7 ani de acasă

Cred sincer în cei 7 ani de acasă, în educația solidă dobândită în familie, în repere, în modelele de ” așa da” și „așa nu”.

Cred din toată inima că aceste repere dobândite timpuriu, în familie, nu doar prin cuvinte ci și prin puterea exemplului personal al fraților, mătușilor și părinților noștri, ne ajută mai apoi în viață să nu ne abatem de la drumul drept, de la cinste-corectitudine-bun simț.

În toate momentele mele de cumpănă, de îndoială, de spaimă, de tentații, m-am întors mereu la regulile simple ale copilăriei mele: bunul simț și drumul drept. Indiferent de poziția pe care o ocupi peste ani, de felul în care îți scrii sau rescrii povestea, cei 7 ani de acasă te dau de gol. Ei arată lumii, dincolo de sclipici, cine ești.

Am primit ieri o invitație de la o prietenă (mulțumesc Ioana) pentru a  participa la lansarea colecției Marni la H&M. Nu sunt genul care frecventează astfel de evenimente pentru că viața mea de zi cu zi se derulează într-un cu totul alt sector de activitate. Pentru că prietena mea s-a gândit că mi-ar face bine, am acceptat cu bucurie și curiozitate invitația.

Aș putea descrie pe pagini întregi cum am perceput eu evenimentul. De la femeile scoase din cutie, în rochițe subțiri precum foaia de ceapă, cu tocuri piramidale, bucle perfecte, machiaj de seară, plicul vârât sub braț și buzele tuguiate fremătând de nerăbdare să apară într-o poză, să le întrebe cineva ceva, să le vadă presa sau restul populației, până la femeile corporate, în costume sobre cu cearcănele ascunse discret sub machiajul de zi. Presă, multă presă, mulți prezentatori, redactori, reporteri… Înțeleg că ăsta a fost conceptul evenimentului, cu un target precis. Evident, mai erau și câțiva rătăciți ca mine, nimeriți fericit întâmplător pe acolo.

Deschiderea era programată pentru ora 19 dar coada se formase încă de la 17:00. Să ne înțelegem, nu se dădea nimic pe gratis și nici nu erau reduceri, doar se lansa o colecție. Am pierdut startul, cred că la ora aia savuram o cafea la cafeneaua mea preferată, așa că nu pot să spun ce s-a întâmplat la deschiderea ușilor. Pot doar să spun că la vreo 40 de minute de la deschidere magazinul era în haos total. Toată lumea aduna la repezeală ce-i venea la mână.

Eu m-am lăsat hipnotizată de niște cutii verzi și m-am pierdut în mulțime căutând să identific cărarea spre ele. Pierdută în mulțime și rătăcită de prietenă, mă aud strigată de nimeni alta decât Alice Năstase. Alice, frumoasă și proaspătă ca întotdeauna, stătea cumințică, resemnată și modestă la o coadă chilometrică la casă. În spatele ei, mai cuminte și străduindu-se parcă să devină invizibilă, se afla Paula Herlo. Două femei de carieră, persoane publice, stăteau resemnate la coadă la casă pentru a-și plăti produsele.

La etaj, tot la casă, sfidând zecile de persoane împovărate de cutii și umerașe, pofteau direct în față fel de fel de personaje meteoric televizate, jurnaliste obscure pătrunse de importanța pe care și-o dădeau, înmânând poruncitor produsele și cardurile  (inclusiv pinul) angajatelor magazinului pentru că era sub demnitatea lor să tasteze niște cifre și să-și ridice chitanțele. Așteptau, vorbind plictisite la telefoanele mobile,  pentru ca vânzătoarele să le aducă sacoșele și să le returneze cardurile. Apariția fiecărui personaj bloca activitatea casierelor, restul mulțimii privind scârbită spectacolul scandalos.

Stimate doamne și stimați domni, NU sunteți mai importanți, mai celebri sau mai ocupați decât ceilalți clienți posesori de invitații, la fel ca și voi, ci doar mai puțin educați.