Discutam zilele trecute, ca fetele, cu o prietena si fiecare dintre noi povestea de acasa. Din ciclul asa da si asa nu, ce nu mai vrem noi, fetele, sa inghitim zilele astea…limbile s-au dezlegat. Am inteles, astfel, ca nu sunt singura femeie obsedata ca nu cumva sa urmeze destinul mamei.
Imi povestea prietena mea ca ea a inghitit prea multe, ca a fost toleranta atatia ani de casnicie, dar acum nu mai e dispusa sa faca niciun compromis. Desi nu par, sunt un bun ascultator, asa ca am imbiat-o sa descrie problema.
Un exemplu casnic s-a evidentiat imediat: vasele. Ca ea nu mai vrea sa spele vasele dupa cina, ca e obosita, lucreaza ore lungi si prea le face ea pe toate… Senina, ii spun: “ dar da-le …doamne iarta-ma de vase, nu le mai spalati”. Dar ea, indarjita, continua sa-mi explice ca el nu le spala si ea nu suporta sa le lase peste noapte in chiuveta, iar daca le-ar lasa ar sta acolo zile in sir si s-ar imputi.
Eu, dragii mei, nu cred ca vasele ar ramane acolo la nesfarsit, dar ce te faci cu protagonistii care considera spalatul farfuriilor (cred ca 3 la numar pentru ca atatia membrii are familia) o chestiune de ambitie personala, de cedat in favoarea celuilalt ? De unde concluzia ca alta-I miza. O intreb “dar cand v-ati cunoscut, el spala vasele?”. Ea se opreste pentru o secunda si apoi, razand, imi raspunde “nu mai stiu”.
Cand ne indragostim nu-l auzim ca sforaie, nu ne derajeaza ca se scarpina, ca nu spala vasele, nu citeste carti si prefera meciul de la televizor in locul cinei in familie. Mai tarziu, uitam ca noi stiam toate astea si preferam sa ne mancam ficatii adunand, cu obida, in gand toate „greselile” lui si „sacrificiile” noastre. Ne-am nascut victime pentru ca mamele noastre au fost victime. Asa de tare ne „doare” sacrificiul calcatului, al gatitului, al spalatului vaselor incat am uitat ca a fost odata cand ne placea sa facem asta pentru ca-l iubeam, iar daca astazi nu mai putem nu se sfarseste lumea cu asta si putem fie sa economisim si sa platim pe altcineva sa faca asta pentru noi, fie sa facem haz de necaz si sa le mai lasam si asa. Dar, putem?
Eu din discutia cu prietena mea am ramas cu o singura constatare: eu de sapte ani spal vase. Nu mi-a trecut pana acum prin cap sa le trec si pe-astea pe lista „sacrificiilor” si ma si mir de mine. J Pai ce, credeti ca nu am si eu discutiile mele cu sotul? Doar ca pe mine nu ma deranjeaza ca nu citeste, nu citea nici cand l-am cunoscut, ca uneori prefera sa ia cina singur in fata meciului de la televior, mai bine fericit la meci decat absent langa mine si cu mintea la meci, ca vrea sa iasa la bere cu baietii, ca vrea pe stadion cu prietenii… Doar am si eu momentele si nevoile mele, pe care el le respecta.
Cine spune ca nu are niciodata discuti absurde, aducatoare de nori negri neasteptati, nu-l cred. Eu am depistat ce ma scoate din minti spontan si ma tranforma intr-o scorpie:
- Poate diseara stai si tu cu copilul ca sa ma uit si eu la meci. Tradusa in capul meu propozitia suna: E randul tau sa stai cu copilul ca vreau si eu sa ma distrez. Ce te faci daca toata ziua am stat deja cu copilul si am mai si gatit, spalat, calcat, cu el de gat? Jur ca nu am nimic impotriva sa stau cu copilul in continuare, doar sa-mi spuna frumos „ te rog frumos sa stai tu cu copilul ca sa vad si eu meciul”.
- Crezi ca poti sa stergi si tu parbrizul? Tradusa in inima mea propozitia suna: poti sa faci si tu macar atata? Dar cum, eu nu fac nimic? Tocmai eu care spal, calc, fac curat, mancare si merg la serviciu? Cata nerecunostinta!!! De ce nu poate sa-mi spuna simplu: „te rog sa stergi parbrizul”?
