Mă gândesc foarte des în ultima vreme la creştinismul nostru ostentativ agresiv. Ne închinăm la toate icoanele, în dreptul fiecărei biserici, ţinem declarat toate posturile, nu pierdem pelerinajele şi expunerile de moaşte, menţionăm numele Domnului de câte ori este nevoie şi aşteptăm mântuirea.
Toată săptămâna trecută am privit neputincioasă cozile interminabile, întinse pe kilometri, de la Mitropolie. Oameni tineri, vârstnici, copii, oameni nevoiaşi sau oameni mai dăruiţi de soartă, s-au împins, înghiontit, bruscat şi înjurat la coada spre mântuire. Un efectiv impresionant de jandarmi a fost necesar pentru a supraveghea spectacolul religios. Hotărât lucru, drumul spre izbăvire este pavat cu intoleranţă.
La sfârşitul săptămânii luminate au rămas în urmă tone de gunoaie de la comercianţii de cruciuliţe, busuioc şi alte gadgeturi bisericeşti. Bătrânici cocoşate de ani au ocupat zile întregi rondul de la Mitropolie, transformate în vânzători ambulanţi, şi s-au înconjurat de pahare de unică folosinţă, hârtii şi resturi alimentare, deşi din jumătate în jumătate de metru rondul este împânzit de coşuri de gunoi.
Înarmaţi cu simboluri religioase, gata să ne ascundem în spatele Domnului, urmărim weekend de weekend rezultatele de la Robingo sau 6/49 în speranţa că norocul dă peste noi şi ne îmbogăţim peste noapte. Luăm cu noi în această fantezie, solicitându-i sprijinul, Divinitatea. Dar banul nu este ochiul necuratului? Şi de când încurajează biserica jocurile de noroc? Ce mutaţii am suferit noi oamenii în ultimii ani de am ajuns să dăm acatiste şi să aprindem lumânări în biserică întru îmbogăţirea utopică şi nemeritată?
Ştiu, suntem tot mai săraci şi neconsolaţi. Dar asta nu ar trebui să ne apropie, să ne facă solidari ? Reacţiile sunt tocmai inverse. S-au dus vremurile când împrumutai nişte sare sau o linguriţă de cafea de la vecina, când stăteai cu copilul vecinului două ore până-şi rezolva acesta o problemă, fără ca să pretinzi că eşti baby sitter. S-au dus vremurile când spuneam “bună ziua!” toată ziua la toată strada. Acum ne pândim de după vizor, ne suspectăm şi ne păzim unii de alţii. Şi dacă, Doamne fereşte!, ne dispare un ghiveci cu flori de pe palier, punem un afiş în care afurisim hoţul şi-i urăm să moară.
Iar dacă toate acestea înseamnă să fii credincios, eu mă declar profund necredincioasă şi începând de astăzi rup rândurile.
„Iar dacă toate acestea înseamnă să fii credincios, eu mă declar profund necredincioasă şi începând de astăzi rup rândurile.”
Si eu te urmez!
Ane, crede-ma ca incerc sa explic aceste aspecte apropiatilor mei, de foarte mult timp. La declararea religiei la recensamant as fi vrut sa trec nepracticant sau ceva de genul asta. Pentru ca nu sunt atee, cred ca exista o Divinitate dar stiu ca nu este aceea despre care ne vorbeste biserica si toti preotii care iau banii saracilor (de bani dar si cu duhul) donatori pentru construirea de biserici. Suntem tara cu cele mai multe biserici si fara de spitale, scoli, gradinite, camin pentru batrani, orfelinate, institutii care sa sprijine cu adevarat oamenii cu handicap. Dar biserici construim! Pentru ca cel care spera sa castige la Loto, care se impinge la cozi sau injura pe strada, merge totusi sa atinga niste moaste si sa doneze un ban bisericii si sunt convinsi ca au fost iertati. Si biserica stie asta si speculeaza aceasta slabiciune a omului care a inteles gresit. Si nu face nimic, nu se implica pentru a corecta aceasta invatatura. Vorbesc pios la televizor si mie imi e scarba efectiv de ei. De felul in care vorbesc, se imbraca, se poarta. Si vad un popor de saraci si prosti care au inteles totul gresit.
