Sunt cel mai fericit băieţel din lume! Mami spune că sunt cel mai puternic, cel mai frumos, cel mai deştept şi cel mai cuminte.
Am împlinit 4 ani şi am „fufat” în două torturi, unul la grădi, alături de colegii mei, şi unul acasă, împreună cu cel mai bun prieten al meu, Tudor.
Am primit foarte multe cadouri, deşi eu nu văd încă legătura între cadouri şi ziua mea, toată lumea mi-a cântat „la mulţi ani!” iar eu am fost în centrul atenţiei.
Eu o iubesc pe mami, deşi uneori mă pedepseşte şi în ultima vreme mă duce cam des la doctor, după care plânge ore în şir.
Tati e prietenul meu cel mai bun pentru că face tot ce-i spun eu, mă lasă să-i conduc maşina, mă duce în cârcă şi mă ocroteşte când mă ceartă mami.
Tudor e primul meu prieten, e vecinul meu, şi se joacă cu mine chiar dacă eu îl mai muşc sau înghiontesc uneori. Eu îmi cer iertare şi-l pup, deşi el urăşte asta, ca să ne împăcăm.
Mami a decretat toata saptămâna ziua mea, aşa ca duminică o sa mai fufu într-un tort la prânz, cu naşul mic, Eric, prietenul meu, şi seara cu prietenii la Mc Donalds.
Uraa!!!
Sa fii sanatos Emi ! Si sa ai mult noroc ! Eu sunt convinsa ca esti asa cum spune mami , cel mai grozav copil !
La multi ani !
LA MULTI ANI COPILAS FRUMOS, SA FI SANATOS, FERICIT SI SA AI MULTE CLIPE MINUNATE ALATURI DE MAMI SI TATI!!!!
Anemari , Emi vine de la Emilian? Asa-mi place cum suna Emi, cald, frumos , daca nu as fi vazut poze cu el as fi vazut in minta mea un copilas cuminte, calm , simpatic foc si foarte iubaret….asa-l simt eu. Acum in poze il vad un dulcic tare. cumintel si frumusel. Sa va traiasca, sa aveti multe clipe minunate impreuna.
La multi ani, Emi!!!!
Ioana, Emi vine de la Emanuel.
La multi ani, Emi! Eu cred ca esti si cel mai norocos baietel pentru ca o ai drept mamica pe Wonder Woman.
Sa fiti fericiti cu totii si sa va bucurati cat mai mult de familia minunata pe care o aveti!
La multi ani baietel frumusel de la matusa Lia pe care nu o cunosti dar pe care sper sa o cunosti in curand. De la VV multe pupicuri si va asteptam pe la noi. Daca nu veti da curs invitatiei vom veni noi la voi. OK ?
LA MULTI ANI!!! inca o data,Emi!Sa cresti mare si sa ti se plineasca toate dorintele,sa ai o viata plina de dragoste si bucurii.Anemari,felicitari,ai un baietel frumos foc si dulce ,sa te bucuri de el si petrecere frumoasa intreaga saptamana.
Eu in poze vad nu numai un copil frumos si bucuros ci si un profil de mamica fericita si foarte sexi .Frumoasa sarbatoarea voastra Ane, dar nu sunt prea multe torturi acolo ?Vrem si noi macar o urechiusa de Winnie , ceva acolo ,ca ni s-a facut pofta ! Dar in toata fericirea asta , de ce mai plange mami?
Camellia, sunt o mamica fericita. Nu pot spune in cuvinte cate bucurii imi aduce Emi in fiecare zi.
La Multi Ani Emi!
Anemarie sa va traiasca acest mic ingeras si sa va aduca multe bucurii voua, unor ingeri
CristinaC, sa fie sanatos. In rest, rezolvam noi cumva. 🙂
La multi ani, Emi! Sa fii sanatos, vesel, norocos si sa aduci multa bucurie parintilor tai!
La multi ani, si tie, „Wonder Woman ” pentru generozitatea si bunatatea sufletului tau!
Cleopatra2e, multumim frumos!
La Multi Ani!
sa va traiasca si sa va bucurati de el..
Iana, multumim! Duminica ne taiem si motul. 🙂
Daca de botez nu avem parte, macar atat.
La multi ani frumosi si sanatosi! Chiar daca nu ne cunoastem eu te iubesc draga Emi pentru ca esti un baietel special, frumos si curajos si o faci fericita pe mamica ta Anemari.
La multi ani! Sa creasca mare si sa va bucurati de el!!!
Ca tot ai pomenit de medici? E mai ok puiul tau? Ai lamurit problemele medicale?
La Multi Ani fericiti si sanatosi!
Mami buna si cuminte, eu atata bocesc cand iti citesc post-urile de parca as fi la priveghiu, nu la blog de zile mari. Nu stiu daca si cum faci. Nu stiu cine esti, nu stiu cum iti bate inima. Dar stiu ca esti ALTFEL, ca sunteti ALTFEL. Cu totul ALTFEL…
Si de la sute de kilometrii distanta, va pup si va imbratisez cald pe toti trei. Si mai ales pe tine.
Mami buna, iti doresc sa ramai asa cum esti. Si sa cresti, paradoxal, mai departe, asa cum ai crescut ca si pana acum… Si tu si baietelul. Si sotul
elEna, nu ai de ce sa plangi. Viata a fost buna cu mine si cu baiatul meu. Soarta a vrut ca noi doi sa ne intalnim si el sa aiba o mama care sa-l iubeasca, iar eu posibilitatea de a creste un om.