- Crezi ca mancam in 15 minute? Adica: mai dureaza mult masa aia? Pai ce, sa ma sui eu in oala sa fiarba mai repede? Eiii….Nu el strica, ci mama lui care nu l-a invatat sa gateasca. Dar ce, eu nu tot de la serviciu vin? De ce nu poate sa-mi spuna dragastos: „te-as manca pe tine de foame ce imi este”?
- Mai dai vreo trei telefoane? Adica ce, eu vorbesc mult la telefon? Pai muncesc! Sunt telefoane de serviciu, telefoanele unor prieteni dragi ce au nevoie de mine, telefoanele unor parinti cu copii bolnavi care asteapta un cuvant bun de la mine…Ce, eu in reprosez lui cand se intinde la cate un telefon cu un amic si dezgroapa toate amintirile? De ce nu imi spune simplu:” Imi este dor de tine, baga-ma si pe mine in seama”?
Uff, toate astea dezlantuie scorpia care dezgroapa dureri adanci ingropate ce se rostogolesc, apoi, ca un bulgare ce o ia la vale si creste si creste…
Daca pentru o clipa am gasi in noi puterea sa spunem „Stop! Ma ranesti de moarte cand spui asa, am impresia ca imi faci reprosuri nemeritate. Te rog sa nu-mi mai vorbesti asa. Viata este simpla, hai sa ne vorbim simplu”. Putem?
Ce anume dezlantuie scorpia din tine?
Anemari,
Replicile de mai sus imi sunt cunoscute si care m-au scos din sarite de fiecare data.
Am incercat sa ma controlez si la un moment dat chiar i-am spus iubitului pe un ton cat se poate de normal si cu vorbe cat se poate de simple ce ma doare si ca am impresia ca e nedrept. Ca nu e centrul universului si ca daca il deranjeaza ceva, imi poate spune si frumos…cum fac si eu cand ma supara cu ceva. Raspunsul a venit ca un bumerang 🙁 : „Ce? Cumva trebuie acum sa-mi controlez fiecare vorba pentru ca esti tu sensibila? Sunt eu de vina pentru ca iti place sa interpretezi vorbele mele intr-un sens negativ? Asta sunt…doar ma stiai….Vrei cumva sa te gadil doar pentru ca nu te incadrezi tu in timp cu masa si mie imi e foame de crap?…etc.”
Din aceste motive si din multe altele (mai grave, dar pe care nu vreau sa le evidentez), iubitul respectiv a devenit fost.
Sincer, mi se pare nedrept cand toate eforturile intr-o mele sunt luate ca fiind normale, iar ale partenerului supraomenesti, venite la pachet cu oftaturi si ridicari de spranceana, cand trebuie sa-mi canalizez toata energia, dragostea asupra lui permanent, iar el numai cand are chef, cand familia si prietenii mei ar trebui sa astepte iar ai lui nu…pentru ca sunt ai LUI.
Astept cu rabdare persoana potrivita care sa-mi intoarca dragostea si eforturile natural. Atunci o sa ma simt implinita.
Seara frumoasa! 🙂
Sunt norocoasa pentru ca am un sot care aprecieaza toate eforturile pe care le fac in casa (prima lui grija cand ne-am mutat a fost sa cumparam masina de spalat vase ca sa petrecem mai mult timp impreuna:) si e constient de „sacrificiul ” de a renunta temporar la o cariera pentru a ma ocupa mai mult de copii, care nu ezita sa imi ceara sfatul si care imi spune foarte des ca ma iubeste.
Dar, pentru ca nu poate fi totul roz, scorpia din mine iese la iveala intotdeauna cand socrii mei considera ca ” stiu ei mai bine cum trebuie sa facem in casa sau cum sa ne crestem copiii” si creaza niste conflicte absurde, care fara interventia lor nu ar fi aparut. Ma deranjeaza ca sotul meu nu e mai ferm si nu le atrage atentia asa ca sunt eu nevoita sa pun lucrurile la punct.
