Vine 8 martie şi până la ziua femeilor, la braţele de flori sau bijuterile sofisticate, sărbătorim din fragedă pruncie ziua mamelor.
Mamele sunt sfinte, asta am stabilit. LE iubim necondiţionat, le iubim şi când le contrazicem, şi când ne urlă hormonii în corp şi le negăm, şi când ne e bine, şi mai ales când ne este greu, când sunt aproape, dar cu precădere când sunt departe sau nu mai sunt.
Mamele sunt unice, sunt ale noastre pentru totdeauna şi ne iubesc oricum am fi noi.
Câte dintre lucrurile pe care le cunoaştem astăzi le-am luat ca atare, ca şi când ele ar fi fost în noi dintotdeauna? Ce este ploaia, care este culoarea verde, cum să ne încheiem la şireturi, la ce serveşte faţa de masă, ce facem cu pijamaua… şi câte şi mai câte lucruri banale, pe care astăzi le consideram bagaj firesc, nu au constituit cândva „munca” mamei?
Ce ne mai aducem aminte astăzi?
Eu mărturisesc că habar nu am cum am descoperit umbrela şi mai ales când. Dar acum, ca mamă, voi ţine minte pentru totdeauna cum a descoperit Emi umbrela.
Acum două săptămâni învăţam culorile dintr-o cărticică şi la culoarea albastră aveam o umbrelă. Emi nu ştia ce este, aşa că am scos din dulap umbrela. Merită să trăieşti ca să vezi pe chipul unui copil mirarea şi fericirea la descoperirea umbrelei. Am deschis umbrela şi Emi s-a învârtit cu ea prin sufragerie chemând ploaia. Apoi am închis-o şi iar am deschis-o… şi ne-am liniştit numai după ce am stabilit că mami o să cumpere o umbrelă mai mică, pentru copii, ca să nu mai punem mobila în primejdie.
Peste alte două zile am cumparat o umbrelă galbenă, cu urechiuşe, şi Emi se plimba ţanţos cu ea pe stradă. Nu putea şi nu ştia să o ţină cu o mânuţă, aşa că ambele mânuţe erau încleştate pe mânerul umbrelei. Am avut noroc că adulţii au înţeles că trebuie să se ferească din calea lui, aşa că nu am avut accidente.
Nu ţin minte cum am învăţat culorile, de câte zeci de ori mi-au fost arătate şi explicate, nu ţin minte cum am învăţat să ma închei la şireturi, cum am înţeles ce înseamnă „înainte” şi „înapoi”, dar toată viaţa mea m-am purtat de parcă toate cuvintele şi noţiunile mi se cuvin şi m-am născut în buzunare cu ele.
Astăzi înţeleg că am gresit. Am greşit pentru că am uitat că cineva a „muncit” pentru ca eu să pornesc la drum cu toate pânzele sus.
Ce frumos omagiu…cum mi-au dat lacrimile gandindu-ma la mama care e departe si la cat e de unic si frumos sa descoperi tot ce inseamna a fi mama!!!
Iti citesc toate posturile, desi cred ca e prima data cand scriu. Am plans mult citind unul dintre ele, acum cateva saptamani, in care vorbeai despre ce ar trebui sa faci cu Edi…nu am fost in stare sa-ti raspund…vreau doar sa-ti trimit sprijinul, mana si umarul meu…si admiratia pt ceea ce esti!
Un martie frumos. Sa nu uitam de mame. Sa nu uitam sa fim cele mai bune mame.
Alex, eu mi-am pierdut mama când aveam 23 de ani şi de abia ieşisem din pubertate. Nu am avut timp „să facem pace” şi asta m-a măcinat în toţi aceşti ani.
Dar cu adevărat nu am înţeles tot ce îi datorez mamei decât acum când îl am pe Emi.
Fiecare zi este o provocare. Duc un mic război şi încerc să câştig bătălie după bătălie.
