„"Într-adins, smerit și mut, am făcut ce am putut"- Tudor Arghezi“

Cum am împlinit 40 de ani.

de

40Cu şase luni înaintea zilei mele de naştere am intrat în panică. Sunt o cochetă, dar nu în sensul celei care se teme să-şi admită vârsta, care se plânge în public de ridurile sau kilogramele ei. Deci, nu vârsta în sine mă speria, ci bilanţul.

Am plănuit pentru mine să fiu altceva şi altcumva la 40 de ani şi dintr-o dată am realizat că sunt aici, la 40 de ani, dar nu sunt nici pe jumătate din visele mele. Nu-mi plac jumătăţile de măsură şi nu mă compar niciodată cu cei de jos ci mereu cu cei din vârful muntelui. Ştiu, ambiţia este de natură profană, dar nu-mi ştiu ajusta ştachetele.

După ce am negat că este vorba despre mine, m-am opus oricarui gând de sărbătoare, am refuzat să vorbesc despre asta, m-am văitat copilăreşte…am abdicat. Ok, împlinesc 40 de ani şi nu sunt ce vroiam să fiu, dar va trebui să trăiesc cu asta. Fără presiune, fără plan, fără promisiuni.

Mai întâi mi-am eliberat soţul de presiunea oricărei aşteptări de sărbătoare sau petrecere surpriză pentru că am acceptat să petrecem Revelionul la Lepşa, apoi am decis că nu-mi trebuie niciun cadou pentru că am tot ce-mi trebuie şi oricum cele mai frumoase cadouri sunt cele pe care mi le fac singură. 🙂

Înarmată cu zero aşteptări mi-am chemat resemnată aniversarea.

Între timp alte lucruri s-au întâmplat. Un caz sosit la asociaţie reclama urgent un RMN pentru o fetiţă de 10 ani. RMN-ul costa 600 Ron şi mămica, şomeră, nu-i avea. Nici asociaţia nu-i avea, pentru că noi nu dispunem de fonduri. Aşa că am deschis o campanie pe facebook “daţi un leu pentru ziua mea”, inspirată din romanul „Eat. Love. Pray”, şi am strâns bani de la tot felul de oameni, cunoştinţe, prieteni, parteneri de lucru…

Nu doar că am adus fetiţa în Bucureşti, înainte de Crăciun, pentru analize, dar un băieţel orfan, aflat în plasament, a primit o geacă călduroasă de iarnă, nou nouţă.

Mai apoi, chiar înainte de Revelion, un tânăr, cu un handicap major, căruia asociaţia i-a făcut rost mai de mult de un laptop, mi-a trimis un sms spunând că nu are niciun ban de sărbători, nici măcar de un suc. De data asta am trimis email familiei şi apropiaţilor şi am cerut să i se verse copilului bani în cont, cadou pentru ziua mea. Chiar şi eu am reuşit să  depun câţiva leuţi.

Pentru cinci minute m-am simţit mai bine. Şi asta pentru că mămica, în ciuda insistenţelor neurologului, a decis să externeze fetiţa, înainte de încheierea investigaţiilor şi fără un tratament. Medicul m-a sunat pe mine, eu pe mămică, dar ea nu mi-a mai răspuns la telefon. Din păcate, nu este pentru prima oară când se întâmplă aşa.

Apoi,  asistenta maternală mi-a spus că băieţelul mai avea o geacă, la fel de groasă, deşi iniţial am întrebat-o ce-i lipseşte băieţelului pentru că vroiam să-i cumpăr exact ceea ce avea nevoie. Mi-a rămas doar să sper că băieţelul va purta geaca şi ea nu va fi vândută.

În cele din urmă, m-am gândit că sunt atâţia oameni amărâţi în lumea asta, atâţia oameni care ar avea nevoie de un semn că nu sunt singuri, dar putem ajuta atât de puţin…

Pe 2 ianuarie, de ziua mea, am pornit spre Bucureşti şi pe drum Emi mi-a cântat ” Mulţi ani trăiască!, mami să trăiască!”. Tot Emi mi-a cerut să-mi cumpăr un tort roz, de fetiţe, şi să-l chemăm pe  prietenul lui, Tudor, pe la noi. Exact aşa am făcut.