BB, ai inteles, sper, ca exemplul cu vasele e doar un pretext. Daca nu sunt vasele, sunt soacrele. Daca nu sunt soacrele sunt jocurile pe computer….sau numeste tu un motiv pueril de drama familiala. toate Dramele au motive ridicole pentru ca adevaratul motiv e mereu altul, fie nesiguranta noastra, fie singuratatea in doi, fie disparitia iubirii…
numai doua scorpii?? si cu autoarea bunului text, trei?
eu ma inscorpiez cand cand imi vine rau (mi-e rau de la suflet, cum spune Oana Pellea in cartea ei) si explic ca nu mai pot si totusi nimeni nu se arata dispus sa ma ajute in schitarea unei solutii. vorbesc de cei apropiati.
Amalia, lasa-ma sa ghicesc, cei apropiati nu te iau in serios cand spui ca nu mai poti si-ti spun ca tu esti puternica. :(((
Hello, hello…pai daca voi va considerati scorpii, eu ma pot lauda ca va intrec detasat. Prietenul meu, caci stam impreuna de vreo 2 ani, ma ajuta la curatenie, spalat pe jos, aspirator, dar cand e vorba de vase deloc. Nici nu il oblig, ca sincer, dintre toate treburile din casa, tocmai spalatul de vase il suport cel mai bine…dar cand plec intr-o deplasare si lipsesc cateva zile din tara, ma mai trezesc cu vase in chiuveta…desi spala el unele, tot mai scapa unele care ma asteapta. Nu ma enervez totusi, ca de bucurie ca il vad, le spal si pe alea.
Prietenul meu ma scoate din sarite cand e gelos, ca i se pare lui ca toti baietii se uita dupa mine, sau dupa unii ma mai uit si eu. Ma enerveaza rau cand ii zic ca plec in vreo deplasare cu serviciul, adica la o conferinta, seminar, manifestare profesionala, afara din tara (ceea ce se intampla primavara sau toamna, mai ales, adica cam 3-4 deplasari in aceste perioade, de la 2-3 zile la o spt maxim) si el se supara ca iar plec si face urat…Ma enerveaza cand il pun sa faca ceva si uita (se intampla des), cand ii zic sa ma sune cand ajunge acasa (sa vad ca a ajuns bine, nu de altceva) si uita, cand nu imi da suficiente telefoane sa vada ce fac, atunci cand sunt eu plecata si cand ii zic sa iesim undeva in timpul saptamanii seara si el zice ca e obosit.
Ma enerveaza ca ii e lene sa duca gunoiul (cu toate ca recunoaste ca asta nu e treaba de fata) si ca isi lasa hainele vraiste prin camera si nu si le pune in sifonier…
De fapt, cand am eu o zi stresanta la serviciu sau o perioada stresanta, sunt nervoasa din orice si ma iau de el…..
Sunt rea, parca eu sunt mai rea ca el…Offff
Va pup!!!
Adnya, pariul era ca in fiecare dintre noi doarme o scorpie iar eu va intrebam ce anume o trezeste la viata. Din cele povestite de tine reiese ca esti un ingeras si nicidecum o scorpie.
Adnya, revin pentru ca acum am citit toata postarea ta. Gelozia e o chestiune spinoasa. Se pare ca nici pe tine nu te-a ocolit. 🙂
Era sau este (daca n-o fi murit) un scriitor pe care il am la inima -cu toate ca bate campii destul de mult pana zice o fraza incarcata de sens. De la el am invatat urmatoarea treaba: cand zicem „nu ma asculti niciodata!” vrem sa zicem, de fapt „imi doresc sa ma asculti”. Scrie despre mii de alte exeple din viata de zi cu zi, dar care, in esenta sunt identice: noi nu stim inde-ajuns de bine sa comunicam: nu stim sa emitem, nici sa receptam/interpretam…. Exista foarte putini oameni care chiar spun ce cred, fara sa jigneasca. Dar cei care o fac, reusesc asta pentru au langa ei oameni care au invatat sa asculte si sa accepte aceste puncte de vedere, indiferent cum arata ele. (apropos de asta, deunazi am scris la mine pe blog despre un cuplu in care el nu zice niciodata adevarul. „ca doar nu-s nebun sa-mi sara nevasta in cap…”)
Eu prefer sa mi se spuna ajung in 3 ore, decat „ajung in 15 minute” (spus intr-o doara, ca sa nu-mi sara mustarul). Asa cum zici si tu, mai bine sotul in fata TV-ului decat la masa si cu gandul la meci.
