Doi ani de VIAŢĂ

Pe 8 octombrie anul acesta s-au împlinit doi ani de când trăim altfel, de când sunt mama lui Emi, de când apartamentul din Rahova a căpătat culoare şi viaţa are un ritm diferit.

Acum 2 ani, pe 8 octombrie,  Emi venea acasa definitiv. Era mic, speriat, tăcut…Doi ani au trecut foarte repede pentru că viaţa nu stă să ne aştepte. Şi Emi a crescut cu fiecare zi  invăţându-mă ce înseamnă să iubeşti necondiţionat, să te joci, să fii prieten, să te bucuri şi să fii trist.

Am trăit ultimii doi ani la extreme, între fericirea supremă de a fi mama unui asemenea îngeraş şi disperarea orelor de febră, a nopţilor cu tuse, a controalelor medicale (nas, ochi, gât, urechi, picioare, inimă). Am trăit emoţiile serbărilor de la grădi, a lui Moş Crăciun şi a Iepuraşului, a zilelor de naştere, a concediilor de vară…Am văzut zeci de piese de teatru de copii, participat la alte zeci de petreceri de zile de naştere de prichindei, bătut cu sfinţenie toate parcurile din Bucureşti, ne-am plimbat pe role, pe gheaţă şi pe bicicletă, am învăţat să înnotăm, ne-au refuzat la cursurile de dans, ne-au acceptat la cursurile de pian, am participat la toate concursurile anunţate la grădi, a mers la film, am mers la muzee…

Nimic din ce am trăit în aceşti doi ani nu seamănă cu viaţa pe care am trăit-o înainte. Emi mi-a schimbat viaţa, mi-a demonstrat că oricât de organizat eşti atunci când ai un copil trebuie să faci faţă imprevizibilului. Am învăţat despre limitele mele, despre resursele mele nebănuite şi despre nevoia mea de a fi iubită aşa cum mă iubeşte Emi când mă pupă dimineaţa şi-mi spune că trebuie să mă trezesc pentru că el nu are cu cine să se joace. Şi am mai învăţat că partenerul meu de viaţă este cel mai bun tătic din lume. Nu ştiu să descriu în cuvinte cum este să-ţi priveşti soţul şi fiul parcând maşinuţe, urmărind un meci de fotbal, mergând de mânuţă prin parc, discutând despre treburi de băieţi, făcând duş împreună….

Da, a fost şi greu dar despre greul ăsta nu vreau să-mi mai amintesc.

Anul acesta, pe 8 octombrie, am sărbătorit doi ani de viaţă. Am mers în parc şi ne-am dat în maşinuţe, ne-am plimbat cu trenuleţul, am sărit la saltele şi ne-am dat pe topogan. Apoi ne-am pupat si gâdilat, ne-am uitat la X Factor (emisiunea favorită a lui Emi) şi am adormit fericiţi pentru că ne avem.