Recunosc cu mâna pe inimă că n-am stofă de antreprenor și mor de ciudă pentru că o să ies la pensie pălmaș, slujind altora mai curajoși și mai inovativi.
Și pentru că antreprenoriatul nu este de mine nici nu m-a dus capul cum poate deveni afterschool-ul o afacere bănoasă cu investiție zero. A fost necesară bâlbâiala guvernamentală cu clasa zero pentru ca eu să ajung la o prezentare de afterschool în școala generală pe care fiul meu urmează să o frecventeze din această toamnă.
Am intrat în clasă, am dat cuvincioasă ziua bună și m-am așezat într-o bancă. Instant mi s-a adus un formular tras la xerox, față-verso, ce se dorea un contract între părinte și firma furnizoare de servicii. Vizibil încurcată m-am uitat la doamna ce urma să ne facă o prezentare a serviciilor și am spus spășită: ” sper că nu vă așteptați să semnez asta acum, nici nu știu cine sunteți”.
Jovială și pregătită să vândă produsul, doamna și-a pronunțat numele și a adăugat că este managera companiei. Încăpățânată, am insistat că tot nu știu cine este firma, ce istoric are și care este oferta sa. Din acest moment am pierdut-o pe doamna manager.
Am întrebat-o despre CIF și alte documente ale companiei, ceea ce ne-a adus într-un punct mort dar tensionat al discuției. După ce și-a revenit din șoc, doamna manager mi-a explicat că are o autorizație de la inspectoratul școlar de sector și un parteneriat cu școala generală și acestor insituții le-a prezentat toate documentele companiei.
Senină ca marea dar conștientă de efectul insistențelor mele, i-am explicat doamnei manager că dacă își dorește un contract cu mine trebuie să-mi prezinte și mie documentele firmei.
În tot acest timp trei părinți completau de zori formularul. Documentul, pe care îl păstrez ca pe o dovadă vie a “genialității românești”, nu conține date de contact ale companiei (email, telefon, fax, pagina de web….) iar la clauze de reziliere are doar două variante: neîndeplinirea obligațiilor uneia dintre părți sau acordul părților. Nu există varianta să te răzgândești sau să nu mai ai nevoie de serviciile companiei. La obligațiile părților distracția e și mai mare: furnizorul are doar obligația să supravegheze elevul, în timp ce beneficiarul (părintele) are trei obligații:
- să plătească,
- să asigure prezentarea elevului în sala de supraveghere (dacă părintele este la serviciu la terminarea orelor de curs, vreau să văd și eu cum își prezintă personal copilul în sala de supraveghere).
- să preia elevul la sfârșitul programului
Pentru ca să vă scurtez agonia, vă rezum următoarele carecteristici ale afacerii:
- compania utilizează exclusiv dotarea școlii ( clasele în care învață prichindeii și 2 săli dotate cu mochete și pernuțe)
- angajează învățătoarele școlii pentru supraveghere (pe principiul învățătoarea cu cel mai mare număr de copii înscriși la afterschool este angajată)
- contractează o firmă de catering (bineînțeles că firma de catering nu a fost prezentată și nici meniuri orientative nu sunt disponibile, dar important este că garantează compania furnizoare de afterschool pentru ei)
- contractează niște tineri drăguți pentru opționale de engleză, pictură, dans…etc. (desigur că nu se știe cine sunt tinerii drăguți și ce pregătire pedagogică & profesională au, iar această informație nu va fi niciodată disponibilă părinților). Nici vorbă să angajeze profesori ai școlii (aceștia trebuiau plătiți serios și nu amăgiți financiar) .
Copiii vor mânca ciorba pe banca pe care au studiat în cursul dimineții iar dacă părinții nu au bani și pentru contribuția de hrană își vor mânca senvișul alături de cei ce mănâncă ciorbă. Apoi, vor face lecții până la ora 16:00 când vor urca la etaj la camere de relaxare unde au la dispoziție mochete și pernuțe.
Wow! Nu e genial?
Evident, clasele de relaxare nu sunt disponibile pentru vizionare dar contractul pentru servicii de afterschool trebuie semnat astazi (27 august) sau cel târziu mâine pentru a contracta firma de catering.
Nu, nu știm dacă elevii de la clasa zero vor avea lecții de făcut, adică dacă plătim supreavegherea efectuării lecțiilor sau supravegherea uitatului pe fereastră, din bancă, până la ora 16:00 când se urcă la relaxare, dar trebuie semnat contractul urgent.
„-Vor avea copiii și ceva jucării în camera de relaxare?”, întreabă insistent o mămică. “-Da, probabil că vor exista și ceva jucării”, răspunde, deja agasată, doamna manager.
Da, antreprenori șmecheri vor exista mereu dar ei nu ar supraviețui în absența naivității noastre.
Nici un părinte prezent în sală nu a cerut companiei documente de identificare, prezentarea serviciilor, detalii privind istoricul activității lor, școlile cu care au mai colaborat, eventual testimoniale…Nici un părinte prezent în sală nu a citit contractul și nu s-a revoltat cu privire la clauzele trecute în el.
Ne merităm soarta! Dar ar trebui să plătim doar noi pentru asta, nu și copiii noștri. Până când o tragedie nu se va întâmpla: o toxiinfecție alimentară masivă, dispariția unui copil pe care părintele nu l-a dus personal la sala de supraveghere pentru că era la serviciu, motiv pentru care a decis să plătească serviciile unui afterschool, sau rănirea unui copil în sala de lecții sau în sala de relaxare, în timp ce se dădea cu capul de pereți în lipsă de alte activități disponibile, nici nu o să avem reacții. Doar una- două “mămici nebune’ și insistente vor pune întrebări incomode și vor găsi alternative la afterschoolul dubios.