Plus, dupa multi ani de convietuire, imi dau seama ca sotul meu a participat demult-demult la seminarii foarte faine de comunicare, care l-au marcat. Asa ca, nu e necesar sa zica „fa si tu macar asta” stie sa zica direct „te rog, fa asta cat se poate de repede”…
Scorpia din mine nu iese la iveala, cel putin nu acasa. hihihihihihihih. Nu mai are de ce. Exceptii: cand sunt insarcinata sau la ciclu. Dar in zilele alea imi sare mustarul din orice, asa e „programat” hihihihi. Am invatat sa moderez si asta…
Anemari,dupa o zi proasta intr-o saptamana proasta mi-ai dat prilejul si ocazia sa ,,ma dezlantui,,…Multumesc.Adevarul e ai perfecta dreptate…parca odata cu trecerea anilor de trai in doi si viata in comun,vedem tot mai putin din farmecul si chestiile simpatice si dragute de la inceput si tot mai mult din scaparile,defectele lui de acum…Ssigur ca ele existau si atunci insa poate ca eram noi mai tolerante …si mai indragostite…desi eu spun ca totusi dragostea se adanceste,se transforma in timp…Revenind la subiect…cu ce sa incep?Nu ma deranjeaza ca bucataria e teritoriul meu exclusiv,ca fac toate treburile marunte si nesuferite…dar ma irita ca atunci cand deschis gura si ma mai plang ca sunt obosita,am avut o zi urata,nu ma simt prea bine etc…intotdeauna el e de 3 ori mai obosit,stresat,bolnav.Ma enerveaza ca exagereaza cu stresatul pt chestii chiar nesemnificative,ca nu-i place sa danseze si nici nu o face macar de dragul meu uneori,ca are impresia ca e cumpatat cand e vorba de cheltuieli si cadouri si uneori mi se pare ca nu intelege felul meu de a darui,sincer si din inima(nu sunt exagerata,dar imi place cand pot si am ocazia sa fac bucurii…).Ca nu are curajul de a-mi raspunde onest la intrebarile mele imposibile gen,,asa-i ca m-am ingrasat din nou?” sau ,, imi sta rau in rochia asta, sa ma imbrac mai bine in cealalta?”.Ca nu stie sa faca complimente decat foarte rar…si in perioadele mele proaste …ma lasa sa traiesc cu impresia ca nu mai vede nimic frumos in mine…Ca imi reproseaza ca sunt prea sensibila si de neinteles…cand eu am impresia ca sunt o carte deschisa in care nu-i nevoie sa citesti printre randuri si totusi…Astea sunt umbrele.Nu ma prefac ca nu exista.Traim cu ele,incercam sa comunicam mai mult,mai bine…Uneori ne iese,alteori nu.Eu insa nu am putut si nici nu voi putea nicicand sa par altceva decat sunt si el a cunoscut si partea de ,,scorpie,, din mine,care are limba ascutita si sincera…Gresc?Nu stiu.Sigur ca si eu fac compromisuri si vreau intelegere si armonie.Dar nu ma prefac ca e ok totul si atunci cand nu-mi convine.Ccateodata ma simt vinovata.Mi se pare ca sunt rea cu el sau ca nu-s suficient de intelegatoare.Insa pana la urma mai bine asa,mai bine ca noi decat ca generatia de dinaintea,cea a mamelor noastre,care au preferat sa se sacrifice,sa taca,sa rabde…sa fie mame muncitoare,gospodine,sotii…fara sa zica vreodata,,m-am saturat!”…Multumesc mult,Anemari…m-am descarcat putin aici…O seara buna si pupici de vacanta lui Emi.
Scorpia din mine ar decreta „o lume fara soacre” :))
Viata e mai frumoasa cand soacra e departe…
In 20 de ani de cand sunt alaturi de sotul meu nu a existat macar un singur motiv de cearta intre noi care sa nu fie legat de parintii lui. Nu inteleg cum suntem atat de compatibili si totusi parintii lui sunt parca dintr-o „specie diferita”. Imi iubesc sotul si dragostea noastra, desi s-a schimbat in acesti 20 de ani, a ramas la fel de puternica dar cand vine vorba de parinti lui parca vorbim limbi diferite!
Daca nu as fi constienta ca ii iubeste foarte mult mi-as dori sa dispara 🙁 Dar asa, inghit in sec si imi aduc aminte cat l-am luat la pachet cu tot cu familia lui si incerc imi musc limba.
