Trag, de peste zece ani, la jugul americănesc al lui “I’m fine, thanks!”. Mi-a intrat așa de bine în sistem formula asta încât adaug, involuntar, și un zâmbet tâmp ferice cu reclama la dinți.
Știu să fac small talk despre vreme, gătit și țoale, în timp ce mă sprijin de pereți să nu mă lățesc, cât mi-s de mare, pe podea. Știu să întind, demnă, mâna și să spun o poezie introductivă în timp ce mintea mea macină resturi de gânduri negre. Așa, și? Cui folosesc manevrele astea de domniță de secol 19? Pentru cine facem frumos?
Iaca, nu mi-e bine! Mi-e al dracului de rău! Mi-e rău fizic de deșert tot ce mănânc și văd mereu în ceață. Mi-e rău de la nervii capului de mă ia cu toate alea când mă gândesc la toți oamenii pe care i-am ajutat pentru ca să mă scuipe, mai apoi, drept în obraz doar pentru ca ei pot.
Mi-e rău din sila față de toate minciunile pământului pe care le aud la fiecare secundă și mă dor dinții de cât mă concentrez să nu urlu: MINȚI !
M-am săturat de politicianul care cică mă reprezintă. M-am săturat de funcționarul care are salariul așa de mic încât ne dijmuiește când și cum poate, fie de niște benzină decontată , fie de niște facultăți absolvite la fabricile de diplome plătite de la buget-of course, fie de niște training la nămol vara sau la săniuș iarna. M-am săturat de profesorii care nu-și fac treaba pentru că și așa nu sunt plătiți și mi se rupe inima de durere pentru cei câțiva care au rămas în sistem din vocatie.
M-am săturat de ONG-urile corporatizate dar și de corporațiile sclavagiste!
M-am săturat de promisiuni neonorate, de oferte de doi bani cosmetizate în oportunitate.
M-am săturat de “ lasă că ne înțelegem noi”! M-am săturat să am răbdare și nu mai suport să aud că o să-mi fie bine!
Mi-e rău! Mie mi-e rău acum și o să crăp. O să fiu neant când o să-mi vină rândul la mai bine. Dar dacă-mi vine rândul și eu nu-s, să-l luați voi, să nu-l lăsați să se risipiească!
O sa rezisti ! Si o sa fii bine! Pentru ca ingerii nu mor!
Diana, cand o sa fie bine? Ingerii nu mor pentru ca-s morti deja.
O, Ane, Dumnezeu stie cat sa dea si sunt sigura ca poti. Si maine e o zi…
Adrianagianinna, si daca depsaseste doza?
Viata ne loveste pe toti!Indura si lupta pana la capat!
adevarat! nici mie nu mi-e bine, dar spun inteleptii ca nu-i nici o problema:), e in ordine si cand nu ti-e bine, cica ar fi cealalta fatza a monedei sau contrastul pentru bine, altfel, nici nu l-ai recunoaste… bag sama ca eu m-am invatat atat de mult cu asta ca nici nu m-as pricepe ce sa fac cu cealalta varianta…si apoi, decat sa o pierd odata ce-am „gustat-o”, mai bine sa n-o stiu:). pretuire pentru curajul tau de a spune adevarul celor simtite, gandite.
Ane, stiu ca poate suna desuet dar te rog sincer sa incerci sa „iei lucrurile un pic mai usor”.Stiu cum e sa crezi ca ai ajuns la saturatie si ca mai rau de atat nu poate fi dar te asigur ca daca iei o mica pauza de 5 minute si incerci sa respiri profund, vei vedea lucrurile un pic altfel.
Incearca sa oferi tot ce ai tu mai bun macar pt.o perioada, numai celor care te merita, familiei si oamenilor care ti-au dat dovezi de dragoste pentru ei merita sa fi mai bine, iar pt.ceilalti „mincinosi” spune-le un sincer „Mai dati-va naibii!”.
Iti poate fi acum rau dar numai pentru ca mai tarziu sa-ti fie bine!
te pup si am incredere in tine ca vei fi bine in curand!
randul la bine……..cat de bine ai subliniat tu!oare mai exista speranta?ma intreb uneori daca roata chiar se invarte.incerc sa ma multumesc ca suntem sanatosi si eu am o relativa stare de liniste.avem in jur prieteni cu cancer care lupta cu boala,le vedem frica si incercam sa ne mangaiem ca se poate si mai rau.se spune sa avem sanatate ca restul le ducem dar sanatate au avut sicei de pe Titanic…….noroc nu!deci sanatate si noroc!!
Draga mea,
Daca as putea prin vorbele mele sa te incurajez! Ceea ce descrii tu se intimpla cu oamenii buni intr-o societate nebuna. Romania este un loc al tenebrelor, mizeriilor si groazei! Oamenii normali, cinstiti, onesti nu se pot adapta oricit s-ar stradui! Pleaca in alta parte cit mai ai timp! Sint si societati normale, cu respect fata de oameni. Spera! Si eu am fost disperata, iar cind am inteles ca in ciuda eforturilor mele Romania n-o sa fie tara aceea la care visam, in orice caz nu in timpul vietii mele, am plecat! Si nu imi pare rau!
Numai bine si putere sa rezisti,
Silvia
Stabileste-te la noi in Ardeal. In Oradea de pilda. In mai buna masura omamenii se tin de cuvant.
O sa te ridici, si azi, si maine, si poimaine..in fiecare zi pana in ultima zi. Asta facem mereu. Asta ai facut mereu.
Hai la Nana…sa vezi cum se ridica iarba..sau hai la mare sa vezi cum revine valul.
Va astept la oricare dintre adrese.
Mara
Ane , ai perfecta dreptate…te cred ca ai ajuns la saturatie , ca sa spun asa. Dar..trebuie sa rezisti! La urma urmei nimanui nu cred ca ii e in totalmente bine. Fiecare are probleme, oriunde s-ar afla in lume.
Asa ca.. incearca sa te deconectezi de tv ,de telefon, de internet, de functionari si de restul lumii. Ramai alaturi de cei dragi tie si doar atat.
O sa capeti putere sa te ridici.
Usor de zis , dar greu de facut, ai sa-ti spui in gand. Dar..nu imposibil! Esti puternica, asa ca vei reusi!
Anemari, te citesc cu interes si mi se pare ca te cunosc, un pic, chiar daca n-am dialogat nici pe Marea Dragoste, nici in realitate. Admir curajul tau de-a te lupta cu stihiile si imi place cand recunosti, omeneste, ca ai obosit…(pentru ca traim intr-o societate care parca asa ne vrea:harsiti, rutinati, corporatRisti, impovarati mereu de grija facturilor, nervosi si marlani in trafic, fericiti doar in vacanta.)
sunt convinsa ca puiul vostru face ca totul sa devina „worth it” atunci cand e prea greu 🙂
Din momentul in care ai devenit mama, Ane, nu ai voie sa nu mai poti. Un suflet nevinovat, neajutorat, increzator in tine se asteapta sa poti. Orice. Asta e vestea rea! Ca Emi se asteapta sa poti chiar si cand ti-e rau, sila, amar, sictir…..vestea buna Ane, e ca nu mai esti singura! Oricat de lunga, lata, mare te-ai intinde, o sa vina un suflet sa-ti zica exact asa: Iubirica…hopa sus!
Hai! Hopa sus! Iubirica…:-)
Pingback: Ganduri imprumutate | Cu Ghilimele
Este placut sa citesc si sa ma regasesc. Captivant si frumos.