Acum cativa ani prietena mea Catalina a nascut un baiat minunat. Pentru o perioada, intalnirile de fete s-au mutat din cafenele si restaurante in apartamentul ei, intre scutece, aparate de masurat temperatura, de eliminat mucozitati si alte chestii de genul asta.
Intram in apartamentul Catalinei numai dupa ce treceam examenul medical: nimanui nu-I curge nasul, nimeni nu tuseste, toata lumea este cu “revizia tehnica” la zi.
Paseam sfioase in sufrageria devenita acum cabinet pentru noi nascuti. Ne priveau semete de acolo masa de infasat, masa cu medicamente si unguente; de pe masuta de cafea ne sfidau pipete si eprubete caraghioase…
Dupa ce ne minunam de progresele facute de micut, de la ultima noastra vizita si pana astazi, incepeam de-a valma sa ne punem la zi cu informatiile: cine de cine s-a mai despartit, cine cu cine mai este, ce bonusuri am mai obtinut, ce joburi mai sunt pe piata…
Cotcodaceala asta nu dura mult pentru ca incepea Catalina sa ne spuna despre “caca tare-caca moale”, pisu, muci, faringita-laringita…si alte cuvinte terminate in “ita”. Si Catalina monopoliza discutia continuand pe aceeasi tema minute in sir, iar printre picaturi ne imbia sa mai servim o bomboana sau o prajiturica.
Evident ca tema conversatiei iti taia apetitul si plecai din vizita total nesatisfacuta. Nici tu informatii, nici tu tratatie!
Imi amintesc cum discutam cu celelalte fete, dupa o astfel de vizita, cum si-a pierdut Catalina mintile de nu mai are niciun haz si devine aproape nefrecventabila. Odinioara respectat director financiar la o mare companie farmaceutica, femeia, credeam noi, isi pierduse mintile de atata stat acasa huhureaza doar cu bebele, timp in care sotul muncea zi de vara pana-n seara.
Acum , aflata intr-un proces anevoios si emotional epuizant de adoptie, merg saptamanal la Bacau sa-mi vad puiul ca sa nu ma uite pana obtin hotarere judecatoreasca pentru custodie.
Emi, puiul meu, are trei ani si 4 luni si s-a chinuit cat altii in 20 de ani. Dar despre asta altadata!
Ei bine, Emi nu face pisu. In mod evident copilul a fost traumatizat si, desi il trece, se chinuie si cate 12 ore abtinandu-se sa nu faca pisu. I-am cumparat olita frumoasa, imitam perfect sunetul operatiunii izbavitoare, lasam apa sa curga, facem demonstratii….Si totusi baiatul plange de durere dar ii este frica sa faca pisu.
Mi-am petrecut weekend-ul la Bacau cu Emi de mana in parc, la Mall, la restaurant, la motel….
M-am surprins pusa in dificultate cand, strangandu-l in brate in incercarea de a-l convinge sa-si dea drumul, am realizat ca nu stiu pozitia organului genital masculin atunci cand trebuie sa faca pisu, ca nu stiu daca nu cumva copilului nici nu-I vine sa faca si eu il chinui degeaba pe olita, ca indiferent de cate examene ai da in viata si oricate diplome ai obtine, nu stii cum vine pisu.
Si daca acum va intrebati daca ceea ce cititi este real, daca tema propusa de mine este una fals creata sau nu, ei bine va marturisesc ca de ieri incoace am sunat toate mamicile de baieti mici si le-am intrebat cum sta treaba cu pisu la varsta asta.
Stiu, mi-am pierdut mintile!
salut/ felicitari si mult noroc/
multumesc! sa fie!
