„"Într-adins, smerit și mut, am făcut ce am putut"- Tudor Arghezi“

Overloaded, overworked and unappreciated.

de

<img class=”aligncenter size-full wp-image-929″ src=”http://anemarinecsulescu.revistatango.ro/wp-content/uploads/sites/9/2011/03/overloaded-overworked-and-unappreciated-1.jpg” alt=”overloaded overworked and unappreciated” width=”225″ height=”224″ />

 Ma intreba o  prietena, intr-un email primit azi dimineata, de ce nu sunt fericita daca fac atat de multe lucruri, sunt implicata in atatea proiecte diverse.  Recunosc ca  intrebarea m-a pus pe ganduri serios. Nici macar nu am realizat cat sunt de nefericita.

Muncesc mult, dorm mai putin de 4 ore pe noapte in ultima luna, incerc sa respect toate termenele, sa raspund tuturor si sa nu las nimic la voia intamplarii. Imi ies toate perfect? Bineinteles ca nu! Comunic bine? Cel mai prost comunic cu familia, pe ei ii napastuiesc pentru ca ei sunt singurii care ar putea intelege ca nu mai pot.

Nu ma frustreaza faptul ca nu imi ies toate din prima, ca trebuie sa muncesc poate de 2 ori mai mult pentru ceva, ca dorm din ce in ce mai putin, ca imi cade parul si mi se rup unghiile, ca imi vad baiatul tot mai rar si pe fuga. Temporar pot sa traiesc cu toate astea.

Ma intristeaza de moarte cand ma dau peste cap sa rezolv lucruri ce nu tin de job description si oamenii stramba plictisiti din nas ca nu e mare lucru, li se cuvine si oricum se putea si mai bine. Ma intristeaza etichetele lipite usor, evaluarile scrise la betie fara constiinta importantei pentru cel ce le va citi. Ma ucide lipsa de intelegere a jumatatii mele, care nu vede cum ma descompun fizic si cum sufar de singuratate, indepartare si epuizare.

Ma ucide inconstienta cu care imi ignor partenerul  alergand sa respect termene si promisiuni.

Ma epuizeaza explicarea explicatiei, oamenii care schimba agende si uita sa-ti spuna si tie, intalnirile anulate de sefi care afecteaza relatia mea profesionala cu cei pe care i-am contactat implorand ajutor.  

Ma rapun rautatile fara miza, nu pentru ca le-as accepta pe cele cu miza dar macar pe acelea mi le-as putea explica.

Da, sunt overloaded, overworked si unappreciated. Dar voi?

Categorii:
Despre mine

Comentarii

  • Anemari, eu te citesc de multa vreme si tot de multa nu comentez, caci mi se par de un asemenea bun simt scrierile tale ca nu prea vad ce-as putea adauga! Nu stii cum te admir pentru lupta ta cu birocratia si pentru victoria repurtata atunci cand ai devenit mama lui Emi, nu stii de cate ori am citit si ras-citit si re-citit articolul acela cu blestemul graselor (nu, nu sunt foarte grasa, nici macar grasa in acceptul cuvintului nu sunt, de altfel daca ai sa corelezi numele cu fata ai sa realizezi ca ne si cunoastem!), mi s-a parut foarte real, si dureros, si plin de bun simt, si plin de revolta, si plin de amar! Nu stii de cate ori am citit si ras-citit si re-citit jurnal de femeie moderna (nu-s sigura ca asa se numea though)….si totusi n-am comentat niciodata! Dar acum nu pot altfel, ai nevoie de (macar) 2 vorbe si nu neaparat bune! Anemari, inceteaza sa vrei sa le faci pe toate bine, si bune, si la timp, si la superlativ! Nu se poate, punct! Nu se poate! Viata personala are prioritate, copilul are prioritate absoluta! Lasa-le in saracie de proiecte, proiectzele, nu-ti mai asuma nimic peste job description, oamenii strimba plictisiti din nas ca au dreptate, viata e grea si fara sa mai vina cate un perfectionist de-asta, cate un rebel fara cauza care-si neglijeaza familia si copilul ca sa faca……ce?!??! Naiba stie ce! Eu stiu ca tu iti gasesti toate justificarile din lume, stiu ca asa e bine sa fim buni, sa ne facem slujba bine, sa fim doamne pe strada, fufe in pat si gospodine la bucatarie dar asta intr-o lume in care nu trebuie sa si castigam cat barbatii, sa ne si r…pardon ca ei, sa si caram cat ei, sa ridicam si blocuri de care ridica ei si totusi sa ramanem feminine, dragalashe, cu bucle romantice si manechiura impecabila!
    Lasa-le in saracie draga mea, crede-ma pe cuvint de onoare, sa vezi ca indata ce muncesti numa’ de la 9 la 5, doar particica ta de tarla, tot universul o sa te iubeasca si-o sa te respecte exact ca si pina atunci, anotimpurile se vor succeda la fel, ziua va avea tot 24 de ore dar tu iti vei fi castigat niste liniste, vei fi pierdut niste riduri, vei fi avut niste timp pretios petrecut cu Emi si cu partenerul tau care ambii amindoi chiar merita, fie si numai pt ca te-au suportat atita timp in asa fel! Ca si noi toti ceilalti ai o singura viata (stiu ca suna a cliseu!) sa le faci pe toate! Si nu le poti face pe toate bine!!!!! Si atunci, hai sa fi o mama buna ca e cel mai important, o sotie buna (cam tot pe acolo, ma rog!) si un om bun – chestie care e totusi discutabila ca eu cred sincer ca esti un om bun dar sunt convinsa ca exista si alte pareri! Inainte de orice, tine minte o treaba pe care eu am spus-o celei mai dragi si celei mai tirziu dobindite prietene ale mele (tzoc, daca citesti!): „rostul tau esti TU! Si tot TU esti persoana cea mai importanta”. Ai lasa tu persoana asta neodihnita, frustrata, cu parul cazut si unghiile rupte?!? Da?!? Pe bune?!?! Pentru ce?!??!?
    E multa vreme de cand eu am reusit sa inteleg ca daca eu sunt odihnita, fericita si multumita e in puterea mea ca oamenii mei dragi sa fie la fel!
    Sper ca n-am fost prea subtila, te pup si astept un articol nou intitulat dupa o mizerie de melodie de-a Parazitilor (asta e o formatie underground da’ baietii au cate ceva in cap dincolo de injuraturile de rigoare) si anume „Frate, daca cerul cade tre’ sa ti se rupa….”. Emi e prima persoana importanta dupa tine si sotul tau prima persoana importanta dupa voi! Ei nu pot sa astepte, nu merita asta si nici tu nu meriti sa ramai fara ei pentru nimic in lume! Am zis