Nicio rudă nu mi-a călcat pragul, niciun frate, niciun prieten. Am fost doar noi cu Tudor şi părinţii lui. Am suflat în tort roz, de fetiţe, şi am desfăcut şampanie roz, pentru copii.

Am  împlinit 40 de ani, nu am niciun prieten pe care să-l pot suna la miezul nopţii, fără  să-l deranjez, dar cunosc o mulţime de oameni care au încredere în mine şi sunt dispuşi să mi se alăture. Nu cred că e puţin lucru.

Categorii:
Despre mine

Comentarii

  • La Multi Ani, Anemari, plini, voiosi, cu oameni dragi aproape si cu intamplari pe masura sufletului tau minunat!

    Anda 6 ianuarie 2011 7:11 PM Răspunde
    • Anda, voiosi da. In rest, eu imi doresc sa nu mai depind de oameni, sa nu ma mai evaluez in raport cu interactiunea lor cu mine. Doare cumplit.

      Anemari 7 ianuarie 2011 2:17 PM Răspunde
  • Ane aceleasi simtaminte le-am avut si eu anul trecut la 30 (desi diferenta e majora). NU am vrut sa-mi serbez ziua la serviciu, dar n-am scapat caci nu m-am putut fofila; m-am bucurat ca n-a sunat telefonul ca la gara si ca cei mai multi si-ai adus aminte cu o saptamana mai tarziu, iar altii mi-au urat la multi ani pt ziua mea (din oct) chiar de Craciun (2 in 1). Nu mai conteaza ce am planuit si ce n-am realizat pentru ca, asa cum spuneai si tu, numai si numai faptul ca am o familie minunata si sanatoasa ma face cea mai fericita.
    Si da, ai dreptate, si eu ma numar printre cei multi care au incredere in tine.
    Cei 5 ani care au trecut de cand te-am cunoscut, ar fi fost clar mai saraci.

    Oana R 6 ianuarie 2011 7:22 PM Răspunde
    • Oana, ce-ti pasa tie…:) La 30 de ani zburdam inca pe campii. Vorbim peste 10 ani. Si nu doar despre ce asteptari ai tu de la tine ci si despre ce asteapta ceilalti de la tine.

      Anemari 7 ianuarie 2011 2:16 PM Răspunde
  • La multi ani Anemari!

    adrianagianinna 6 ianuarie 2011 7:27 PM Răspunde
  • La multi ani , Anemari ! Esti un om minunat prin tot ceea ce faci ! Traim intr-o lume in care oameni ca tine se intalnesc foarte rar .

    Marina 6 ianuarie 2011 9:06 PM Răspunde
    • Marina, daca te gandesti la toti oamenii care au sarit grabnic sa-mi dea banuti ptr RMN, la toti oamenii cu care eu lucrez la Asociatie, la toti medicii cu care Asociatia Salveaza Vieti lucreaza, la toti cei care doneaza ptr tot felul de cauze, intelegi ca suntem multi doar ca suntem tacuti.

      Anemari 7 ianuarie 2011 2:14 PM Răspunde
  • La multi ani, Anemari!

    Laura 6 ianuarie 2011 10:09 PM Răspunde
  • La Multi Ani! Ma bucur ca esti un om cu suflet atat de bun si ca ceea ce se intampla dupa „facerile de bine” nu te impiedica sa mai fii buna cu prima ocazie. MIe mi s-a intamplat fix ca tine numai ca la prima ocazie de a ajuta pe cineva neincrederea s-a cuibarit in mintea mea si mi-a fost mult mai greu sa ajut chiar daca as fi vrut.
    Iti doresc sa treci cu seninatate si bucurie peste pragul de 40.

