Mă cheamă Emi şi am 4 ani. Mie îmi place să mă joc, să mă joc şi iar să mă joc. Câteodată îi pun pe mami şi pe tati să-mi mănânce buricul pentru că sunt gâdilicios şi mă amuză. La desene vreau mai mult dar mami zice că nu-mi dă voie doamna doctor.
De când mă scol şi până mă culc mami şi tati mă zoresc de colo colo cu “n-avem timp”. Hai trezeste-te că n-avem timp, întârziem la gradiniţă. Hai lasă joaca pentru că n-avem timp, întârziem la serviciu. Hai mai repede pentru că mami n-are timp, trebuie să ajungă acasă ca să gătească…
Eu nu înţeleg unde e timpul şi de ce nu cumpărăm.
Mami e mereu obosită şi o doare ceva. Uneori o doare capul dar se joacă ceva la calculator, unde eu nu am niciodată voie să pun mâna. Nu înţeleg de ce se joacă până târziu dacă o doare capul.
Alteori o dor ochii şi-i curg lacrimi din ei, dar ea zice că e o răceală şi o să-i treacă.
Uneori nu ştiu ce o doare că ţipă la tata. Dar ieri, când a ţipat la tati, mi-a venit ideea să o cert şi i-am spus „De ce ţipi la tati meu că el te iubeşte?” Mami nu a mai ţipat la tati dar a început să plângă şi m-a pupat. Tati a dat mâna cu mine şi mi-a spus că sunt deştept. Nu ştiu de ce, dar cred că am vindecat-o pe mami.
Când o să fiu mare cred că o să ma fac doctor. Mami spune că doctorul e un prieten care te ajută când îţi este rău. Cred că-mi place să fiu un prieten.
In fiecare dintre copiii nostri salasuieste un mic sau o mica Emi.Ei sunt” radarele” noastre care ne trag de maneca atunci cand gresim.Cu inocenta specifica varstei,acesti copii vad dincolo de ceea ce-am vrea noi sa se afle.Sunt ca niste animale micute pe care instinctul nu le lasa sa greseasca niciodata.Sa avem mereu incredere in copii si sa le daruim acel „timp” de care-i vitrgim din ce in ce mai mult si de care au nevoie mai mult decat de hrana!
Crimica, vreau sa cumpar timp. Cred ca m-as incumeta la inca un imprumut bancar numai sa gasesc locul de unde se cumpara
Uf…timpul asta…
M-am zbatut timp de cateva saptamani in a gasi un echilibru, un timp suficient pt aproape fiecare element din viata mea. Si, in ciuda a ceea ce imi recomanda inima, am ales ce mi-a dictat ratiunea (pt prima data in viata, dealtfel): sa o duc pe printesa la gradinita de la 4 luni, pt a ma putea intoarce la serviciu…
Si…putinul timp care imi ramane, trebuie sa-l dramuiesc la maxim intre a studia si membrii regatului meu: printul de 2 anisori, printesica si regele lor.
Si…sincer…aproape in fiecare seara ma dor ochii si eu stiu ca nu e doar o raceala…
si-a mai plans inca o mami…
ce frumos!mi-au dat lacramile!
Laurik, si mie. Ne vindeca Emi pe amandoua, daca vrei. 🙂
a mai plins o mamica.
sinteti niste scumpi. asa sa stiti.
Iana, o sa creasca puiul meu si o sa zica ca mami e mereu bolnava. 🙁
ce bine e sa ne mai punem si in sufletul lor si sa vedem cum ne vad, grabiti, suparati, inscrisi intr-un ritm turbat, in care, de multe ori, ni se scrge printre degete chiar placerea de a trai.
Amalia, ma seaca imaginea asta, pur si simplu. Nu ma plac deloc cand ma vad cu ochii lui Emi.
… cum s-a scurs si u-ul de mai sus:)
Ane, nu esti singura, dar numai faptul ca suntem mame ne da puterea de a trece peste toate!
Eu recunosc ca sunt manata de un instinct nebunesc de a face totul perfect pentru puiut si imi pun niste targeturi prea grele si de fiecare plang cand nu reusesc. Am avut destui profesori care m-au testat pana acum, destui pentru care m-am luptat sa-mi recunoasca meritele. Ma luptam pe campurile de lupta ” declarate” (la scoala, la job). Acum totul este un test; fiecare gest imi este cantarit si apreciat. Zambetul sau lacrimile de pe chipul puiului sunt barometrul meu si nu incetez totusi sa ma intreb de ce nu ii ofer ce-mi cere cel mai mult: timp!
Oana, pentru ca timp nu ne mai dam nici noua.
Cand ai facut baie in spumant si ai ascultat muzica ultima oara? Cand ai fost la cafea cu fetele ultima oara? Cand ai facut dragoste cu sotul ultima data ultima oara?
Eu stiu raspunsurile mele si sunt triste.
Anemari, e foarte amuzant articolul tau si foarte emotionant, in acelasi timp. Emi, la varsta lui, inca vedea lumea din povesti, cand doctorii sunt prieteni si lacrimile semne de raceala, cand nu vede cat de rai si egoisti sunt oamenii printre care ne ducem viata…
Ai o familie frumoasa si gandurile mele bune se indreapta catre voi!
Anemari, ar fi minunat sa te apuci de scris piese de tearu sau scenarii. Stiu, de unde motivatie, cand productia culturala e batuta de grindina si compromisa deja? Dar verbul tau merita expunere larga. M-ai emotionat…
Simona, nu am primit niciodata un compliment mai mare decat asta. Multumesc!
Imi plac lucrurile „inutile”, asa ca nu se stie, poate…