    Anca G 22 martie 2011 12:04 PM Răspunde
    • AncaG, da, am nevoie sa ma scuture cineva, asa cum scuturi casa, covoarele…
      Stiu ca Emi ar renunta bucuros la muncile mele care ii aduc bani ptr tot ce are nevoie, doar ca sa ne jucam. Dar eu sunt adult si trebuie sa imi asum cea mai grea si epuizanta misiune: sa tin casa cu plati la zi si sa ii asigur baiatului tot ce are nevoie (medic, terapeuti, activitati educative..)

      Anca, na ca o spun, am adunat obida cat China ptr ca trebuie sa muncesc tot timpul, ptr ca nu pot sa lenevesc si ptr ca sotul meu nu-si ia el o mie de extra joburi ca sa aduca bani in casa.

      Anemari 23 martie 2011 3:55 AM Răspunde
  • Buna Ane
    Trebuie sa ii dau dreptate celei care a scris mai sus. Ai grija de tine in primul rand si de familia ta, apoi de restul. Mai multe si mai bine nu mai pot adauga.
    Mara

    Mara 22 martie 2011 12:25 PM Răspunde
    • Mara, ce bine imi pare ca te gasesc aici! Nu ne-am vazut din vara. Sa vina caldura, sa iesim si noi in parc cu Dede!

      Anemari 23 martie 2011 3:51 AM Răspunde
  • da, si eu sunt de acord cu Anca g, nici eu nu puteam scrie mai bine!
    tatal meu seamana cu tine si mai ca ma apuca plansul de cat am incercat sa ii explic ca sanatatea e cea mai importanta si ca nu il da nimeni afara de la servici daca nu sta 15 ore acolo si ca totul va fi bine si daca el va fi acasa la 5.00.
    tu ai nevoie de o plimbare pe zi, mai ales acum ca vine primavara, alaturi de Emi si chiar si de sotul tau daca are timp sa va insoteasca.. oricum e foarte important sa va faceti timp pentru voi si sa nu fi mereu pe fuga(pentru sanatatea ta fizica si mentala) .. e foarte stresant sa traiesti cu o persoana care e mereu pe fuga sau se gandeste la alte probleme la masa, in pat, oriunde-altundeva… in loc sa povesteasca cu cei dragi si sa ii intrebe cum le-a mers azi..
    iti doresc o zi frumoasa.. tu stii ca noi toate care ne dam cu parerea pe aici iti vrem binele:) asa ca ar trebui sa te conformezi ..

    andra 22 martie 2011 12:45 PM Răspunde
  • Am fost, dar s-a schimbat pagina. Ca sa facem fata vietii trebuie sa fim si egoisti din cand in cand. Pentru mine psihoterapia a facut minuni. M-am schimbat intr-un an cat altii in zece si nu imi pare rau de loc pentru ca odata cu mine s-au schimbat si cei din jurul meu. Acum sunt apreciata, nu simt ca raman fara timp pentru ca mi-l ofer si ma opresc din munci si treburi inainte sa ma simt epuizata. Stiu ca pare imposibil acum, dar odata ce iesim din faza de negare si sa ne spunem ca „asa nu se mai poate” nu vom mai simti ca totul se prabuseste.
    Te rog si eu mult sa ai in primul rand grija de tine pentru ca asa vei avea grija si de familia ta.

