Noiembrie la Bîrca.

Aflată în sudul județului Dolj, pe malul stâng al râului Desnăuți, la 40 de km de Craiova, comuna Bîrca înseamnă acasă pentru aproape 4000 de locuitori. Comuna nu are sate arondate, este doar o stradă lungă cu alte străzi ce se bifurcă confuzant de-a stânga și de-a dreapta străzii principale. Un proiect european de alimentare cu apă face accesul pe străzi lăturalnice o  provocare demnă de o soartă mai bună a bocancilor din dotare. Mașina se lasă pe strada principală și comuna se bate la pas.

Analizăm starea caselor pentru a identifica cele mai mari nevoi de renovare. Intrăm în 100 de case în două zile. Este un demers ambițios, contra cronometru. Străbatem străzile cu nume de voievozi, de poeți, de personalități și, la un moment dat, ne este imposibil să spunem dacă am mai fost sau nu într-o casă sau alta. Toate seamănă între ele. Aceleași cocioabe care stau să cadă pe locatari, sărăcie lucie, copii desculți, mame cu obrazul îmbătrânit înainte de vreme de prea multe lipsuri, griji și  zbateri, bărbați porniți împotriva autorităților, suspicioși, bănuitori și deznădăjduiți.

Majoritatea copiilor nu merg la școală sau la grădiniță. Părinții ne explică de ce: stigma, teama de a nu se râde de ei pentru că sunt murdari și jerpeliți îi determină să-i țină acasă. Nu pot să-i contrazic, sunt convinsă că așa stau lucrurile, dar le explic că  școala înseamnă  o șansă, poate singura pentru ei. Cei mici, de vârstă preșcolară,  nu  vorbesc românește, pentru că acasă se vorbește romani, așa că se uită în gol când ne adresăm lor. Într-o secundă realizez ce se va întâmpla cu ei când vor ajunge de vârstă școlară. Un cadru  didactic va decide că e prea greu, prea târziu și degeaba să mai încerce. În absența consilierilor școlari în școlile și grădinițele rurale, fără niciun logoped, niciun specialist în dificultăți de învățare care să-i  sprijine, eticheta e gata și abandonul școlar prevăzut.  Părinții nu vor fi capabili să le ceară drepturile la CJBRAE și  toți adulții din jurul lor îi vor abandona. Prost hrăniți, dezbrăcați, într-o stare de sănătate precară, nedormiți (noaptea oamenii se luptă cu șobolanii care au săpat adevărate galerii în cocioabele lor și atacă copiii  și porcii), fără acces real și suport pentru școlarizare, viitorul țării e pierdut.

Comuna Bîrca, comuna lui Păunescu, are două grădinițe, o școală  și un liceu. Nu știu care este rata oficială a abandonului școlar aici.  Știu doar că programul  grădinițelor din rural este scurt, de la 9-12, că statul nu oferă rechizite pentru preșcolari, iar educatoarele sunt prea sărace ca să cumpere hârtie și creioane pentru toți copiii. Cine să plătească aici fondul clasei? Cine să cumpere rechizite? Cu ce lucrează  copiii din grădinițele din satele noastre?

La școală lucrurile  capătă o altă amploare. Ce să  pui la pachet unui  copil pe care nu  ai  cu ce-l  hrăni  nici acasă? De unde ghiozdan, caiete și creioane? Unde să-și facă copiii lecțiile? Cine lucrează cu cei rămași  în urmă? Cum motivezi  un copil sărac să mai  vină la școală și mâine pentru că într-o zi o să i se pară mai  ușor? Un copil cu dificultăți de învățare nu e un copil nedotat intelectual,  ba din contră, poate fi extrem de inteligent, iar dificultățile sale pot fi amplificate  de vederea deficitară, de probleme de auz și subnutriție.

Avem alături  de noi lideri ai comunei, persoane care s-au voluntariat să ne faciliteze accesul în comunitate, să se poziționeze în bătaia puștii  și să încaseze toate reproșurile. Ei fac parte din grupul de inițiativă locală care urmează să  se constituie într-un ONG local, să facă presiune pe autoritățile locale pentru a avea în comună mediator școlar și mediator sanitar.

Este important ca omenii să-și cunoască drepturile, să fie învățați cum trebuie  să procedeze pentru a îmbunătăți viața lor și a copiilor lor. Întreb constant pe gazda noastră  din grupul  local din ce trăiesc oamenii ăștia. Mi se răspunde repetat „sociala”,  adică ajutorul  social.

Înainte să aruncăm cu piatra, să ne întrebăm unde ar putea lucra oamenii ăștia.  În agricultură? Nu sunt pământuri rămase nepreluate de marii  latifundiari care-și lucrează proprietățile  cu utilaje, nu  cu oameni. În comerț? În comună sunt doar câteva magazine, deci e nevoie de puțini vânzători, iar aceia trebuie să fie știutori de carte, ceea ce pentru majoritatea populației este  o provocare. Să meargă să lucreze în altă parte! ar putea striga corul atotștiutorilor. Unde? Ce salariu să câștige pentru a-și permite să facă naveta? Iar la nivelul lor de educație știm care sunt salariile disponibile pe piață. Nu le mai rămâne decât să lucreze cu ziua pe unde apucă și sociala.

Să se spele!,  vor striga vocile binevoitorilor. Unde, fraților? La ce?  La fântâna cu apă rece din capătul străzii? Să țină casa curată! , vor  pretinde alții. Cum? Au pământ pe jos, dorm cu porcul în casă de frica hoților și oricât ar mătura nu s-ar observa. Sunt săraci, dar bani să-și vopsească părul au!, vor obiecta puritanii. Vopseaua cea mai proastă e mai ieftină decât soluția pentru păduchi, iar dintr-un tub de vopsea îți vopsești  toți copiii.

Să ne gândim, înainte de a emite judecăți, la faptul că în secolul 21 avem oameni care trăiesc în locuințe tip grajduri în satele românești, că ei sunt votanți, cetățeni ai acestei țări, iar pe ei  i-a abandonat primii statul.

În noiembrie, la Bîrca, sub un soare arzător, am întâlnit sute de oameni ce trăiesc în sărăcie extremă. O mare parte dintre ei sunt copii!

___________________

Raportorul UN pe probleme de sărăcie extremă și drepturile omului, Philip Alston,  afirmă că pe parcursul vizitei sale în România i s-a spus frecvent că sărăcia este o alegere dar el a observat că este mai degrabă alegerea politicilor guvernamentale decât a celor ce trăiesc în sărăcie. Tot el observă că în vreme ce Uniunea Europeană și Banca Mondială precum și alți actori externi au făcut presiune pentru abordări integrative, mai multe guverne românești, succesive, au dat dovadă de lipsă  de voință politică pentru a aborda măsurile necesare, în fapt externalizând problema către donatorii internaționali. El a mai observat că România se  află pe ultimele locuri când vine vorba despre  alocarea  banului public pentru educație și sănătate raportat la PIB

http://www.globalcompactromania.ro/news/romania-denies-poverty-discrimination/