Draga mea,mi-ai adus aminte cum eram si eu inainte de a deveni mamica! Toate discutiile prietenelor,colegelor mele mamici erau axate numai pe subiectul copil! Imi pareau exagerate cu discutiile lor interminabile,cu intrebarile pe care si le puneau,cu sfaturile pe care le dadeau,de-mi venea sa-mi iau lumea in cap! Asta pana am devenit si eu la randul meu mamica! Abia atunci am inteles cum iti poate schimba viata un pui de om!
Si tu draga mea,intri in randurile mamicilor,esti incepatoare,dar cu dragoste,rabdare,totul se va rezolva! Iti tin pumnii si nu te sfii sa vorbesti intr-una despre micul tau print,mamicile te vor intelege,nu vei plictisi pe nimeni!Respect pt gestul tau de a infiia un copil!
Doamna Murgoci, va multumesc frumos pentru urari. Eu astazi inca mai spun ca peste doi ani infiem o fetita. Imi doresc sa nu ma rapuna sistemul pana atunci!
Nu ti-ai pierdut mintile Anemari! Dimpotriva…faci un lucru extraordinar,spun asta pentru ca in tara in care traim a adopta un copilas e solicitant pana la extrem…birocratic vorbind. De asemenea, trebuie sa ai un suflet minunat ca sa faci acest lucru..mai simplu:trebuie sa fii om…ceea ce-i si mai greu in zilele noastre datorita egoismului si rautatii multora…
Numai cine a interactionat cu suflete abandonate intelege chinul lor…eu lucrez acum intr-o sectie de pediatrie si de multe ori nu pot sa indur privirea celor mici si lasati de izbeliste, la fel cum nu pot sa-i aud plangand cand ies din salon si raman singuri!
Iti doresc din suflet sa treci cat mai repede si cu bine peste toate „hopurile” si sa ajungi sa te bucuri de puiul tau……
Cat despre pierderea mintilor: mama mea are o vorba: copilul e singurul care nu vine cu manual de instructiuni de folosire….la el inveti pe parcurs ce si cum trebuie a faci! Si sincer, lucrand cu mamici de tot felul am ajuns la concluzia ca cele care sunt „super-mom” de multe ori ascund mul mai multa nestiinta si nesiguranta decat o mamica care invata lucruri simple despre puiul ei la timpul potrivit….
Irina, nu credeam ca e asa o stiinta sa faca copilul pisu, sa bea apa, sa manance… Iar cand te trezesti cu un flacau de 3 ani, fara sa fi trecut prin etapa intrauterina, e si mai complicat. Vom razbate! Doar ca temporar voi fi redusa la „caca, papa, pisu…”.
Draga Anemari, citesc cu emotie ce-ai scris, te felicit Ma bucur ca ai ajuns asa de departe cu adoptia si-ti tin pumnii. Noi nu am mai vorbit de la intilnirea Tango din aprilie. Emi si-a gasit un parinte cu suflet- Doamne, ce bine!
Si el e un baietel foarte dragut. Sper sa nu mai dureze mult si sa fiti impreuna!
Draga de tine…Nu stiu ce sa-ti spun, baiatul meu are aproape trei ani, dar inca face tot in pampers, cu mici exceptii. Citeodata vine singur si spune ca vrea sa faca pipi ca tati si apoi o saptamina …uita. El inca cere si suzeta, in plus…
Ma uit la copilul tau din poza si ma rog sa fie unul norocos pina la urma, sa fiti amindoi fericiti.
Toate cele bune!
Corina, Emi vorbeste foarte putin. Nu cere nimic, cu atat mai putin la olita. Psihiatrul infantil de la spitalul din Bacau ne-a dat diagnostic de comportament autist. Eu nu cred in acest diagnostic. Cert este ca noi bajbaim si pentru ca Emi nu ne spune ce-l supara.
Anemari,
Felicitari… am citit si mi-au dat lacrimile… ce bine ca ti-ai gasit puiul!!! scrie-ne mai mult… Bafta multa! si ai incredere. cu rabdare se rezolva totul!
Iana, Incredere am, dupa rabdare inca mai umblu… 🙂
Multumesc pentru urari!
