Am spus mereu ca pe om trebuie sa-l ajuti cand are el nevoie si nu cand iti vine tie la indemana. Si astazi cred acelasi lucru desi….
Daca cineva se simte rau, a ramas fara serviciu, nu are unde sa locuiasca, e bolnav in spital, nu are bani, nu stie engleza si are nevoie de meditatii dar nu si le poate permite, are necazuri de inima albastra, i-a murit canarul sau mai stiu eu ce…..tzop eu ma voluntariez.
Lasa ca iti dau eu pastile, iti scriu eu CV-ul, dau eu telefoane pentru tine, vino sa stai la mine pana te pui pe picioare ca sa iti poti permite o chirie, iti aduc eu mancare in spital, iti dau eu bani, fac cheta in randul prietenilor daca nu am eu, te meditez eu la engleza si nu trebuie sa-mi platesti nimic, ai, nelimitat, umarul meu la dispozitie pentru toate durerile tale, iti cumpar eu pasare noua……
Povestea ma fura si nu-mi analizez niciodata resursele financiare, emotionale si cele de timp, asa ca sfarsesc prin a ma da peste cap halei-hap ca sa rezolv chestiuni complicate ale celor ce nu-mi sunt nici macar prieteni, ci cel mult cunostinte.
A, nu, povestea nu este despre cum oamenii astia nu spun multumesc, nu te mai cauta niciodata, decat daca au iar nevoie de ceva. Nuuuu. Pentru ca frumusetea, cand ajuti, este sa nu astepti nimic in schimb. Cel mult, candva, altii, niste straini, te vor ajuta si pe tine.
Povestea mea este despre cum faci tu bine si in final oamenii te fac sa te simti ca dracu si vinovat pana in maduva oaselor. Pai cum vine asta fratilor?
M-am oferit sa daruiesc casa, masa si toate cele unei prietene mai vechi. Avea nevoie. Ea nu mi-a cerut nimic, m-am oferit eu. Toate bune si frumoase pana cand a trebuit sa plec intr-o delegatie pentru doua saptamani. Atunci a inceput sa ma stranga soseta si nu stiam cum sa o intreb pe prietena mea ce planuri are pentru perioada in care eu nu voi fi in tara si implicit acasa. Aluzii, intrebari ocolite…si nimic. In final mi-am luat inima in dinti si am privit-o in ochi. Dintr-o suflare i-am marturisit, in numele unei prietenii de 10 ani, ca ma strange in spate sa o las in casa mea, cu sotul meu, doua saptamani cat eu sunt plecata din tara. Mi-am cerut scuze ca nu pot altfel si am rugat-o, dat fiind ca inca nu avea job, deci nici un motiv sa fie in Bucuresti, sa mearga la ai ei acasa pentru perioada respectiva.
Urmarea e previzibila. Prietena s-a jignit, in miez de noapte si-a sunat alti prieteni carora le-a cerut gazduire in noaptea aceea sustinand ca nu mai poate ramane la mine, sugerand ca am dat-o afara.
Am varsat lacrimi amare, am fost trista, am mai inghiti pe nemestecate si inca vreo doua emailuri rautacioase de la prietena, manata de dorinta de a-mi da peste nas, si toate astea pentru ca intr-un moment de slabiciune m-am oferit sa ajut. Am ajutat nu cat ar fi avut, poate, ea nevoie, ci o luna de zile, pentru ca atata am putut eu. Dar nu a contat.
Am omorat o prietenie de 10 ani pentru ca m-am oferit sa ajut. Promit sa tin minte lectia asta pana la prietenia viitoare!
