fbpx
„"Într-adins, smerit și mut, am făcut ce am putut"- Tudor Arghezi“

La mare cu Mara

de

Picture 061Îmi spunea cineva zilele trecute că nu mai crede în oameni,  că nu mai există oameni buni. Asta ar însemna să acceptăm că nici noi nu suntem altfel.  Iar eu nu pot să accept.  Mai mult decât atât, deşi au fost oameni care m-au dezamăgit, care mi-au zdruncinat din temelii  încrederea,  au apărut mereu alţii care m-au surprins prin gesturile lor simple, fireşti, de bunătate.

Aşa am cunoscut-o pe Mara. Îmi scrisese odată, pe blog, în legătură cu adopţia, iar eu i-am răspuns atunci cum am putut mai bine. Dar asta a fost tot.

Peste luni, Mara avea să-mi lanseze o invitaţie la mare în apartamentul ei din Năvodari. Pare ireal într-o lume grăbită, stresată de siguranţa slujbei de mâine şi de preţurile de astăzi,  ca cineva să te invite în casa lui, fără să ştie cine eşti, doar pentru că l-a atins povestea ta.

Dar aşa s-a întâmplat. Şi pentru că unul dintre cei mai grei ani din viaţa mea s-a scurs lent, cu zile bolovănoase,  fără speranţă uneori, cu încercări care mai de care mai provocatoare, am răspuns şi eu Marei fără să stau pe gânduri.

Am vorbit de câteva ori la telefon, destul de scurt pentru că şi Mara are un băieţel de aproape doi anişori, care o ţine mereu în priză, dar şi pentru că pe ea o caracterizează eficienţa. Apoi, într-o seară de vineri, ne-am pornit spre mare cu o oprire scurtă în Bucureşti, pentru a ridica cheile de la apartament chiar de la Mara. Aveam emoţii. Nu ştiam cine este femeia asta care s-a decis, în cuvinte puţine şi la obiect, să ne ofere mie şi familiei mele o vacanţă la mare. Am întalnit, doar pentru 5 minute, o femeie de aproape aceeaşi înălţime cu mine, de aceeaşi vârstă, cu cei mai albaştri ochi pe care i-am văzut vreodată. Am făcut cunoştinţă, Emi s-a oferit să o şi pupe pe obraz în timp  ce ea îi explica traseul lui Răzvan, şoferul familiei.

Mara mai avea treabă în Bucureşti şi avea să ni se alăture peste câteva zile. M-a  copleşit încrederea unei străine care îmi oferea apartamentul ei, în absenţa ei, fără să mă cunoască. Aveam să aflu că aşa e Mara şi că nu era pentru prima oară. Unii adună câini vagabonzi de pe stradă, îi oblojesc, îi hrănesc… Mara adună oameni. Nu se încurcă în cuvinte, vorbeşte repede, aşa cum se şi mişcă, e directă şi mereu concentrată, parcă,  pe „a face”.  Mara ştie mereu ce vrea, munceşte mult şi bine, adună în jurul ei, ca o cloşcă, prieteni, vecini, familie şi străini, dirijează viaţa ei, uneori şi pe a altora, visează în tăcere, din pudoare, arată mereu puternică, deşi e sensibilă pe dinauntru (am reuşit să văd asta în ciuda scuturilor de apărare), vorbeşte mult şi grăbit de parcă se teme că nu mai are timp.  Nu poţi să zaci lângă Mara, instinctiv îţi sufleci mânecile şi treci la treabă. Între două  fraze şi trei răsuciri magice de mână treaba este gata.

Mara, are, ca şi mine, un soţ mai tânăr decât ea, s-a căsătorit mai târziu, aşa cum am făcut şi eu, şi-a cunoscut soţul pe internet, la fel ca mine, şi are un băiat adoptat. Să fie întâmplare că ne-am întâlnit? 

Eu îi mulţumesc sorţii că mi-a dat să descopăr, în august, Marea Neagră la Năvodari, cu Mara, într-un an în care, financiar, nu îmi puteam permite o vacanţă.

Categorii:
Despre mine

Comentarii

  • Nu e o intamplare, Anemari, totul are un rost, probabil ca ai sa descoperi mai tarziu care este acela, daca n-ai facut-o deja. Ma bucur ca ai reusit sa-ti faci o vacanta, dar, mai presus de asta, ca ai primit un dar pretios: prietenia unui om.

    Corinas 20 august 2010 9:23 AM Răspunde
    • Corinas, ma straduiesc mereu sa dezleg rosturile intamplarilor.

      Da, prietenia unui om e un dar minunat.