Oamenii deformeaza ideea de credinta, pun cate ceva din ce sunt ei. Multi dintre noi spun rugaciunile ca pe o poezie, fara sa simta, sa le inteleaga.
Credinta este in suflet. Rugaciunea este vorbirea mintii tale cu Dumnezeu.
Nu ceea ce se intampla astazi.., asta nu este credinta!
Chiar imi este dor de acele vremuri…… cand vecina imi aducea placinta cu dovleac…. cand mama imi lasa cheia la ea, sau cand dormeau copiii ei la noi, pentru ca vecina lucra schimbul 3.
In ziua de astazi lucrurile astea simple nu se mai intampla, decat daca ai ceva de castigat. Am devenit egoisti, rai.
Dana, asta este. Deformam ideea de credinta in functie de nevoia noastra de moment.
Esenta creștinismului constă in a-i iubi pe cei din jurul nostru (ca pe noi insine!). Chestiile de fațada sunt apa de ploaie. ( Proorocul Isaia arata ca Domnul nu suportă răutatea unită cu sărabătoarea Isaia 1,13)
Daca merg in parc (cu masina) o iau si pe fetita vecinei, daca eu am de mers undeva, o pot lasa in vecini in vreo trei locuri.
Ne imprumutam mirodenii, oale, alte chestii urgente cu vecinele.
Acum cateva zile fiica mea a avut initiativa organizarii unei petreceri cu vecinele si ele au venit.
Adevarata regina a limbii romane de pe aceasta pagina este Simona Catrina! 🙂
Ioana, ambele sunt regine. Sunt de acord! 🙂
Credinta mi-a salvat saptamana trecuta copilul de la moarte.Nu sunt o fanatica,la biserica intru de obicei cand nu mai e lume,post tin ptr. ca n-am incotro (ca multi altii dintre noi,de altfel),dar mereu aprind o lumanare la o icoana aflata in casa si ma rog din tot sufletul, cu putere si speranta. Poate ca ceea ce -mi doresc nu se implineste mereu,dar sunt convinsa ca ajutorul tot vine sub forma care trebuie si mai ales,atunci cand trebuie.Si pentru ca tot vorbim de credinta,mi-am promis si mai ales,i-am promis Sf. Nectarie ca-i voi face cunoscute minunile ,ocrotirea si ajutorul cu care ne binecuvanteaza mereu.CREDINTA inseamna pana la urma bunatate, speranta si-un suflet curat.
Ane, chiar si parintii mei care sant mai in varsta si nu au cine stie ce educatie si-au dat seama ce fel de credinta propovaduiesc unii preoti – aceea de-a le iesi mereu cu plus cand termina slujba.
In ceea ce ma priveste pe mine, sant adepta intelepciunii care spune ca ”pana la Dumnezeu te mananca sfintii”, asa ca ma rog direct la Cel de Sus; stiu ca El se afla pretutindeni si-mi asculta ruga oriunde m-as afla.
Sant ortodoxa nepracticanta, nu-mi duc copiii la impartasit si n-am sa-i opresc daca ei vor simti nevoia sa o faca la un moment dat … Nu ma confesez la preot, nu apuc sa postesc, in schimb ma rog si ii multumesc lui Dumnezeu in gand de fiecare data cand simt ajutorul Lui!