Draga Anemari, chiar asa va fi : vei tine minte pana la prietenia viitoare! 🙂
Sufletul tau generos nu se va schimba, indiferent de rautatile oamenilor, stiu ca ti-e greu , dar te admir ! 🙂
Blanca, daca cicatricile nu ar avea istorie…
Anemari, nu te supara ca te intreb (caci dealtfel inteleg de ce ai procedat asa, ca sunt si eu o femeie patimasa si posesiva), dar chiar nu aveai incredere nici in sot si nici in prietena? Sau ai vrut sa te feresti de oportunitatea lor de a fi singuri, pt ca evident viata ne-a oferit cazuri de tradare tocmai intre buni prieteni…
Je, nu ma supar, e buna intrebarea. Si eu mi-am pus aceeasi intrebare cand mi-am constientizat starea. Imaginea intreaga este ca sotul meu urma sa aduca copilul nostru, cel adoptat, acasa, in timp ce eu eram plecata in America. Asa aveam noi citatie la judecatorie. I-am lasat sotului procura sa ma reprezinte. Si da, nu vroiam ca Emi sa vina acasa si sa gaseasca o femeie pe care nu a mai vazut-o niciodata in viata lui si sa-i spuna ei mama in absenta mea. Apoi, conservatoare cum sunt, mi se parea penibil sa vina socrii in vizita si sa-mi gaseasca sotul in casa cu o prietena in timp ce eu eram plecata din tara. Din punctul meu de vedere, acela de femeie care a fost si ea ani de zile singura, mie mi se pare nepotrivit sa stai in casa unei prietene cu sotul ei in timp ce ea este plecata. Nu e vorba doar de incredere, ca ambii ar putea sa faca mult mai multe si cu mine in tara, nu despre asta e neaparat vorba. Pur si simplu nu mi s-a parut potrivit.
Anemari, nu spun ca e valabil in toate cazurile, dar eu am „ajutat” mai mult decat ai facut-o tu, si deznodamantul il mai resimt si acum recunosc (doar in fata celor care nu-mi vad ochii). I-am oferit prietenei mele casa, masina (mea si a iubitului meu), prezenta in aproape toate vacantele noastre, drumurile, orele, secretele, tot….Acum? Ea isi plimba dragostea care a trasnit-o in moalele capului brusc si nepremeditat, pentru fostul meu iubit, chiar in casa proiectata dupa dorintele noastre, (unde ea nu intelegea de ce am ales eu sa avem dresing si baie in camera). Si uite ce s-a intamplat, pentru ca am avut incredere, si mi-a fost rusine sa le spun lor ca mie imi miroase a prea multa prietenie in trei….
Asa ca Anemari, din umila mea experienta de viata, da-mi voie sa te admir pentru tarie.
Anemari, nu ai pierdut nimic.
Sara, e clar ca prietena te invidia in tacere si si-a dorit in fiecare clipa „papucii” tai. Imi pare rau, dar daca ei doi sunt asa, nici tu nu ai pierdut nimic.
Ciao Ane. Eu as putea fara restristi sa pun continuarea pentru titlul povestii tale tocmai postate, dar te respect prea mult ca sa transform raspunsul meu intr-un paragraf licentios:)
Te inteleg si ma gandesc sincer ca nu trebuia sa plangi pentru evenimentul asta dezgustator care a dat de pamant cu prietenia voastra. Scuzata sa-mi fie retinerea, nu o pot numi prietenie, totusi, intrucat amica ta trebuia sa se ofere singura sa-ti elibereze casa pentru perioada in care tu urma sa pleci.
Nu cred ca este vorba de increderea in sot sau in prietena, aici.Sunt chestiuni care se fac si alte trebi care nu au de ce sa se-ntample, pur si simplu.O fi vorba de prejudecata in ce spun eu acum, dar nu ma indoiesc nici o clipa ca doamna in cauza se simtea ca din familie acolo si, pe undeva, poate, nutrea speranta ca voi ati asimilat-o deja acestui rol; ceea ce mi se pare o indolenta din start, dincolo de circul provocat dupa..
Asta (si multe altele) nu pot suporta eu la romani, tehnica asta speciala care confunda atentia si bunatatea cu familiarismul, ca, foarte tare din urma, sa iasa motz in frunte si nesimtirea!
Imi pare rau ca a trebuit sa treci printr-un experiment de genul asta, eu sper sa ”te faci bine” si sa nu mai dai ocazii unor intamplari asemanatoare. De regula cel mai lovit in faze de acest gen iese cel care a vrut sa ajute: nemeritat si inutil.