Anemari, la fel: muullltaaa rabdare……
Stiu ca nu-i frumos si indicat sa dai sfaturi, dar ce pot sati spun e sa cauti pentru copilul tau un medic care intai de toate sa fie om…..iti spun din proprie experienta, si pe pielea mea de pacient si apartinator si din perspectiva mea de medic rezident care lucrez pe moment intr-un spital de copii…in pediatrie stiinta conteaza mult, dar mau mult conteaza ca persoana respectiva sa inspire copilului incredere si liniste asa incat copilul sa spuna care-i sunt supararile….stiu ca-i foarte greu, dar la fel mai stiu ca ai sa reusesti…
Irina, multumesc! Si eu ma rog la Dumneazeu, in fiecare zi, sa-mi dea rabdare. Sotul meu merge frecvent la biserica si se roaga pentru mine. Desi topit dupa Emi, Razvan reuseste mai bine sa controleze situatia.
Anemari …rabdare rabdare rabdare 🙂
Ce lucru frumos si bun faci cu tu Emi al tau…
Eu nu cred in „autism”…stiu ca sunt si cazuri de autism dar prea se pute diagnostilul cu una cu doua…am vazut de curand un reportaj totusi cu o fata, avea deja 16 ani, a reusit sa comunice prin scris pe calculator dupa luni de terapie si nenumarati terapeuti, measjul ei a fost sfasiitor „sunt captiva in propriul corp, eu nu sunt defapt decat o adolescenta normala dar corpul meu este ca o cutie de pepsi agitata…nu pot sa il tin sub control, cand trebuie sa explodeze, explodeaza”. Sa nu uiti niciodata Anemari ca puiul tau e un suflet de om care probabil a venit pe lumea asta ca sa te/ne invete ceva. Iubeste-l cum poti mai bine.
Acum…cu problemuta lui …faptul ca el nu face pipi (in caz ca a fost controlat temeinic si fiziologic nu i s-a gasit nimic) este un mod al lui de a avea controlul…stiu ca poate suna ciudat…cand ne nastem nu avem control aproape deloc …apoi incepem sa ne controlam incet incet toti muschii pe care ii avem fapt ce ne permite sa ne miscam, sa ne hranim, sa vorbim, sa avem control asupra sfincterelor…sunt sigura ca puiul tau a trecut prin incercari grele…atata timp cat detine „controlul” se simte in siguranta…sunt convinsa ca nu face nimic constient…la vasta lui mai totul se produce inconstient.
Rabdare si iubire multe.
Monica, ai citit ce mi-ai scris, dar zilele astea viata mea a fost un iad. Ma adun si revin. Multumesc!
Anemari, esti fenomenala, scrii magnetic de frumos, am citit de doua ori si voiam si a treia oara, dar mi-am adus aminte brusc de scopul si durata vizitei. Voiam sa-ti spun ca nu ai innebunit. Nu. Iti spun eu, fiindca eu sunt nebuna si nu esti de-a mea. 🙂
Draga Simona, acest compliment venind de la tine este aur. Multumesc frumos!
mi-a fost putin frica sa nu te fi suparat cumva…caci stiu clar ca ce am spus nu e usor de digerat…dar intentia mea a fost buna, am vrut sa ajut…sa iti spun „ceva” dintr-o alta perspectiva…pe care poate cei care te cunosc nu ar avea curajul…si stai linistita, viata tuturor devine un iad din cand in cand…la unii mai des decat la altii din nefericire. putere…si iubire…si tatal nostru la greu 🙂
Monica, nu incape suparare. Cred ca atunci cand ai dubii, cand intrebari fara raspuns te macina, ceri ajutorul tocmai pentru ca vrei sa auzi si altceva decat zumzetul din capul tau.