    ioana_m 22 martie 2011 4:26 PM Răspunde
  • Unii ar sustine ca e greu sa inveti sa spui”nu”.Apoi,incepi sa te obisnuiesti…Ieri,bugetul meu a participat si la achizitionarea cartii-Cum sa te eliberezi de iluzia perfectiunii/Alice Lesch Kelly.Am gasit fragmente care m-au amuzat,asa ca am hotarat sa o achizitionez.

    adrianagianinna 22 martie 2011 4:50 PM Răspunde
  • Anemari, cred ca pur si simplu vine un timp in care trebuie sa facem curat. Asa ca intr-o camara. Pastram doar ceea ce este cu adevarat necesar. Restul, la gunoi.
    E vorba de ceea ce este cu adevarat important pentru tine. Si asta doar tu poti sa stabilesti.
    Eu stiu doar ca timpul ce l-am pierdut facand diverse si asta in detrimentul lucrurilor cu adevarat importante, nu am cum sa-l mai capat inapoi.
    Am realizat asta, stiu ca poate nu este exemplul cel mai concludent, atunci cand o colega de-a mea a plecat dincolo. Si avand atatea de facut, am tot amanat sa merg la ea la spital. Cand am ajuns, ea inca era, atat de nerecunoscut, atat de ..Si apoi, la cateva zile dupa vizita ce i-am facut-o, a plecat. Si atunci am inceput sa ma intreb serios ce fac cu timpul meu de il impart si-l daruiesc cui nu merita, iar celor care merita, le dau cu portia…

    lotusull 22 martie 2011 5:27 PM Răspunde
    • Lotusull, da, privite din perspectiva asta, lucrurile isi pierd importanta.

      Anemari 23 martie 2011 3:50 AM Răspunde
  • Mda… din pacate, e destul de simplu sa devii dependenta de adrenalina serviciului. E destul de simplu sa simti ca esti o parte esentiala a mecanismului si ca fara tine compania chiar nu poate sa mearga inainte, nici macar pentru o saptamana. Si cred ca poate fi destul de simplu sa pui familia pe locul doi, fara rea-intentie, ci doar o consecinta a faptului ca pe primul loc e altceva. Temporar.

    Adevarul e ca… eu nu am inteles din articolul tau ca regreti ca investesti prea mult timp cu serviciul. Eu am inteles ca ti se pare ca meriti mai multa apreciere, ca vrei sa ti se spuna in fata ca esti „the best for the job”, ca vrei respect pentru ca dai totul si stii ca-l meriti. Iar atunci cand nu primesti asta, ti se pare ca nimic din ce faci nu merita cu adevarat. Si daca mai ai parte si de-o rautate fara miza din partea unui coleg… singurul lucru pe care-l mai poti face e sa mergi pana la baie pentru o tura de plans. Dar nici asta nu-i bine, doar se stie ca e o dovada de labilitate psihica sa plangi la servici! haha.

    Cred ca aprecierea, daca nu vine de la sine, trebuie s-o ceri. Cu demnitate. Trebuie sa spui ca te motiveaza aprecierea sefului sau a colegilor (asta e pe gratis, sunt sigura c-ar functiona), trebuie sa spui ca simti ca meriti un salar mai mare sau o promovare (pregatita fiind cu argumentele de rigoare – cel mai rau lucru care se poate intampla e sa-ti spuna nu), trebuie sa spui si ca ai prea mult de lucru si ai vrea sa mai anagjeze pe cineva, pentru ca nu mai faci fata. Nimeni de la lucru nu-ti va sari in ajutor atata vreme cat tu insati iti faci treaba si nu strigi in gura mare ca ai nevoie de ajutor. Si nu aici, pe blog, ci acolo, in birou. Eu am facut asta atunci cand a fost nevoie. Iar apoi nu m-am mai simtit nici overloaded, nici overworked, nici unappreciated. Si am si avut timp de toate.

    olguta 22 martie 2011 5:44 PM Răspunde
    • Olguta, nu ma cunosti, asa ca nu ai de unde sa stii ca nu este vorba despre serviciu. Pe langa job, sunt voluntar la doua organizatii, predau engleza, fac traduceri, scriu pe bloguri, ma implic in actiuni ale gradinitei frecventate de fiul meu…

      Ar fi prea simplu sa fie asa cum spui tu. Am prea multi sefi si prea putine satisfactii.

      Anemari 22 martie 2011 8:13 PM Răspunde
  • Ane, ce-ar fi sa-ti faci o lista de prioritati?
    Te-ai intrebat serios daca sotul tau este de vina ca suferi de singuratate si indepartare?
    Poate el te va intelege cu timpul, dar sa nu astepti acelasi lucru si din partea lui Emi.
    La un moment dat trebuie sa alegi intre cariera si familie. Cine spune ca le face foarte bine pe amandoua, nu stie ce vorbeste. Ia-o mai usor, nu poti sa le faci tu pe toate!

