O DOAMNĂ

În urmă cu doi ani îmi  strigam aici disperarea și vă ceream ajutorul  pentru a găsi  o școală cu învățătoare veselă și iubitoare de copii (Ajutor! Caut școală cu învățătoare veselă și iubitoare de copii. ).

Pentru că pledez mereu, în viața profesională  dar și cea personală, pentru echilibru și măsură în toate, țin să scriu un articol la antipod. Mărturisesc că m-a mobilizat în acest demers și un articol intitulat “Doamna”,  publicat recent pe Contributors, articol ce a tot circulat în mediul online si  a generat valuri de revoltă. Nu neg realitatea dar nici nu sunt de acord cu isteria depresiv- pasivă de tipul “ce ne facem ?”/  „cine să facă?”/” Să se facă!”.

Acum doi ani eram așa de supărată încât decisesem să-mi  mut copilul la o altă scoală, departe de casă, cu un  program lung, condamnând un puști de nici 7 ani  la navetă.  Știu, nu ar fi fost singurul copil în situația asta. Avem în față o întreagă generație de slujbași,  în vârstă de 6-7-8 ani, care pleacă de acasă din zori de zi și-și mai revăd casa și familia la ceas de seară. Mai știu că uneori nu este o  alegere, în sensul  că unii dintre părinți nu au o altă soluție. Dar asta nu înseamnă că trendul este benefic copilului.

Dezbaterile au fost furtunoase și până  la urmă  rațiunea a învins emoția. Cel mai simplu este să-ți iei lucurile și să pleci, să trântești ușa în spatele tău, să  blamezi ce ai lăsat în urmă și să-ți pui toate speranțele în noutatea  ce va să vină. Doar că și noutatea asta e incertă, nimeni  nu-ți poate garanta nimic.

Am optat pentru rămânerea în școală. Am făcut o cerere la Director și DA, am solicitat O DOAMNĂ anume, pentru că de data aceasta ne-am făcut temele. Asta înseamnă că am întrebat vecinii, copii vecinilor…

Trecerea a fost mediată cu tact de direcțiune și de noua învățătoare, în sensul că i s-a permis lui Emi să viziteze noua clasă, să îi cunoască pe copii, în așa fel încât să decidă  el  că îi este mai bine acolo.  I-a fost greu. În prima zi a plâns după colegii lui și a stat la ușa clasei nevrând să intre. DOAMNA nu l-a forțat. L-a lăsat să  aleagă  în ce clasă  vrea să stea.

Era deja un băiețel traumatizat pentru care școala era un calvar. Efectele erau vizibile: făcea noaptea în pat, era  extrem de agitat când mergea și când se întorcea de la școală, ofta și repeta necontenit “e foarte greu la școală” și „eu nu sunt așa de deștept ca alți copii”.  Orice intervenție forțată ar fi distrus demersul.  DOAMNA l-a înțeles. L-a tratat ca pe un om, i-a explicat ce se întâmplă, ce opțiuni are, ce îi oferă noua clasă dar și care sunt regulile de conviețuire în noul colectiv. Etapa asta ne-a luat exact ultimele două săptămâni de școală din oribila clasă pregătitoare. Spun oribilă pentru că ministerul ne-a spus că  va fi cam la  fel  ca la  grădiniță, noi i-am promis copilului același lucru, numai că  realitatea a fost alta.

După vacanța de vară ne-am  întors în clasa I cu emoție și speranță. DOAMNA nu  ne-a dezamăgit. Emi s-a adaptat repede  regulilor, nu mai ieșea din bancă în timpul orelor, a înțeles ce înseamnă să vorbim pe rând, și-a făcut prieteni dar mai presus de toate s-a simțit valorizat. Să o  dezamăgească pe DOAMNA a devenit  cel mai rău lucru care i se poate întâmpla. Când doamna a fost bolnavă,  Emi  a fost realmente supărat și a cerut   să  o sune și să-i scrie pentru a se asigura că se va întoarce la ei.

Acum suntem în clasa a II-a. Nu,  n-am recuperat  materia pierdută cu totul în clasa pregătitoare și nici nu reușim mereu să ținem ritmul clasei la învățătură. Dar DOAMNA este aceeași. Emi a învățat de la ea că  a greși e omenește, că uneori și adulții greșesc și devine pardonabil  dacă  își cer scuze, că  mai presus de rezultat este important să te străduiești, că nu trebuie  să faci teme interminabile dacă nu le faci tu singur sau dacă nu reușești să te concentrezi la ele. DOAMNA a sudat un colectiv, i-a învățat să voteze, să  se respecte,  să se ajute, să nu râdă unii de neputința altora, să fie atenți la igiena corporală…

Departe de a spune că DOAMNA e supraom. Mai uită și dânsa lucruri, mai greșește, mai ceartă, mai spune…Dar toate acestea o fac doar umană. Are peste 50 de ani, vorbește cu o dicție desăvârșită, este extrem de sensibilă la devieri gramaticale, este caldă, empatică și iubește copiii. Doamna este logică, natural didactică în toate explicațiile sale, adresate copiilor sau părinților, dă dovadă de tact și e suficient de directă încât să nu se nască confuzii. Doamna este deschisă la nou, dorește să expună copiii dar și pe ea la tot ce e inovator și benefic.   Doamna are vorbe de dojană dar și vorbe bune, are mereu timp pentru copii și părinți, o viziune pozitivă asupra vieții  și a bucuriei de  a fi  părinte.

DOAMNA m-a învățat pe mine, ori de câte ori mă las copleșită de griji,  să mă gândesc la cât de fericită  mă face Emi. DOAMNA îmi aduce aminte  mereu că din clipa în care am devenit mamă nu am voie să nu mai pot.

De câte ori sunt uimită  de felul  în care  procedează în situațiile dificile de la clasă  sau  de la ședința cu părinții, o întreb dacă e singură în lume sau mai sunt doamne la fel ca dânsa. DOAMNA îmi răspunde, mereu cu convingere,  că DA. Și eu o  cred. Vă provoc și  pe voi să căutați O DOAMNĂ.