Am muncit mult zilele astea, pana dupa ora 22:00, la birou, am incercat sa pun totul in regula acasa, am lansat asociatia (marti, 29 septembrie); am avut audit la serviciu…Sunt epuizata si macinata de ganduri.
Maine dimineata plec in SUA intr-o delegatie, ptr 2 saptamani. Nu voi fi aici sa ma prezint la judecatorie cand sunt citata. Sotul o sa ma reprezinte si cu voia sortii il va aduce, singur, pe Emi acasa.
Nu stiu daca se vor descurca singuri si sa zbucium ingrozitor ca plec si nu sunt aici.
De aceea, imi cer iertare ca nu am raspuns promt postarilor voastre.
Anemari, te felicit din tot sufletul pentru curaj, alegere, nebunie, dragoste si tot ce mai incape in fapta ta minunata ! Toata admiratia pentru puterea si rabdarea de care dai dovada. Sa fiti sanatosi, voi doi si Emi al vostru si dea Domnul sa gasesti putere, si dragoste, si tot ce ai nevoie sa va luati si o fetita!
Te imbratisez cu toata dragostea!
Odetta, nu simt ca merit felicitarile. Inca nu am facut nimic sa le merit. Nu exista garantii ca nu voi gresi, ca nu voi esua. Evident, imi doresc sa nu.
Anemari, draga mea, nu stiu daca iti mai amintesti care din chipurile de la lansarea cartii noastre sunt eu! Insa, ca sa o citez pe Simona, scopul si durata vizitei nu este acela de a verifica capacitatea ta de a-ti aminti diverse chipuri anonime 🙂
Cu siguranta nu esti nebuna, iar eu am sa-ti mai spun in plus ca esti magnifica, ca eu te respect dincole de masura si inchipuire, pe tine si pe toti oamenii care fac ceea ce faci tu! Desi pare greu (si uneori este) sa-ti cresti puiul este totusi ceva natural. Si cu toate acestea, tot exista cate unii”deosebiti” (eu, de exemplu!) care au nevoie de specialisti care sa-i invete despre ce si cum atunci cand isi ratacesc pasii si nu-si mai stiu creste/ intelege/ struni odraslele personale. Ce faci tu cu Emi este o treaba minunata! Sa te supui singura purgatoriului care inseamna cresterea unui copil, sa inveti de la 0, fara ajutor, sa faci un copil sa fie al tau doar prin dragoste neconditionata si prin mult, incomensurabil efort….ai sa invingi, ai sa vezi! Ai sa intelegi tot ce vrea puiul tau, ai sa descifrezi fara cuvinte, ai sa fi invingatoare…Femeile sunt, atunci cand dau nastere, mame! Dar tu draga mea Anemari, esti mama prin vocatie! Inseamna mult mai mult si e cumplit de greu! Curaj, izbanzile or sa vina! Si sa ai incredere doar in 2 persoane: in tine si in Emi! In voi! Atit
Draga AncaG, imi amintesc. Iti multumesc pentru randurile generoase.
Iti scriu din nou : esti nemaipomenita ! esti minunata ! si meriti toata admiratia, si toata dragostea noastra . Garantii? Toata lumea greseste. Dar atata timp cat te ridici si faci ce poti e foarte bine. Si uite, cat de multe faci! Cand mai ai timp sa – ti reprosezi una sau alta?
Te sarut ! Ai grija de tine, de voi.
Odetta, mintea mea croseteaza in continuu fel de fel de ganduri, de obicei negre. Chiar ma gandeam astazi ce usor sesizez ce nu functioneaza si pierd mereu din vedere jumatatea plina a paharului. Trebuie sa incep sa exersez optimismul. Neaparat!
Ane, si eu te imbratisez.