buna ,m-am ratacit si eu pe aici cautand un ajutor spiritual pentru ca am facute farmece pe familie casa , serviciu spor etc . stie cineva cum ma poate ajuta sant emigranta aici nu am biserici romanesti „! Apoi intr-un timp din cauza disperari am apelat la o doamna pentru desfacerea lor dar pot sa si recunosc a fost la inceput ok , ma ajutat multumesc ,dar prob mea e alta deja mai bine de un an ,jumate inca corespondez cu ea „””X””” si nu e gata lucrarea sporul a disaparut total din casa chiar am ajuns fara bani de paine ? cum ? cine il fura ? doamna ? ca tot am trimis bani si lucrarea nu s-a finalizat tot zicea mai trebuie pentru asta si asta , o luna d ezile bine apoi din nou rau si tot asa „””””” cine ma poate ajuta santem toti ai casei in mana ei am trimis si poze cu noi etc …… eram asa de credincioasa si la un moment de disperare la care o colega mia facut ea farmece am vazut eu cand a aruncat in mine cu ceva etc „”” ca era sa-m ipierd si slujba .disperarea m-a facut sa apelez la aceasta doaman si acum nu stiu cum sa scap astept rasp urgent ce s-a fac ? va multumesc din suflet
doamne ajuta a da , apoi am facut si eu ritual doamne cum pot sa ma intorc eu si familia pe calea domnului cred ca am nevoie de un preot bun , pt dezlegari multumesc si unde il gasesc – ?
Credinta nu se striga in gura mare, ea se sopteste … aceasta idee nu-mi apartine mie , ci regretatului Octavian Paler, dar o impartasesc in totalitate.
Credinta se afla in mine si nu am nevoie de preoti, de biserici, de spovedanii pentru a-l intalni pe Dumnezeu (sau Alah, sau cum vrem sa-l numim). Dumnezeu se afla in tot ceea ce ne inconjoara, in tot ceea ce el a creat si ma simt intotdeauna mai aproape de el in mijlocul naturii decat intr-o biserica galagioasa si falsa.
Daca poporul roman, care se declara atat de credincios, ar fi citit macar Biblia, daca ar trai dupa perceptele din Biblie, daca ar respecta cele 10 porunci (sau macar pe unele dintre ele) … atunci am fi fost, cu siguranta, altfel – mai buni, mai intelegatori,mai cinstiti, mai sinceri,mai milosi, mai umili, mai putin vanitosi, mai toleranti … lista poate continua.
O analiza perfecta a situatiei actuale a ortodoxiei romane. Ceea ce ma sperie este radicalizarea multora dintre cei ce practica crestinismul . Radicalizare ce implica multa intoleranta si egoism… Cutremurator, din perspectiva din care de fapt, legea constitutionala a religiei este sa-ti iubesti aproapele …Despre bigotism, sa nu mai vorbim: atinge uneori dimensiuni exorbitante. Bunicul meu, preot din vocatie, ar muri inca o data, daca ar putea vedea cum drumul catre divinitatea in care a crezut a fost privatizat si monopolizat… trist …
Anemari, te citesc de ceva vreme, nu constant dar indeajuns de mult cat sa-mi dau seama ca esti un om deosebit si sensibil. Dar in acest punct simt nevoia sa ma exprim si sa-ti spun ca profunzimea si frumusetea Ortodoxiei nu merita sa fie judecata dupa uscaturi si exemple negative.
Ma doare faptul ca de imbranceli, pomeni sau sarbatori cu incidente se vorbeste peste tot, dar de Lumina Sfanta de la Ierusalim, spre exemplu, nu mai vb nimeni…sau de multe alte minuni care se intampla in sanul Ortodoxiei de asemenea nu se vorbeste. Asadar, ce vreau sa spun este ca nu invatatura este de vina, ci oamenii care nu o inteleg cum trebuie sau nu au patruns profunzimea ei. E o diferenta semnificativa… Asa ca va indemn pe toti sa lasati aparentele si sa aruncati mreaja mai la adanc!
mie mi-a placut foarte mult si m-a lamurit un articol de pe blogul Pustnicul digital – Dilema lui Radu Tudor: “De ce se înghesuiau creștinii la canonizarea Sfântului Irodion la Sfânta Mănăstire Lainici?”
http://blog.pustniculdigital.info/articole/314/