BB, votez pentru. Dar ce ma fac? Eu am baiat si intr-o zi o sa fiu si eu soacra.
Interesant subiect de discutie…….ma regasesc si eu aici,numai ca la mine lucrurile stau altfel.Ma simt prea sufocata uneori.Faptul ca nu pot sa stau singura nici la baie cand ma epilez ma scoate din sarite,ma transform intr-o veritabila scorpie.Nu ma pot plange de nimic,al meu e o „rara avis”,spala vase,gateste uneori,isi calaca uniforma,dar ma sufoca.Imi place sa ma reculeg in fata calculatorului ascultand muzica veche,meditand….uneori imi place sa ma urc in varful patului si sa lenevesc,asta cand am timp,imi place sa privesc fotografii vechi,imi place sa ma retrag in lumea mea secreta,lume in care ma simt bine.Dar ce naiba sa fac atunci cand lumea mea e invadata?cand ii simt respiratia in ceafa?cand isi baga nasul in lucrurile mele?cand nu pot sa fac nimic din ce imi placea doar din cauza ca el e pretutindeni.Ma apuca niste crize de isterie,mi se strica brusc tot cheful si imi vine sa ma opresc pe balcon si de acolo 4 etaje mai jos.uuuffff!cine sa le mai inteleaga si pe femei?sau mai bine zis cine sa ma mai inteleaga si pe mine?
Mai arunca si al meu replici taioase,uneori nu le iau in seama,ceva de genul „de ce esti obosita,ca doar nu ai facut nimic azi”…asta s-ar traduce in „eu am muncit toata ziua ca un sclav si tot tu esti obosita”….de parca nu imi e de ajuns srviciul,nu imi e de ajuns ca vin acasa si parca praful imi sta ca un ghimpe in coasta si ma inteapa ori de cate ori respir……ma prefac ca nu le mai vad si incerc sa ma retrag in lumea mea.Dar ce naiba sa mai fac atunci cand lumea mea e invadata?
Iulia, dar el nu stie despre nevoia ta de spatiu? O discutie in cuvinte simple nu ar rezolva asta?
scorpia din mine a iesit la iveala si n-o mai ascund! fiindca daca string multe si multe si intr-un final cind nu mai pot „mi se pune” dintr-o nimica toata, ma aleg cu „priviri” subintelese care imi comunica ceva de genul „esti nebuna?”. da sint.
cind ceva ma nemultumeste atunci, imediat am si zis-o. si mi-e bine asa. si daca se mai intimpla spun iarasi si adaug si … „nu e prima data cind faci/nu faci … spui/nu spui… „.
am invatat ceva dureros… doar inceputul unei relatii e dulce. la putin timp dupa ce periutele de dinti se inghesuie in acelasi suport dulceata se pierde cumva, undeva.
Iana, propun sa facem diabet cu totii. 🙂
eu imi cer iertare ca seara merg la culcare economist si dimineata ma trezesc psiholog, dar problemele de genul asta cu soacrele, sunt, imi pare mie, provocate prioritar de impresia domniilor lor ca le aluneca haturile controlului dintre degete. Atunci, orice ai face, vei face gresit, e un fel de teorema sau asa ceva.
Amalia, m-ai pierdut. cum se explica chestia cu soacrele?
Silvia_flore1980, suna asa de cunoscut tot ce spui.
In relatia mea actuala, cred ca scorpia din mine iese cel mai des la probleme legate de curatenie. Am avut cateva meciuri istorice, dar situatia s-a indreptat, zic eu, uitandu-ma la sosetele lui facute botz sub birou. A, si ma enerveaza cand face o prostie si incearca sa dea vina pe mine. In general, sunt destul de calma, cred ca mai bine ma pricep la spus rautati cu sange rece, decat la certuri pasionale. Incerc sa nu fac nici una, nici alta, totusi, imi trebuie foarte, foarte mult sa-mi sara tandara. Cand izbucnesc, izbucnesc rau de tot. Ultima data, am tipat 4 ore in sir pana nu mai aveam voce, dar nu la dumnealui, ci la fostul dumnealui. Odata i-am tras si cateva palme aceluiasi fost, desi nu imi place deloc violenta. Cred ca e mai bine sa spui ce ai de spus atunci cand se intampla, decat sa aduni resentimente, ca nu stii mereu cat de tare explodezi.