În febra eforturilor mele nu încetez să mă minunez cum s-o fi descurcat mama cu patru copii când mie îmi este greu cu unul.
Îţi mulţumesc frumos pentru cuvintele tale!
Ai dreptate, Anemari, si ne dai de gandit, noua, celor ce inca mai avem Mame pe Pamant!!!
Vioviod, pe pamant nu in gand….vorba poetului.
Emotionant Anemari ! Nici eu nu o mai am pe mama pe pamant , o am insa mereu in gand . Si eu am inteles abia dupa ce am devenit mama ,ce inseamna asta cu adevarat , cat e de sublim dar cat si de greu .
Esti un om deosebit ! Iti doresc sa reusesti in tot ce iti doresti , sanatate multa lui Emi si voua parintilor minunati !
Marina, multumim frumos!
Esti fantastica ca in totdeuna, atingi profund si cu o mare naturalete. Mutumesc ca-mi dai ocazia de a iesi din stresul meu de zi cu zi pentru a regasi esentialul.
Va pupic si salutari
Cris, pentru mamele la patrat, ca tine, numai de bine. 🙂
Da Ane, emotionant..
eu sint toata o emotie … in curind Ana face doi ani si pregatesc de zor petrecerea… e asa de bine sa fii mama…
Iana, ce frumos! Neaparat sa-mi spui ce pregatesti si cum. In mai implineste Emi 4 ani si va fi prima petrecere de ziua lui pe care o sa o organizez.
Sa fie sanatoasa, norocoasa si sa se bucure mereu de prezenta voastra. Intr-o zi Emi o sa-i daruiasca Anei un martisor.:)
Tot despre mame… din alta perspectiva:
http://www.flixxy.com/bear-animal-nature-film.htm
…citind postarea ta ,mi-am dat seama ca nu multumesc destul cerului ca inca o mai am pe mama alaturi de mine .Nu stiu daca s-a intimplat aievea sau a fost doar un vis dar imi revine din cand in cand in minte imaginea mamei care ,spaland dusumeaua, canta ”tristi si negri se duc norii”.Daca ai sta mai aproape de mine as imparti cu tine branza cu smantana, cozonacii sau chiar intelepciunea ei de femeie simpla de la tara….
Camellia, gand pios si smerit mamei tale. Nu mai cred in distante. Intr-o zi cu siguranta de vom intalni. 🙂
Multumim, Ane…
Iti trimit si decoratii, daca vrei… petrecerea are tema Mickey Mouse. sper sa le placa celor mici.
Iana, astept poze. 🙂
Anemari, si eu imi doresc mult sa ne intalnim.Pana atunci imi fac planuri sa merg s-o vad pe Alice.Poate vii cu dansa la Iasi pe 14 martie.
Camellia, de cand il am pe Emi, de 5 luni, nici la film n-am fost asa ca e putin probabil sa merg prin tara cu Alice.
Mai dureaza putin timp pana sa ma obisnuiesc cu ideea sa-l las pe Emi cu una dintre surorile mele .
Emi e obisnuit sa se roage seara cu amandoi (tati si mami) langa patut, sa-l legene mami si sa-i cante „nani nani puiul mami , dormi cu mama iepuras”, sa strige peste noapte de cel putin 20 de ori , asa de verificare…
Viata mea e un slalom teribil si musai cel tarziu la 9:00 PM trebuie sa fiu acasa, oricat de mult as avea de lucru.
Nici nu stiu cum sa incep pentru simplu motiv ca te citesc de mult dar nu am indraznit sa las vreun comentariu.
Astazi insa mi-am luat inima in dinti si mi-am zis ca trebuie sa iti spun ca imi esti draga, ca te apreciez pentru sufletul tau mare, pentru ca eu cred ca esti numai suflet. Nu sunt mama pentru simplu sau complicatul motiv ca imi este o teama de nedescris de a avea un copil, dar tu, tu esti nemaipomenita, prin dragostea si rabdarea cu care iti acoperi puiul. Nu vreau sa ma lungesc cu vorba, insa da-mi voie sa iti fac o dedicatie:
http://www.youtube.com/watch?v=mNK6h1dfy2o
Alia, nu merit eu asa omagiu. Multumesc din suflet!