Una, ai inteles exact. E vorba despre ce se cade si ce nu se cade si nu neaparat despre incredere. Suntem pe aceeasi lungime de unda.
Anemari, de fapt cred ca aveam si alta idee in minte, anume ca eu nu as avea incredere nici in sot si nici in prietena, si vroiam sa stiu parerea ta in legatura cu eventuala neincredere.
Je, la capitolul incredere sunt infantila. Iubesc oamenii in general, si am incredere inainte de orice. Nu stiu sa ma protejez. Mi s-a intamplat sa descopar, de multe ori, ca am gresit. Dar nu incarc negativ relatia cu urmatoarea persoana ce intra in viata mea. Sa insemne asta ca nu invat nimic din experientele mele? Poate!
Am incredere in sot? Da. M-am inselat vreodata in privinta asta? Da, si nu odata.
Buna seara, draga mea preferata! Buna seara, tuturor!
Se spune ca ,,binele” inseamna sa inveti pe cineva sa prinda peste, nu sa i-l prinzi tu, si sa-l mai si gatesti pe deasupra!! Tu nu i-ai facut un bine, ai lasat-o sa profite de tine. Si asta nu mai e prietenie. Prietenii nu profita. Pentru ca nu se cade. Pentru ca nu se face.
Ce face Emi? Ce faci tu? Ce faceti voi?
Imbratisari fierbinti si pupici multi pentru o mamica dulce si un copil fericit!
Odetta, asta este cea mai desteapta chestie pe care am auzit-o in ultima vreme. Nu mi-am pus niciodata intrebarea ce inseamna, de fapt, sa ajuti. Si da, ai dreptate. Cred ca nu inseamna sa duci pe cineva in carca doar ca sa-i fie cald. 🙂
Intrasem sa scriu si eu ceva… a scris Una inaintea mea…
si asa este. cind a auzit ca tu vei lipsi de acasa ea ar fi trebuit sa va anunte ca pleaca. deci nu ai gresit cu nimic. si nu trebuia sa plingi fiindca nu merita.
Iana, stiam eu ca pot conta pe tine, cerebrala mea. 🙂
Anemari, tu n-ai omorit o prietenie de zece ani, cealalta femeie a facut asta. Sau prietenia s-a sinucis, fiindca nu mai avea resurse. Pentru ca, oricit de dur ar suna, eu cred ca nu s-a putut numi prietena pina-n miezul lucrurilor o femeie care e scandalizata ca nu te-ai expus la penibil si la birfe (cel putin, daca nu la mai multe complicatii…) ca sa-ti conserve ea tabieturile. Sa nu plingi si, mai ales, sa nu te culpabilizezi. Crede-ne pe noi, cele care, de pe orbita obiectivitatii, vedem cel mai bine justetea gestului tau. In fond, ca si relatiile cu barbatii din viata noastra, si prieteniile pot fi capitole incepute si retezate. O existenta construita din bucati – asta e atributul societatii moderne.
Simona, da prietenia s-a sinucis. Intrebarea mea este: puteam evita? Daca m-as tempera, daca nu m-as arunca cu capul inainte si ambele brate intinse, daca nu ar conta atat de mult sa fiu cu ceilalti , pentru ceilalti…
Pentru ca m-am simtit vinovata ,m-am gandit ca sentimentul asta trebuie sa vina de undeva, adica sa existe undeva un sambure de vina.
De cate ori ceva nu functioneaza ma gandesc unde am gresit eu. Si am scris acest post pentru ca am vrut sa inteleg asta.
Iti multumesc pentru randuri Simona.
Anemari, si eu iubesc oamenii in general, doar ca in prietene si barbati nu prea mai am incredere…e de la sine inteles ca ceva s-a intamplat de-a lungul vremurilor la aceste capitole. Desi acum imi spun ca poate sunt/am fost excesiv de posesiva.