    Ai grija si de tine, Ane!

    camellia 22 martie 2011 8:10 PM Răspunde
    • Camellia, m-am gandit la lista de prioritati. Nu m-am gandit la vina.
      Din pacate, cea care tine casa sunt eu si Emi are inca nevoi multe si costisitoare (50 ron/sedinta de logopedie, 100 ron/sedinta de terapie…etc). Mai mult de jumatate din activitatile mele sunt ptr bani. Dar goana dupa munca ptr bani ma secatuieste si am nevoie sa muncesc si ptr suflet ca sa nu ma usuc. Nu am gasit inca echilibrul intre cele doua.

      Anemari 23 martie 2011 3:48 AM Răspunde
  • nu cred ca ti se va face statuie nici la serviciu, nici la firma de traduceri pt 100 lucrari fara greseala si nici de catre cei pt care prestezi voluntariatele, statuie poate sa-si faca doar familia.
    procedand asa nu vei castiga decat admiratia temporara si sortita rapid uitarii a unor cititori de bloguri.
    eu zic ca o vacanta facuta pe bani putini va fi binevenita precum si o conceptie gen … go slow

    dodo 22 martie 2011 8:44 PM Răspunde
    • Dodo, nu m-am gandit la statui si nici nu cred ca mi-ar place una. E rece si trista.

      Nu pot sta inchisa in cutiuta mea, am nevoie sa simt ca imi aduc si eu contributia. In rest, muncesc ca sa platesc rate, ca tot omul.

      Anemari 23 martie 2011 3:49 AM Răspunde
  • Inteleg perfect cum te simti, Anemari!
    Eu cand patesc asa, sa ajung ‘overloaded, overworked si unappreciated’ imi dau un shut down sau macar un stand by, ca sa-mi pot recapata energia si echilibrul.
    Nu-ti pot da sfaturi sau sa-ti spun cum sa-ti organizezi timpul, activitatile…tu stii cel mai bine. Tot ce pot sa fac este sa-ti transmit un gand bun si multa energie pozitiva 🙂
    Te imbratisez cu drag!

    Silvia 23 martie 2011 9:53 AM Răspunde
  • Ane, eu as renunta deocamdata la activitatile neremunerate. Mananca si astea o multime de timp si aduc si oboseala. Tu trebuie sa pui in balanta ce te implineste mai mult: sa stai cu famila sau sa faci munca de voluntariat?
    Cred ca ar trebui sa astepti sa mai creasca un pic Emi pentru a-ti acorda o serie de libertati. Iti spun sincer, cat au fost copiii mici nu aveam timp nici macar sa citesc o carte. Acum nu mai regret acest lucru.
    Chiar zilele acestea am avut si noi o discutie despre cine ar trebui sa aduca mai multi bani in casa. Te mira daca iti spun ca eu eram vinovata ca nu castiga el mai mult?

    camellia 23 martie 2011 10:05 AM Răspunde
    • Camellia, toata viata mea de copil am auzit de la bunica ce ar fi putut sa faca mama daca nu ar fi avut patru copii, ce ar fi putut ajunge, si ce viata usoara si inflorata ar fi avut tata daca nu ar fi fost impovarat de patru copii.

      Nu vreau sa ajung vreodata sa gandesc darmite sa spun, ce as fi putut face daca… Mi se pare ingrozitor sa pui in carca unui copil cocoasa neputintei tale. De aceea, cand Emi va fi adult si va pleca de acasa vreau sa nu ma simt parasita, vreau sa simt ca am crescut un copil dar inca am o viata. ea nu s-a incheiat, eu nu am fost parasita, ci am un milion de preocupari. Urasc chestia asta la mamele de baieti si eu vreau sa fiu exceptia.

      Anemari 24 martie 2011 2:51 AM Răspunde
  • Daca stau sa ma iau la bani marunti, ar trebui sa fiu TOTAL NEFERICITA. Am un job ca dracu’ (imi place psihologia, dar sunt inginera- ok, eu am ales, nu m-a impins nimeni). Pe vremuri faceam diaree cand deschideam computer-ul la serviciu (amu m-am mai linistit). Am un sot cu un background total diferit de-al meu, nu intotdeauna usor de inteles (cu care am ales sa traiesc, pentru ca e un tip fantastic) care acum are doua joburi- deci nu prea-l vad pe-acasa. Am un bebe care plange cate-odata ore in sir, trebe alaptat si schimbat inclusiv noaptea. Locuiesc in cel mai naspa cartier al orasului, intr-o locuinta din sec. 16 (nerenovata). Am 30 de ani si n-am facut NICI UN concediu, inafara de vizitele in Romania, in care am vizitat pe fuga familia. Locuiesc in Germania, dar inafara de stradutele unde fac cumparaturi, nu cunosc orasul, nu cunosc tara asta.