scorpia din mine face scandal in perioada premenstruala si se supara si se consuma din nimic. orice lucru care m-ar eneerva putin in mod normal, in perioada premenstruala ma scoate din sarite!
vasele stiu ca nu le spala el pentru ca mi-a spus de la inceput ca nu ii place si nu m-a deranjat, dar daca seara am avut musafiri si m-am hotarat sa le spal a doua zi, nu o data am avut surpriza ca le-a spalat el..
scorpia din mine isi mai face aparenta cand vorbeste la telefon in timpul pranzului sau cand iesim seara la o terasa doar noi doi si se intinde la discutii deloc importante tot la telefon ( fotbal etc)
Andra, de cati ani? Cred ca dupa 5-6 ani incepm sa obosim si sa ne deranjeze sa spalam doar noi vasele. 🙂
Ane, nu raspund la provocari !!!
Ane din 2004 pana acum cred ca am trecut foarte usor peste astea. Dar de anul asta m-am dezlantuit .
BY the way, credeam ca numai eu am pb cu cititul. AM stiut de la bun inceput ca asta nu facea si nici ca o sa faca vreodata. Sa dezbatem, sa ne spunem parerea despre n paragrafe din carti, sa discutam eh ehhh ….
Si vezi tu de-abia acu m-a ajuns nevoia disperata si pt partea asta.
Restul parca nici nu mai conteaza : spalatul vaselor . Exact cum spuneai , noi facem din tantar – armasar. Sa stea nespalate ! Dupa 3 zile , chiar daca eu imi pun mana la nas, mi-am salvat orgoliul si le spala el.
Eu incerc sa gandesc pozitiv si sa nu ma incarc cu lucruri materiale neimportante.
Dragele mele, eu sunt cea mai amre scorpie in perioada premenstruala.Si credeam ca numai eu sunt asa!
Treaba cu spalatul vaselor mi-am atribuit-o de la inceputul relatiei , pt ca daca spala sotul vasele, apa se prelinge pe jos , imi uda toate prosoapele , apoi le pune ghemotoc…si atunci prefer sa le spal eu. La casa noua mi-am cumparat o masina de spalat vase, asa ca am ceva ajutor.
In schimb , sotul face piata, sau merge la supermarket daca imi trebuie ceva urgent in cursul saptamanii, uda gradina, pune mancare si apa la pisicile maidanezede de pe langa casa, duce gunoiul, schimba cate un bec, repara cate un sertar si ma ajuta la spalatul geamurilor mari. Iar eu …duc copiii dimineata la soala, spal , calc, fac mancare zilnic, spal vase si multe altele.
Altercatii am avut si eu cu soacra, dar acum dupa ce am pierdut-o defintiv, ii simt lipsa foarte mult .
Mona, suna a gospodarie foarte riguros organizata.
ha ha :)) probabil ca ai dreptate( m-ai prins, am numai 25 de ani)
Andra, la varsta relatiei ma refeream, nu la varsta ta. 🙂
Anemari, sorry ca raspund asa tarziu, dar vacanta asta generala pe mine ma prinde cu munca in toi :(( Da, gelozia pe care eu o doream inainte, crezand ca ma va face sa ma simt buricul pamantului, ma plictiseste tare mult uneori…
Cam din ce citesc eu aici, in general, desi barbatii nu se omoara cu treburile domestice, pana la urma tot ii intelegem. Oara cata dreptate o avea in ea vorba „cum il inveti, asa il ai”.
In concluzie, mai bine cineva care nu face curat, nu spala vase, la care tipam si care ne scoate din sarite de multe ori, daca la finalul adunarii ne bucuram ca ne intoarcem acasa la El, stim ca pentru El suntem singura pe care o vrea in lumea asta si e acolo pentru noi. Cand sunt atatea femei superbe si destepte si inteligente singure, femei de cariera care au tinut mai mult sa aiba ultimul cuvant decat sa faca piata si nu au lasat loc compromisului, nestiind ca poate astfel pierd pariul cu fericirea, ma bucur ca ma asteapta vasele acasa. Pentru ca o chiuveta plina de vase inseamna mai mult de o persoana, inseamna 2…
Nu as vrea o chiuveta goala sau linistea de a nu ma certa cu El, daca asta ar veni la pachet cu conditia ca trebuie sa imi petrec toate serile singura…….
