Iubirea
de Anemari NecsulescuDe aproape un an sunt mamă a doi copii! Pronunț asta cu voce tare pentru că e ireal. Mi-am dorit, dar m-am temut. M-am temut că n-o să pot, n-o să știu, ..
De aproape un an sunt mamă a doi copii! Pronunț asta cu voce tare pentru că e ireal. Mi-am dorit, dar m-am temut. M-am temut că n-o să pot, n-o să știu, ..
Pe 8 octombrie s-au împlinit 7 ani de când am adus acasă puiul de om. Anii nu au trecut în zbor, ci temeinic, unul câte unul. Eu am primit ..
Sunt al treilea copil dintr-o familie cu patru copii. M-am născut în 1971 și am luat ființă neplanificată și nesolicitată (ar fi prea dureros ..
În turnul de fildeș de la etajul trei viața are un ritm monoton. Micul dejun, ordine, pachețel, cafea și ceai, prânzul, ordine, lecții, afară, ..
Aflată în sudul județului Dolj, pe malul stâng al râului Desnăuți, la 40 de km de Craiova, comuna Bîrca înseamnă acasă pentru aproape 4000 de locuitori. ..
N-am pierdut pe nimeni in ultima lună, de fapt n-am pierdut pe nimeni de un an. Ce fericire pe mine! Nu, chiar sunt fericit de recunoscătoare ..
Cu ani în urmă, ori de câte ori venea vorba despre deprinderi practice de viață, colega mea, Ana Aelenei, menționa că le-a câștigat în anii de cercetășie. ..
alpinet.org Am fost invitată, alaltăieri, la vizionarea filmului Aferim! la cinematograful Elvira Popescu, vizionare urmată de o dezbatere cu invitați, ..
Emi are dificultăți la școală. Să nu se înțeleagă greșit, Emi este un băiețel extrem de inteligent, doar că are propriul lui ritm de învățare, ..
Doamna a fost bolnavă și a lipsit de la școală două zile. Emi a profitat de ocazie pentru că la fiecare oră le intra o altă învățătoare și s-a mutat, ..
În urmă cu doi ani îmi strigam aici disperarea și vă ceream ajutorul pentru a găsi o școală cu învățătoare veselă și iubitoare ..
În clasa I Emi s-a indrăgostit de Ingrid. Mai întâi i-a spus, în secret, Doamnei. Doamna, înțeleaptă, caldă și corectă, a ținut secretul. ..
I-am cerut astăzi de dimineață lui Emi să renunțe la desenele animate și să luăm micul dejun împreună, la masa din bucătărie, pentru ..
Toate mamele din lume trebuie să se fi simţit la un moment dat copleşite. Unde se termină democraţia, negocierea şi cum impui reguli fără ..
Toate cauzele omenirii m-au găsit mereu cu garda jos. Emoţia, entuziasmul, credinţa că eu ştiu sau eu pot, dorinţa de a putea sau de a ştii, toate ..
Merg cu Emi de mână. El rostogoleşte cuvinte după cuvinte încercând să afle, într-o clipă, toate rosturile lumii. „De ce sunt frunze ..
Trag, de peste zece ani, la jugul americănesc al lui “I’m fine, thanks!”. Mi-a intrat așa de bine în sistem formula asta încât adaug, involuntar, ..
Mama mea care m-a născut e slabă şi frumoasă. Are părul albastru pentru că s-a dus la coafor şi s-a făcut frumoasă. Iubirica spune că m-am născut ..
“Să-ți iei handicapatul și să pleci!” Îmi strigă o mămică la telefon acum două seri pentru că Emi i-a pătat băiețelului ei manșeta ..
Iubirica, tu ești cea mai bună gătitoare din lume! Ești frumușică. De ce te-ai îmbrăcat așa, să te placă toate băiețile? Azi te duci la Băsescu, ..
De când am devenit mămică am câștigat dreptul de a fi iubită necondiționat. Uneori, mă trezesc dimineața simțind cum buzele gingașe ale puiului ..
Am greșit! Am crezut că școala este un loc magic unde copiii învață jucându-se. Am crezut că școala este un loc plin de femei, mame-soții-fiice-foste ..
Am citit pe nerăsuflate mai bine de trei sferturi din această carte, a lui Augusto Cury, noaptea trecută. Cartea este un dar generos de primăvară. ..
Cunosc mulți oameni. Ăsta este un fapt, nu o afirmație. De la fiecare loc de muncă am rămas cu cel puțin un prieten. De la fiecare școală absolvită ..