    Carmen 7 ianuarie 2011 8:07 AM Răspunde
    • Carmen, lucrurile sunt diferite. Munca la asociatie m-a invatat ca oamenii coplesiti de durere rareori isi aduc aminte sa-ti multumeasca ptr ajutor. Apoi, rareori sunt recunoscatori ptr ce le oferi si sunt grabnic maniosi ptr ce nu poti sa le oferi. Dar noi tratam boli si trebuie sa invatam sa nu luam nimic personal, sa ramanem profesionisti.

      Desigur, data viitoare suntem mai vigilenti, solicitam promisiuni in scris ca se vor tine de tratament….Dar ideea este ca trebuie sa faci bine doar pentru a face bine, rezultatul nu ne apartine.

      Anemari 7 ianuarie 2011 2:13 PM Răspunde
  • Cred ca ai trait cea mai frumoasa aniversare. Iar eu stiu ca, daca as avea numarul tau de telefon, te-as putea suna la orice ora. Si te-ai bucura sa-mi spui o vorba buna.
    Cu mult drag.

    Alina 7 ianuarie 2011 9:06 AM Răspunde
    • Alina, chestiunea e ca eu raspund la orice ora. Intrebarea este :cine imi raspunde mie?

      Anemari 7 ianuarie 2011 2:18 PM Răspunde
  • PS. cred ca ai avut cea mai frumoasa aniversare…imi place ideea!!! vreau si eu asa…

    Laura 7 ianuarie 2011 9:25 AM Răspunde
    • Laura, era dulce amar. Eu nu am vrut asa, dar uneori ne supunem ptr ca nu avem de ales.

      Anemari 7 ianuarie 2011 2:09 PM Răspunde
  • La multi ani draga, scumpa, extraordinara mea prietena! Sunt mandra de tine si de tot ceea ce faci! Sa ai cea mai norocoasa varsta, cel mai frumos an, cea mai senina bucata de viata de pana acum!

    Alice Nastase Buciuta 7 ianuarie 2011 9:45 AM Răspunde
    • Alice, macar tu…Dar sa-mi spui asa macar de 2 ori pe luna. 🙂

      Anemari 7 ianuarie 2011 2:09 PM Răspunde
  • La multi ani, multa, multa putere si sanatate, multe bucurii. E mult prea devreme pentru bilant, mai sunt atatea lucruri de facut, de vazut, de iubit, de descoperit, de trait, de scris, de impartasit…
    Si undeva, poate mai aproape decat crezi, mai sunt si eu, mai ales in miezuri de noapte, fatalmente insomniaca…
    La multi, multi, multi ani!
    🙂

    Marilena Guduleasa 7 ianuarie 2011 11:09 AM Răspunde
    • Marilena, vrei sa spui ca tu nu te uiti in ograda celorlalti si nu vezi ca la varsta ta ei au mai multe diplome, responsabilitati mai mari, profesii mai glamuroase?

      Stiu ca nu e frumos, dar eu ma uit. 🙁

      Anemari 7 ianuarie 2011 2:08 PM Răspunde
  • Ane, si tot inainte de sarbatori ai trimis un pachet de carti care a dat efectiv sens Craciunului ce avea sa vina. Apoi, intamplator am aflat ca numai curierul ar fi putut costa 30 RON! Oh, Doamne, cand o sa pot sa te rasplatesc pentru asta…
    Sa stii Ane ca este o varsta frumoasa, matura, care nu trebuie sa te sperie. Eu cred ca nu ai facut tot ce ti-ai propus pana la aceasta varsta, dar ai compensat cu multe alte lucruri pe care nici nu le-ai avut in vedere.
    Cea mai mare realizare este faptul ca esti inconjurata de oameni frumosi, pe care chiar ai putea sa-i suni in miezul noptii.
    La Multi Ani!

    camellia 7 ianuarie 2011 1:37 PM Răspunde
    • Camellia, eu am cumparat doar cartile, si ele la oferta, pentru ca asa se vindeau de Craciun. Revista se ocupa si de curierat, deci nu-mi aloca merite pe care nu le am. Dragutul de Gabi le-a impachetat frumos, chiar sub ochii mei, dupa ce Alice a semnat, cu generozitate, cartile.