Adnya, nu pledez pentrru compromis de teama singuratatii ci pentru asumarea relatiei. Daca suntem nefericite ca nu spala vasele nici eu nu sunt mai fericiti ca-o bodoganim.
Cred ca trebuie sa ne amintim ca nu ne-au promis ca vor spala rufe cand ne-au cucerit, nu ne-au mintit ca-s gospodari si apoi s-au puturosit.
Am citit ce ai scris acum doua zile si ti-am dat atata de multa dreptate. Si scorpia din mine exista si cred ca am „handicapato” gandindu-ma de cate ori i-am dat in cap si i-am spus: „taci.. n-are nici un rost sa incepi aceasta discutie ca va devia intr-un sir de amintiri neplacute si dureri de suflet’
Ane azi am incercat „Stop! Ma ranesti de moarte cand spui asa, am impresia ca imi faci reprosuri nemeritate. Te rog sa nu-mi mai vorbesti asa. Viata este simpla, hai sa ne vorbim simplu”. Putem?”
Deci am omorat scorpia din fasa si ce crezi,a luat infatisarea micului monstru numit „orgoliu masculin” si s-a mutat de partea interlocutorului.
Sa iti spun cum s-a intamplat?
„Poti te rog sa imi faci si mie un CD cu muzica asta?”
„Ti-am mai facut vreo zece si tot nu ai timp sa le asculti”
„Si oare de ce nu am timp sa le ascult?”
„Iar ma acuzi?”
Eu m-am oprit dupa cum ti-am spus…
CristinaC, cred ca in cazul tau „stop” ar fi insemnat sa spuii „Ai dreptate, dar mi-am propus ca de acum incolo sa-mi fac timp” . Nu dezamorsezi o stare posibil conflictutala daca te intorci la victima din tine ” de ce nu am timp?”
Din pacate niciunul dintre noi nu detine dreptatatea absoluta. Ceea ce sustin eu este nu sa cedam ci sa invatam sa analizam modul in care comunicam. Daca el comunica prost nu inseamna ca si noi trebuie sa facem acelasi lucru.
cred ca, atunci cand soacrele produc probleme in casniciile copiilor, o fac pentru ca ar dori sa aiba un control mai mare asupra vietii acestora si vad ca, de fapt, au tot mai putin, adica exact cum trebuie sa fie, nu?
O racoritoare lectura de sambata! 🙂 Incep sa-mi savurez celibatul, pana acum cautam sa-l combat. Dar citind ce scrie Anemari si ce scrieti voi toate, dragelor, devin circumspecta cu propriile aspiratii. 🙂 Brusc, libertatea mea a atins cote uluitoare la bursa.
Va inteleg, cu un justificat efort de imaginatie, dar si din amintirile personale. E uluitor cum, atunci cand „intram pe o usa tacand”, vorba lui Octavian Paler, vrem sa gasim lumina aprinsa si un suflet iubit acasa, iar cand ajungem in aceasta institutie matrimoniala, incepe claustrofobia.
Aveti alarmant de multa dreptate, cu multe dintre detalii (unele, foarte subtile, bulversante).
Simona, nu nu celibatului. Dragostea exista acolo.
Eu mi-am analizat frustrarile pana le-am diluat si am inteles ca exista in noi o permanenta credinta secreta ca il vom schimba pe cel de langa noi. Cred ca asta este sursa suferintelor noastre.
inteleg ca atunci cand ne-am casatorit nu a promis ca va spala vasele, va gati, va ajuta la treburile gospodaresti. Inteleg. traim in aceeasi casa si vede limpede cat efort depun sa le fac pe toate. nu ar fi de inteles ca trebuie sa ajute? nu din dragoste ci pur si simplu logic. nu voi putea intelege niciodata cum pot considera unii ca sint stapani cu slugi.
Cris, mizam pe faptul ca ei ar avea capacitatea de a sesiza lucrurile. De aceea noi adunam obida. Eu cred ca trebuie sa le cerem si daca ne refuza atunci putem protesta. Altfel, ei nu sunt atenti la nuante.
Omenii nu se schimba. Avem langa noi ceea ce am avut de la bun inceput. Solutia e simpla: accepti sau mergi mai departe. Daca privim cu sinceritate in urma, nimeni nu poate spune : nu am stiut…