Toate mamele din lume trebuie să se fi simţit la un moment dat copleşite. Unde se termină democraţia, negocierea şi cum impui reguli fără să porunceşti?
Emi, spală-te! Emi, mănâncă! Emi , îmbracă-te! Emi, treci la lecţii! Emi, treci la duş!
Uff, şi mi-am propus de atâtea ori să nu mai fac asta!
Mă trezesc în fiecare dimineaţă cu speranţa ascunsă că astăzi lucrurile o să se desfăşoare lin, fără ca eu să cer şi el să mă refuze, fără să-l alerg prin casă, fără ca el să latre şi să mârâie ca un căţeluş îndărătnic şi mai ales fără ca eu să-mi pierd cumpătul.
Hotărât lucru, niciodată nu-mi iese. Dacă se dă jos din pat la timp, se culcuşeşte drăgălaş în cadă sau doarme cu capul pe chiuvetă. Ezit între impulsul de a râde, a alerga la aparatul foto pentru un instantaneu şi fermitatea mamei care controlează situaţia. Cine mă cunoaşte, ştie că cea din urmă câştigă cu consecvenţă. Ce să fac? Trebuie sa fiu în grafic! Cineva trebuie să ţină sub control familia asta! Sau cel puţin trebuie să se iluzioneze că o face. Pentru că după ce spălăm ochii, negoicem spălatul dinţilor. Apoi urmează îmbrăcatul: nu iau pantalonii ăştia, nu-mi place cureaua asta, nu vreau şosetele alea…La final, luăm micul dejun în faţa televizorului şi gardianul mamă spune obsesiv: Emi, mestecă pentru că o să se sune! Emi, muşcă din felie. Emi, bea din ceiuţ!
Ce-i drept, niciodată nu întârziem la şcoală şi niciodată nu ajungem la şcoală cu burtica goală.
Cu mobilizarea pentru lecţii merge cel mai greu. Facem temele şi apoi mergem afară, spun eu. Nu pe toate!, nu pe toate!, strigă el. Pentru că eu sunt o mamă care nu-şi minte copilul, repet la infinit dezideratul meu: facem temele şi apoi mergem afară, ne uităm la desene…Nu pe toate, doar asta şi gata, insistă Emi fără urmă că ar intenţiona vreo clipă să cedeze.
În final, îmi pierd cumpătul, bat în masă, strig şi ameninţ, notez în caietul de casă pedepse draconice (10 rânduri de “r” sau 10 rânduri de “b”). Emi se enervează şi el, latră şi schelălăie (nu e o figură de stil, acestea sunt sunetele), se revoltă şi-mi strigă:
Nu sunt slugul tău să fac numai ce vrei tu. Nu eşti tu şefa pământului! Eşti o mamă rea! Tu nu iubeşti copiii!
Eu rămân fermă pe poziţie şi continui să notez pedepse în caietul de casă. Emi schimbă placa: dar eu sunt baiatul tău! Nu mă iubeşti? Mă iubeşti ? Cât mă iubeşti? Dacă mă iubeşti, de ce eşti rea cu mine? Apoi cerşeşte un pupic întinzând boticul şi mama gardian se topeşte. După ce ne îmbrăţişăm, Emi concluzionează momentul cu o întrebare: Ce e cu tine ?
În timp ce Emi scrie, eu mă întreb retoric în gând: ce-i cu mine?
La final de zi, în pat, înainte de culcare, ne reconciliem. Eu îmi cer scuze pentru că am ţipat, ameninţat, certat. Emi îşi cere scuze pentru că a fost îndărătnic. Emi îmi sugerează să deschid geamul, să număr până la zece sau să respir adânc dacă mă enervez. Eu îi propun să nu ne mai certăm niciodată şi adormim amândoi conştienţi că mâine o luăm de la capăt.
P.S. pedepsele se adună în caietul de casă dar nu sunt niciodată îndeplinite.
Mi-a fost de povestile tale cu Emi. Incerc sa invat cate ceva despre relatia mama – fiu, fiind aspiranta la titlul de „mamica”
Raluca, fiecare relatie este unica. In paralel cu ceea ce impartasesc cu voi tin un jurnal ptr Emi. Imi doresc ca el sa stie ca este iubit dar parintii lui sunt oameni cu temeri, indoieli, greseli, regrete…Imi doresc sa ii fie usor, adult fiind, sa se iubeasca si sa se ierte, sa nu ne ridice pe piedestal dar nici sa nu ne blameze prea tare. Imi doresc sa fie un adult echilibrat. Si ptr asta scriu despre viata noastra impreuna.
Copii, ascultati de parintii vostri. Ca sa fiti fericiti si sa traiti multa vreme pe pamant. (citat din Noul Testament, Epistola catre Efeseni, cap 6)
Asa ca discutia cu fiica mea este: draguto, pana la 18 ani asculti de parinti. Asa considera El ca functioneaza lucrurile mai bine.
Incerc sa o las sa faca multe lucruri care si le doreste, dar sunt cateva chestii fixe. Cand venim de la scoala (pe la 12 jumate) o las vreo 2 ore sa se relaxeze, dupa aceea ne apucam de teme. Este uneori ca sunt ocupata prin casa si cand ii spun hai la lectii, imi spune, mama, dar le-am facut deja. E foarte incantata ca si le-a facut singura.
Mama mea m-a batut mult la cap cu ordinea intre lucrurile mele, fiica mea e groazava la asta, ii spun, ajuta-ma doar daca vrei, dar ea e dulce si spune ca se simte bine ca ma ajuta, asa ca face ordine cu placere (cel mult o jumate de ora).
Asta e ideea din NT, ca daca inavata sa se supuna autoritatii parintilor, va reusi sa se descurce cu autoritatea superiorilor la serviciu.
SUPER TARE….
Doamne ce m-a amuzat ce-ai scris. Citeam si radeam singura in birou. Scrii nemaipomenit. „Nu sunt slugul tau….” E super tare copilul. Sa-ti traiasca, sa te bucuri de el si sa va amintiti cu drag de eceste „discutii”.
M-am amuzat la maxim.Ma vedeam acu 8 ani facand la felFiciormiu si acuma la aproape 16 ani imi tot spune cand ma rastesc la el-esti sefa mea?
Si totusi copiii sunt asa de dragalasi,de naivi ca noi mamele le facem pe plac pana la urma.
liceul waldorf e de micutul emi.
sistemul actual strica totul in puiul mic de om.
Ce anume din textul asta duce cu gandul ca Emi trebuie mutat?