    DAAAAAAAAAAAR
    Cand nu mai pot, imi fac o cafea si O SORB CU PLACERE, spal vasele si SIMT APA. Cand nu mai pot, ma uit in ochii copilului (care tocmai a vomat dupa o noapte intreaga de neliniste, plans si nesomn), ma joc cu copilul celalalt, care vrea sa construiasca un turn.

    Uite-asa m-am trezit intr-o buna zi, dupa ore de nesomn si bataie de cap (cum si ce sa fac sa le gat pe toate, sa fac rost de bani mai multi, sa apuc sa stau mai multe ore cu copilul, sa, sa, sa…, apoi cate rele mi s-ar putea intampla- impotriva carora nu exista asigurari, sau alt soi de scapare) ca sunt de fericita! Gata, eu is fericita si cu asta basta.

    Te apreciez pentru ceea ce faci pentru noi (imi pare rau ca nu scri mai des aici pe blog 🙂 si vad ca nu sunt singura. Pentru ai tai esti precis mai scumpa decat oxigenul. Daca simti ca plesnesti, lasa mai moale… De unde se poate si de unde nu se poate; ce-i folosesc lui Emi sedintele la logoped, daca MAMI MAINE NU MAI EXISTA? Am atatea cunostinte care la 30-35-40 s-au dus… un cancer, un infarct, o gripa nebuna…. Viata e mai scurta decat credem!

    femeia fericita 23 martie 2011 10:43 AM Răspunde
  • Ane draga mea Ane, nici macar nu stii cat de bine te inteleg dar – din pacate – tot la tine e cheia (da, stiu cum suna!). Fostul meu sot este un baiat splendid! Da, exact asa „baiat”! Are 42 de ani si inca nu intelege ce obligatii are! Si eu am muncit tot timpul pentru ca fata sa aiba, si fata a avut dar nu m-a avut pe mine si habar n-ai ce drama s-a iscat acum, la adolescenta, din cauza asta! Sau poate ai habar daca m-ai mai citit pe la Simona! Si cu nevoile astea ale baiatului va trebui sa inveti sa fi foarte dar foarte grijulie caci s-ar putea ca o sedinta de logopedie sa i-o poti acoperi tu si el sa aprecieze asta mult mai mult! Si sa faca progrese mai mari cu tine decat cu oricare psiholog indiplomatit! Sigur ca sunt medici pe care trebuie sa-i vezi si nevoi care trebuiesc acoperite absolut dar…..timpul tau cu el este al naibii de pretios! Iar daca sotul tau are o astfel de atitudine ai sa ajungi departe Ane, atit de departe cat am ajuns si eu: la divort! Mai devreme sau mai tirziu! SI probabil ca e de preferat mai devreme, eu regret ca am stat niste ani lungi cu fostul meu sot crezind ca „are copilul nevoie”. Copilul avea, dar are si azi si el ii este ce-i era si atunci: tovaras de joaca! Si pina si azi se joaca rar impreuna, daca intelegi ce vreau sa spun! NU-i esti de folos nimanui asa overloaded si overworked, nu poti gindi, oboseala e un panaceu, o caracatita cu o mie de tentacule! Da-o-n ma-sa de treaba (na, ca am spus-o si eu!) vorbeste serios cu sotul tau si explica-i ca un ceva tre’ sa faca si el si tre’ sa faca asap! Caci asa cum te descurci sa tii o casa cu platile la zi si un copil o sa te descurci inca si mai bine daca nu mai ai inca o obligatie la cele existente deja! Si daca nu reactioneaza, reactioneaza tu! Si lasa draga de tine, deocamdata voluntariatele, inteleg ca-s munca de suflet dar sufletul tau e Emi si ai sa constati ce frumos stie el umple partea aceea! Joaca-te Ane cu el daca asta isi doreste, sari o sedinta de logopedie si faceti-o voi, odihneste-te Ane cu el in brate si da-i voie si sotului tau sa fie adult!!!! Si daca pot sa fac ceva concret pentru tine scrie-mi, te rog mult! Crede-ma ca-s fata organizata si cu mult tupeu si ma tem ca-n ultima vreme m-am facut si cam rea dar mi-a prins bine, nesperat de bine! Te imbratisez cu drag

    Anca G 23 martie 2011 5:59 PM Răspunde
    • AncaG, divortezi de un barbat ptr ca e imatur desi partea ludica este ceea ce te-a atras la el? Pentru ca nu are spirit antreprenorial si o mie de skill-uri aducatoare de bani?

      Nu trebuie sa mai pun ceva in sacosa ca sa ajung la divort? 🙂

      Zic si eu, nu ca nu as avea eu gandurile mele. Dar daca tot dezbatem…

      Anemari 24 martie 2011 2:56 AM Răspunde
  • Buna Anne
    Eu sunt mereu pe aci, doar ca stau si citesc. Cu scrisul mai greu. Dede abia astepta sa vina vara sa mearga la mare cu Emi. El asta a inteles, vara, mare, Emi.
    Mara

    Mara 23 martie 2011 8:08 PM Răspunde
    • Mara, ne uitam pe poze si Emi inca spune „bebe” in loc de Dede. 🙂 Dar in rest, s-a inaltat, ii las plete, vorbeste din ce in ce mai bine…

      De la tine am invatat sa fiu vigilenta in prezenta lui, sa articulez bine sunetele si sa-l corectez de cate ori greseste.

