Când lucrez un document, dictând cuvânt cu cuvânt peste umărul unui membru al echipei, iar apoi primesc un email, cu management-ul în CC, în care mi se cere feedback pe documentul lucrat, cică, de colegul, nu am haz.
Când am o agendă, un plan și un deadline, impuse prin autodisciplină, dar munca mea depinde de terți, solicit terților, repetitiv și tracasant, să-și facă treaba, ceea ce înseamnă, evident, că nu am haz.
Când mi se solicită să produc un document care să fie “așa” dar nu tocmai „așa”, într-un „fel„ fără de „fel”, iar eu îmi storc creierii și produc ceva profesionist chiar dacă am primit amănunte zero, iar la final sunt criticată pentru că nu e bine deși nu știm ce față are așa zisul bine, nu am haz.
Când sunt cu băiețelul meu în parc și observ cum alți copii urcă găleți de nisip pe tobogan și dau drumul nisipului de acolo, sub ochii în extaz al mamelor și taților nederanjați de faptul că părul tuturor cetățenilor prezenți devine alb și cu toții tușim înecați de țărână, n-am haz.
Când băiețelul meu îmi povestește cum mănâncă țiganii din gunoaie și fură copii, pentru că așa i-a spus lui bona, îmi vine să ucid pe cineva și nu am haz deloc.
Când mă învită mieros un watchdog să reclam neregulile din campania electorală, iar eu o fac documentând reclamația cu poze și amănunte, dar watchdogul nu mai spune nimic despre reclamația mea, chiar că nu am haz.
Dar voi?
