inel de logodna. Apoi au urmat altele si inelul nu a venit. De fiecare data de aniversarile noastre ne cumparam, daca putem, ceva ce ne este util. Asta nu inseamna ca suntem mai putin buni ca sotii sau ca soti. Ne mai multumim din cand in cand ca suntem alaturi si la bine si la greu si ca nu suntem singuri si ca viata noastra e mai plina unul cu celaltalt. Zilele trecute imi spune sotul ca ii place o melodie ruseasca. Desi a facut rusa in scoala nu e de multe ori atent la cuvinte. Muzica era placuta, dar versurile erau si mai frumoase: …atunci cand dormi, eu iti murumur usor la urecfhe: multumesc pentru zile, multumesc pentru nopti, multumesc pentru fiu, multumesc pentru fiica….
    Oamenii cer pentru ca s-au obisnuit sa ceara si pentru ca stiu ca iti face placere sa ajuti, chiar daca uneori tu nu mai suporti. Oamenii cer pentru ca tie iti place sa ti se ceara. Mai invata sa spui NU. Si NU este necesar in viata. E omenesc sa spui „nu pot”sau „nu mai pot”. Si ai sa vezi ca vor intelege. Cei care nu inteleg este problema lor, nu a ta.
    Daca poti suporta un apartament care a fost inundat asta iarna, invitatia ramane deschisa pentru mare. Retine aspectul ca de vara trecuta nu a mai stat nimeni in el.
    Ai grija Ane de tine, ca sa poti avea grija de ceilalti. Daca tu vei fi necajita de altele ..nu vei putea sa ii ajuti in primul rand pe ai tai si apoi pe ceilalti.
    Mara

    Mara 4 iulie 2011 8:59 AM Răspunde
  • Ane,
    nimeni nu e sfant…caci suntem oameni si la toti ne ajunge cutitul la os. Totul e sa gasim mana de care sa ne prindem cand ne e greu. Eu scriu aci, caci azi ma simt puternica. Azi sunt fericita ca nu sunt singura, ca am servici, ca am un sot bun, ca am un copil si mai minunat, ca am parinti care ma ajuta, ca am prieteni, ca e o noua zi in viata mea, ca nu suntem bolnavi. Maine poate voi striga eu dupa ajutor pentru ca cineva ma jignit, m-a lovit sau cine stie ce s-a mai intamplat. Ca sotul meu nu m-a ajuta suficient acasa si ca ziua mea de nastere poate a trecut neobservata. Dar sper din tot sufletul si cred ca voi gasi o mana care sa ma scoata din negura gandurilor mele. Pentru ca ele sunt cele care ne afecteaza viata in bine sau in rau. Iar gandurile noi ni le facem, nu altii.
    Toate cele bune.

    Mara 4 iulie 2011 9:06 AM Răspunde
  • Daca simti nevoia sa plangi, plangi..descarca tot..caci e nevoie si de ploaie sa spele sufletul. Maine insa zambeste, caci iese soarele.

    Mara 4 iulie 2011 9:07 AM Răspunde
  • Ane, eu multumesc cerului ca te-am intalnit chiar si-asa pe internet. Scrierile tale m-au facut mai puternica chiar si atunci cand ti-ai recunoscut slabiciunile; am vazut ca este normal sa mai si clachezi, sa mai si strigi, sa mai ai si insomnii, sa nu mai poti, sa nu-ti fie recunoscuta munca.

    Ma mai sperii cateodata cand intarzii cu vreo postare dar am primit garantia ca nu pleci nicaieri si eu te cred pe cuvant.

    P S cu vreo 2- 3 saptamani in urma am facut o lista cu persoanele care au facut de-a lungul vietii ceva pentru mine. Erai pe lista. Multumesc! 🙂

    camellia 4 iulie 2011 12:03 PM Răspunde
  • Ane., Mara, fac si eu parte din clubul femeilor a caror zi de nastere si de casatorie trece neobservata… 🙁

    camellia 4 iulie 2011 12:11 PM Răspunde
    • Camellia, asta este foarte tare! De azi dimineata primesc multumiri de la oameni ptr ca nu am facut nimic. 🙂

      Si eu multumesc ca te-am „intalnit”

      Anemari 4 iulie 2011 12:12 PM Răspunde
      • La mine fetelor e ca-n filme. Sambata, 2 iulie, ziua aniversarii …ma uit insistent la el la intoarcerea de la piata.
        El : „Ce te uiti asa la mine”
        Eu: ” Ma uitam sa vad daca mi-ai adus flori”
        El: „Pentru ce?”