      Parca te vad si acum cum ii hraneai cu lingurita ca pe pui. 🙂

      Anemari 24 martie 2011 2:54 AM Răspunde
  • Mama mia, cate soiuri de echilibre trebuie sa ne stabilim in ziua de azi ca sa putem trai si sa mai si simtim gustul vietii. Eu cred ca ai un potential (intelectual, organizational, creativ) foarte mare si ala nu te lasa sa stai linistita, te framanta, se vrea folosit, chiar si cand tu simti ca, fizic, poate nu mai poti. Esti foarte vie, asa te simt eu, din capatul meu de lume. Dar, draga mea, te rog sa dormi un piiiic mai mult. 6 ore. Deal?

    amalia 24 martie 2011 3:38 AM Răspunde
  • Esti intr-o pasa foarte prosta ca urmare a efortului mare depus, a suprasolicitarii, a nesomnului si a atator factori pe care bineinteles ii cunosti.
    Simti ca nu mai ai timp pentru tine, ca te-ai abandonat, ca ai preluat asupra ta toate poverile, facturile, deadline-urile, ai racni de nervi nu alta.
    Draga Anemari nu esti singura care trece prin asta. Stiu ca poate nu inseamna mare lucru, sau oi zice tu: halal consolare, dar esti om si cand nu mai poti, trage aer adanc in piept si ia-o mai usor. Copilul tau are nevoie de mama, sotul de sotie, prietenii de o prietena asa cum te-ai dovedit pana acum. Nu e nimic daca spui ca nu mai poti, dar incearca sa spui ca nu mai poti fara a-i face pe ceilalti sa se simta vinovati, ca nu te ajuta mai mult, ca nu iti preiau din munci, pentru ca din start le tai orice avant si orice dorinta de intelegere si apropiere fata de tine.
    De vreo luna incoace sunt franta, palida, nervoasa nu mai spun, am o groaza de lucruri pe cap, incerc din rasputeri sa nu-l privez pe puiul meu de timp pretios petrecut impreuna, a fost bolnav destul de rau, aveam atatea de facut. Pana am spus stop, copilul meu si zambetul lui, sanatatea lui sunt cele mai importante si m-am oprit, am invatat sa spun Nu si e al naibii de bine. Aveam in minte tot soiul de reprosuri pentru sot, ma asteptam sa-mi citeasca gandurile si mintile si sa intuiasca orice, numai ca probabil si eu trimiteam mesaje trunchiate. Asa ca m-am mai oprit o data si l-am privit. Mi-am dat seama ca si el este extenuat fizic si psihic, ca a slabit, ca e nervos, ca face foarte multe lucruri care pot parea maruntisuri, insa cer enorm de mult timp si rabdare si pricepere, ca este un tata extraordinar si ca ar fi bine sa imi amintesc inceputurile noastre, pentru ca altfel tind sa devin obositoare, cicalitoare si vesnic nemultumita.
    Ca atare amandoi, fiecare dupa posibilitati, trageti in acelasi sens, pentru viitorul puiului vostru. Sunt sigura ca veti reusi sa o scoateti la capat, dar incercati din cand in cand sa va priviti cu tandrete, sa mai uitati de reprosuri, sa faceti o nebunie, gen lasam tot si fugim la o pensiune cat de mica, dar sa fim o familie, sa respiram aer curat sa ne destindem. Iti amintesti de Revelionul vostru?
    Voi sunteti cei mai buni si mai de baza psihologi ai copilului vostru.
    Te admir si am convingerea ca o vei scoate la capat.

    Fleurs de Marie 24 martie 2011 9:44 AM Răspunde
  • Anemari, desi ti-am cunoscut doar scrisul si vocea :), a ajuns, prin scrisul si vocea ta atata suflet pana la mine incat am convingerea ca, in situatia in care s-ar apuca cineva sa-ti ridice o statuie, ai privi-o din fuga si ti-ai vedea de treaba. Eventual cred ca te-ai intreba cum si ce sa faci sa ii gasesti o utilitate in cine stie ce lupta, pentru cine stie ce cauza nobila.

    Cum sunt (chiar daca incerc sa nu fac asta), dintre cei pentru care a fost nevoie uneori sa „explici explicatia ” ( 🙂 extraordinara denumire a „procesului” cu si pentru care esti sacaita, inclusiv de mine, uneori)… iarta-ma. Si multumesc!