Iar prieteniile, majoritatea nu sunt pe viata, cu toate ca mult timp am crezut asta; sunt pe segmente de viata, in functie de imprejurari. Si se termina adesea.
Nici eu nu incarc negativ urmatoarea relatie, dar amaraciunile s-au asezat pe undeva, simt asta, nu au pierit ca prieteniile (sau barbatii).
Oh, draga mea draga, care va sa zica daca ceva nu merge, tu ai gresit?!?
Si eu care ma gandesc prima data unde a gresit celalalt (cealalta) !
Si a doua oara. Recunosc.
Imi esti tare draga, asa de ,,neindicat” de buna !
Sa nu te schimbi, dar sa plangi mai putin, sa crezi din tot sufletul in tot ceea ce crezi tu. Restul? E si maine o zi. Iar eu te plac si te iubesc neconditionat. Si promit solemn ca sunt prietena ta. Pentru totdeauna.
Ce face Emi?
pupici multi si dulci
Odetta, Emi e bine. Deja spune nu vreau la mai tot si toate, refuza hainele pe care i le dau, vrea doar in brate si bate din picior si cu pumnul in masa cand ceva nu-i convine. Suna a baiat normal dezoltat, nu-i asa? :))
Odetta, am ramas datoare cu un raspuns. Nu, nu sunt buna si nici modesta. Iti jur! Cred ca sunt nesigura pe mine, cred ca ma indoiesc atat de tare de mine incat de fiecare data ma gandesc ca problema sunt eu. Si mai sunt asa de dependenta de ceilalti incat ma tem sa nu-i supar si sa-i pierd.
La final de 2008 mi-am propus sa schimb asta in viata mea dar nu am reusit:
http://anne-desprenimic.blogspot.com/2008/12/pentru-2009.html
Ane, mie-mi suna bine ce se-ntampla cu Emi al tau, desi nu-s vreo specialista in puericultura. Sper sa recupereze cat mai mult din ce-a pierdut nefiind cu voi. Spune-mi, te rog, ii gatesti separat, are preferinte culinare mai deosebite, sau il inveti sa aiba?Nu de alta, dar tin minte ca spuneai undeva ca este micut si plapand, asa ca nu ma indoiesc de faptul ca incerci sa-l aduci pe linia de plutire si fizic, nu doar mental si sufleteste.
De cand il ai acasa {adica de aproape o luna, cred} s-au schimbat multe in viata ta sociala?Mai ai timp sa te vezi cu fetele la cate-o cafea, o barfa mica si zburdalnica?
Sau si tu si sotul tau ati renuntat la tabieturile dinainte? Nu de alta, dar ma gandesc sa intru si eu in experienta asta, probabil mi s-a declansat tic-tac-ul si simt ”acuto-monstruos” ca eu si jumatatea-mi sa avem parte de ceva deranj atat prin camerele apartamentului, cat si prin odaile noastre sufletesti in care, deocamdata, dam ochi-in-ochi doar unul pe celalalt.
Sper sa aveti vreme buna azi pe la tobogane, daca va duceti.Te pup.
Una, Emi e curios si mananca orice. Vrea sa incerce tot ce mancam noi sau altii, de aceea nu-i gatesc separat dar gatesc mai sanatos pentru noi toti. A descoperit cu placere maslinele, cascavalul, melcii cu lapte, rosiile si perele.
Viata noastra s-a schimbat radical. Totul este despre el si in jurul lui. Deci, nu ma vad cu fetele, nu ne uitam la TV (nu avem timp intre masa si baia de seara, joaca de dinainte de somn), dar planuim sa incercam sa gasim un echilibru.
Eu am inceput anul 3 de doctorat dar inca nu m-am vazut cu profesorul si nu am mai lucrat nimic de 3 luni, la serviciu nu am fost dar ma reintorc de luni, nici de asociatie nu m-am ocupat de cand a venit Emi acasa. Dar planuiesc sa gasesc si aici solutia magica.
