„"Într-adins, smerit și mut, am făcut ce am putut"- Tudor Arghezi“

Cu cine am fugit de acasă.

de

 

 

 

 

 

În weekendurile fără călcat, gătit, curat, meşteresc lucruri. Weekendul ce tocmai a trecut am fugit la Buşteni fără băieţii mei. A fost weekendul Salvează Vieţi.

 

Ne-am întâlnit 12 oameni, care n-au altceva mai bun de făcut acasă, pentru ca să discutăm cum să îmbunătăţim serviciile noastre oferite bolnavilor de cancer şi leucemie. Doar 12 pentru că ceilalţi au avut urgenţe familiale.

 

Femei frumoase, femei bogate, corporate, funcţionare, ONGiste, patroane, femei obişnuite, casnice, căsătorite, singure, cu copii sau fără, bărbaţi tineri, singuri sau familişti, studenţi, corporaţi…cu toţii s-au adunat pentru a face echipă în lupta împotriva birocraţiei, lupta pentru respectarea drepturilor omului.

Între schimbat de scutece, emailuri şi şedinţe, delegaţii, prânzuri de afaceri…voluntarii Salvează Vieţii consiliază pacienţi care simt că nu mai au nicio şansă şi apelează, ca la ultima soluţie, la toate organizaţiile pe care le găsesc pe internet.  

Voluntarii SV  îi învaţă pe pacienţi cum să întocmească dosare pentru a obţine finanţare de la stat, sună la Direcţiile de Sănătate Publică, scriu memorii, caută clinici, se întâlnesc cu medici curanţi, pichetează Ministerul Sănătăţii…adică fac tot ceea ce este omeneşte posibil pentru ca drepturile acestor cetăţeni să fie respectate.  Voluntarii traduc documente, interpretează legislaţie, se ocupă de documentele contabile, de contracte, de pagina de web, de facebook, de baze de date…Fac tot ceea ce se face într-o organizaţie obişnuită, cu singura menţiune că ei fac asta voluntar, în afara orelor de serviciu, în timpul lor liber, din timpul dedicat familiei, din  banii lor.

Pentru asta este nevoie de ore de consiliere, pe telefon, email sau uneori faţă în faţă, de capacitate de convingere (pentru că pacienţii sunt speriaţi, dezamăgiţi, debusolaţi). Este nevoie de ore de lectură legislativă, de training, de research…

Nu este uimitor să întâlneşti un om bun, gata să facă un gest omenesc. Dar este incredibil să întâlneşti zeci de astfel de oameni şi spectaculos  că ei au reuşit să se găsească unii pe ceilalţi. Şi apoi apar cei din străinătate. Un medic cardiolog din Belgia, Oana B, scrie asociaţiei şi îşi oferă expertiza, aşa de la distanţă, o asistentă medicală din Italia, vrea şi ea să ajute, un bancher vienez oferă informaţii despre clinici şi medici,  un medic german face voluntariat, mutând munţii,  pentru a salva pacienţi români. Principiul dominoului funcţionează şi sunt semne că ţara asta are resurse umane pentru a se salva. Mai trebuie  să depunem puţin efort.

 

În weekendul ce a trecut  eu am vorbit despre pacienţi şi legislaţie, despre birocraţie, soluţii şi mijloace cu Monica de la Timişoara, cu Diana de la Craiova, Luminiţa de la Cluj, Anca din Vâlcea, Alexandru, Maggie & Alina din Constanţa, Alexandra din Târgovişte, Carmen, Oana & Bianca din Bucureşti. Mi-a plăcut să fug de acasă cu ei!

Categorii:
Despre mine

Comentarii

  • Oricat imi spui ca nu e nimic de admirat la tine, eu insist sa admir OMUL din tine. Omul extraordinar care are o familie, infiaza un baietel si il iubeste si, ca si cum viata nu ar fi suficient de apasatoare si obositoare si asa, gaseste timp si energie pentru Salveaza Vieti, pentru oameni cu leucemie si alte probleme grave, pentru tigani marginalizati. Omul care poate sa uite de el insusi si sa ii ajute pe altii. este incredibil ca se mai poate face asta azi. Si ma simt un om foarte mic cand vad asta pentru ca nu ma simt in stare sa fac atatea. E simplu sa vorbim, sa scriem bloguri si pareri si astfel sa pozam artificial in oameni sensibili. Ce faci tu, insa, e autentic. E adevarat si e impresionant.

    ioana 29 august 2011 9:13 AM Răspunde
    • Ioana, iti dai seama cati oameni sunt ca mine? De aceea spun ca nu e nimic de admirat la mine. Eu am venit cu trenul, 2 ore, de la Bucuresti la Busteni.