      Anemari 20 august 2010 10:33 AM Răspunde
  • Ane, frumos titlu, frumoasa vacanta, frumoasa prietenie, frumoasa coincidenta! Am fost si eu la mare in august(2004). De atunci imi doresc si eu sa am o ”o MARA”. Pe de alta parte Ane, n-as avea nici o rezerva in a-ti incredinta orice: casa, copiii, sotul…. PS – Emi arata foarte bine; dar nu erau mai multe poze?

    camellia 20 august 2010 5:30 PM Răspunde
    • Camellia, raspund tarziu pentru ca m-a „rapus” o raceala bezmetica. Ma ofer sa fiu eu Mara ta. Oricand decizi sa vizitezi capitala, cu familia, iti sunt gazda devotata. Doar sa-mi dai un semn.

      In rest, stiu ca a fost o gluma impartitul sotului. Ar trebui sa-l intrebam si pe el daca vrea sa fie impartit, nu-i asa?

      Anemari 24 august 2010 6:35 AM Răspunde
      • Camellia, da, erau mai multe poze. Sunt a-tehnica si nu stiu sa le micsorez ca sa le up-load pe pagina. 🙁

        Anemari 24 august 2010 12:03 PM Răspunde
  • ..am uitat un 🙂 dupa ”sotul”

    camellia 20 august 2010 5:32 PM Răspunde
  • Anemari si Mara … ma bcuur pentru voi. si pentru baietii vostri. si cei mici si cei mari. 🙂

    iana 20 august 2010 5:48 PM Răspunde
    • Iana, sper ca cei mici sa ramana prieteni. Asa vor avea sansa sa inteleaga ca nu sunt singurii altfel. Baietii cei mari nu s-au intalnit pentru ca sotul Marei nu a avut concediu. Speram insa sa ne reunim la Bucuresti la inceput de toamna.

      Anemari 24 august 2010 6:34 AM Răspunde
    • Amalia, jur ca am vazut azi noapte un comentariu de-al tau aici. Nu stiu unde a disparut. Tehnica ne omoara!

      Anemari 24 august 2010 7:37 AM Răspunde
  • Buna!
    Ma bucur nespus pentru tine,si eu am ajuns la mare anul acesta cu foarte mari sacrificii,cu bani putini(m-am intors acasa cu 1 leu in buzunar),a fost insa o vacanta reusita ,am intalnit oameni deosebiti si m-am bucurat de fiecare clipa.Pentru logodnicul meu era prima vacanta la mare ,nu mai fusese niciodata, a fost ceva deosebit pentru el,ne-am bucurat ca doi copii.A fost minunat sa impart cu o persoana draga acele clipe frumoase.Referitor la ce spuneai tu mai sus,nimic nu este intamplator in lumea asta.Mi s-a intamplat si mie sa cunosc oameni valorosi,gata sa ma ajute cu toate ca ne stiam de putina vreme.
    Pe curand!
    IULIA,MIOVENI

    iulia 20 august 2010 6:17 PM Răspunde
    • Iulia, imi aduc aminte. Cand mi-am cunoscut sotul eram atat de saraci ca doi ani la rand nu am plecat nicaieri in concediu. Stiu cum e in concediu cu banii la limita. Dar parca lucrurile astea leaga mai mult, dau mai multa savoare, nu-i asa?

      Anemari 24 august 2010 6:15 AM Răspunde
  • draga Anemari,

    ma bucur mult pentru concediul vostru la mare, suna ca in povesti ca o persoana practic necunoscuta pana atunci sa iti ofere ceva dezinteresat in ziua de azi, si totusi si eu sunt unul dintre oamenii incapatanati care mai cred in asemenea gesturi.
    Trebuie sa avem numai un pic de deschidere, un pic de sansa si de noroc si intalnim si astfel de oameni, din cand in cand.

    amalia 23 august 2010 2:12 PM Răspunde
  • Dragii mei, mii de scuze, dar se pare ca niste probleme recente cu serverele (mutari de pe unul pe altul) au facut sa dispara mesaje postate in cursul zilei de ieri.
    Speram ca firma care ne asigura hostingul va remedia complet si definitiv problema, si mesajele vechi vor reaparea.
    Va multumim pentru rabdare si intelegere.

    Alina Grozea 24 august 2010 9:27 AM Răspunde
  • Ane, sa nu crezi ca uit de invitatie; daca o sa mai fim pe-aici la vara sau cine stie cand. Acum am doi copii de tinut la camin si am uitat si de concedii si de tot… Vin vremuri grele pentru mine. Dar Ane, ce-i cu racelile astea la tine? Daca imi aduc bine aminte s-a intamplat si la sarbatori si-nca o data mai tarziu. Ai grija de tine! Multa sanatate!

    camellia 24 august 2010 4:51 PM Răspunde
    • Camellia, nici nu vreau sa uiti. E o invitatie adevarata cu copii si sot la pachet.