Emi vrea atentie si in brate mereu. Ieri am pus muraturi cu el in brate. A fost infernal dar si amuzant. A curatat si el usturoi cu mine. Azi mergem la verisoara noastra sa ne jucam de Halloween si avem costum de soricel. Acum, cand scriu, il trag de coada de la costum ca sa ma lase sa scriu.
Buna seara Anemari-Helen! Buna seara Ani, Helen sau Anne! Buna seara tuturor identitatilor pe care le porti tu cea adevarata!
Bun gasit suflet bun si om adevarat!
Te rog, de cate ori ai nevoie de poala, vino la mine. Neconditionat, cu toata dragostea.
Fac o paranteza despre mine, vei intelege multe…
(Tatal meu a decis pe 28 decembrie ’67 sa ma numesc Elly-Odetta. Asteptau un baiat si pareau destul de siguri(!!!). Nu ma intreba cate explicatii a trebuit sa dau si cate griji la fiecare act… ah, pe tata il cheama Nicolae si pe mama Maria…si surorile mele au cate doua prenume deosebite…)
Multumesc pentru invitatia de mai sus. Nu m-ai convins deloc ca nu esti buna sau modesta, ba dimpotriva, si ma bucur din tot sufletul sa descopar un om onest si valoros. Ma impresioneaza pana la lacrimi incapatanarea ta de a deveni mamica. Si mereu atata seriozitate (m-am linistit, nu sunt singura!). Si multe, multe altele…
Emi spune nu sau refuza ca sa se convinga ca-l iubiti, ca-l acceptati si cand nu e in acord cu voi…imi aminteste de mine… intind adesea capcane de genul asta, daca ma iubesti iubeste-ma cu toate diferentele, neputintele.. Identitati prin negatie, mai stii?
Cereai la finele lui 2008 Indrazneala!
Si Iubire, de trei ori!
Ei bine, le-ai primit. Bucura-te! Foloseste-le.
Te sarut si te imbratisez
Buna, Anemari, ma bucur sa ne regasim in acest mod. Povestea ta m-a atins oarecum, eu fiind unul dintre oamenii care nu pot sa spuna nu, care doresc mereu sa ajute pe cineva sau macar sa incerce. Am constatat insa, in timp, ca oamenii nu vibreaza pe aceeasi lungima de unda cu mine. Ca nu prea reusim sa ne intelegem. Oameni in fata carora mi-am deschis sufletul m-au dezamagit ingrozitor. Asa-zisi „prieteni” ma cauta doar cand au nevoie de ceva. „Prietenele ” mele imi propun iesiri numai in scurtele perioade in care nu au un new-entry masculin in vietile lor. M-am obisnuit cu situatia, m-am resemnat, iar apoi am devenit mult mai selectiva cu persoanele pentru care mai fac cate ceva. Ceea ce din afara poate parea o forma de egoism, nu e decat auto-protectie.
Anda, si eu ma bucur sa ne regasim aici. Da, sistemul de autoaparare este mai bine dezvoltat la unii si mai deloc la altii.
Iar ma aventurez sa scriu printre multimea de femei 🙂
Sfatul meu, ca de la un barbat desi tanar dar incercat de viata de foarte multe ori, e sa ajutati in continuare dar fara sa mai folositi vocea voastra suava si plina de compasiune, cand ajutati, mai ales in cazul lui Anemari ( imi place numele tau, e f frumos), trebuie sa puneti si conditii, nu neaparat directe, ci doar prin gesturi, tonul vocii si felul in care te oferi sa ajuti, tot timpul trebuie sa aratam o mica doza de reticenta…
BelloJo, am invatat ca intelepciunea nu are varsta asa ca iti acceptam sfatul. 🙂
Draga Anemari. Si eu ma regasesc in aceeasi situatie de a intui nevoile cunoscutilor mei si de a intinde mana cu ajutor inainte de a-mi fi ceruta. Dar nu ma deranjeaza ca uneori nu primesc nici macar „multumesc”. Astazi cineva mi-a spus ca sunt ultima pe lista sa de prioritati dar nu m-am suparat, pentru ca eu sunt ultima chiar si pe lista mea de prioritati.