      Dar sunt fete, cu gospodarie acasa, care au calatorit toata noapte, sau au condus 5-6 ore pentru ca sa ajunga la Busteni si sa invete despre modificari legislative, tratamente clinici.

      Poti sa incerci. Doar atunci ai sa stii cu adevarat daca poti si tu sau nu. 🙂

      Anemari 29 august 2011 9:32 AM Răspunde
  • Helen, as mai fugi cu voi de multe ori. Mai greu a fost sa va gasesc. De acum, ca sa fug cu voi, „the world is not enough”…
    E minunat ca ne-am gasit. Sa dea Dumnezeu ca drepturile noastre, ale tuturor, sa fie respectate intr-o buna zi si fara memorii, fara a mai fi necesarea pichetarea institutiilor…

    Multumesc pentru cuvintele frumoase si nu doar pentru ele.

    MonicaG 29 august 2011 9:49 AM Răspunde
  • nu era de ajuns ca tot weekendul am stat si ros unghiute cu gandul la voi..acum mai imi dau si lacrimile,citind ce ai scris si uitandu-ma la pozele cu voi toate acolo si eu nu.cind o sa fiu eu bogata,o sa iau o casa mare doar pt Salveaza Vieti..sa pot fi si eu prezenta mereu.abia astept urmatoarea intalnire la care sper sa fiu prezenta si piticul meu sa fie sanatos..
    va iubesc mult pe toate…datorita voua,invat zilnic sa fiu un om mai bun.
    multumesc.
    p.s.pina atunci..ma mai multumesc si cu un suc amandoua..jur.

    ade 29 august 2011 11:25 AM Răspunde
  • Draga mea Helen!!!
    M-am (Si stiu ca ne-am) simtit minunat, ca am acumulat informatii de care aveam nevoie in salvarea de vieti, ca toate astea Ti se datoreaza, ideea ta de a ne intalni departe de Casa Si Sa stam 2 zile. Vorba Luminitei: „Mi-am dat seama ca sunteti reale!”
    Va pup, si imi creste inima cand gasesc nebuni ca mine…
    Multumim Helen! Multumim Carmen! Multumim Oana…

    Alina Vasea 29 august 2011 11:29 AM Răspunde
  • Ane, tocmai ma cearta fiica-mea ca ma uit a nustiucata oara la pozele de la postarea ta. Si mai citesc inca o data ce-ai scris si ma minunez de ceea ce faceti voi, si imi spun ca nu-i usor sa faci voluntariat si nu este la indemana oricui…

    Si va vad in poze atat de frumosi si senini de parca-ati fi platiti in aur pentru ceea ce faceti. Dar eu stiu ca asta iti da tie putere, ca asta este pentru tine hrana pentru suflet; si ma intreb daca eu as putea face vreodata asa ceva in coltul meu de lume…

    camellia 29 august 2011 6:14 PM Răspunde
    • Camellia, cred ca singur este greu. Cand mai gasesti un „nebun” la fel ca tine, nu te mai simti singur, incepi sa crezi ca poti sa muti muntii si te minunezi ca ti-a reusit.

      Anemari 30 august 2011 11:59 AM Răspunde
  • A face voluntariat este la indemana oricui. A face voluntariat inseamna a darui o farama din tine, din timpul, sufletul si energia ta oamenilor carora le este mai rau decat iti este tie, oricate poveri (sufletesti, materiale,fizice) ai avea.
    Ane, ma inclin in fata ta!Te dau exemplu tuturor oamenilor cu care stau de vorba despre viata, mai apropiati sau mai indepartati de viata mea, de felul meu de a fi.Esti un model de OM si sunt tare mandra ca te cunosc si ca ai timp sa stai de vorba cu mine, cu noi.

    Anemone 30 august 2011 11:34 AM Răspunde
    • Anemone, cine vorbeste, medicul voluntar de la Salveaza Vieti!
      Pai nu te sunam si nu te pisam noi non stop cu tot felul de cereri? Strig aici in gura mare, ca sa auda toata lumea, ca tu, draga mea, esti consultant medical-voluntar la Salveaza Vieti.

      Anemari 30 august 2011 11:58 AM Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title