        Anemari 4 iulie 2011 12:14 PM Răspunde
  • Anemari, uneori am senzatia ca noi femeile suntem ca picaturile de apa. Semanam mai mult decat stim si decat ne-am dori.
    Apropo de asteptarile tale si…. de ale mele: mi-am dorit intotdeauna sa pot sa fac cel mai marunt gest, fara sa-mi incolteasca in minte gandul ca persoana ajutata ar trebui sa-mi multumeasca. Imi doresc si lupt cu mine intr-un efort supraomenesc sa-mi modific rotitele creierului in sensul in care , distanta dintre gest si reactia celui ajutat sa nu o mai masor dupa criteriul recunostintei. Dar asta suntem noi oamenii, asteptam ceva in schimb , chiar dac anu material. Eu traiesc cu speranta ca ma voi putea modela. dar in timpul asta, imi educ copilul sa multumeasca pentru ce primeste. Ce zici de asta?

    ALina 4 iulie 2011 12:28 PM Răspunde
    • Alina, zic ca trebuia sa bem o cafea. Si am ratacit numarul tau, vecina mea draga.

      Anemari 4 iulie 2011 1:17 PM Răspunde
  • Ane, s-au zis atatea lucruri frumoase si sensibile aici pe pagina ta…si patania ta de pe 2 iulie e de milioane 😉 ai un suflet tare frumos, esti puternica dar si extrem de sensibila. Te gandesti mereu la ceilalti, faci multe sacrificii pentru cei din jur, dar reusesti si sa fii ironica si sa iti ceri drepturile, cand simti ca nu se mai poate! Nu vreau sa sune a lauda, dar sa stii ca inveselesti zilele multor persoane si asta nu e putin lucru 😉

    Adnya 5 iulie 2011 9:31 AM Răspunde
  • Bine te-am gasit Ane!Eu te asteptam pe tine…si sa-si incetineasca putin viata pasul…sa ma pot si eu alatura.Sunt unul dintre oamenii care pot intelege cel mai bine viata traita in asteptare…doar ca uneori ma mai ratacesc si nu mai stiu ce asteptam de fapt:)Tu sigur imi lipsesti intre o postare si alta!La fel cum imi lipseste o vorba,un umar,un raspuns sau o intrebare.Fie ca zilele ce au sa vina sa te-mbucure cu prinos de tot ce simti ca nu e de ajuns!

    Talida 5 iulie 2011 10:44 AM Răspunde
    • Talida, ma hranesc din cuvinte. Si da, am asteptat cuvintele tale.

      Anemari 5 iulie 2011 10:45 AM Răspunde
  • draga Ane, am asteptat cu sufletul la gura intalnirea cu tine care, trebuia sa fie undeva prin aprilie, daca nu ma insel , oricum undeva foarte aproape de plecarea ta in America.
    Am dedus ca nu ai avut timp, apoi stiu ce inseamna obligatiile familiale dupa intoarcere si stiu si ce inseamna putinele momente de liniste, intre obligatii cand, ai vrea sa dai un telefon pe care de multa vreme vroiai sa-l dai sau sa te intalnesti cu cineva cu care ti-ar face placere sa vorbesti, dar vrei sa lenevesti cateva minute. Vreo sa-ti opresti creierul de la orice provocare.
    Cafeaua ne asteapta cand vrei tu. AM sa-ti trimit nr de tel pe e-mail.
    te pup!

    ALina 5 iulie 2011 11:21 AM Răspunde
    • ALina, cafea vreau mereu sa beau. Vara e ziua mai lunga si Emi merge afara si cu tati. Daca e sanatos, atunci am si eu aripi.
      Te sun si te provoc: luni, 11 iulie? vineri 8 iulie?

      Anemari 5 iulie 2011 12:47 PM Răspunde
  • Ane… un gand drag, pentru ca stiu ca il astetpti oricand!

    Sfatul meu? Nu mai astepta.
    Eu am renuntat. E mai usor si surpriza nebanuit de frumoasa cand soseste ceea ce nu astepti.
    Cu drag!

    CristinaC 5 iulie 2011 8:16 PM Răspunde

Dă-i un răspuns lui camellia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title