      Ce inseamna sa tii copii la camin? la gradinita sau sunt studenti si stau in camin? Scuza-mi ignoranta.

      Eu am fost racita tot anul, nimic nou sub soare. Am fost la medic si mi-a spus ca am imunitate scazuta. Dar stai sa vezi cand fac enterocolite si alte alea. 🙂 Daca e un microb in aer eu il iau prima.

      Anemari 24 august 2010 7:59 PM Răspunde
  • Ane, fata mea e studenta la litere (engleza – franceza ) in anul doi iar baiatul este la liceul de informatica in clasa a 9 -a. Din toamna asta amandoi vor invata departe de casa (noi locuim la sat); eu si sotul santem bugetari din aceia care iau salarii cu 25 % mai mici si nu stiu cum ne vom descurca de la toamna(bani de camin, bani de buzunar, pachete, tot felul de fonduri pt scoala sau camin, bani de transport etc). Singura consolare este faptul ca avem copii buni care invata bine si tare cuminti. Baiatul a fost al 127 -lea din judet iar fata este la Iasi din clasa a 7-a pentru ca la scoala noastra nu erau profesori calificati la limbi straine. Dar… vorba poetului – bucurosi le-om duce toate… Ane, da’ fa ceva pentru imunitatea asta. Eu cand imi permiteam, imi faceam intravenos b1, b6, vit c- 5ml, calciu gluconic -10 ml, zece zile pe luna, trei luni la rand. Primul efect pe care il simteam de la prima injectie era acela ca imi dispareau asa-zisii carcei de la picioare si treceam iarna cu bine. Acum mai iau cate un pliculet de Additiva dar sincer , duc dorul vitaminelor injectabile (eram multumita de efecte). Mai era si Polidinul inainte, cred ca acum e mai scump dar am impresia ca e tot pt imunitate. Promite-mi ca iti vezi de sanatate!

    camellia 24 august 2010 9:21 PM Răspunde
    • Camellia, ai copii mari. Sa-ti traiasca si sa fie fericiti! Suna infricosator. Nu-mi dau seama cum va descurcati, sincer. Numai cazarea si transportul lor in orasele in care studiaza si reprezinta un efort financiar foarte mare. Nu mai vorbim de necesitati firesti: o haina, o carte…

      Anemari 25 august 2010 10:08 AM Răspunde
  • s-a intors dragutul de comentariu:)
    si pentru ca a trecut si Alina pe aici, sa ne linisteasca, trebuie sa spun ca asa m-a primit ea pe mine anul trecut in casa ei, cum te-a primit pe tine Mara. Am fost impresionata si fericita, mai ales ca ne cunosteam numai si numai din scris.

    amalia 25 august 2010 4:13 AM Răspunde
  • Buna
    Citesc si recitesc randurile pe care le-ai scris despre mine si as vrea sa scriu ceva frumos dar scrisul nu prea imi iese. Da asa vreau eu sa fiu numai ca nu imi iese mereu. Am cam umblat prin tara asta singura si a trebuit sa ma descurc cum am putut. Am inteles o lectie importanta: oricand daca poti ajuta caci sigur vei fi ajutat cand vei avea nevoie. Si de fiecare data s-a confirmat..mereu cineva mi-a intins o mana. Dupa cum vezi in toate exista un mic interes.
    Ma bucur ca va placut, sper sa mai veniti…oricum ne vom vedea in Bucuresti dar cred ca va fi mai greu decat la mare. Intotdeauna am spus ca daca ai prieteni in Bucuresti e ca si cum ai avea in strainatate. Preferi sa ii suni sau sa le scrii pe net decat sa ajungi in vizita pana la ei. Sper insa ca vom reusi sa ii facem si pe baietii cei mari sa se cunoasca. Dede a inceput gradinita..si deja a luat prima raceala. Spune ca e bine la gradinita dar dimineata cand il imbraca sotul spune ca se duce maine nu azi. In rest ma straduiesc sa reintru in viata normala..servici, casa…si poate punem de o intalnire.

    Mara 1 septembrie 2010 7:11 AM Răspunde
    • Mara, Citesc si dincolo de randuri. 🙂 Daca al tau joaca table, atunci prietenia-i gata! 🙂

      Neaparat trebuie sa-l mai vedem pe Dede. Emi m-a mai intrebat de el. Daca ati inceput cu racelile atunci ….ce mai faceti la iarna? Asa imi spune si mie Emi cand este vorba de mancat „am mancat, mai mananc maine”.

      Anemari 1 septembrie 2010 9:02 AM Răspunde

Dă-i un răspuns lui Corinas Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title