    Nu stiu cat conteaza… iti imbratisez sufletul frumos si as vrea sa iti amintesc ceea ce sper eu ca stii – ca esti foarte apreciata – chiar si de oameni pe care nu-i cunosti, cu care n-ai vorbit, care nu ti-au scris vreodata… Oameni care ti-au cunoscut sufletul prin intermediul faptelor. Cele pe care stiu ca le faci pentru suflet – nu pentru statui, recunostinta, aplauze. Mi-as dori sa si simti cat de tare. Mi-as dori sa-ti arate cat te apreciaza si cei care nu fac asta, pentru ca mi-e greu sa cred ca exista cineva care sa te cunoasca si sa nu te aprecieze (ma raportez doar la cei a caror parere chiar conteaza, nu se includ vesnicii nemultumiti, carcotasii, rautaciosii…)

    MonicaG 24 martie 2011 11:04 AM Răspunde
    • Monica, draga mea voluntara necunoscuta, tu nu esti job ptr mine. Oamenii ca tine ma fac sa simt ca nu e timpul pierdut.

      Iar ptr cei de aici am sa spun ca Monica este voluntar Salveaza Vieti, locuieste in Timisoara si desi vorbim des la telefon sau pe email nu ne-am intalnit niciodata.

      Anemari 24 martie 2011 3:29 PM Răspunde
  • Ane, draga mea, n-am zis niciodata ca i-am reprosat omului meu spiritul ludic dar mai ales n-am zis niciodata ca asta m-a atras la el! Nu stiu cum a stat situatia in cazul tau dar pe mine oamenii iresponsabili nu ma atrag, nu ma intereseaza de fapt! Nu am niciun fel de intelegere sau simpatie what so ever pentru o persoana de orice sex care nu e in stare sa-si asume propria viata si proprii fii! N-am vrut sa ma amestec, nici sa-ti dau idei, nu cunosc situatia si chiar presupunind ca as cunoaste-o nu mi-as permite niciodata sa invat pe nimeni ce sa faca! Eu doar ti-am povestit deznodamintul in cazul meu! Eu imi cunosc limitele si sunt ani buni de cand am invatat sa mi le accept si sa nu ma mai simt vinovata daca nu pot sau nu vreau sau nu-mi iese ceva! Poate ca after all comment-ul tau nu era decat o reactie dictata de niste factori care odata inlaturati nu lasa urme, poate ca eu am interpretat eronat revolta ta, poate ca nu te deranjeaza cu adevarat ce am avut eu impresia ca te deranjeaza! NU vreau sa interpretata gresit si se pare ca potential asa m-ai inteles tu! Daca pe tine nu te deranjeaza cu adevarat atitudinea iubitului tau cum gresit am interpretat eu din „am strins obida cat China” iarta-ma ca ti-am oferit exemplu personal. Eu cand am strins obida cat China am plecat! Tu daca simti ca trebuie sa mai pui ceva in sacosa (de exemplu ce?!??! Cam ce ar mai fi de pus in sacosa cand omul de linga tine nu te vede ca te instrainezi, ca te frustrezi, ca lupti singura cu mori de vint?!? Cand el este unul dintre cei care „unappreciates” you prin faptul ca nu te-a vazut cu parul intins in toate directiile si cearcanele latite pe toata fata sau te-a vazut si si-a spus in barba „o sa-i treaca, ea e aia puternica”) trebuie sa faci tot ce simti/ vrei si crezi tu! Eu nu contez, mi-am spus doar o parere si nu vreau sa-mi cer scuze pentru ea ca e a mea! Bottom line, fiecare face ce crede de cuviinta si daca tu crezi ca esti ok asa you simply go ahead! Ca atunci cand nu mai putem ne asezam (sau plecam!) singuri! Cu drag

    Anca G 24 martie 2011 12:07 PM Răspunde
    • AncaG, vorbeam despre mine, numai despre mine. Am inteles exact ce ai spus si mai ales ce nu ai spus. Da, am o atractie nebuna ptr impins vagoane, 🙂 chiar si atunci cand ele o iau in directia gresita. You gave me food for thought. Uneori gandesc exact ca tine, alteori imi spun ca exagerez si ca lucrurile nu stau chiar asa. Dar ai dreptate, asta nu poate si nu trebuie sa ramana asa. Sa se schimbe primesc, dar poate sa inceapa cineva in numele meu? 🙂

      Anemari 24 martie 2011 3:27 PM Răspunde
  • Dar ne vom intalni – cumva, candva, in alergatura asta – a ta, a mea, ne intalnim noi…

    Dai o bere – m-ai facut sa plang de 2 ori azi citindu-te. Si dau si eu una(doua, trei 🙂 ), pentru ca m-ai facut tot azi (si nu doar azi), sa si zambesc.
    Multumesc…

