De aproape un an sunt mamă a doi copii! Pronunț asta cu voce tare pentru că e ireal. Mi-am dorit, dar m-am temut. M-am temut că n-o să pot, n-o să știu, n-o să fiu în stare.
Am fost prea ocupată pentru ca să am timp să mă pregatesc pentru viața în patru, pentru iubit copiii la fel, cu aceeași măsură, pentru drămuit atenție, organizat timp individual de calitate cu fiecare dintre copii, pentru identificat și satisfăcut nevoi pe grupe de vârstă. Procesul birocratic, țintele profesionale, viața de zi cu zi…m-au furat și am ratat etapa de pregătire.
Am trecut prin furtuni de sentimente. M-am îndoit de mine, de noi. Mi-a fost frică dar m-am ridicat în picioare. Când nu mai am soluții mă întorc la iubire.
“Dar tu mă iubești”, îmi spune Emi când nu mai are argumente și se știe cu musca pe căciulă. „Te iubesc, dar sunt și eu puturoasă”, spune Rebeka când îi cer ajutorul și ea vrea doar să se joace.
Îmi iubesc copiii. Sunt mândră de ei, de cine devin ei cu fiecare zi petrecută pe pământ. Le respect identitățile și rădăcinile. Vorbim despre calitățile moldovenilor și ale ardelenilor în timp ce fac echilibristică culinară pentru că unul vrea șuncă cu ceapă iar celălalt strâmbă din nas pentru că iar am gătit cu ceapă. Exersăm accente și râdem când nu ne iese. Vorbim despre cât de diferiți suntem fiecare dintre noi dar cât de bine ne este împreună.
Nu avem același sânge dar împărtășim aceeași iubire. Asta ne face să fim o familie. Ceea că vă dorim și vouă. J
superb articol……nu ai mai publicat de mult timp si asteptam cu nerabdare! înteleg perfect ce simți pt ca si eu am un copil adoptat și e minunat..Doamne ajută in continuare!