Da Cristina, nu ne iubim deloc. Si daca noi nu ne iubim se pare ca nici ceilalti nu ne iubesc.
Ma bucur Anemari pentru implinirea din viata ta.
Multumesc Cristina!
Anemarie, buna ziua ! Acum am intrat pe blogul tau si imi place mult cum scrii. Mi-au placut comnetariile facute la Alice dar nu te citisem altundeva, putin la Simona Catrina. Imi permit sa spun ca sensibilitate se degaja din ceea ce scrii. personal cred ca esti o femeie deosebit de cumsecade si amabila, motiv pentru care oamenii, uneori sar calul. Si eu ma cam reped in a ajuta pe cei care cred eu ca ar trebui ajutati, si, ulterior am constatat ca era mai bine de stateam in banca mea, fara sa intervin. Sunt un temperament coleric, rac ca zodie si tare imi place sa ajut, dar am constatat ca adeseori nimeni nu are nevoie de ajutorul meu sau, si mai rau, sunt luata de fraiera. In prietenie, insa, dau totul, cred ca nimic nu-i prea putin. Recunosc ca si aici ma cam reped :(. Vreau sa fie bine mereu pentru cei pe care ii iubesc. despre fiica mea nici nu mai zic, ca din prea multa iubire, am gresit in educatie, facand eu totul si in locul ei. Nu am procedat bine, asa cum nu procedez bine adeseori. Imi propun sa-mi revizuiesc elanul de a ajuta, de a interveni si, totusi, iar ma repet in actiuni :(. Cred ca ai procedat foarte bine cu prietena ta, desi personal, nu as zice ca ti-a fost prietena adevarata. altfel ar fi trebuit singura sa se retraga, sa fi inteles fara sa-i spui nimic. Prietenii adevarati se inteleg si fara cuvinte prea multe. Clar este vorba de un elementar bun simt care pare ca-i lipseste dumneaei. O saptamana buna si ganduri pe masura sufletului frumos pe care il percep.
Moi, in seara asta am gasit la cutie un plic pe numele prietenei mele dar cu adresa mea. Am sunat-o si i-am spus ca are corespondenta la mine si nu a gasit de cuvinta sa-si ceara scuze ca imi foloseste adresa fara sa-mi fi cerut permisiunea. Sunt indignata!
Anemari, nu e adevarat, sunt sigura ca multi oameni te iubesc!
Si chiar ai un nume foarte frumos, cum bine a spus tanarul domn!
Je, cred ca oamenii ma plac uneori si singura mea problema este ca eu ma plac din ce in ce mai putin. Lucrez la asta dar nu-mi prea reuseste.
Anemari, scuza-ma pentru e-ul adaugat in plus la nume. Sper ca nu am deranjat cu interventia mea. Noapte buna.
Moi, niciun deranj. Eu indignata sunt de ce mi se intampla. Cand despre e-ul final….E o poveste lunga..Tata ar fi vru ca numele meu sa se scrie Anne-Marie, dar in 1971 era destul de complicat sa inregistrezi astfel de nume la primarie. Asa ca am ramas Anemari.
a
Am inteles, multumesc :). Cu numele, este foarte bine si asa. Si indignarea mi se pare fireasca, raman la parerea initiala. O seara buna!
Anne, e tarziu si eu am intrat sa-mi mai clatesc ochii un pic dar mi s-a aricit parul pe spate cand am citit postul tau! Draga mea draga, femeia aceea nu ti-a fost prietena niciodata, cum Dumnezeu sa poti gandi asa despre un personaj care stie ca urmeaza sa lipsesti 2 saptamani de langa familie si nu da SINGURA nici un semn de duca?!? Nu trebuia nici macar sa-i dai explicatii, cum fir-ar sa fie, tu pleci si ea ce facea in timpul asta?!? Eventual avea grija de casa, facea curat, uda florile, gatea, schimba copilul, vizita socrii si multumea barbatul?!???! Nu incetez sa ma crucesc cat de sucita-i lumea asta, cat de des oamenii buni si de bun simt sunt luati de prosti (iarta-ma! Chiar nu cred asta despre tine ,dar ipochimena respectiva – iarta-ma inca odata, nu ma stiu controla, sper timid insa ca poate-ti citeste blogul, da, „doamna” asa meriti, sa-ti spun, ipochimena si inca-s blanda si delicata!!!!!)