Sper ca ai ajuns cu bine ”peste balta”:) si ca apuci sa citesti randurile celor ce-ti trimit aici cate-un gand bun de sustinere. Drumul pe care ai decis a-l urma este greu, eu, personal, nu ma vad in momentul asta capabila sa adopt un copil, deci ai admiratia mea totala. Nu orice om este nascut/facut/admis din oficiu in rolul de parinte, iar tu, asa cum spunea buna noastra Anca G, cred ca esti mama din vocatie.
Astept vestile bune, sper ca hotararea judecatoreasca sa fie cea pe care o asteptati, iar casa voastra sa-si schimbe infatisarea, tonurile si, mai ales, sa fie plina de ghidusiile pustiului vostru.
Una, am ajuns cu bine. A fost mai rau de data asta. Nu ma tem de avioane dar statul imobilizat in scaun ptr ore bune nu e ceva ce suport usor.
Am avut si 1h intarziere, asa ca de la Paris la DC am facut 9h si nu 8. Ma rog, a trecut.
M-am cazat si am iesit la Mall unde am umplut rapid 2 sacose cu lucrusoare de iarna ptr Emi. Erau pe lista! Pe lista din capul meu, evident.
Ma asteapta 2 saptamani de intalniri de dimineata pana seara, mai trebuie sa zbor si la Lincoln, Nebraska, asa ca vroiam sa fiu sigura ca apuc sa iau necesarele hainute. E 5:00 AM la mine si pranz la voi.
Timp imi fac mereu ptr scris. 😉 Voi posta curand de aici.
Nu stiu daca curajul m-a impins sa infiez. Eu spun ca nevoia. Nevoia de a fi mama. Vin dintr-o familie numeroasa, suntem 4 copii, mereu am visat ca voi fi mama, ca voi avea macar 2 copii…. Vestea ca nu pot naste m-a izbit din plin acum 3 ani. A fost un moment f greu, imposibil de descris, si greu m-am acomodat cu ideea. Apoi, impreuna cu Razvan, am pregatit momentul acesta al adoptiei. Doi ani am vorbit despre asta, mereu pozitiv dar fara sa incepem demersurile.
Amandoi spunem ca am avut noroc ca l-am gasit pe Emi
Si iar ma provoci sa-ti spun ca te gasesc absolut minunata! Si ca daca ar fi dupa mine te-as clona… ma bucur nespus, in ultimul ungher al inimii, cand dau peste o minune de femeie care alege sa fie mama. Cu atat mai mult in cazul tau. Nu-ti pot spune cum fac pisu baietii, eu am doua fete mari, superbe si independente, care imi spun bebe-mami si nu ma mai lasa sa le tin in brate.. De cate ori vreau s-o alint cea mica ma tot indeamna sa infiem un copil pe care sa-l iubim cu totii, dar uite ca nu sunt atat de curajoasa si-i raspund ca am rabdare pana cand o sa am nepoti.
Asa ca, draga mea nemaipomenita, te-ai ales cu o admiratoare neconditionat!
Sa stii ca nu inteleg de unde gasesti resurse pentru tot ce faci si-ti mai ramane loc de crosetat ganduri negre .
Maica Tereza a fost intrebata care este cea mai frumoasa zi si a raspuns in cel mai frumos mod cu putinta : ,,Astazi !” Mereu astazi sa fie cea mai frumoasa zi !
Te sarut si te sustin, si bineinteles te imbratisez cu dragoste
Odetta,sunt o fata simpla si oricate fitze as copia din lumea asta mare in care ma invart,raman mereu aceeasi fata saraca din Rahova.
Si fata asta iti spune cu recunostinta :Multumesc!
Esti cu muuuuuuult mai mult decat spui !
Te contrazice alegerea ta si tot ce-am citit despre tine . Draga mea Anemari, eu iti multumesc ca esti atat de buna . Fiindca tu stii – ai trait si greul, si uratul .
Mi-ai amintit ca ,,daca ai suferit si nu ai devenit mai bun, atunci degeaba ai suferit”.
Eu cred ca esti tare buna .
Te sarut. Dulce, dulce!