De luni de zile trăiesc presiunea celor patruzeci de ani pe care urmează să-i împlinesc. Nu vârsta în sine mă sperie ci timpul rămas. Simt că dacă nu mi-am demonstrat potenţialul până la vârsta asta nu mai am timp să o mai fac, că de acum încolo mă mişc la vale alergând ca un melc.
Ei bine, pentru ca procesul să fie pe de-a întregul dureros, adun temeinic în gând toate lucrurile pe care nu le-am făcut, toate locurile pe care nu le-am vizitat…Şi aşa îmi cânt neîntrerupt: “ am patruzeci de ani şi nici măcar Parisul nu l-am văzut”.
Cineva acolo sus m-a iubit şi a decis să merg la Paris în interes de serviciu, trei zile, chiar în miezul crizei mele. Să mă ierţi Amalia, am fost la Paris fără tine. Dar pe de altă parte, tu nu împlineşti încă 40 de ani.
Nu am să descriu cum e Parisul şi nici nu am să explic cum se vede Parisul alergând de la aeroport la hotel sau dintr-o sală de conferinţe de subsol fără ferestre.
Întâmplarea spectaculoasă a plecării mele a fost dublată de supriza de a fi cazată în Hotelul Bel Ami şi izolată într-o sală de conferinţe numită, cum altfel, Maupassant.
Maupassant mi-a legănat adolescenţa şi a rămas până astăzi unul dintre scriitorii mei preferaţi. Îl recitesc cu plăcere când vreau să mă izolez într-o lume care nu-mi aparţine dar nici nu mă reclamă.
Am zburat în zorii zilei spre Paris, singură, fără aşteptări şi fără agendă personală. Conform sugestiilor, am mers de la aeroport la hotel cu trenul si metroul. Două ore a durat această călătorie (coada la maşina de scuipat bilete, staţionarea trenului în gară pentru 20 de minute, bâjbâiala mea după metrou..). Nu vorbesc franceză dar oraşul este prietenos cu anglofilii.
Am ajuns la hotel la ora 12 fix şi m-am cazat în grabă. M-am întors rapid în stradă ca să miros Parisul. Cu febra turistului ilicit m-am îndreptat glonţ spre Turnul Eiffel. Am stat două ore la coadă ca să urc până în turn şi apoi încă o oră ca să mă dau jos. Nu am simţit nimic. În îmbulzeala turiştilor de toate naţiile, ieşind sau mergând spre lifturi, cu mâinile încleştate pe geantă, cu părul răvăşit de vânt, i-am mulţumit sorţii pentru experienţă dar nu am simţit niciun fior.
Cu două ore rămase în buzunare până la apelul de seară am decis să văd Galeriile Lafayette. Patria luxului m-a întîmpinat cu bradul de Crăciun deja împodobit. Am mirosit parfumuri şi lavande fine, am pipăit genţi din piele branduite, alintat eşarfe de mătase, mângâiat perle lucitoare şi m-am întors la hotel.
Sâmbăta mi-am petrecut-o în sala de şedinţe, de la 9 la 17. Apoi, avidă de aer curat m-am repezit pe străzi fără ţintă. M-am plimbat pe străduţe micuţe, cu vânzători stradali ce te îmbiau cu bunătăţi, pe malul Senei , de jur împrejurul Luvru-lui, am băut Beaujolais într-o cârciumioară şi am mâncat brânză.
Desigur, nu am văzut Place de la Concorde, Palatul Versailles. Muzeul Rodain, Moulin Rouge, Cimitirul Montparnasse sau Montmartre, Champs-Elysees…dar am mirosit Parisul.
Bonjour Paris!
Poza facuta de sus, din crestetul Parisului… Nice. 🙂 Iubesc Parisul de cand sunt copil, si l-am vazut cand aveam 30 de ani. Am vazut Turnul, Luvrul, Champs-Elysées, Place de la Concorde, Arcul de Triumf, Insula Cité, Notre Dame de Paris, Sena, Sainte-Chapelle, Le Pont Neuf, Cartierul Latin, Sorbona, Cartierul Monmartre, Moulin Rouge, Sacré-Coeur. Anemari, merita sa mai mergi la Paris, sa vezi si ceea ce n-ai vazut prima oara. 🙂
As mai merge la Paris oricand, caci de fiecare data il descoperi altfel.
http://fashionstylebeautyandmore.blogspot.com/2010/03/paris-orasul-luminilor.html
Victoria West, si eu ma sfatuiesc sa vad Parisul de foarte multi ani. De calatorit, nu-mi permit decat in interes de serviciu. Chiar si asa sunt o norocoasa. Altii nu reusesc nici atat.
Anemari, te-am insotit cu gandul, nu te mint.
Eu am trecut numai prin aeroport, acum destul de multi ani. Stii cum spun oamenii rai, ca daca nu stii la ce terminal esti si ce autobuz sa iei, inseamna ca ai ajuns la Paris.
In capul meu infierbantat ma vad hoinarind de dimineata pana seara prin Musee d’Orsay. Cum or sa ma mai scoata afara e treaba lor 🙂
Stiam ca mai aveam ceva de zis, dar m-am lasat iar prada obsesiei pentru impresionisti.
Chiar ieri am citit un picut despre viata lui Maupassant, asa ca, vezi, suntem gand la gand. Ma bucur mult pentru prima ta vizita la Paris, vor veni si altele, sa vezi.
Anemari…Parisul nu se vede de una singura pentru ca risti sa…te doara! Parisul e superb in doi sau cu o buna prietena alaturi. Parisul se simte mai mult decat se vede. Iar sufletul tau e atat de mare si de frumos incat va putea, data viitoare, sa cuprinda toata splendoarea acestui oras. Conditia:not alone! Next time nu rata Versailles-ul cu gradinile lui cu tot, plimba-te pe malul Senei si admira-i fiecare pod, ia-ti puiutul si du-l la Disney pentru ca veti pleca de acolo fascinati amandoi.
Draga Anemari,cred ca trebuie sa ai o anumita stare ptr a percepe Parisul..Fac aici referire si la mine…L-am vizitat intr-un august si era supraaglomerat cu turisti,praf si o Sena murdara avand vaporase cam ruginite…N-am simtit mare lucru decat ,de ce i s-a spus Bucurestiului micul Paris…Am stat destule zile si am vizitat cam tot ce se putea(am facut si atac de panica in liftul Turnului-se urcasera cateva musulmane drapate toate in negru)..Dar nu am simtit niciun fior si nici ca ma reindragostesc de omul cu care eram..Am revenit un pic dezamagita ptr cred ca aveam alte asteptari (exceptand conditiile excelente de cazare)..
Anemari, poate facem o nebunie si mergem odata impreuna, ce zici?
Amalia, DA. Hai sa ne fixam un deadline si sa strangem un penny in fiecare luna ptr asta.