      In rest, sa fim sanatosi si din cand in cand multumiti. 🙂
      Ma bucur ca ai avut ce sa citesti la brad.

      Anemari 7 ianuarie 2011 2:07 PM Răspunde
  • Eu, doar sa ma suni. Imi da un sentiment placut faptul ca „pot ” sa-i raspund cuiva care are nevoie de mine, indiferent la ce ora. Eu, din fericire, am si cateva persoane care-mi raspund cu drag la miezul noptii si alearga-ntr-un suflet sa ma tina de mana cand ma doare viata. Si am invata cat este de bine sa fie asa, sa stii ca poti sa suni sau sa mergi la cineva – fara sa anunti cu trei zile inainte. Si am reusit si eu sa bucur cateva persoane care aveau nevoie de-o vorba buna si de-un gest cald. Nu m-am suparat niciodata ca m-am trezit din somn, iar daca am putut m-am dus la capatul lumii ca sa-mi imbratisez prietena. Si de multe ori mi-am luat si copila dupa mine, ca m-am temut s-o las singura-n casa. Si eu ma simt bine dupa ce sunt buna. Iar tu, din cate te-am citit pe-aici, esti tare deosebita.

    Alina 7 ianuarie 2011 2:46 PM Răspunde
  • Ane, la ceasul bilantului adevarat, ala pe care-l astept eu, increzatoare, atunci se vor alege plusurile mele de minusurile lor. Eu tot mai zic ca mai e vreme destula sa se intoarca soarta. 🙂

    Marilena Guduleasa 7 ianuarie 2011 3:57 PM Răspunde
  • …inca ceva, ca tot m-ai rascolit cu intrebarile tale, trebuie sa recunosc, oarecum stanjenita, ca putinele satisfactii pe care le-am avut in astia 40 de ani ai mei, nu mi-au venit nici de pe urma studiilor aproximative, nici a lecturilor haotice, nici a banilor cheltuiti cu mult inainte de a-i castiga (ba chiar fara sa-i vad altfel decat desenati pe un formular de „imprumut pentru nevoi personale”), cat de pe urma rarelor ocazii cand am reusit sa fiu de folos cu adevarat cuiva, fie ajutandu-l sa se descurce intr-o situatie temporar fara iesire, fie sa se integreze intr-un colectiv vrajmas, fie pur si simplu gasind cele mai potrivite cuvinte, care sa-l emotioneze… lucruri marunte, pentru care m-am bucurat in felul meu, de neinteles pentru multi altii.
    Sunt o idealista, care isi doreste inainte de toate recunoasterea ei ca om, nu ca excelent perfomer intr-un domeniu de varf.
    Uite, blogul acesta mi-a adus o astfel de satisfactie si asta chiar in pragul celor 40.
    Pentru Alice Nastase si pentru voi toti, cred, n-a contat decat ce am de spus, sau ca am ceva de spus, fara sa imi cereti CV-uri, recomandari sau scrisori de intentie. Si pentru mine asta inseamna izbanda, inseamna reusita, inseamna realizare.
    Oricat mi-as lungi gatul in ograzile altora, asta n-am sa gasesc in ele…
    Hai, sa ne mai imbratisam o data, cu toata puterea, speranta, maturitatea, naivitatea celor 80 de ani ai nostri (insumati)!
    🙂

    Marilena Guduleasa 7 ianuarie 2011 4:40 PM Răspunde
  • Vin si eu la imbratisare, ca sa putem sari glorios de 120!
    Ane, eu ma uit sa vad daca altele au mai multe riduri. De-adevaratelea. Ce sa fac, sunt frivola…

    Alice Nastase Buciuta 7 ianuarie 2011 4:58 PM Răspunde
  • Alice, ma crezi sau nu, dar la 120 ma gandisem si eu… Asta da, telepatie! 🙂

    Marilena Guduleasa 7 ianuarie 2011 5:02 PM Răspunde
  • La multi ani. Sa fii sanatoasa si fericita. Te admir mult pentru puterea, curajul si energia ta.