    MonicaG 24 martie 2011 6:12 PM Răspunde
  • Te poti ruga lui Dumnezeu sa-ti dea putere si calauzire.
    Pe mine m-a calauzit acum 6 ani sa rup postura de persoana angajata full tine (castigam dublua fata de sotul meu si aveam dublu responsabilitati) si sa las chestiile in seama lui. S-a descurcat foarte bine. Declaratia mea practica a fost: nu mai aduc bani, murim amandoi de foame, dar eu nu mai rezist.
    Puteti invata ca si familie sa nu mai luati nimic pe credit, ever, doar cu banii jos. (Sta cineva impreuna cu parintii pentru ca nu are apartamentul lui, da, sa stea, ca sta mult mai linitstit decat pe credit).
    Prezenta si disponibilitatea mamei este cruciala pentru copil.
    Intelectual, emotional viata este mai arida, neinteresanta cu copilul acasa, dar peste ani consecintele sunt super. Dar ajunge copilul spre adolescenta, cand si sa vrem nu mai are prea mult chef de stat cu noi.

    Genevieve 27 martie 2011 9:52 PM Răspunde
    • Genevive, da prezenta mamei este cruciala. Si noi locuiam cu parintii daca aveam unde. 🙂 Dar asa, a trebuit sa facem rate ptr apartament. Daca nu aveam apartament si camera separata ptr Emi nu puteam sa-l adoptam, nu s-ar fi considerat ca avem conditii ptr el.

      Masina tot in rate am luat-o ptr ca am realizat ca nu putem adopta un copil fara sa putem duce copilul la medic, in caz de urgenta, etc. S-a dovedit ca daca nu aveam masina nu am fi putut ajunge la Emi. A durat trei luni pana am putut sa-l aducem acasa si el locuia la 30 de km de Bacau, intr-un sat intre munti fara alt acces. Pana l-am adus acasa l-am vizitat saptamanal si masina a fost utila ptr ca puteam sa-l ducem in Bacau la medic, in parc…etc. Nimic nu e inutil sau intamplator.

      Da, ruga ajuta. Iti multumesc pentru sfat.

      Anemari 28 martie 2011 7:25 AM Răspunde
  • anemari, eu nu ti-am scris niciodata dar te-am citit mereu.

    azi cineva mi-a trimis un link si am aflat ceva despre mine, de fapt mi s-a confirmat: sunt o fugara.

    http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=6038

    apoi am mai citit si restul si m-am gandit la tine.

    in primul rand suntem mai mult din toate si eu pot doar sa presupun ce rana porti, de stiut mai bine stim noi insine. stiu ca esti o femeie ocupata, mi-ar parea rau sa nu citesti si sa-mi spui sau nu ce crezi.

    o viata buna si frumoasa sa ai, cred ca esti minunata! si nu, nu sunt vreo mistica, pe mine m-a surprins asemanarea, pur si simplu.

    ariana 8 aprilie 2011 7:11 AM Răspunde
  • Anemarie, in aceasta seara din intamplare am intrat pe blogul tau, e prima oara….dar promit ca nu si ultima…esti exceptionala, am plans la orice cuvant al tau, am plans la comentariile fetelor….de ce?, deoarece ma regasesc in fiecare cuvant al tau,ma regasesc in fiecare problema a ta, care remarc cu tristete din ce in ce mai des ca e comuna multor femei din societatea noastra. Sunt multe de povestit , dar….culmea ironiei, e ora 11.34 PM si inca mai am de terminat un proiect pentru maine dimineata, mai am de terminat….multe si mai sunt cateva ore pana maine dimineata. E un amalgam de ganduri , o multitudine de experiente traite pe care as vrea sa le impartasim intr-o zi in care vom avea timp liber…..oare vom avea vreodata? Cred ca totul consta in puterea noastra de a lua decizii,cred ca trebuie sa ne oprim si sa ne punem ordine in ganduri, in viata, sa creem acele prioritati deosebit de importante.
    |Eu iti doresc tot binele din lume, stiu ce sentimente incerci, si eu am un sot si un baietel de 10 ani pe care simt ca incet incet ii indepartez din cauza joburilor numeroase,din cauza multitudinilor de responsabilitati…Iti doresc sa gasesti curand un echilibru in viata, sa fii fericita si sa ai multa putere de a trece peste toate, cu toate ca stiu ca esti o persoana puternica.

    nico 28 aprilie 2011 8:45 PM Răspunde
  • Subscriu la comentariul anterior. E prima oara când îți citesc blogul și chiar m-ai emoționat! Cred că până la urmă lipsa de timp, sarcinile nesfârșite și responsabilitățile imense sunt calvarul femeii moderne.
    De aceea, eu nu pot să te judec că nu îți găsești puterea să renunți la numeroasele ale proiecte. Nu îți spun să iei o pauză și nimic de acest gen. Viața ta, în primul rând, Anemari, stă în mâinile tale. Tu decizi ce să faci cu ea. Dacă nu te simți în stare să iei o altă decizie, cel puțin nu uita de importanța propriei bunăstări. De importanța fericirii familiei tale și a unității ei în primul rând.

    Ai grijă de tine, dragă Anemari!

    Lucky Elena 13 septembrie 2011 9:15 PM Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title