Sunt o fata din Rahova care scrie fara bucle stilistice pentru simplul motiv ca nu stie sa scrie decat despre ceea ce stie: viata ei.
Teama de a avea un copil….Depinde de ce iti este teama. Ca nu il poti naste? Ca nu il poti creste? Ca nu este momentul?
Teama nu piere. Am dorit sa adopt dar temerile au crescut si au ramas in mine. Doar gandul ca o sa fiu o mama prea batrana
m-a mobilizat sa incep demersurile.
Teama nu trebui ignorata. Si daca esti inca foarte tanara e bine sa astepti. Sa astepti sa te dumiresti ce te inspaimanta.
Te mai astept pe aici, pe blog.
Ma intrebai care sunt motivele pentru care imi este teama de a avea un copil .Imi este teama ca nu am sa stiu sa-l cresc, sa-l educ, sa mi-l apropiu, ca nu am sa stiu sa-i indrum pasii si sa fie om intre oameni.Poate ti se va parea banal ceea ce spun , dar astea sunt temerile mele.
Alia, temerea asta o am si eu. Si cred ca multe alte mame in aceeasi situatie.
Cand ma simt depasita imi spun ca daca il iubesc si ii vreau binele poate nu gresesc prea mult.
Si mai incerc sa nu uit ce nu mi-a placut mie cand eram copil, ce mi-am dorit sa schimb in felul parintilor mei de a se purta cu mine.
Mai ajuta cartile, discutiile cu alte mamici la locul de joaca, site-urile pentru mamici…
Alia, ma inscriu si eu.
asa ma rog noapte de noapte din clipa in care am stitu ca voi avea un copil: sa-mi fie copilul sanatos si noi sa fim parinti buni, sa stim sa il crestem, sa il educam, sa ii dam ce stim si cum stim noi ma bine.
Poate sa para banal dar, bilantul fiecarei zile apare ca si cum Ana ne creste pe noi, ea ne invata pe noi… si nu invers…
Alia, ma scuzi ca intru in vorba,dar te asigur ca fricile tale sunt nejustificate.In ceea ce priveste educatia sa stii ca ei,copiii invata la varste mici prin imitare. Prin urmare ceea ce vad la tine aceea vor face .Amandoi copiii mei citeau la varsta de 5 ani fara ca eu sa fac cel mai mic efort.Ce-i drept casa era plina de carti si reviste …Au invatat engleza de la televizor desi nici eu nici sotul meu n-o vorbim .Acum fetita mea este studenta la engleza-franceza iar baiatul este in clasa a vlll -a si are rezultate f.bune.Nu ma sperie nici faptul ca ,la varsta la care sunt acum nu prea ne mai intelegem dar cu tact se rezolva toate .Conflictul intre generatii nu-i doar proverbial.Ii mai las sa dea si cu capul de pragul de sus…Fa un copil Alia, si-ai sa vezi ca viata ta va fi plina!
Draga mea „mamica”, te rog nu ma uita cu pozele de sambata! Le astept cu mare drag pe adresa de la Tango.
Anda, am trimis dar mai trimit. 🙂
La multi ani Anemari ! Iti doresc tot ce e mai bun si mai frumos ! Esti o femeie speciala !
Sa fii sanatoasa si fericita !
Marina, multumesc! Toate suntem speciale. 🙂
Iana
Multumesc , ma bucur ca nu sunt singura :).
Camellia multumesc pentru incurajari si sper, sper sa imi inving teama , pentru ca viata mea sa fie mai plina. Multumesc
Anemari La Multi Ani .Iti doresc o primavara minunata, calduroasa si vesela.