Insa, am sa-ti dau dreptate cu toata gura chiar daca ma doare sufletul sa o fac, da Anne, e vina ta, doar vina! Intr-adevar, prietenii nu profita! Prietenii inteleg ca le intinzi o mina si-i gazduiesti in caminul tau (in care locuiesti impreuna cu partenerul tau, el nu trebuie sa fie musai sot!) o seara, hai 2, ca poate e weekend si n-au tren spre casa si spitalele-s inchise…dar luni, frate, daca nu s-a mobilizat si nu a plecat luni ,nu ti-e prietena, n-are educatie, n-are coloana vertebrala, n-are caracter iar toate scrupulele si lacrimile tale de neputinta sunt exact in van sau orz risipit pe niste gaste scarbavnice, nu de alea grase si cu penaj frumos cum avea Marita mea, Dumnezeu s-o odihneasca, ca sincer – si pe-alea le banui cu mai mult bun simt ca amica ta!
Sa fi stat singura, sa fi stat cu mama ta…..mai era o treaba, desi nici atunci nu profiti de ospitalitatea prietenilor, decat daca esti orfana, amarata si prietenii respectivi se gandesc sa te infieze. Dar chiar s-asa, te duci si cari baxuri in piata daca altceva nu te duce mintea si caracterul si seara cand vii acasa participi si tu macar cu o paine la bunastarea celor pe care-i parazitezi!
Lasa, Anne, sa se duca cu Dumnezeu si nu mai fi trista, nici vinovata nu te mai simti! Ai facut bine ce ai facut, nu-ti schimba tu fondul sufletesc si altruismul salvator….dar gandeste de 2 ori inainte sa-ti deschizi casa si sufletul doar pentru ca „prieteni” de 3 lei sa intre cu bocanci grei si plini de noroi, fara macar sa aiba decenta sa-i scuture pe pres, la intrare
Te pup
PS – Ma emotionezi cu dragostea ta pentru Emi, cu devotamentul tau…ce pui de om norocos ai, sa dea Dumnezeu sa stie si sa aprecieze cand o fi mare! Si crede-ma ca stiu ce spun 🙁
Anca, te cred. Sa stii ca incerc sa-mi spun in gand. zilnic, ca eu iubesc acest pui de om mai presus de orice dar ca nu am voie sa devin dependenta de el. Intr-o zi s-ar putea sa nu ma mai vrea, sa nu ma mai placa, sa vrea sa plece, sa-si caute familia naturala si eu va trebui sa am atunci taria sa-l las sa plece si sa nu-i strig mizerii gen „mi-am sacrificat tineretea”, „te-am crescut si imi esti dator….”.
Ma rog la Dumnezeu sa-mi dea minte, rabdare si intelepciune. Mai mult nu stiu ce sa fac.
Si eu cred la fel ca si Anca G, ca nu-ti era deloc prietena, doar se folosea de tine. Mi s-a intamplat si mie sa ma pomenesc ca, atata timp cat au nevoie de mine si nu le deranjez cu nimic, doar le ofer tot ce pot eu, sa fiu considerata buna, draguta, sa fiu admirata. Cum nu am mai avut eu ceva de oferit, cum am inceput sa cer, eventual, si eu, ceva, totul s-a schimbat suta la suta si nemernicia nu mi-a fost iertata. Mi-au intors patele promitandu-mi ca nu vor sa mai auda de mine oameni pe care i-am adunat din strada, pe care i-am iubit, laudat, admirat, promovat. Numai pentru ca, la un moment dat, am cerut si eu ceva in schimb pentru tot ce ofeream si le-am cerut, exact ca in cazul tau ca, in casa si-n revista mea, sa respecte regulile mele, nu sa vina si sa le faca pe ale lor. Ti-ai gasit! Asta e de neiertat. Eu sunt o proasta. Si, ca sa fiu cinstita, ti-as zice si tie, Ane, tot cam asa, dar mi-e rusine, si nu vreau sa te supar, vreau doar sa te incurajez.