    Dana 7 ianuarie 2011 9:27 PM Răspunde
  • Anemari, am realizat gustul dulce-amar, mai ales ca tot efortul a fost aproape in zadar…dar, dincolo de asta, iti ramine simtamintul ala de bine, ca ai incercat sa faci bine.
    Iar eu vorbeam serios, cind ziceam ca vreau si eu…desi mai am 4 ani pina la 40, decit sa-mi distrez prietenii, care slava Domnului au de toate, mai bine sa ajut un copil bolnav sau dezbracat sau mai ce stiu eu cum…am invatat pe pielea mea, ca la un apel SOS , se raspunde promt.
    Si vezi, de asta te admir eu si-mi esti nespus de draga!

    Laura 7 ianuarie 2011 10:12 PM Răspunde
  • La multi ani, draga Anemari!!
    Iti doresc ani multi si frumosi, in care sa raspandesti din toate puterile tale binele si sa ai parte, la randul tau, de multe bucurii.

    amalia 8 ianuarie 2011 12:31 AM Răspunde
    • Amalia, draga mea, multumesc din suflet.

      Anemari 11 ianuarie 2011 6:52 AM Răspunde
  • La multi ani Anemari, iti doresc sa ai parte de tot ce e mai bun pe lume, alaturi de cei dragi! 🙂

    Victoria West 8 ianuarie 2011 10:09 AM Răspunde
    • Victoria West, asa sa fie. Multumesc!

      Anemari 11 ianuarie 2011 6:52 AM Răspunde
  • Anemari, draga mea, vin si eu cu un intarziat, egoist si zapacit La Multi Ani, dar tine cuvintele astea in suflet si-n destin, te admir si te indragesc pentru tot ceea ce faci! Am fost plecata de sarbatori, nici macar n-am intrat prea mult pe Internet, acum incerc sa-mi intru in ritmul eficient, desi mi-e greu… Te sarut cu drag si enorm respect pentru devotamentul tau, pentru inima ta!

    Simona Catrina 8 ianuarie 2011 11:18 PM Răspunde
    • Simona, multumesc frumos! Ce bine ca te-ai descarcat departe de internet de tot…

      Anemari 11 ianuarie 2011 6:52 AM Răspunde
  • Ane, la multi ani! La cei 40 de ani si intotdeauna ,tu esti minunata! Sa ai zile frumoase!

    Simona Radoi 10 ianuarie 2011 8:06 PM Răspunde
  • La multi ani Anemari! cu intarziere, ca abia acum am citit ce ai postat 🙁 Si eu ma serbez zilele care vin, deci de la un capricorn la altul, iti urez un an in care 100% dintre visele si proiectele tale sa devina realitate! Si bucura-te ca poti ajuta atatea persoane, iar faptul ca multi depind de tine, inseamna ca ceea ce faci tu conteaza. Si cu lucrul asta, cred, eu, poti compensa multe dintre lucrurile pe care zici ca nu ai apucat sa le faci. Nu ai apucat INCA, pt. ca ai avut altele pe cap, dar sigur ai realizat lucrurile cele mai importante! Ai un baietel minunat si urarile de la el sunt sigura ca te umplu de fericire!
    La multi, multi ani iubiti si fericiti!!!

    Adnya 11 ianuarie 2011 1:39 PM Răspunde
    • Adnya, sa ai o aniversare frumoasa. In afara de familia mea, nimeni nu depinde de mine. Departe de mine un asemenea gand.

      Cred sincer ca fac ce pot. Ma intristez uneori ca exista atatea nevoi si doar limitate resurse, dar asta este o alta poveste.

      Si mai cred ca exemplele bune ne influenteaza. Cred ca avem nevoie de modele pozitive. De aceea am ales sa vorbesc despre Asociatie, despre oamenii cu care lucrez, oamenii pe care-i intalnesc…

      Anemari 11 ianuarie 2011 2:33 PM Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title