Alice, proasta mi-am zis eu singura. Pentru ca am suferit, pentru ca m-au durut supararea si reprosurile ei din emailuri, nici macar spuse in fata, pentru ca m-a jignit folosindu-mi adresa pe post de casuta postala fara sa-mi ceara voie si pentru ca a incercat sa ma manipuleze sa preiau un contract al ei de internet de la o companie de telefonie mobila si pentru multe altele.
Buna dimineata, un raspuns scurt, la ceva offtopic – ca sa zic asa: draga mea draga, eu cred ca Emi o sa inteleaga exact ce ai facut pentru el, chiar daca isi va dori sa-si cunoasca, la un moment dat, familia din care provine genetic vorbind! Dar ti-o spun din suflet, bazat pe experienta mea, pe ce am trait eu: parinti iti sunt aceia care te cresc si ingrijesc, care sufera ca iti iese primul dinte, ca te opereaza de apendicita, ca n-ai luat examenul, ca te-ai indragostit…. nu aceia care te procreaza intr-o imbratisare inclestata, despre care, peste ani, nu mai sti sa spui daca a fost dragoste sau instinct de animal!
Niciodata sa nu-i strigi „mizerii” cum le numesti tu, nici macar sa nu le mai gandesti de azi inainte! Pana la urma, la barbatii care ne fac viata zdrente nu le strigam niciodata „mi-am sacrificat viata ptr tine”…ii privim livide cum impacheteaza in geamantane haine si viata noastra de-a valma si-n zisa lui Alice, le inchinam fruntea sa-i apere Dumnezeu de rele….Emi e copilul tau, cum i-ai putea striga lui asa ceva?!??! Dar eu sunt sonvinsa ca nu o sa se intample! Educatia si iubirea conteaza enorm la un copil ori eu ma pot indoi de multe lucruri dar nu de faptul ca Emi nu e iubit sau nu o sa fie educat cum trebuie!
Te pup cu drag si sa va mearga bine!
Vai, ce prostie a iesit din iuteala de mina si nebagare de seama! Rectific: eu ma pot indoi de multe dar nu de faptul ca Emi este un copil iubit si care va primi o educatie minunata!
Te pup, sunt nebuna si ocupata 🙂
Anca am inteles. Nu ma indoiesc ca Emi este un copil minunat.
Mizerii nu gandesc, dar am crescut in comunism cand ti se spunea destul de des, chiar daca nici parintii nu credeau, „eu te-am facut, eu te omor”, „ne-am sacrificat tineretile ca sa va crestem pe veoi”…si alte minunatii de genul asta. Ce sa fac, ele sunt in sistemul meu, nu le pot elimina.
Insa, capitalismul, economia de piata, accesul de cultura si calatorii m-au transformat intr-o persoana diferita de parintii mei si tot ce pot spera este sa nu ajung vreodata sa strig asemenea chestii.
Foarte bine zis. Chiar mi-a placut foarte mult.
Si eu sunt la fel ca tine: daca cineva imi cere camasa de pe mine, i-o ofer fara sa stau prea mult pe ginduri.
Te citesc mereu si imi place cum scrii. Ar fi bine sa pui de o carte, pentru ca ai talent. Citeodata, chiar ma inspiri in scrierile mele. Iti doresc – tie si celor dragi tie – viata lunga cu sanatate si sa ai parte numai de bucurii! Georgeta – Craiova.
Draga mea, Georgeta Nedelcu, de talent suntem toti bantuiti, asa ca mai bine sa raman nescrisa. 🙂 Deocamdata nu cred ca am prea multe de spus.
Eu iti multumesc sincer pentru ca ma citesti.